Revised Common Lectionary (Semicontinuous)
Iosif şi fraţii săi
37 Iacov s-a aşezat în ţara în care a locuit tatăl său, în Canaan.
2 Aceasta este istoria[a] lui Iacov.
La vârsta de şaptesprezece ani, Iosif păştea turma împreună cu fraţii săi, fiii Bilhei şi ai Zilpei, soţiile tatălui său; el îi spunea tatălui lor lucrurile rele pe care aceştia le făceau. 3 Israel îl îndrăgea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că era un fiu născut la bătrâneţe şi i-a făcut o tunică decorată[b]. 4 Când fraţii săi au văzut că tatăl lor îl îndrăgea mai mult decât pe ei, l-au urât pe Iosif şi n-au putut să-i vorbească prieteneşte.
12 Fraţii săi s-au dus să pască turma tatălui lor lângă Şehem. 13 Israel i-a zis lui Iosif:
– Ştii că fraţii tăi pasc oile lângă Şehem. Vino, căci vreau să te trimit la ei.
– Sunt gata, a răspuns el.
14 – Du-te, vezi dacă fraţii tăi şi turma sunt bine şi adu-mi veşti! i-a zis Israel.
Apoi l-a trimis din valea Hebron. Când a ajuns la Şehem, 15 un om l-a găsit rătăcind pe câmp şi l-a întrebat:
– Ce cauţi?
16 – Îi caut pe fraţii mei, a răspuns el; spune-mi, te rog, unde pasc ei turma?
17 Omul acela i-a răspuns:
– Au plecat de aici. I-am auzit sfătuindu-se să meargă la Dotan.
Iosif s-a dus pe urma fraţilor săi şi i-a găsit la Dotan. 18 Ei l-au văzut de departe şi, înainte ca el să ajungă la ei, au pus la cale să-l omoare. 19 Ei s-au sfătuit astfel:
– Vine „visătorul“! 20 Haideţi să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una dintre aceste gropi. Vom spune că l-a mâncat un animal sălbatic şi vom vedea ce se va alege de visele lui.
21 Dar când Ruben a auzit lucrul acesta, a încercat să-l scape din mâinile lor, zicând:
– Să nu-i luăm viaţa! 22 Fără vărsare de sânge! a continuat el. Aruncaţi-l în această fântână din pustie, fără să vă întindeţi mâna asupra lui.
Spunea aceasta pentru ca să-l scape din mâinile lor şi să-l aducă înapoi la tatăl său. 23 Când Iosif a ajuns la fraţii săi, aceştia l-au dezbrăcat de tunica sa, de tunica decorată pe care o purta, 24 l-au luat şi l-au aruncat într-o fântână; fântâna era goală, fără pic de apă în ea. 25 Apoi s-au aşezat să mănânce. Dintr-odată au observat apropiindu-se o caravană de-a ismaeliţilor venind din Ghilad şi ducând în Egipt, pe cămilele lor, condimente, balsam şi smirnă. 26 Iuda le-a zis fraţilor săi: „Ce câştigăm dacă ne omorâm fratele şi-i ascundem sângele? 27 Haideţi să-l vindem ismaeliţilor şi să nu ne întindem mâna asupra lui, căci totuşi este fratele nostru, carne din carnea noastră.“ Fraţii săi au fost de acord. 28 Când s-au apropiat negustorii midianiţi, fraţii săi l-au scos pe Iosif afară din fântână şi l-au vândut ismaeliţilor cu douăzeci de şecheli[a] de argint. Aceştia l-au dus pe Iosif în Egipt.
Psalmul 105
1 Mulţumiţi Domnului, chemaţi Numele Lui!
Faceţi cunoscute printre popoare isprăvile Lui!
2 Cântaţi-I, cântaţi în cinstea Lui,
vestiţi toate minunile Lui!
3 Făliţi-vă cu Numele Lui cel sfânt!
Să se bucure inima celor ce-L caută pe Domnul!
4 Căutaţi pe Domnul şi puterea Lui,
căutaţi întotdeauna faţa Lui!
