Revised Common Lectionary (Complementary)
8 Eu voi asculta ce vorbeşte Dumnezeu, Domnul,
căci El promite pacea poporului Său şi credincioşilor Săi,
numai ei să nu se întoarcă la nebunie.
9 Într-adevăr, mântuirea Lui este aproape de cei ce se tem de El,
pentru ca slava să locuiască în ţara noastră.
10 Îndurarea şi credincioşia se întâlnesc,
iar dreptatea şi pacea se sărută.
11 Adevărul răsare din pământ,
iar dreptatea priveşte din ceruri.
12 Da, Domnul dă ceea ce este bun,
iar pământul nostru îşi dă rodul.
13 Dreptatea merge înaintea Lui
şi pregăteşte calea pentru paşii Săi.
Profetul Ilie anunţă încetarea secetei
18 Au trecut multe zile, iar Domnul i-a vorbit lui Ilie în al treilea an astfel: „Du-te şi înfăţişează-te înaintea lui Ahab, căci voi trimite ploaie pe pământ.“ 2 Ilie s-a dus să se înfăţişeze înaintea lui Ahab.
În Samaria era foamete mare. 3 Ahab l-a chemat pe Obadia, cel care răspundea de palat. Obadia se temea mult de Domnul, 4 iar când Izabela i-a omorât pe profeţii Domnului, Obadia a luat o sută de profeţi, a ascuns câte cincizeci în câte o peşteră şi i-a hrănit cu pâine şi cu apă. 5 Ahab i-a zis lui Obadia: „Du-te prin ţară, pe la toate izvoarele de apă şi pe la toate uedurile[a]! Poate că vom găsi iarbă ca să păstrăm caii şi catârii în viaţă, astfel încât să nu trebuiască să omorâm nici unul dintre animale.“ 6 Apoi şi-au împărţit între ei teritoriul pe care urmau să-l străbată: Ahab a plecat singur pe un drum, iar Obadia a plecat singur pe un alt drum. 7 În timp ce era pe drum, Obadia s-a întâlnit cu Ilie. El l-a recunoscut, a căzut cu faţa la pământ şi l-a întrebat:
– Tu eşti, stăpânul meu Ilie?
8 – Eu sunt, i-a răspuns el. Du-te şi spune-i stăpânului tău că a venit Ilie!
9 – Cu ce am păcătuit, a întrebat Obadia, de-l dai pe slujitorul tău pe mâna lui Ahab ca să fie omorât? 10 Viu este Domnul, Dumnezeul tău, că n-a rămas nici un neam şi nici un regat unde stăpânul meu să nu fi trimis să te caute; iar când spuneau că nu eşti acolo, punea acel regat sau acel neam să jure că nu te-a găsit. 11 Şi tu-mi ceri să merg şi să-i spun stăpânului meu că a venit Ilie. 12 Ştiu eu oare unde te va duce Duhul Domnului după ce mă voi despărţi de tine? Astfel, dacă mă duc şi-i spun lui Ahab, iar el nu te va găsi, mă va omorî; însă slujitorul tău se teme de Domnul din tinereţea lui. 13 Nu i s-a spus stăpânului meu ce am făcut când Izabela îi omora pe profeţii Domnului? Am ascuns o sută dintre profeţii Domnului, câte cincizeci în câte o peşteră, şi i-am hrănit cu pâine şi cu apă. 14 Iar tu-mi ceri să merg şi să-i spun stăpânului meu că a venit Ilie. Mă va omorî!
15 – Viu este Domnul Oştirilor[b], Căruia Îi slujesc, i-a spus Ilie, că astăzi mă voi înfăţişa înaintea lui Ahab.
16 Obadia a pornit să-l întâmpine pe Ahab şi să-l înştiinţeze. Apoi Ahab s-a dus să-l întâlnească pe Ilie.
În Berea
10 Imediat ce s-a înnoptat, fraţii i-au trimis pe Pavel şi pe Silas la Berea. Când au sosit, s-au dus la sinagoga iudeilor. 11 Aceştia aveau o minte mai deschisă[a] decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată înflăcărarea şi, în fiecare zi, studiau Scripturile, ca să vadă dacă lucrurile stăteau astfel. 12 Mulţi dintre ei au crezut, inclusiv nişte femei grecoaice cu influenţă şi nu puţini bărbaţi. 13 Când însă iudeii din Tesalonic au aflat că Pavel a vestit Cuvântul lui Dumnezeu şi în Berea, au venit acolo ca să agite şi să tulbure mulţimile. 14 Atunci fraţii l-au trimis imediat pe Pavel către mare, iar Silas şi Timotei au rămas acolo. 15 Cei ce l-au însoţit pe Pavel l-au condus până la Atena, şi apoi, după ce au primit porunca pentru Silas şi Timotei ca să vină cât mai repede la Pavel, s-au întors.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.