Book of Common Prayer
Psalmul 102
O rugăciune a unui om necăjit, când era doborât de întristare şi îşi vărsa plângerea înaintea Domnului
1 Doamne, ascultă rugăciunea mea!
Fie ca strigătul meu să ajungă la Tine!
2 Nu-Ţi ascunde faţa de mine
în ziua necazului meu!
Pleacă-Ţi urechea spre mine;
când strig, răspunde-mi degrabă!
3 Îmi pier zilele ca fumul,
oasele-mi ard ca jarul.
4 Inima-mi este rănită şi se usucă ca iarba,
căci uit să-mi mănânc pâinea.
5 Din pricina gemetelor mele
mi s-au lipit oasele de carne.
6 Mă asemăn cu bufniţa din pustie;
am ajuns ca o cucuvea printre dărâmături.
7 Stau treaz şi sunt
ca o pasăre singuratică pe acoperiş.
8 În fiecare zi duşmanii mei mă batjocoresc;
batjocoritorii mei mă blestemă.
9 Mănânc cenuşă în loc de pâine
şi îmi amestec băutura cu lacrimi,
10 din pricina mâniei şi a urgiei Tale;
căci Tu m-ai ridicat şi m-ai aruncat.
11 Zilele îmi sunt ca umbra înserării
şi mă usuc ca iarba.
12 Însă Tu, Doamne, tronezi pe vecie,
amintirea Ta ţine din generaţie în generaţie.
13 Tu Te vei ridica şi vei avea milă de Sion,
căci este timpul să te înduri de el.
I-a sosit vremea!
14 Slujitorii Tăi îndrăgesc pietrele Sionului
şi le este milă de ţărâna lui.
15 Neamurile se vor teme de Numele Domnului
şi toţi regii pământului – de slava Lui,
16 când Domnul va zidi Sionul
şi Se va arăta în slava Lui.
17 El va răspunde la rugăciunile celor nevoiaşi
şi nu va dispreţui rugăciunile lor.
18 Să se scrie aceasta pentru generaţia viitoare,
pentru ca poporul care se va naşte să-L laude pe Domnul!
19 El supraveghează din înălţimea sfinţeniei Sale;
Domnul priveşte din ceruri pe pământ,
20 ca să ia aminte la gemetele prizonierilor
şi să-i elibereze pe cei condamnaţi la moarte.
21 Numele Domnului va fi vestit din Sion
şi lauda Lui – din Ierusalim,
22 când se vor strânge popoarele
şi regatele ca să-I slujească Domnului.
23 Mi-a frânt puterea pe drum;
mi-a scurtat zilele.
24 De aceea am zis: „Dumnezeul meu, nu mă lua la jumătatea zilelor mele,
Tu, ai Cărui ani ţin din generaţie în generaţie.
25 Tu ai întemeiat la început pământul,
iar cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.
26 Ele vor pieri, dar Tu rămâi.
Toate se vor învechi ca o haină.
Le vei schimba ca pe un veşmânt şi ele vor trece.
27 Tu, însă, rămâi Acelaşi
şi anii Tăi nu se vor sfârşi.“
28 Fiii slujitorilor Tăi vor locui ţara
şi urmaşii lor vor rămâne înaintea Ta.
CARTEA A CINCEA
Psalmul 107
1 Daţi mulţumire Domnului, căci este bun,
căci veşnică-I este îndurarea!
2 Aşa să zică răscumpăraţii Domnului,
cei pe care i-a răscumpărat din mâna duşmanului,
3 pe care i-a adunat de pe cuprinsul ţărilor:
de la răsărit şi de la apus,
de la nord şi de la sud[a].
4 Ei rătăceau prin pustie, pe o cale neumblată,
fără să găsească o cetate în care să locuiască.
5 Flămânzi şi însetaţi,
li se lihnise sufletul în ei.
6 Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul,
şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
7 I-a călăuzit pe o cale dreaptă,
ca să meargă spre o cetate în care să locuiască.
8 Să-L laude deci pe Domnul pentru îndurarea Lui
şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
9 Căci El a potolit sufletul însetat
şi a săturat sufletul flămând.
10 Celor ce locuiau în întuneric şi în umbra morţii,
legaţi în chin şi în fiare,
11 pentru că se răzvrătiseră faţă de mesajele lui Dumnezeu
şi dispreţuiseră sfatul Celui Preaînalt,
12 El le-a smerit inima prin necaz;
ei se clătinaseră şi nu era nimeni să-i ajute.
13 Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul,
şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
14 I-a scos din întuneric şi din umbra morţii
şi le-a rupt legăturile.
15 Să-L laude deci pe Domnul pentru îndurarea Lui
şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
16 Căci El a zdrobit porţi de bronz
şi a tăiat zăvoare de fier.
17 Ei ajunseseră nebuni[b] din cauza căii lor nelegiuite
şi se nenorociseră din cauza păcatelor lor.
18 Sufletul lor se dezgustase de orice hrană
şi ajunseseră la porţile morţii.
19 Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul,
şi El i-a eliberat din necazurile lor.
20 Le-a trimis Cuvântul Lui, i-a tămăduit
şi i-a scăpat din groapă.
21 Să-L laude deci pe Domnul pentru îndurarea Lui
şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
22 Să aducă jertfe de mulţumire
şi să povestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie!
23 Cei ce coborau pe mare cu corăbiile,
cei ce făceau negoţ pe ape mari,
24 au văzut ei înşişi lucrările Domnului
şi minunile Lui din adâncuri.
25 Când a grăit El, s-a iscat o furtună năprasnică,
care a ridicat talazurile mării.
