Book of Common Prayer
Psalmul 66
Pentru dirijor. Un cântec. Un psalm.
1 Strigaţi de bucurie către Dumnezeu, toţi locuitorii pământului[a]!
2 Cântaţi slava Numelui Său,
măriţi slava Lui prin laudele voastre!
3 Spuneţi-I lui Dumnezeu: „Cât de înfricoşătoare sunt lucrările Tale!“
Tăria Ta este atât de mare, încât duşmanii Tăi dau înapoi în faţa Ta.
4 Tot pământul să Ţi se închine
şi să-Ţi cânte,
să-Ţi cânte Numele!Sela
5 Veniţi şi vedeţi faptele lui Dumnezeu,
înfăptuirile înfricoşătoare pentru fiii oamenilor.
6 El a schimbat marea în uscat
de au traversat râul cu piciorul!
Deci să ne bucurăm în El!
7 El stăpâneşte cu puterea Sa pe vecie,
ochii Săi supraveghează neamurile:
fie ca răzvrătiţii să nu se mai ridice împotriva Lui!Sela
8 Popoare, binecuvântaţi-L pe Dumnezeul nostru,
daţi glas laudei Sale!
9 El ne aşază sufletul printre cei vii
şi nu lasă să ni se clatine piciorul.
10 Dumnezeule, Tu ne încerci
şi ne purifici precum se purifică argintul.
11 Ne-ai făcut să intrăm în mreajă,
ne-ai pus poveri pe spate.
12 Ai îngăduit omului să călărească pe capetele noastre;
am trecut prin foc şi prin apă,
dar apoi ne-ai condus spre îndestulare.
13 De aceea voi veni la Casa Ta cu arderi de tot,
şi-mi voi împlini jurămintele,
14 jurăminte pe care buzele mele le-au promis
şi pe care gura mea le-a rostit când eram în necaz.
15 Îţi voi aduce animale îngrăşate ca arderi de tot
şi o ofrandă de berbeci;
voi aduce viţei şi ţapi.Sela
16 Veniţi şi ascultaţi, voi, toţi cei ce vă temeţi de Dumnezeu,
şi vă voi povesti ce a făcut El pentru mine!
17 Către El a strigat gura mea
şi lauda Lui a fost pe limba mea.
18 Dacă aş fi văzut răutate în inima mea,
nu m-ar fi ascultat Stăpânul.
19 Dar Dumnezeu m-a ascultat, într-adevăr,
a luat aminte la glasul rugăciunii mele.
20 Binecuvântat să fie Dumnezeu
Care nu mi-a respins rugăciunea
şi nici nu Şi-a ascuns îndurarea faţă de mine!
Psalmul 67
Pentru dirijor. De cântat cu instrumente cu corzi. Un psalm. Un cântec.
1 Dumnezeule, ai milă de noi şi binecuvântează-ne,
fă să lumineze faţa Ta peste noi!Sela
2 Să se cunoască astfel pe pământ căile Tale
şi mântuirea Ta – printre toate neamurile!
3 Fie ca popoarele să Te laude, Dumnezeule,
să Te laude toate popoarele!
4 Să se bucure şi să strige de bucurie neamurile,
căci Tu judeci popoarele cu nepărtinire
şi conduci neamurile pe pământ.Sela
5 Fie ca popoarele să Te laude, Dumnezeule,
să Te laude toate popoarele!
6 Atunci pământul îşi va da roada,
iar Dumnezeu, Dumnezeul nostru, ne va binecuvânta!
7 Dumnezeu ne va binecuvânta,
şi toate marginile pământului se vor teme de El!
Psalmul 19
Pentru dirijor. Un psalm al lui David.
1 Cerurile declară slava lui Dumnezeu
şi bolta cerească istoriseşte despre lucrările mâinilor Lui.
2 O zi dă de ştire altei zile acest mesaj
şi o noapte vesteşte această cunoaştere altei nopţi,
3 dar fără vorbe şi fără cuvinte,
fără să li se audă glasul.[a]
4 Mesajul[b] lor străbate întreg pământul
şi cuvintele lor ajung până la marginile lumii.
În ceruri, El a întins un cort soarelui.
5 Acesta este asemenea unui mire care iese din odaia lui de nuntă,
asemenea unui viteaz ce se bucură să alerge pe cale:
6 răsăritul lui este la un capăt al cerului
şi roată-i este drumul până la celălalt capăt al lui.
Nimic nu se poate ascunde de căldura lui!
7 Legea Domnului este desăvârşită;
ea înviorează sufletul.
Mărturia Domnului este adevărată;
ea înţelepţeşte pe cel neştiutor[c].
