Previous Prev Day Next DayNext

Book of Common Prayer

Daily Old and New Testament readings based on the Book of Common Prayer.
Duration: 861 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 31

Psalmul 31

Pentru dirijor. Un psalm al lui David.

La Tine, Doamne, caut adăpost!
    Să nu rămân de ruşine vreodată!
        În dreptatea Ta, izbăveşte-mă!
Pleacă-Ţi urechea spre mine
    şi scapă-mă degrabă!
Fii pentru mine o stâncă de adăpost,
    o fortăreaţă trainică ca să pot fi izbăvit!
Tu eşti stânca şi fortăreaţa mea.
    Condu-mă şi călăuzeşte-mă, din pricina Numelui Tău!
Scapă-mă de laţul care mi-a fost întins,
    căci Tu eşti fortăreaţa mea!
În mâinile Tale îmi încredinţez duhul!
    Tu m-ai izbăvit, Doamne, Dumnezeu al adevărului!

Urăsc pe cei ce se alipesc de idoli deşerţi,
    dar Eu mă încred în Domnul!
Mă voi bucura şi mă voi veseli de îndurarea Ta,
    fiindcă mi-ai văzut necazul
        şi ai cunoscut nenorocirea sufletului meu.
Tu nu m-ai dat pe mâna duşmanului,
    ci mi-ai aşezat picioarele într-un loc larg.

Doamne, ai milă de mine, căci sunt în strâmtorare!
    De atâta întristare mi se topesc ochii,
        sufletul şi pântecele.
10 Îmi sfârşesc viaţa în durere
    şi anii în întristare.
    Puterea îmi este sleită din pricina vinii mele,
        iar oasele mi se topesc.
11 Din pricina tuturor potrivnicilor mei
    am ajuns să fiu făcut de ruşine;
am ajuns de groază pentru vecinii mei,
    o spaimă pentru cunoscuţii mei.
Cei ce mă văd pe uliţă
    fug de mine.
12 Sunt uitat de inimi ca şi cum aş fi mort;
    am ajuns ca un vas spart.
13 Aud şuşoteala multora – peste tot este numai teroare!
    Ei se sfătuiesc împotriva mea,
        plănuind să-mi ia viaţa.

14 Dar eu mă-ncred în Tine, Doamne,
    şi mărturisesc: „Tu eşti Dumnezeul meu!“
15 Destinul meu este în mâna Ta;
    izbăveşte-mă din mâna duşmanilor şi a prigonitorilor mei!
16 Fă să strălucească faţa Ta peste robul Tău,
    mântuieşte-mă în îndurarea Ta!
17 Nu lăsa să fiu dat de ruşine, Doamne,
    căci la Tine strig după ajutor,
ci fă să fie daţi de ruşine cei răi;
    să fie reduşi la tăcere în Locuinţa Morţilor!
18 Să fie amuţite buzele mincinoase,
    care vorbesc cu obrăznicie, cu mândrie şi dispreţ împotriva celui drept.

19 Cât de mare este bunătatea Ta,
    pe care ai păstrat-o pentru cei ce se tem de Tine,
pe care ai arătat-o celor ce se încred în Tine,
    sub privirea oamenilor!
20 Tu-i ascunzi la adăpostul feţei Tale
    de uneltirile oamenilor;
îi tăinuieşti în Coliba Ta
    de limbile gâlcevitoare.

21 Binecuvântat să fie Domnul,
    căci minunată I-a fost îndurarea faţă de mine
        când eram într-o cetate asediată!
22 M-am pripit când am zis:
    „Sunt izgonit dinaintea Ta!“
Într-adevăr, Tu ai ascultat glasul rugăminţilor mele,
    când am strigat către Tine.

23 Iubiţi-L pe Domnul, toţi sfinţii Lui,
    căci Domnul păzeşte pe cei credincioşi,
        dar celor ce se poartă cu mândrie le dă ce li se cuvine!
24 Fiţi tari şi încurajaţi-vă inimile,
    toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul!

Psalmii 35

Psalmul 35

Al lui David

Răfuieşte-te, Doamne, cu cei ce se răfuiesc cu mine!
    Luptă-te cu cei ce se luptă cu mine!
Înarmează-Te cu scut şi cu pavăză!
    Ridică-Te, ca să-mi ajuţi!
Dezveleşte-Ţi suliţa şi lancea
    pentru prigonitorii mei![a]
Grăieşte sufletului meu:
    „Eu sunt mântuirea ta!“

Să fie ruşinaţi şi umiliţi
    cei ce caută să-mi ia viaţa;
să dea înapoi, să fie făcuţi de ruşine
    cei ce-mi plănuiau răul!
Să fie ca pleava luată de vânt
    şi să-i izgonească îngerul Domnului!
Întunecoasă şi alunecoasă să le fie calea,
    iar îngerul Domnului să-i urmărească!
Fără nici un motiv mi-au întins pe ascuns un laţ,
    fără nici un motiv au săpat o groapă sufletului meu.
De aceea să-i ajungă prăpădul pe neaşteptate
    şi să fie prinşi în laţul pe care l-au întins pe ascuns pentru mine;
        să cadă în el în timpul prăpădului.
Atunci sufletul meu se va bucura în Domnul,
    mă voi veseli de mântuirea Lui.
10 Întreaga-mi fiinţă va exclama:
    Doamne, cine este ca Tine,
Care să-l scape pe cel sărac de cel mai tare decât el,
    pe cel sărac şi pe cel sărman – de jefuitorul lui?“

