Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with sequential stories told across multiple weeks.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 107:1-3

CARTEA A CINCEA

Psalmul 107

Daţi mulţumire Domnului, căci este bun,
    căci veşnică-I este îndurarea!

Aşa să zică răscumpăraţii Domnului,
    cei pe care i-a răscumpărat din mâna duşmanului,
pe care i-a adunat de pe cuprinsul ţărilor:
    de la răsărit şi de la apus,
        de la nord şi de la sud[a].

Psalmii 107:17-22

17 Ei ajunseseră nebuni[a] din cauza căii lor nelegiuite
    şi se nenorociseră din cauza păcatelor lor.
18 Sufletul lor se dezgustase de orice hrană
    şi ajunseseră la porţile morţii.
19 Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul,
    şi El i-a eliberat din necazurile lor.
20 Le-a trimis Cuvântul Lui, i-a tămăduit
    şi i-a scăpat din groapă.
21 Să-L laude deci pe Domnul pentru îndurarea Lui
    şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
22 Să aducă jertfe de mulţumire
    şi să povestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie!

Numeri 20:22-29

Moartea lui Aaron şi învestirea în slujire a lui Elazar

22 Toată adunarea israeliţilor a pornit din Kadeş şi au ajuns la muntele Hor.

23 Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron la muntele Hor, la marginea ţării Edom: 24 „Aaron va fi adăugat la poporul său; el nu va intra în ţara pe care o dau israeliţilor, pentru că v-aţi răzvrătit împotriva Cuvântului Meu la apele de la Meriba. 25 Ia-l pe Aaron şi pe fiul său Elazar, şi du-i pe muntele Hor. 26 Dezbracă-l pe Aaron de veşmintele lui şi pune-le pe fiul său Elazar, iar Aaron va muri acolo.“

27 Moise a făcut aşa cum i-a poruncit Domnul. Au urcat pe muntele Hor în prezenţa întregii adunări. 28 Moise l-a dezbrăcat pe Aaron de veşmintele lui şi le-a pus pe fiul său Elazar; Aaron a murit acolo, pe vârful muntelui. 29 Când adunarea a văzut că Aaron a murit, toată casa lui Israel l-a jelit pe Aaron treizeci de zile.

Ioan 3:1-13

Isus şi Nicodim

Între farisei era un om pe nume Nicodim, un conducător al iudeilor. Acesta a venit la Isus noaptea şi I-a zis:

Rabbi[a], ştim că eşti un învăţător Care a venit de la Dumnezeu. Căci nimeni nu poate face aceste semne pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.

Isus i-a răspuns:

– Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă cineva nu este născut din nou[b] nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu[c]!

Nicodim L-a întrebat:

– Cum poate fi născut un om bătrân? Poate el oare să intre a doua oară în pântecele mamei lui şi să fie născut?

Isus i-a răspuns:

– Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă cineva nu este născut din apă şi din Duh nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu! Ce este născut din carne este carne, iar ce este născut din Duh este duh. Să nu te miri că ţi-am spus: „Trebuie să fiţi născuţi din nou!“ Vântul[d] suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine şi unde se duce. Tot aşa se întâmplă cu oricine este născut din Duhul.

Nicodim L-a întrebat:

– Cum se pot întâmpla aceste lucruri?

10 Isus i-a răspuns:

– Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu înţelegi aceste lucruri?! 11 Adevărat, adevărat îţi spun că noi vorbim ceea ce ştim şi depunem mărturie despre ceea ce am văzut, dar voi nu primiţi mărturia noastră. 12 Dacă v-am vorbit despre lucrurile pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede dacă vă voi vorbi despre lucrurile cereşti?! 13 Nimeni nu s-a suit în cer în afară de Cel Care a coborât din cer, adică de Fiul Omului (Care este în cer)[e]

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.