Book of Common Prayer
Psalmul 95
1 Veniţi să strigăm de bucurie către Domnul,
să strigăm către Stânca mântuirii noastre!
2 Să ne înfăţişăm înaintea Lui cu laude
şi să strigăm către El prin cântări!
3 Căci Domnul este un Dumnezeu mare,
este un împărat mare, mai presus de toţi zeii!
4 El ţine în mână adâncimile pământului,
iar înălţimile munţilor sunt ale Lui.
5 A Lui este marea, – El a făcut-o –
iar uscatul, mâinile Lui l-au întocmit.
6 Veniţi să I ne închinăm, să I ne plecăm înainte,
să îngenunchem înaintea Domnului, Creatorul nostru!
7 Căci El este Dumnezeul nostru,
iar noi suntem poporul păşunii Lui,
turma mâinii Sale!
„Astăzi dacă auziţi glasul Lui,[a]
8 nu vă împietriţi inimile ca la Meriba[b],
ca în ziua de la Masa[c], în pustie,
9 când strămoşii voştri M-au pus la încercare
şi M-au ispitit, deşi Îmi văzuseră lucrările!
10 Timp de patruzeci de ani am fost scârbit de acea generaţie
şi am zis: «Ei sunt un popor care s-a rătăcit în inima lui
şi n-au cunoscut căile Mele.»
11 De aceea am jurat în mânia Mea:
«Nu vor intra în odihna Mea!»“
Psalmul 102
O rugăciune a unui om necăjit, când era doborât de întristare şi îşi vărsa plângerea înaintea Domnului
1 Doamne, ascultă rugăciunea mea!
Fie ca strigătul meu să ajungă la Tine!
2 Nu-Ţi ascunde faţa de mine
în ziua necazului meu!
Pleacă-Ţi urechea spre mine;
când strig, răspunde-mi degrabă!
3 Îmi pier zilele ca fumul,
oasele-mi ard ca jarul.
4 Inima-mi este rănită şi se usucă ca iarba,
căci uit să-mi mănânc pâinea.
5 Din pricina gemetelor mele
mi s-au lipit oasele de carne.
6 Mă asemăn cu bufniţa din pustie;
am ajuns ca o cucuvea printre dărâmături.
7 Stau treaz şi sunt
ca o pasăre singuratică pe acoperiş.
8 În fiecare zi duşmanii mei mă batjocoresc;
batjocoritorii mei mă blestemă.
9 Mănânc cenuşă în loc de pâine
şi îmi amestec băutura cu lacrimi,
10 din pricina mâniei şi a urgiei Tale;
căci Tu m-ai ridicat şi m-ai aruncat.
11 Zilele îmi sunt ca umbra înserării
şi mă usuc ca iarba.
12 Însă Tu, Doamne, tronezi pe vecie,
amintirea Ta ţine din generaţie în generaţie.
13 Tu Te vei ridica şi vei avea milă de Sion,
căci este timpul să te înduri de el.
I-a sosit vremea!
14 Slujitorii Tăi îndrăgesc pietrele Sionului
şi le este milă de ţărâna lui.
15 Neamurile se vor teme de Numele Domnului
şi toţi regii pământului – de slava Lui,
16 când Domnul va zidi Sionul
şi Se va arăta în slava Lui.
17 El va răspunde la rugăciunile celor nevoiaşi
şi nu va dispreţui rugăciunile lor.
18 Să se scrie aceasta pentru generaţia viitoare,
pentru ca poporul care se va naşte să-L laude pe Domnul!
19 El supraveghează din înălţimea sfinţeniei Sale;
Domnul priveşte din ceruri pe pământ,
20 ca să ia aminte la gemetele prizonierilor
şi să-i elibereze pe cei condamnaţi la moarte.
21 Numele Domnului va fi vestit din Sion
şi lauda Lui – din Ierusalim,
22 când se vor strânge popoarele
şi regatele ca să-I slujească Domnului.
23 Mi-a frânt puterea pe drum;
mi-a scurtat zilele.
24 De aceea am zis: „Dumnezeul meu, nu mă lua la jumătatea zilelor mele,
Tu, ai Cărui ani ţin din generaţie în generaţie.
25 Tu ai întemeiat la început pământul,
iar cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.
26 Ele vor pieri, dar Tu rămâi.
Toate se vor învechi ca o haină.
Le vei schimba ca pe un veşmânt şi ele vor trece.
27 Tu, însă, rămâi Acelaşi
şi anii Tăi nu se vor sfârşi.“
28 Fiii slujitorilor Tăi vor locui ţara
şi urmaşii lor vor rămâne înaintea Ta.
CARTEA A CINCEA
Psalmul 107
1 Daţi mulţumire Domnului, căci este bun,
căci veşnică-I este îndurarea!