5 Aduceţi-vă aminte de minunile pe care le-a făcut,
de semnele Sale şi de judecăţile rostite de gura Sa,
6 urmaşi ai robului Său Avraam,
fii ai lui Iacov, aleşii Lui!
16 A chemat foametea peste ţară
şi a distrus orice provizie de hrană[a].
17 Trimisese înaintea lor un om,
pe Iosif, care a fost vândut ca sclav.
18 I-au strâns picioarele în lanţuri,
iar gâtul i-a fost pus în fiare,
19 până a venit vremea să se împlinească cuvintele Lui,
să se dovedească Cuvântul Domnului faţă de el.
20 Atunci regele a trimis să-l dezlege
şi conducătorul popoarelor – să-l elibereze.
21 L-a pus stăpân peste casa lui
şi conducător peste toate proprietăţile lui,
22 ca să-i lege după bunu-i plac pe prinţii lui
şi să-i înveţe pe bătrânii lui înţelepciunea.
Mântuirea este pentru toţi cei care cred
5 Moise scrie despre dreptatea pe care o dă Legea, astfel: „Omul care împlineşte aceste lucruri va trăi prin ele.“[a] 6 Însă dreptatea care vine prin credinţă spune aşa: „Să nu zici în inima ta: «Cine se va înălţa la cer?»“[b] – adică pentru a-L coborî pe Cristos – 7 „sau: «Cine va coborî în Adânc[c]?»“[d] – adică pentru a-L ridica pe Cristos dintre cei morţi! 8 Şi atunci, ce spune ea?
„Cuvântul este aproape de tine;
este în gura ta şi în inima ta.“[e]
Acesta este cuvântul credinţei, cel pe care-l propovăduim. 9 Dacă deci Îl mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn[f] şi crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. 10 Căci prin credinţa din inimă se primeşte dreptatea şi prin mărturisirea cu gura se primeşte mântuirea; 11 întrucât Scriptura spune: „Oricine crede în El nu va fi făcut de ruşine.“[g] 12 Nu este nici o deosebire între iudeu şi grec, deoarece Acelaşi Domn este Domnul tuturor şi dă cu generozitate tuturor celor ce-L cheamă, 13 fiindcă „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!“[h]
14 Aşadar, cum Îl vor chema pe Cel în Care n-au crezut? Şi cum vor crede în Cel despre Care n-au auzit? Şi cum vor auzi, fără ca cineva să le predice? 15 Şi cum să predice, dacă nu sunt trimişi? Aşa cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce aduc veşti bune!“[i]
Isus umblă pe mare
22 Imediat după aceea, Isus i-a zorit pe ucenici să se suie în barcă şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă a mării, iar între timp El le va da drumul mulţimilor. 23 După ce le-a dat drumul mulţimilor, Isus S-a urcat pe munte, doar El singur, ca să se roage. Se înserase, iar El era singur acolo. 24 Barca se îndepărtase deja la mai multe stadii[a] de ţărm şi era lovită de valuri, pentru că vântul le era împotrivă.
25 În a patra strajă a nopţii[b], Isus a venit spre ei, umblând pe mare. 26 Când ucenicii L-au văzut umblând pe mare, s-au înspăimântat. „Este o stafie!“, au zis ei. Şi au ţipat de frică.
27 Dar Isus le-a vorbit imediat şi le-a zis:
– Îndrăzniţi! Eu sunt! Nu vă temeţi!
28 Petru I-a răspuns:
– Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape!
29 Isus i-a zis:
– Vino!
Petru a coborât din barcă şi a început să umble pe ape şi să meargă spre Isus. 30 Dar când a văzut că vântul este puternic, i s-a făcut frică şi, fiindcă începea să se scufunde, a strigat:
– Doamne, salvează-mă!
31 Isus a întins imediat mâna, l-a apucat şi i-a zis:
– Puţin credinciosule! De ce te-ai îndoit?
32 După ce s-au suit în barcă, vântul a încetat. 33 Cei din barcă I s-au închinat şi au zis: „Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!“
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.