Revised Common Lectionary (Semicontinuous)
CARTEA A CINCEA
Psalmul 107
1 Daţi mulţumire Domnului, căci este bun,
căci veşnică-I este îndurarea!
2 Aşa să zică răscumpăraţii Domnului,
cei pe care i-a răscumpărat din mâna duşmanului,
3 pe care i-a adunat de pe cuprinsul ţărilor:
de la răsărit şi de la apus,
de la nord şi de la sud[a].
4 Ei rătăceau prin pustie, pe o cale neumblată,
fără să găsească o cetate în care să locuiască.
5 Flămânzi şi însetaţi,
li se lihnise sufletul în ei.
6 Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul,
şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
7 I-a călăuzit pe o cale dreaptă,
ca să meargă spre o cetate în care să locuiască.
8 Să-L laude deci pe Domnul pentru îndurarea Lui
şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
9 Căci El a potolit sufletul însetat
şi a săturat sufletul flămând.
10 Celor ce locuiau în întuneric şi în umbra morţii,
legaţi în chin şi în fiare,
11 pentru că se răzvrătiseră faţă de mesajele lui Dumnezeu
şi dispreţuiseră sfatul Celui Preaînalt,
12 El le-a smerit inima prin necaz;
ei se clătinaseră şi nu era nimeni să-i ajute.
13 Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul,
şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
14 I-a scos din întuneric şi din umbra morţii
şi le-a rupt legăturile.
15 Să-L laude deci pe Domnul pentru îndurarea Lui
şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
16 Căci El a zdrobit porţi de bronz
şi a tăiat zăvoare de fier.
Moartea lui Miriam. Apă din stâncă
20 Toată adunarea israeliţilor a ajuns în pustia Ţin în luna întâi. Poporul s-a stabilit în Kadeş. Acolo a murit şi a fost îngropată Miriam.
2 Nu era apă pentru adunare, astfel că ei s-au adunat împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron. 3 Poporul s-a certat cu Moise şi a zis:
– Mai bine am fi murit când au murit fraţii noştri înaintea Domnului! 4 De ce aţi adus adunarea Domnului în pustia aceasta? Ca să murim aici şi noi şi vitele noastre? 5 De ce ne-aţi scos din Egipt să ne aduceţi în acest loc uscat? Nu este nici loc de semănat, nici smochin, nici viţă, nici rodie şi nu este nici apă de băut.
6 Moise şi Aaron au plecat din adunare la intrarea în Cortul Întâlnirii şi au căzut cu feţele la pământ. Atunci li s-a arătat slava Domnului. 7 Domnul i-a spus lui Moise: 8 „Ia toiagul şi convoacă adunarea, tu şi fratele tău Aaron. Vorbiţi stâncii dinaintea ochilor lor iar aceasta le va da apă din ea. Aşa să scoţi apă din stâncă pentru ei şi să dai adunării şi vitelor lor să bea.“
9 Moise a luat toiagul dinaintea Domnului aşa cum El îi poruncise. 10 Moise şi Aaron au convocat adunarea înaintea stâncii şi Moise le-a zis:
– Ascultaţi, răzvrătiţilor! Să scoatem apă din stânca aceasta pentru voi?
11 Atunci Moise şi-a ridicat mâna şi a lovit stânca de două ori cu toiagul; a ieşit apă din belşug, astfel că au băut atât adunarea, cât şi vitele lor.
12 Dar Domnul le-a spus lui Moise şi Aaron: „Pentru că nu v-aţi încrezut în Mine ca să arătaţi sfinţenia Mea înaintea ochilor israeliţilor, nu voi veţi duce această adunare în ţara pe care i-o dau.“
13 Acestea sunt apele de la Meriba[a] unde israeliţii s-au certat cu Domnul şi prin care El Şi-a arătat sfinţenia.
6 Aceste lucruri sunt exemple pentru noi, pentru ca noi să nu dorim lucruri rele, aşa cum au dorit ei. 7 Să nu fiţi idolatri, aşa cum au fost unii dintre ei, după cum este scris: „Poporul s-a aşezat să mănânce şi să bea, după care s-a sculat să se distreze.“[a] 8 Să nu fim desfrânaţi, aşa cum au fost unii dintre ei, astfel că într-o singură zi au murit douăzeci şi trei de mii. 9 Să nu-L punem pe Cristos la încercare, aşa cum au făcut unii dintre ei şi au fost omorâţi de şerpi. 10 Să nu cârtiţi, aşa cum au făcut unii dintre ei şi au fost nimiciţi de nimicitorul. 11 Aceste lucruri li s-au întâmplat lor pentru a ne servi nouă drept exemple şi au fost scrise pentru a ne avertiza pe noi, cei peste care urmau să vină sfârşiturile veacurilor.
12 Aşadar, cel ce crede că stă în picioare, să aibă grijă să nu cadă! 13 Nu v-a cuprins nici o ispită care să nu fie potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, Care este credincios, nu va permite să fiţi ispitiţi peste puterea voastră, ci odată cu ispita a pregătit şi mijlocul de a o putea răbda.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.