2 Aşa să zică răscumpăraţii Domnului,
cei pe care i-a răscumpărat din mâna duşmanului,
3 pe care i-a adunat de pe cuprinsul ţărilor:
de la răsărit şi de la apus,
de la nord şi de la sud[a].
4 Ei rătăceau prin pustie, pe o cale neumblată,
fără să găsească o cetate în care să locuiască.
5 Flămânzi şi însetaţi,
li se lihnise sufletul în ei.
6 Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul,
şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
7 I-a călăuzit pe o cale dreaptă,
ca să meargă spre o cetate în care să locuiască.
8 Să-L laude deci pe Domnul pentru îndurarea Lui
şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
9 Căci El a potolit sufletul însetat
şi a săturat sufletul flămând.
10 Celor ce locuiau în întuneric şi în umbra morţii,
legaţi în chin şi în fiare,
11 pentru că se răzvrătiseră faţă de mesajele lui Dumnezeu
şi dispreţuiseră sfatul Celui Preaînalt,
12 El le-a smerit inima prin necaz;
ei se clătinaseră şi nu era nimeni să-i ajute.
13 Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul,
şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
14 I-a scos din întuneric şi din umbra morţii
şi le-a rupt legăturile.
15 Să-L laude deci pe Domnul pentru îndurarea Lui
şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
16 Căci El a zdrobit porţi de bronz
şi a tăiat zăvoare de fier.
17 Ei ajunseseră nebuni[b] din cauza căii lor nelegiuite
şi se nenorociseră din cauza păcatelor lor.
18 Sufletul lor se dezgustase de orice hrană
şi ajunseseră la porţile morţii.
19 Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul,
şi El i-a eliberat din necazurile lor.
20 Le-a trimis Cuvântul Lui, i-a tămăduit
şi i-a scăpat din groapă.
21 Să-L laude deci pe Domnul pentru îndurarea Lui
şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
22 Să aducă jertfe de mulţumire
şi să povestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie!
23 Cei ce coborau pe mare cu corăbiile,
cei ce făceau negoţ pe ape mari,
24 au văzut ei înşişi lucrările Domnului
şi minunile Lui din adâncuri.
25 Când a grăit El, s-a iscat o furtună năprasnică,
care a ridicat talazurile mării.
26 Se suiau spre ceruri şi se coborau în adâncuri;
sufletul li se înmuiase din cauza nenorocirii.
27 Se clătinau şi se mişcau ca un om beat;
toată înţelepciunea lor fusese înghiţită.
28 Atunci, în strâmtorarea lor, ei au strigat către Domnul,
şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
29 A liniştit furtuna,
iar valurile s-au potolit.
30 Ei s-au bucurat că acestea s-au liniştit,
iar El i-a condus la limanul dorit.
31 Să-L laude deci pe Domnul pentru îndurarea Lui
şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
32 Să-L înalţe în adunarea poporului
şi să-L înalţe în sfatul bătrânilor[c]!
Naşterea şi tinereţea lui Moise
2 Un bărbat din casa lui Levi îşi luase de soţie o fată a lui Levi. 2 Femeia a rămas însărcinată şi a născut un fiu; fiindcă a văzut că era un copil frumos[a], ea l-a ascuns timp de trei luni. 3 Când nu l-a mai putut ascunde, a luat un coş de papirus, l-a uns cu lut şi smoală, a pus copilul în el şi l-a pus între trestii, pe malul râului. 4 Sora lui stătea la distanţă, ca să vadă ce se va întâmpla cu el. 5 Fiica lui Faraon a coborât la râu să se scalde şi fetele care erau cu ea se plimbau pe malul râului; ea a văzut coşul între trestii şi şi-a trimis sclava să i-l aducă. 6 Când l-a deschis, a văzut înăuntru copilul. Acesta plângea, iar fiicei lui Faraon i s-a făcut milă de el şi a zis: „Trebuie să fie unul dintre copiii evreilor.“ 7 Atunci sora copilului a întrebat-o pe fiica lui Faraon:
– Să merg şi să chem o doică dintre femeile evreilor ca să alăpteze copilul pentru tine?
8 – Du-te! i-a răspuns fiica lui Faraon.
Fata s-a dus şi a chemat-o pe mama copilului. 9 Fiica lui Faraon i-a zis: „Ia acest copil şi alăptează-l pentru mine, iar eu îţi voi plăti.“ Femeia a luat copilul şi l-a alăptat. 10 Când copilul a crescut, ea l-a adus la fiica lui Faraon şi el a devenit fiul acesteia; ea i-a pus numele Moise[b], deoarece l-a scos din apă.
