Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Complementary)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with thematically matched Old and New Testament readings.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 87

Psalmul 87

Al korahiţilor. Un psalm. Un cântec.

El i-a pus temelia în munţii cei sfinţi.
Domnul iubeşte porţile Sionului
    mai mult decât oricare altă locuinţă din Iacov.
Lucruri slăvite s-au spus despre tine,
    cetate a lui Dumnezeu!Sela
Voi aminti Rahabul[a] şi Babilonul
    ca fiind printre cei ce Mă cunosc
– chiar şi Filistia şi Tirul, alături de Cuş –
    şi voi zice: „Acesta a fost născut acolo!“

Cât despre Sion se va zice:
    „Acesta şi acela au fost născuţi în el.“
        şi Însuşi Cel Preaînalt îl va întări.
Domnul va scrie în registrul popoarelor:
    „Acesta s-a născut acolo.“Sela
Cântăreţii şi cei ce joacă spun:
    „Toate izvoarele mele sunt în tine!“

Isaia 43:8-13

Adu-l pe poporul orb, dar care are ochi,
    pe poporul surd, dar care are urechi!
Să se adune toate neamurile
    şi să se strângă popoarele!
Care dintre ele[a] a vestit aceasta
    şi care dintre ele ne-au prezis lucrurile care s-au întâmplat?
Să-şi aducă martori care să dovedească că au dreptate,
    astfel ca ceilalţi să audă şi să poată zice: «Da! Este adevărat!»
10 «Voi sunteţi martorii Mei, zice Domnul,
    voi şi Robul Meu pe Care L-am ales,
ca să cunoaşteţi, să Mă credeţi,
    şi să înţelegeţi că Eu sunt.
Înaintea Mea nu a fost modelat nici un Dumnezeu
    şi nici după Mine nu va fi.
11 Eu, Eu sunt Domnul
    şi în afară de Mine nu este alt Mântuitor.
12 Eu am vestit, am mântuit şi am proclamat
    şi nu sunt străin între voi.[b]
Voi Îmi sunteţi martori, zice Domnul,
    că Eu sunt Dumnezeu.
13         Da, din zilele străvechi Eu sunt.
Nimeni nu poate izbăvi din mâna Mea!
    Când Eu lucrez, cine se poate împotrivi?»

Romani 11:13-29

13 Acum vă vorbesc vouă, neamurilor: având în vedere că sunt un apostol al neamurilor, eu îmi glorific slujirea 14 încercând, cumva, să stârnesc gelozia celor din neamul meu şi să-i salvez astfel pe unii dintre ei. 15 Căci dacă respingerea lor a adus împăcarea lumii, ce va aduce atunci primirea lor, dacă nu viaţă din morţi?! 16 Iar dacă partea din aluat, oferită ca cel dintâi rod, este sfântă, atunci tot aluatul este sfânt[a]; şi dacă rădăcina este sfântă, atunci şi ramurile sunt sfinte.

17 Dar dacă unele ramuri au fost rupte, şi tu, care eşti o ramură de măslin sălbatic, ai fost altoită în locul lor şi ai devenit părtaşă la rădăcina[b] bogată a măslinului, 18 nu te lăuda faţă de ramuri! Însă, dacă te lauzi, aminteşte-ţi: nu tu susţii rădăcina, ci rădăcina te susţine pe tine! 19 Vei spune: „Ramurile au fost rupte ca să fiu altoit eu!“ 20 Aşa este. Ele au fost rupte pentru că n-au crezut, iar tu stai numai prin credinţă! Deci nu fi mândru, ci teme-te! 21 Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile naturale, nu te va cruţa nici pe tine! 22 Uită-te deci la bunătatea şi la severitatea lui Dumnezeu: El este sever cu cei care au căzut, iar cu tine este bun, dacă rămâi în bunătatea Lui. Altfel, şi tu vei fi tăiat. 23 Şi chiar ei, dacă nu persistă în necredinţă, vor fi altoiţi, pentru că Dumnezeu are putere să-i altoiască din nou. 24 Dacă tu ai fost tăiat din ceea ce, prin natură, este un măslin sălbatic şi ai fost altoit, împotriva naturii, într-un măslin bun, cu cât mai mult aceste ramuri naturale vor fi altoite înapoi, în propriul lor măslin?

Întregul Israel va fi mântuit

25 Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi această taină[c], ca să nu pretindeţi că aţi fi mai înţelepţi decât sunteţi: o parte din Israel a experimentat împietrirea, până când va intra numărul complet al neamurilor. 26 Şi astfel[d] tot Israelul va fi mântuit[e], după cum este scris:

„Eliberatorul va veni din Sion;
    El va îndepărta nelegiuirile de la Iacov.
27 Acesta este legământul Meu cu ei,
    când le voi şterge păcatele.“[f]

28 În ce priveşte Evanghelia, ei sunt duşmani, spre binele vostru, însă, în ce priveşte alegerea, ei sunt iubiţi, datorită patriarhilor lor. 29 Căci darurile şi chemarea lui Dumnezeu sunt definitive.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.