Revised Common Lectionary (Complementary)
9 A intrat într-o peşteră şi a petrecut noaptea acolo. Şi Domnul i-a vorbit astfel:
– Ce faci tu aici, Ilie?
10 – Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul Oştirilor, a răspuns el, fiindcă israeliţii au încălcat legământul Tău, Ţi-au dărâmat altarele şi Ţi-au omorât profeţii cu sabia. Numai eu singur am mai rămas, iar ei încearcă să-mi ia şi mie viaţa.
11 – Ieşi şi stai înaintea Domnului pe munte, i-a spus Domnul, căci Domnul va trece pe acolo!
Înaintea Domnului a venit un vânt mare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile, dar Domnul nu era în acest vânt. După acest vânt, a fost un cutremur de pământ, dar Domnul nu era în acest cutremur. 12 După acest cutremur, a venit un foc, dar Domnul nu era în acest foc; iar după acest foc, a venit un murmur suav. 13 Când l-a auzit, Ilie şi-a acoperit faţa cu mantaua, a ieşit şi a stat la intrarea peşterii. Şi o voce i-a vorbit astfel:
– Ce faci tu aici, Ilie?
14 – Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul Oştirilor, a răspuns el, fiindcă israeliţii au încălcat legământul Tău, Ţi-au dărâmat altarele şi Ţi-au omorât profeţii cu sabia. Numai eu singur am mai rămas, iar ei încearcă să-mi ia şi mie viaţa.
15 – Întoarce-te pe drumul pe care ai venit, i-a spus Domnul, şi du-te până la pustia Damascului. Când vei ajunge acolo, să-l ungi pe Hazael ca rege peste Aram. 16 Să-l ungi şi pe Iehu, fiul lui Nimşi, ca rege peste Israel, iar pe Elisei[a], fiul lui Şafat din Abel-Mehola, să-l ungi ca profet în locul tău. 17 Şi se va întâmpla că cel care va scăpa de sabia lui Hazael va fi omorât de Iehu, iar cel care va scăpa de sabia lui Iehu va fi omorât de Elisei. 18 Dar Mi-am păstrat în Israel şapte mii de bărbaţi, pe toţi aceia care nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal[b] şi care nu l-au sărutat.
8 Eu voi asculta ce vorbeşte Dumnezeu, Domnul,
căci El promite pacea poporului Său şi credincioşilor Săi,
numai ei să nu se întoarcă la nebunie.
9 Într-adevăr, mântuirea Lui este aproape de cei ce se tem de El,
pentru ca slava să locuiască în ţara noastră.
10 Îndurarea şi credincioşia se întâlnesc,
iar dreptatea şi pacea se sărută.
11 Adevărul răsare din pământ,
iar dreptatea priveşte din ceruri.
12 Da, Domnul dă ceea ce este bun,
iar pământul nostru îşi dă rodul.
13 Dreptatea merge înaintea Lui
şi pregăteşte calea pentru paşii Săi.
Mântuirea este pentru toţi cei care cred
5 Moise scrie despre dreptatea pe care o dă Legea, astfel: „Omul care împlineşte aceste lucruri va trăi prin ele.“[a] 6 Însă dreptatea care vine prin credinţă spune aşa: „Să nu zici în inima ta: «Cine se va înălţa la cer?»“[b] – adică pentru a-L coborî pe Cristos – 7 „sau: «Cine va coborî în Adânc[c]?»“[d] – adică pentru a-L ridica pe Cristos dintre cei morţi! 8 Şi atunci, ce spune ea?
„Cuvântul este aproape de tine;
este în gura ta şi în inima ta.“[e]
Acesta este cuvântul credinţei, cel pe care-l propovăduim. 9 Dacă deci Îl mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn[f] şi crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. 10 Căci prin credinţa din inimă se primeşte dreptatea şi prin mărturisirea cu gura se primeşte mântuirea; 11 întrucât Scriptura spune: „Oricine crede în El nu va fi făcut de ruşine.“[g] 12 Nu este nici o deosebire între iudeu şi grec, deoarece Acelaşi Domn este Domnul tuturor şi dă cu generozitate tuturor celor ce-L cheamă, 13 fiindcă „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!“[h]
14 Aşadar, cum Îl vor chema pe Cel în Care n-au crezut? Şi cum vor crede în Cel despre Care n-au auzit? Şi cum vor auzi, fără ca cineva să le predice? 15 Şi cum să predice, dacă nu sunt trimişi? Aşa cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce aduc veşti bune!“[i]
Isus umblă pe mare
22 Imediat după aceea, Isus i-a zorit pe ucenici să se suie în barcă şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă a mării, iar între timp El le va da drumul mulţimilor. 23 După ce le-a dat drumul mulţimilor, Isus S-a urcat pe munte, doar El singur, ca să se roage. Se înserase, iar El era singur acolo. 24 Barca se îndepărtase deja la mai multe stadii[a] de ţărm şi era lovită de valuri, pentru că vântul le era împotrivă.
25 În a patra strajă a nopţii[b], Isus a venit spre ei, umblând pe mare. 26 Când ucenicii L-au văzut umblând pe mare, s-au înspăimântat. „Este o stafie!“, au zis ei. Şi au ţipat de frică.
27 Dar Isus le-a vorbit imediat şi le-a zis:
– Îndrăzniţi! Eu sunt! Nu vă temeţi!
28 Petru I-a răspuns:
– Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape!
29 Isus i-a zis:
– Vino!
Petru a coborât din barcă şi a început să umble pe ape şi să meargă spre Isus. 30 Dar când a văzut că vântul este puternic, i s-a făcut frică şi, fiindcă începea să se scufunde, a strigat:
– Doamne, salvează-mă!
31 Isus a întins imediat mâna, l-a apucat şi i-a zis:
– Puţin credinciosule! De ce te-ai îndoit?
32 După ce s-au suit în barcă, vântul a încetat. 33 Cei din barcă I s-au închinat şi au zis: „Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!“
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.