Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with sequential stories told across multiple weeks.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 75

Psalmul 75

Pentru dirijor. De cântat ca şi „Nu nimici!“ Un psalm al lui Asaf. Un cântec.

Ţie Îţi aducem mulţumire, Dumnezeule,
    Îţi aducem mulţumire căci Numele Tău este aproape,
        astfel că oamenii mărturisesc minunile Tale!

„Când voi hotărî că a sosit vremea,
    Eu, zice Domnul, voi judeca cu nepărtinire!
Când lumea se clatină, cu toţi locuitorii ei,
    Eu sunt Cel Care îi întăresc stâlpii.“Sela
Le-am spus lăudăroşilor: „Nu vă mai lăudaţi!“,
    iar celor răi: „Nu vă mai făliţi!“[a]
Nu vă mai semeţiţi privirea[b]
    şi nu mai vorbiţi cu atâta trufie,
căci nici de la răsărit, nici de la apus
    şi nici din pustie nu vine înălţarea,
ci Dumnezeu este Cel Ce judecă!
    El smereşte şi tot El înalţă!
În mâna Domnului se află un potir;
    vinul spumegă în el, complet amestecat[c].
Când El varsă din potir,
    toţi cei răi de pe pământ
        îi beau până şi rămăşiţele.

Eu însă voi vesti pururi aceste lucruri;
    voi cânta Dumnezeului lui Iacov!
10 Voi doborî puterea tuturor celor răi,
    dar puterea celui drept va fi înălţată.[d]

Iov 40

40 Domnul i-a mai zis lui Iov:

„Cel ce se ceartă cu Cel Atotputernic Îi va da Lui învăţătură?
    Acela care Îl mustră pe Dumnezeu trebuie să-I răspundă!“

Atunci Iov I-a răspuns Domnului:

„Iată, eu sunt neînsemnat! Ce-aş putea să-Ţi răspund?
    Îmi pun mâna la gură.
Am vorbit o dată şi nu voi răspunde;
    de două ori, dar nu voi mai zice nimic.“

Domnul i-a vorbit lui Iov din mijlocul furtunii astfel:

„Încinge-ţi mijlocul ca un bărbat,
    ca Eu să te întreb şi tu să Mă înveţi.
Vei nesocoti oare dreptatea Mea?
    Mă vei condamna pentru a te îndreptăţi tu?
Ai tu un braţ ca al lui Dumnezeu
    şi poate tuna glasul tău ca al Lui?

10 Împodobeşte-te cu splendoare şi onoare,
    îmbracă-te cu frumuseţe şi slavă.
11 Varsă-ţi şuvoiul mâniei tale,
    uită-te la toţi cei mândri şi umileşte-i.
12 Uită-te la toţi cei mândri şi doboară-i,
    zdrobeşte-i pe cei răi acolo unde stau,
13 ascunde-i pe toţi împreună în ţărână,
    îngroapă-le faţa în întuneric.
14 Şi Eu voi recunoaşte atunci
    că mâna ta dreaptă te poate salva.

15 Uită-te la behemot[a], căruia i-am dat viaţă ca şi ţie;
    mănâncă iarbă ca un bou.
16 Tăria lui stă în şalele lui
    şi puterea în muşchii pântecelui său.
17 Îşi îndoaie coada ca un cedru;
    tendoanele coapselor sale sunt întreţesute,
18 oasele îi sunt ţevi de bronz,
    mădularele lui sunt ca nişte drugi de fier.

19 El este cel mai mare între lucrările lui Dumnezeu.
    Cel Ce l-a făcut l-a înzestrat cu o sabie.[b]
20 Căci munţii îi dau hrană
    acolo unde se joacă animalele sălbatice.[c]
21 Se culcă sub lotus,
    între trestii şi în mlaştină.
22 Lotusul îl acoperă şi-i ţine umbră,
    sălciile râului îl înconjoară.
23 Dacă râul creşte, el nu se teme,
    stă liniştit chiar dacă Iordanul se năpusteşte asupra gurii lui.
24 Crezi că-l poţi prinde lovindu-l în ochi
    sau îi poţi străpunge nasul într-o cursă?

Evrei 6:1-12

De aceea, lăsaţi aspectele elementare ale adevărului despre Cristos şi să ne îndreptăm spre maturitate! Să nu mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte şi credinţa în Dumnezeu, învăţătura despre botezuri, punerea mâinilor, învierea morţilor şi judecata veşnică. Vom face aceasta dacă va permite Dumnezeu. Căci este imposibil pentru cei ce odată au fost luminaţi, au gustat darul ceresc, au devenit părtaşi ai Duhului Sfânt şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului care va să vină, şi care totuşi au căzut, să fie aduşi înapoi la pocăinţă, întrucât ei Îl răstignesc din nou pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de ocară. Când pământul absoarbe ploaia care, deseori, cade pe el şi dă plante care sunt folositoare celor pentru care este cultivat, el primeşte binecuvântarea de la Dumnezeu. Dacă însă dă spini şi mărăcini, atunci nu este de nici un folos şi urmează să fie blestemat; sfârşitul lui va fi în foc.

Chiar dacă vorbim astfel, preaiubiţilor, suntem convinşi, în ce vă priveşte, de lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea. 10 Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, faptul că i-aţi slujit pe sfinţi şi continuaţi s-o faceţi. 11 Dorim mult ca fiecare dintre voi să arate aceeaşi sârguinţă până la sfârşit, astfel încât să se împlinească ceea ce nădăjduiţi. 12 Să nu fiţi leneşi, ci fiţi imitatori ai celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc promisiunile!

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.