8 Orânduirile Domnului sunt drepte;
ele îmi bucură inima.
Porunca Domnului este curată;
ea dă lumină ochilor.
9 Frica de Domnul este curată;
ea dăinuie veşnic.
Judecăţile Domnului sunt adevărate;
ele se susţin una pe cealaltă.
10 Ele sunt mai preţioase decât aurul,
decât mult aur curat,
sunt mai dulci decât mierea,
decât picurul din faguri.
11 Chiar şi robul Tău este instruit din ele.
Când le păzeşte, are o mare răsplată.
12 Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă?
Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc!
13 Păzeşte-l, de asemenea, pe robul Tău de păcatele cu bună ştiinţă[d],
ca nu cumva aceasta să mă stăpânească!
Atunci voi fi integru,
nevinovat de o mare nelegiuire.
14 Fie plăcute cuvintele gurii mele
şi murmurul inimii mele înaintea Ta,
Doamne, Stânca mea, Răscumpărătorul meu!
Psalmul 46
Pentru dirijor. Al korahiţilor. De cântat în alamot[a]. Un cântec.
1 Dumnezeu este adăpostul şi tăria noastră,
un ajutor Care nu lipseşte niciodată în necaz!
2 De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar clătina pământul
şi s-ar zgudui munţii în inima mărilor,
3 chiar dacă i-ar vui şi i-ar fierbe apele
şi s-ar ridica până acolo încât să se cutremure munţii!Sela
4 Este un râu ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu,
Locul Sfânt al locuinţelor Celui Preaînalt.
5 Câtă vreme este Dumnezeu în mijlocul ei, ea nu se clatină;
Dumnezeu îi vine în ajutor la fiecare revărsat al zorilor.
6 Neamurile se agită, regatele se clatină;
când Îşi ridică El glasul, pământul se topeşte.
7 Domnul Oştirilor este cu noi,
Dumnezeul lui Iacov este întăritura noastră!Sela
8 Veniţi şi priviţi lucrările Domnului,
prin care El a pustiit pământul!
9 El opreşte războaiele până la capătul lumii,
zdrobeşte arcul, rupe lancea
şi arde în foc carele[b].
10 „Opriţi-vă şi recunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu!
Eu voi fi înălţat printre neamuri,
voi fi înălţat pe pământ!“
11 Domnul Oştirilor este cu noi,
Dumnezeul lui Iacov este întăritura noastră!Sela
8 Când Israel i-a văzut pe fiii lui Iosif, a întrebat:
– Cine sunt aceştia?
9 – Sunt fiii pe care Dumnezeu mi i-a dat aici, a răspuns Iosif.
– Adu-i la mine să-i binecuvântez, a zis el.
10 Vederea lui Israel slăbise din cauza bătrâneţii, astfel că nu mai vedea bine. Iosif i-a apropiat pe cei doi fii ai săi de el, iar Israel i-a sărutat şi i-a îmbrăţişat. 11 Apoi i-a zis lui Iosif:
– Nu mi-am închipuit c-o să te mai văd, dar Dumnezeu m-a ajutat să-ţi văd şi copiii.
12 Iosif i-a îndepărtat de lângă genunchii tatălui său[a] şi s-a plecat cu faţa până la pământ. 13 Apoi i-a luat pe amândoi, pe Efraim la dreapta sa şi la stânga lui Israel, iar pe Manase la stânga sa şi la dreapta lui Israel şi i-a apropiat de el. 14 Dar Israel, încrucişându-şi mâinile, şi-a întins mâna dreaptă şi a pus-o pe capul lui Efraim, care era mai mic, iar mâna stângă a pus-o pe capul lui Manase, deşi el era întâiul născut. 15 El l-a binecuvântat pe Iosif şi a zis:
„Dumnezeul înaintea Căruia au umblat strămoşii mei, Avraam şi Isaac,
Dumnezeul Care a fost păstorul vieţii mele până astăzi,
16 Îngerul Care m-a scăpat din fiecare necaz,
să-i binecuvânteze pe aceşti băieţi.
Ei să fie numiţi după numele meu
şi după numele strămoşilor mei, Avraam şi Isaac,
şi să se înmulţească foarte mult pe pământ.“
17 Când Iosif a văzut că tatăl său şi-a pus mâna dreaptă pe capul lui Efraim, nu i-a plăcut şi a luat mâna tatălui său ca să o mute de pe capul lui Efraim pe capul lui Manase. 18 El i-a zis tatălui său:
– Nu aşa, tată! Acesta este întâiul născut; pe capul lui pune-ţi mâna dreaptă.