11 Nişte martori dezlănţuiţi se ridică
    şi mă întreabă de ceea ce nu ştiu.
12 Astfel ei îmi răsplătesc cu rău pentru bine
    şi îmi pustiesc sufletul.
13 Eu însă, când ei erau bolnavi, mă îmbrăcam cu sac
    şi îmi smeream sufletul prin post;
iar când rugăciunile îmi rămâneau fără răspuns,
14     ca un prieten, ba mai mult, ca un frate,
    umblam bocind, ca unul care-şi boceşte mama,
    cu capul plecat, cuprins de întristare.
15 Acum însă, când eu mă împiedic, ei se bucură şi se adună,
    se adună împotriva mea, lovindu-mă pe ascuns,
        sfâşiindu-mă fără încetare.
16 Ca nişte bufoni batjocoritori[b]
    scrâşnesc din dinţi împotriva mea!
17 Stăpâne, cât vei mai privi?
    Scapă-mi sufletul de pustiirile lor,
        şi preţioasa mea viaţă – de puii aceştia de lei!
18 Apoi Te voi lăuda în adunarea cea mare,
    Te voi onora în mijlocul unui norod fără număr.

19 Să nu se bucure de mine cei ce mă duşmănesc pe nedrept
    şi să nu tragă cu ochiul cei ce mă urăsc fără motiv!
20 Căci ei nu vorbesc de pace,
    ci urzesc înşelătorii
        împotriva oamenilor liniştiţi din ţară.
21 Vorbesc împotriva mea, zicând: „Ha! Ha!
    Ochii noştri şi-au văzut dorinţa împlinită!“

22 Doamne, Tu ai văzut; nu tăcea!
    Stăpâne, nu Te depărta de mine!
23 Ridică-Te, trezeşte-Te pentru apărarea mea,
    apără-mi pricina, Dumnezeul meu şi Stăpânul meu!
24 Judecă-mă după dreptatea Ta, Doamne, Dumnezeul meu!
    Nu-i lăsa să se bucure de mine!
25 Nici măcar să nu gândească: „Aha! Ce bine!“
    Să nu zică: „L-am înghiţit!“

26 Să fie făcuţi de ruşine şi de râs
    cei ce se bucură de necazul meu!
Cu ruşine şi cu dezonoare să se îmbrace
    cei ce se ridică împotriva mea!
27 Să strige de veselie şi să se bucure
    cei ce îndrăgesc dreptatea mea,
cei se spun întotdeauna:
    „Mărit fie Domnul Care doreşte pacea[c] robului Său!“
28 Atunci limba mea va vesti dreptatea Ta
    şi lauda Ta toată ziua!

Error: Book name not found: Sir for the version: Nouă Traducere În Limba Română
Apocalipsa 9:13-21

13 Al şaselea înger a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit un glas venind dintre (cele patru)[a] coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu, 14 spunându-i celui de-al şaselea înger care avea trâmbiţa: „Eliberează-i pe cei patru îngeri care sunt legaţi la Râul cel Mare, adică Eufrat[b]!“ 15 Cei patru îngeri, care erau pregătiţi pentru ora, ziua, luna şi anul acela, au fost eliberaţi ca să omoare a treia parte din oameni. 16 Numărul călăreţilor cavaleriei era de douăzeci de mii de ori zece mii[c]; am auzit numărul lor. 17 Iată cum am văzut în viziune caii şi pe cei care-i călăreau: aveau platoşe de un roşu aprins, albastru vineţiu şi galben ca pucioasa. Capetele cailor erau ca şi capetele de lei, iar din gurile lor ieşeau foc, fum şi pucioasă. 18 A treia parte din oameni a fost omorâtă prin aceste trei urgii, şi anume prin focul, fumul şi pucioasa care ieşeau din gurile cailor. 19 Puterea cailor era în gurile şi în cozile lor, căci cozile lor erau asemenea şerpilor, având capete cu care făceau rău.

20 Oamenii care au mai rămas, şi anume cei care nu au fost omorâţi de aceste urgii, nu s-au pocăit de lucrările mâinilor lor, acelea de a nu se mai închina demonilor şi idolilor de aur, argint, bronz, piatră şi lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. 21 Şi nu s-au pocăit nici de crimele lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de desfrânarea lor şi nici de furturile lor.

Luca 10:38-42

Acasă la Marta şi Maria

38 În timp ce-şi continuau călătoria, Isus a intrat într-un sat oarecare. Acolo, o femeie, pe nume Marta, L-a primit în casa ei. 39 Ea avea o soră, numită Maria. Aceasta s-a aşezat la picioarele Domnului şi asculta cuvintele Lui. 40 Marta însă era copleşită de atât de multă slujire. Ea a venit şi a zis:

– Doamne, nu-Ţi pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Spune-i deci să mă ajute!

41 Domnul însă i-a răspuns:

– Marta, Marta, tu te îngrijorezi şi te necăjeşti cu privire la multe lucruri, 42 însă doar unul este necesar![a] Căci Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua!

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.