Book of Common Prayer
Psalmul 145[a]
O cântare de laudă. Al lui David.
1 Te voi înălţa, Dumnezeul meu, Împărate!
Voi binecuvânta Numele Tău în veci de veci!
2 Te voi binecuvânta în fiecare zi,
voi lăuda Numele Tău în veci de veci!
3 Domnul este mare şi foarte vrednic de laudă!
Măreţia Lui nu are margini!
4 Fiecare generaţie va lăuda lucrările Tale:
să vestească cu toţii isprăvile Tale!
5 Voi spune despre splendoarea slavei măreţiei Tale
şi voi istorisi despre minunile Tale![b]
6 Oamenii vor vorbi despre puterea Ta cea înfricoşătoare,
iar eu voi povesti despre măreţia Ta.
7 Vor trâmbiţa aducerea-aminte a marii Tale bunătăţi
şi vor aclama cu bucurie dreptatea Ta.
8 Domnul este binevoitor şi milos,
încet la mânie şi bogat în îndurare.
9 Domnul este bun cu toţi,
îndurarea Lui se întinde peste toate lucrările Sale.
10 Toate lucrările Tale Te vor lăuda, Doamne,
iar credincioşii Tăi Te vor binecuvânta!
11 Vor mărturisi despre slava împărăţiei Tale
şi vor vorbi despre măreţia Ta,
12 ca să facă cunoscut fiilor oamenilor isprăvile Tale
şi slava splendorii împărăţiei Tale.
13 Împărăţia Ta este o împărăţie veşnică
şi stăpânirea Ta dăinuie din generaţie în generaţie.
Domnul este credincios tuturor promisiunilor Sale
şi plin de îndurare faţă de tot ce a creat.[c]
14 Domnul îi sprijină pe toţi cei ce cad
şi îi îndreaptă pe toţi cei încovoiaţi!
15 Ochii tuturor se îndreaptă cu nădejde către Tine,
iar Tu le dai hrana la vreme.
16 Îţi deschizi mâna
şi saturi după dorinţă tot ce are viaţă.
17 Domnul este drept în toate căile Sale
şi plin de îndurare faţă de tot ce a făcut!
18 Domnul este aproape de toţi cei ce-L cheamă,
de toţi cei ce-L cheamă în adevăr.
19 El împlineşte dorinţa celor ce se tem de El,
aude strigătul lor după ajutor şi-i salvează.
20 Domnul este păzitorul tuturor celor ce-L iubesc,
dar îi nimiceşte pe toţi cei răi.
21 Gura mea va rosti lauda Domnului
şi orice făptură să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt
pentru totdeauna.
Psalmul 104
1 Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul!
Doamne, Dumnezeul meu, Tu eşti nemărginit de mare!
Tu eşti îmbrăcat cu splendoare şi măreţie!
2 Tu Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta;
Tu întinzi cerurile ca pe un cort,
3 şi pui grinzile odăilor lui de sus pe ape;
din nori Îţi faci car,
şi umbli pe aripile vântului.
4 Din vânturi Tu Îţi faci îngeri
şi din flăcări de foc – slujitori.
5 Tu ai statornicit pământul pe temeliile lui,
ca să nu se clatine niciodată.
6 Îl acoperiseşi cu adâncul ca şi cu o haină.
Apele stăteau pe munţi,
7 dar la mustrarea Ta au fugit,
la bubuitul tunetului Tău au luat-o la fugă.
8 S-au scurs de pe munţi, au coborât în văi,
în locul pe care îl hotărâseşi pentru ele.
9 Le-ai pus un hotar peste care nu au voie să treacă,
ca să nu se întoarcă şi să acopere pământul.
10 El face să ţâşnească izvoarele în văi
şi ele curg printre munţi.
11 Toate fiarele câmpului se adapă din ele
şi măgarii sălbatici îşi potolesc setea acolo.
12 Pe malul lor îşi fac cuibul păsările cerului
care-şi fac auzit glasul din frunziş.
13 Din odăile de sus, El udă munţii;
pământul se satură de rodul lucrărilor Tale.
14 El face să crească iarbă pentru vite
şi verdeţuri pe care omul să le cultive.
El face astfel să răsară hrană din pământ:
15 vinul care înveseleşte inima omului,
uleiul care dă strălucire feţei
şi hrana care întăreşte inima omului.
16 Copacii Domnului sunt bine udaţi,
cedrii Libanului pe care El i-a sădit.
17 În ei îşi fac cuibul păsările;
barza îşi are casa în pini.
18 Munţii cei înalţi sunt ai caprelor sălbatice,
iar stâncile sunt un adăpost pentru viezurii de stâncă[a].
