Revised Common Lectionary (Semicontinuous)
Psalmul 39
Pentru dirijor. Pentru Iedutun[a]. Un psalm al lui David.
1 Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele
ca să nu păcătuiesc cu limba!
Îmi voi pune frâu gurii,
cât timp se va afla cel rău în prezenţa mea!“
2 Am rămas deci mut, în tăcere,
nerostind nici măcar o vorbă bună;
dar durerea mi-a fost răscolită.
3 Îmi ardea inima în piept
şi un foc îmi mistuia şoaptele!
Atunci mi-a venit cuvânt pe limbă:
4 „Doamne, descoperă-mi sfârşitul!
Care este măsura zilelor mele?
Fă-mă să ştiu cât sunt de trecător.
5 Tu mi-ai dat zile cât un lat de palmă,
iar lungimea vieţii mele este o nimica toată înaintea Ta.
Într-adevăr omul este doar o suflare. “Sela
6 Într-adevăr, omul călătoreşte ca umbra[b];
el se agită degeaba,
adunând comori pe care nu ştie cine le va moşteni.
7 Şi acum ce mai pot nădăjdui eu, Stăpâne?
Nădejdea mea este în Tine!
8 Izbăveşte-mă de toate nelegiuirile mele,
nu mă lăsa de batjocura nebunului!
9 Stau totuşi mut şi nu-mi deschid gura,
pentru că Tu ai îngăduit aceasta.
10 Abate-Ţi lovitura de la mine,
căci sunt zdrobit de lovitura mâinii Tale!
11 Pedepsind păcatul, tu disciplinezi pe fiecare
şi îi prăpădeşti ca molia, ce are mai scump.
Într-adevăr, omul este doar o suflare!Sela
12 Doamne, ascultă-mi rugăciunea
şi ia aminte la strigătul meu de ajutor!
Nu rămâne surd la plânsetul meu,
căci, faţă de Tine, sunt doar un pribeag,
un peregrin ca toţi strămoşii mei!
13 Abate-Ţi privirea de la mine, ca să mă pot bucura iarăşi,
până nu mă duc şi nu voi mai fi!
32 Aceşti trei oameni au încetat să-i mai răspundă lui Iov, pentru că el se considera drept. 2 Atunci Elihu, fiul lui Barachel din Buz, din familia lui Ram, s-a aprins de mânie. El s-a mâniat pentru că acesta se îndreptăţea pe sine înaintea lui Dumnezeu. 3 S-a aprins de mânie şi pe cei trei prieteni ai lui Iov pentru că aceştia nu mai găseau nimic de răspuns şi totuşi îl condamnau pe Iov.[a] 4 Elihu aşteptase să-i vorbească lui Iov la urmă, pentru că aceştia erau mai în vârstă decât el. 5 Dar, văzând că cei trei oameni nu mai au nimic de zis, s-a mâniat. 6 Elihu, fiul lui Barachel din Buz, i-a zis:
„Eu sunt tânăr,
iar voi sunteţi în vârstă;
de aceea m-am temut
şi n-am îndrăznit să vă spun ce ştiu.
7 Mi-am zis: «Să vorbească bătrâneţea,
anii cei mulţi să ne înveţe înţelepciunea!»
8 Dar există un duh[b] în om,
suflarea Celui Atotputernic, care-i dă pricepere.
9 Nu vârsta te face înţelept,
nu bătrâneţea te face să înţelegi ce e drept.
10 De aceea zic: «Ascultaţi-mă,
îmi voi spune şi eu părerea!»
11 Am aşteptat în timp ce vorbeaţi,
am ascultat cuvintele voastre înţelepte
în timp ce căutaţi ce să îi spuneţi.
12 V-am ascultat cu atenţie,
dar nici unul din voi n-a dovedit că Iov a greşit,
nici unul nu a răspuns cuvintelor lui.
13 Să nu spuneţi: «Am dat peste înţelepciune[c];
să-l confrunte Dumnezeu, nu un om.»
14 El nu şi-a îndreptat cuvintele împotriva mea
şi nu-i voi răspunde folosind cuvântările voastre.
15 Sunt uimiţi, nu mai au nimic de spus,
au rămas fără cuvinte.
16 Să aştept pentru că ei nu mai vorbesc,
pentru că stau acolo fără să răspundă?
17 Voi răspunde şi eu
şi îmi voi spune părerea.
18 Sunt plin de cuvinte,
duhul din mine nu-mi dă pace;
19 înăuntrul meu este ca un vin care n-are pe unde să iasă,
ca nişte burdufuri noi, gata să plesnească.
20 Voi vorbi ca să găsesc uşurare.
Îmi voi deschide gura şi voi răspunde.
21 Nu voi fi părtinitor,
nu voi linguşi pe nimeni.
22 Nici nu ştiu să linguşesc;
Făcătorul meu m-ar lua într-o clipă.
Bogatul şi Lazăr
19 Era un om bogat, care se îmbrăca în purpură şi in subţire şi care în fiecare zi se bucura de lux. 20 La poarta lui zăcea un om sărac, al cărui nume era Lazăr şi care era plin de bube. 21 El dorea mult să se sature cu firimiturile care cădeau de la masa bogatului. Până şi câinii veneau şi-i lingeau bubele. 22 Săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam[a]. A murit apoi şi bogatul şi a fost înmormântat. 23 În Locuinţa Morţilor[b], unde se afla în chinuri, şi-a ridicat ochii şi l-a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul acestuia. 24 El a strigat:
– Părinte Avraam, ai milă de mine şi trimite-l pe Lazăr să-şi umezească vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci sunt atât de chinuit în flacăra aceasta!
25 Însă Avraam i-a răspuns:
– Copile, adu-ţi aminte că în timpul vieţii tale, tu ai primit lucrurile bune, iar Lazăr le-a primit pe cele rele, aşa că acum, aici, el este mângâiat, iar tu suferi. 26 Pe lângă toate acestea, între noi şi voi a fost pusă o prăpastie mare, astfel încât cei ce vor să treacă de aici la voi, să nu poată, şi nici cei de acolo să nu poată trece la noi.
27 El a zis:
– Atunci, te rog, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, 28 căci am cinci fraţi, ca să le mărturisească aceste lucruri, aşa încât să nu vină şi ei în locul acesta de chin!
29 Avraam i-a răspuns:
– Îl au pe Moise şi pe Profeţi[c]; să asculte de ei!
30 Dar el a zis:
– Nu, părinte Avraam, ci dacă se va duce la ei cineva dintre cei morţi, se vor pocăi!
31 Însă Avraam i-a răspuns:
– Dacă nu ascultă de Moise şi de Profeţi, nu vor fi convinşi nici dacă ar învia cineva dintre cei morţi!“
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.