19 Dar tatăl său a refuzat şi a răspuns:
– Ştiu, fiule, ştiu; şi el va ajunge un popor, şi el va fi mare. Totuşi fratele său mai mic va fi mai mare decât el, iar urmaşii lui vor ajunge o mulţime de neamuri.
20 Israel i-a binecuvântat în ziua aceea, zicând:
„În numele tău va binecuvânta Israel şi va zice:
«Dumnezeu să te facă precum Efraim şi Manase.»“
Astfel, el l-a pus pe Efraim înaintea lui Manase. 21 Apoi Israel i-a zis lui Iosif:
– Eu voi muri, dar Dumnezeu va fi cu voi şi vă va întoarce în ţara strămoşilor voştri. 22 Ţie, care eşti deasupra fraţilor tăi, îţi dau Şehemul[b] pe care l-am luat cu sabia şi cu arcul meu din mâna amoriţilor.
11 Şi dacă Duhul Celui Ce L-a înviat pe Isus din morţi locuieşte în voi, atunci Cel Ce L-a înviat pe Cristos din morţi le va da viaţă şi trupurilor voastre muritoare, prin Duhul Lui Care locuieşte în voi.
12 Deci, fraţilor, noi nu suntem datori faţă de fire, ca să trăim potrivit ei! 13 Pentru că, dacă trăiţi potrivit firii, veţi muri, dar dacă, prin Duhul, daţi morţii faptele trupului, veţi trăi! 14 Căci toţi care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. 15 Fiindcă voi n-aţi primit un duh de sclavie, ca să vă fie din nou teamă, ci aţi primit Duhul înfierii[a] prin care strigăm: „Abba!“[b], adică „Tată!“ 16 Duhul Însuşi depune mărturie, împreună cu duhul nostru, că suntem copii ai lui Dumnezeu. 17 Iar dacă suntem copii, suntem şi moştenitori – moştenitori ai lui Dumnezeu, moştenitori împreună cu Cristos, dacă suferim într-adevăr împreună cu El, ca să putem fi şi proslăviţi împreună cu El.
Slava care ne aşteaptă
18 Căci consider că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare, care urmează să ne fie descoperită. 19 Chiar şi creaţia aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu, 20 întrucât creaţia a fost supusă deşertăciunii, – nu pentru că a vrut ea, ci datorită Celui Ce a supus-o –, în nădejdea 21 că şi creaţia însăşi va fi eliberată din sclavia degradării şi adusă în libertatea glorioasă a copiilor lui Dumnezeu. 22 Noi ştim că, până acum, întreaga creaţie geme şi suferă durerile naşterii. 23 Şi nu numai ea, ci şi noi înşine, care avem primul rod[c], adică Duhul[d], gemem în noi înşine, aşteptând înfierea, răscumpărarea trupurilor noastre. 24 Căci în această nădejde am fost mântuiţi. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde! Fiindcă, cine mai nădăjduieşte în ceea ce vede deja?! 25 Dacă însă nădăjduim în ceea ce nu vedem, atunci aşteptăm cu răbdare.
27 Lucraţi nu pentru mâncarea care se strică, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul Omului! Căci pe El Şi-a pus Dumnezeu Tatăl pecetea!
28 Atunci ei L-au întrebat:
– Ce să facem ca să înfăptuim lucrările lui Dumnezeu?
29 Isus le-a răspuns:
– Lucrarea lui Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe Care L-a trimis El!
30 Prin urmare, ei L-au întrebat:
– Şi ce semn faci Tu, ca să vedem şi să credem în Tine? Ce lucrare faci Tu? 31 Strămoşii noştri au mâncat mană în pustie, aşa cum este scris: „Le-a dat să mănânce pâine din cer.“[a]
32 Atunci Isus le-a zis:
– Adevărat, adevărat vă spun că nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer! 33 Căci pâinea lui Dumnezeu este Cel Care coboară din cer şi dă lumii viaţă.
34 Ei I-au zis:
– Domnule, dă-ne întotdeauna această pâine!
35 Isus le-a răspuns:
– Eu sunt pâinea vieţii. Cel ce vine la Mine nu va flămânzi niciodată şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată! 36 Dar v-am spus că M-aţi văzut, şi tot nu credeţi! 37 Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine, iar pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni niciodată afară. 38 Căci am coborât din cer nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui Ce M-a trimis. 39 Şi voia Celui Ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l învii în ziua de pe urmă. 40 Căci voia Tatălui Meu este ca oricine Îl vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică, iar Eu Îl voi învia în ziua de pe urmă.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.