19 El a făcut luna să arate vremurile,
iar soarele ştie când să apună.[b]
20 Tu aduci întunericul şi se face noapte;
atunci toate fiarele pădurii încep să mişune.
21 Puii de leu rag de foame,
cerându-şi hrana de la Dumnezeu.
22 Când răsare soarele, se adună
şi se culcă în cotloanele lor.
23 Atunci iese omul la lucrul lui,
la munca lui, până seara.
24 Ce măreţe sunt lucrările Tale, Doamne!
Toate le-ai făcut cu înţelepciune;
pământul este plin de creaturile Tale.
25 Iată marea cât de încăpătoare şi de întinsă este!
În ea mişună vieţuitoare fără număr,
vieţuitoare mici şi mari.
26 Corăbiile o străbat,
în ea se joacă leviatanul[c], pe care l-ai făcut Tu.
27 Toate nădăjduiesc în Tine
ca să le dai hrana la vreme.
28 Tu le-o dai, ele o primesc;
Îţi deschizi mâna, ele se satură de bunătăţi;
29 Îţi ascunzi faţa, ele se îngrozesc;
le iei suflarea, ele mor
şi se întorc în ţărână;
30 Îţi trimiţi Duhul[d], ele sunt plăsmuite,
înnoind astfel faţa pământului.
31 Fie ca slava Domnului să dăinuiască veşnic!
Domnul să se bucure de lucrările Sale,
32 El, Care atunci când priveşte pământul, acesta tremură,
iar când atinge munţii, aceştia fumegă.
33 Voi cânta Domnului toată viaţa mea,
voi cânta Dumnezeului meu cât voi fi!
34 Fie plăcută Domnului cugetarea mea!
Eu mă voi bucura în Domnul.
35 Să piară păcătoşii de pe pământ
şi cei răi să nu mai fie!
Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul!
Lăudaţi-L pe Domnul!
Laudă pentru eliberarea de sub opresiune
25 O, Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu!
Te voi înălţa şi Îţi voi lăuda Numele,
căci ai făcut lucruri minunate,
lucruri plănuite demult, care s-au împlinit cu credincioşie.
2 Ai prefăcut cetatea într-un morman de moloz,
citadela într-o ruină.
Fortăreaţa străinilor nu mai e o cetate;
ea nu va mai fi niciodată rezidită.
3 De aceea popoarele puternice Te vor slăvi;
cetăţile neamurilor de temut se vor teme de Tine.
4 Căci Tu ai fost un refugiu pentru cel sărman,
un refugiu pentru cel nevoiaş în necazul său,
un adăpost în furtună
şi o umbră în mijlocul caniculei,
atunci când suflarea asupritorilor
lovea ca furtuna într-un zid
5 şi ca arşiţa soarelui într-un loc uscat.
Tu aduci la tăcere zarva străinilor
şi, aşa cum căldura este domolită de umbra unui nor,
tot astfel şi cântarea asupritorilor încetează.
6 Domnul Oştirilor va pregăti
pe muntele acesta,
pentru toate popoarele,
un ospăţ cu cărnuri grase,
un ospăţ cu vinuri bune –
cărnuri pline de măduvă
şi vinuri din cele mai bune.
7 Pe muntele acesta El va nimici
vălul care acoperă toate popoarele,
învelitoarea aruncată peste toate neamurile.
8 El va înghiţi moartea pentru totdeauna.
Stăpânul Domn va şterge lacrimile de pe toate feţele
şi va îndepărta de pe tot pământul ocara poporului Său,
căci Domnul a vorbit.
9 În ziua aceea se va zice:
«Priviţi! Acesta este Dumnezeul nostru!
Am nădăjduit în El, şi El ne-a mântuit!
Acesta este Domnul în Care ne-am pus nădejdea!
Să fim veseli şi să ne bucurăm în mântuirea Sa!»
13 Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi când şi-au dat seama că erau oameni neînvăţaţi[a] şi de rând, s-au mirat şi au înţeles că fuseseră cu Isus. 14 Văzându-l însă stând lângă ei pe omul care fusese vindecat, n-au avut ce să zică. 15 Prin urmare, le-au poruncit să iasă afară din Sinedriu[b] şi s-au sfătuit între ei, zicând: 16 „Ce să le facem oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că, prin ei, s-a făcut un semn clar şi nu putem nega. 17 În schimb, pentru ca acest lucru să nu se răspândească şi mai departe în popor, să-i ameninţăm, ca să nu mai vorbească nici unui om în Numele acesta!“ 18 I-au chemat şi le-au poruncit să nu mai vorbească deloc şi să nu mai dea învăţătură în Numele lui Isus. 19 Însă Petru şi Ioan le-au răspuns: „Judecaţi voi înşivă dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu! 20 Căci nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut şi auzit!“ 21 După ce i-au ameninţat din nou, le-au dat drumul, negăsind un mod prin care să-i pedepsească, din pricina poporului, deoarece toţi Îl slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate. 22 Căci omul cu care se făcuse acest semn de vindecare avea mai mult de patruzeci de ani.