26 Se suiau spre ceruri şi se coborau în adâncuri;
sufletul li se înmuiase din cauza nenorocirii.
27 Se clătinau şi se mişcau ca un om beat;
toată înţelepciunea lor fusese înghiţită.
28 Atunci, în strâmtorarea lor, ei au strigat către Domnul,
şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
29 A liniştit furtuna,
iar valurile s-au potolit.
30 Ei s-au bucurat că acestea s-au liniştit,
iar El i-a condus la limanul dorit.
31 Să-L laude deci pe Domnul pentru îndurarea Lui
şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
32 Să-L înalţe în adunarea poporului
şi să-L înalţe în sfatul bătrânilor[c]!
Moartea lui Miriam. Apă din stâncă
20 Toată adunarea israeliţilor a ajuns în pustia Ţin în luna întâi. Poporul s-a stabilit în Kadeş. Acolo a murit şi a fost îngropată Miriam.
2 Nu era apă pentru adunare, astfel că ei s-au adunat împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron. 3 Poporul s-a certat cu Moise şi a zis:
– Mai bine am fi murit când au murit fraţii noştri înaintea Domnului! 4 De ce aţi adus adunarea Domnului în pustia aceasta? Ca să murim aici şi noi şi vitele noastre? 5 De ce ne-aţi scos din Egipt să ne aduceţi în acest loc uscat? Nu este nici loc de semănat, nici smochin, nici viţă, nici rodie şi nu este nici apă de băut.
6 Moise şi Aaron au plecat din adunare la intrarea în Cortul Întâlnirii şi au căzut cu feţele la pământ. Atunci li s-a arătat slava Domnului. 7 Domnul i-a spus lui Moise: 8 „Ia toiagul şi convoacă adunarea, tu şi fratele tău Aaron. Vorbiţi stâncii dinaintea ochilor lor iar aceasta le va da apă din ea. Aşa să scoţi apă din stâncă pentru ei şi să dai adunării şi vitelor lor să bea.“
9 Moise a luat toiagul dinaintea Domnului aşa cum El îi poruncise. 10 Moise şi Aaron au convocat adunarea înaintea stâncii şi Moise le-a zis:
– Ascultaţi, răzvrătiţilor! Să scoatem apă din stânca aceasta pentru voi?
11 Atunci Moise şi-a ridicat mâna şi a lovit stânca de două ori cu toiagul; a ieşit apă din belşug, astfel că au băut atât adunarea, cât şi vitele lor.
12 Dar Domnul le-a spus lui Moise şi Aaron: „Pentru că nu v-aţi încrezut în Mine ca să arătaţi sfinţenia Mea înaintea ochilor israeliţilor, nu voi veţi duce această adunare în ţara pe care i-o dau.“
13 Acestea sunt apele de la Meriba[a] unde israeliţii s-au certat cu Domnul şi prin care El Şi-a arătat sfinţenia.
Moartea prin Adam, viaţa prin Cristos
12 De aceea, aşa cum păcatul a intrat în lume printr-un singur om, iar prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut la toţi oamenii, prin aceasta toţi au păcătuit. 13 Căci, înainte de Lege, era păcat în lume, însă unde nu este Lege nu se ţine o socoteală a păcatelor. 14 Totuşi, moartea a domnit de la Adam până la Moise, chiar şi peste cei care n-au păcătuit printr-o încălcare a poruncii, cum a făcut Adam, care este un arhetip al Celui Ce urma să vină.
15 Însă cu darul nu este ca şi cu greşeala. Căci dacă cei mulţi au murit prin greşeala unuia singur, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul făcut în harul unui Singur Om, Isus Cristos, s-au dat din belşug celor mulţi. 16 Iar darul nu a venit ca printr-acel unul singur care a păcătuit. Fiindcă judecata venită printr-unul singur a adus condamnarea, însă darul, care a urmat după multe păcate, a adus achitarea. 17 Căci dacă prin greşeala unuia singur moartea a domnit prin acel unul, cu atât mai mult vor domni în viaţă cei ce primesc belşugul harului şi darul dreptăţii prin Acel Unul Singur, Isus Cristos. 18 Deci, aşa cum printr-o singură greşeală a venit o condamnare pentru toţi oamenii, tot astfel, printr-un singur act drept a venit o îndreptăţire pentru toţi oamenii, care duce la viaţă. 19 Căci aşa cum, prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot astfel, prin ascultarea Unuia Singur, cei mulţi vor fi făcuţi drepţi. 20 Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala; însă, acolo unde s-a înmulţit păcatul, harul a fost mai din belşug, 21 pentru ca, aşa cum păcatul a domnit prin moarte, tot astfel să domnească şi harul lui Dumnezeu prin dreptate, ducând la viaţa veşnică prin Isus Cristos, Domnul nostru.
Isus vindecă doi orbi la Ierihon
29 Când au ieşit din Ierihon, o mare mulţime de oameni L-a urmat pe Isus. 30 Lângă drum stăteau doi orbi. Când au auzit ei că trece Isus, au început să strige:
– Ai milă de noi, (Doamne,)[a] Fiul lui David!
31 Mulţimea îi mustra, spunându-le să tacă, dar ei strigau şi mai tare:
– Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!
32 Isus S-a oprit, i-a chemat şi i-a întrebat:
– Ce vreţi să fac pentru voi?
33 Ei au răspuns:
– Doamne, să ne fie deschişi ochii!
34 Lui Isus I s-a făcut milă de ei şi le-a atins ochii. Imediat ei şi-au recăpătat vederea şi L-au urmat.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.