Fuga lui Moise în Midian
11 Într-o zi, pe când crescuse deja, Moise a ieşit să vadă greutăţile celor din poporul său; el a văzut cum un egiptean îl bătea pe un evreu, unul dintre cei din poporul său. 12 S-a uitat într-o parte şi într-alta şi, nevăzând pe nimeni, l-a ucis pe egiptean şi l-a ascuns în nisip. 13 A doua zi, pe când ieşea din nou, a văzut doi evrei bătându-se. El l-a întrebat pe cel vinovat:
– De ce-ţi loveşti semenul?
14 Acesta i-a răspuns:
– Cine te-a pus pe tine conducător şi judecător peste noi? Vrei să mă ucizi şi pe mine aşa cum l-ai ucis pe egiptean?
Atunci Moise s-a temut şi şi-a zis: „Cu siguranţă că acest lucru este cunoscut.“ 15 Când a aflat Faraon acest lucru, a căutat să-l omoare pe Moise. Însă Moise a fugit de Faraon şi s-a refugiat în ţara Midian; el s-a aşezat lângă o fântână. 16 Preotul din Midian avea şapte fiice. Ele au venit la fântână, au scos apă şi au umplut jgheaburile ca să adape turma tatălui lor. 17 Au sosit însă acolo nişte păstori care le-au izgonit; Moise s-a ridicat, le-a luat apărarea şi apoi le-a adăpat turmele. 18 Când ele s-au întors la tatăl lor, Reuel, acesta le-a întrebat:
– Cum se face că aţi venit mai repede astăzi?
19 Ele i-au răspuns:
– Un egiptean ne-a scăpat din mâna păstorilor, ne-a scos apă şi ne-a adăpat turma.
20 Atunci el le-a spus fiicelor sale:
– Şi unde este acum omul acela? Cum de l-aţi lăsat acolo? Invitaţi-l la masă!
21 Moise a fost de acord să locuiască la acel om şi acesta i-a dat-o de soţie pe fiica sa, Sefora. 22 Ea a născut un fiu, iar Moise i-a pus numele Gherşom[c], zicându-şi: „Sunt un străin într-o ţară străină.“
27 Voi sunteţi trupul lui Cristos şi fiecare este un mădular al lui. 28 Dumnezeu a desemnat în biserică mai întâi apostoli, în al doilea rând profeţi, în al treilea rând învăţători, apoi pe cei care fac minuni, apoi pe cei care au daruri de vindecare, de ajutorare, de administrare şi pe cei ce au darul feluritelor limbi. 29 Sunt oare toţi apostoli? Sunt toţi profeţi? Sunt toţi învăţători? Fac toţi minuni? 30 Au toţi daruri de vindecare? Vorbesc toţi în limbi? Traduc toţi? 31 Deci fiţi plini de râvnă după cele mai importante daruri. Şi vă voi arăta o cale dincolo de orice comparaţie.
Despre dragoste
13 Dacă vorbesc în limbi omeneşti şi îngereşti, dar nu am dragoste, sunt o aramă zgomotoasă sau un chimval zăngănitor. 2 Dacă am darul profeţiei şi înţeleg toate tainele şi am toată cunoaşterea şi dacă am toată credinţa, aşa încât să mute munţii, dar nu am dragoste, nu sunt nimic. 3 Dacă dau tot ce am şi dacă-mi dau chiar şi trupul să mă laud[a], dar nu am dragoste, nu câştig nimic.
Schimbarea la faţă
2 După şase zile, Isus i-a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan şi i-a dus doar pe ei singuri, pe un munte înalt. Acolo I-a fost schimbată înfăţişarea înaintea lor. 3 Hainele Lui au devenit strălucitor de albe, aşa de albe cum nici un înălbitor de pe pământ n-ar fi putut să le facă. 4 Şi iată că li s-au arătat Ilie împreună cu Moise; ei stăteau de vorbă cu Isus.
5 Petru I-a zis lui Isus: „Rabbi[a], este bine să fim aici! Să facem trei corturi: unul pentru Tine, unul pentru Moise şi unul pentru Ilie!“ 6 Nu ştia ce să zică, căci erau îngroziţi. 7 Un nor a venit şi i-a acoperit, iar din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit! De El să ascultaţi![b]“
8 Ei s-au uitat deodată în jur, dar n-au mai văzut pe nimeni, decât pe Isus singur cu ei.
9 În timp ce coborau de pe munte, Isus le-a poruncit să nu povestească nimănui ceea ce au văzut, până când nu va învia Fiul Omului dintre cei morţi. 10 Ei au respectat porunca Lui, dar au început să se întrebe ce înseamnă învierea dintre cei morţi. 11 Şi L-au întrebat:
– De ce spun cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie?
12 El le-a răspuns:
– Într-adevăr, Ilie vine primul pentru a restaura toate lucrurile. Totuşi, cum de este scris despre Fiul Omului că El va urma să sufere mult şi să fie dispreţuit? 13 Dar Eu vă spun că Ilie a şi venit, însă ei au făcut cu el tot ce-au vrut, aşa cum este scris despre el.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.