Credincioşii se roagă pentru a primi îndrăzneală
23 După ce li s-a dat drumul, s-au dus la ai lor şi le-au istorisit tot ce le spuseseră conducătorii preoţilor şi bătrânii. 24 Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul în acelaşi gând către Dumnezeu şi au zis: „Stăpâne peste toate, Tu, Cel Care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele, 25 Tu ai vorbit, prin Duhul Sfânt, prin gura strămoşului nostru David, slujitorul Tău, astfel:
«De ce se întărâtă neamurile
şi de ce cugetă popoarele lucruri deşarte?
26 Regii pământului iau poziţie
şi conducătorii se strâng laolaltă,
împotriva Domnului şi împotriva Unsului[c] Său.»[d]
27 Căci într-adevăr, împotriva Slujitorului Tău cel sfânt, Isus, pe Care L-ai uns Tu, s-au adunat în această cetate Irod[e], Ponţiu Pilat[f], neamurile şi poporul[g] lui Israel, 28 ca să facă, de fapt, tot ceea ce ai hotărât mai dinainte să se întâmple prin mâna Ta şi planul Tău. 29 Şi acum, Doamne, uită-te la ameninţările lor şi dă-le robilor Tăi toată îndrăzneala ca să vestească Cuvântul Tău! 30 Întinde-Ţi mâna ca să se facă vindecări, semne şi minuni prin Numele Slujitorului Tău cel sfânt, Isus!“
31 După ce s-au rugat, locul unde erau adunaţi s-a cutremurat, şi toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vestească Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
16 Încă puţin şi nu Mă veţi mai vedea; apoi iarăşi, încă puţin şi Mă veţi vedea, (pentru că Mă duc la Tatăl)[a].
Întristarea ucenicilor se va preface în bucurie
17 Unii dintre ucenicii Lui şi-au zis unul altuia: „Ce vrea să ne spună prin: «Încă puţin şi nu Mă veţi mai vedea; apoi iarăşi, încă puţin şi Mă veţi vedea.»? Şi prin: «Pentru că Mă duc la Tatăl.»?“ 18 Ei au zis: „Ce vrea să spună prin: «Încă puţin»? Nu ştim despre ce vorbeşte!“
19 Isus a înţeles că voiau să-L întrebe şi le-a zis:
–Vă întrebaţi unii pe alţii ce am vrut să spun prin: „Încă puţin şi nu Mă veţi mai vedea; apoi iarăşi, încă puţin şi Mă veţi vedea.“? 20 Adevărat, adevărat vă spun că voi veţi plânge şi vă veţi jeli, dar lumea se va bucura. Voi veţi fi întristaţi, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. 21 Femeia, când naşte, se întristează, pentru că i-a venit timpul, dar după ce s-a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de necaz, din cauza bucuriei că s-a născut un om pe lume. 22 Şi voi sunteţi trişti acum, dar vă voi vedea din nou şi inima voastră se va bucura;[b] şi nimeni nu vă va lua bucuria! 23 În ziua aceea nu Mă veţi ruga nimic. Adevărat, adevărat vă spun că orice-I veţi cere Tatălui în Numele Meu vă va da. 24 Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu; cereţi şi veţi primi, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.
25 V-am spus aceste lucruri în chip figurat[c]. Vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în chip figurat, ci vă voi vorbi deschis despre Tatăl. 26 În ziua aceea veţi cere în Numele Meu şi nu vă spun că Eu Îl voi ruga pe Tatăl pentru voi, 27 căci Tatăl Însuşi vă iubeşte, pentru că M-aţi iubit şi aţi crezut că Eu am ieşit de la Dumnezeu[d]. 28 Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume; acum las lumea şi Mă duc la Tatăl.
29 Ucenicii Lui I-au zis:
– Iată că acum vorbeşti deschis şi nu mai spui nici o pildă! 30 Acum cunoaştem că Tu ştii toate lucrurile şi că n-ai nevoie să Te întrebe nimeni! De aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu!
31 Isus le-a răspuns:
– Acum credeţi? 32 Iată că vine ceasul, şi a şi venit, să fiţi risipiţi fiecare la ale lui, iar pe Mine să Mă lăsaţi singur. Şi totuşi nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine. 33 V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar curaj, Eu am învins lumea!
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.