Book of Common Prayer
Psalmul 140
Pentru dirijor. Un psalm al lui David.
1 Izbăveşte-mă, Doamne, de oamenii răi,
păzeşte-mă de oamenii violenţi,
2 de cei ce plănuiesc lucruri rele în inima lor
şi stârnesc conflicte în fiecare zi.
3 Ei îşi fac limba ascuţită ca a unui şarpe
şi sub buzele lor este venin de viperă!Sela
4 Păzeşte-mă, Doamne, de mâinile celui rău!
Protejează-mă de omul violent,
de cel ce se gândeşte cum să pună piedică paşilor mei!
5 Nişte îngâmfaţi mi-au ascuns curse,
şi-au întins funiile laţului lor,
mi-au pus capcane pe marginea potecii!Sela
6 Eu însă zic Domnului: „Tu eşti Dumnezeul meu!
Ascultă, Doamne, glasul rugilor mele!
7 Stăpâne Doamne, Mântuitorul meu puternic,
Care mi-ai protejat capul în ziua luptei –
8 nu împlini, Doamne, dorinţele celui rău;
nu îngădui să-i reuşească planurile, ca să nu se fălească!“Sela
9 Capul celor ce mă înconjoară
să fie acoperit de necazul provocat de buzele lor!
10 Să cadă peste ei cărbuni aprinşi;
să fie aruncaţi în foc,
în adâncuri de unde să nu se mai scoale.
11 Fie ca oamenii limbuţi să nu fie întăriţi în ţară;
fie ca pe oamenii violenţi şi răi să-i vâneze şi să-i doboare dezastrul.
12 Ştiu că Domnul va face dreptate celui necăjit
şi susţine cauza celor nevoiaţi.
13 Într-adevăr, cei drepţi vor lăuda Numele Tău,
iar oamenii integri vor locui în prezenţa Ta.
Psalmul 142
Un maschil[a] al lui David, compus pe vremea când se ascundea în peşteră. O rugăciune.
1 Cu glasul meu eu strig către Domnul,
cu glasul meu eu caut îndurare la Domnul.
2 Îmi vărs plângerea înaintea Lui,
îmi povestesc necazul înaintea Lui.
3 Când duhul îmi este mâhnit,
Tu-mi cunoşti cărarea.
Pe calea pe care merg,
ei mi-au ascuns curse.
4 Priveşte la dreapta mea şi ia aminte;
nimeni nu mă mai cunoaşte!
Am rămas fără adăpost;
nimănui nu-i pasă de viaţa mea!
5 Te chem, Doamne,
zicând: „Tu eşti adăpostul meu,
moştenirea mea pe pământul celor vii!“
6 Ascultă-mi strigătul,
căci sunt foarte nenorocit!
Izbăveşte-mă de prigonitorii mei,
căci sunt mai tari decât mine!
7 Scoate-mă din temniţă,
ca să laud Numele Tău!
Cei drepţi se vor aduna împrejurul meu
când îmi vei face bine.
Psalmul 141
Un psalm al lui David
1 Doamne, pe Tine Te chem! Vino degrabă la mine!
Ascultă glasul meu, când strig după ajutor la Tine!
2 Fie rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta,
iar ridicarea mâinilor mele – ca jertfele de seară.
3 Doamne, pune strajă gurii mele;
păzeşte uşa buzelor mele!
4 Nu-mi lăsa inima să mi se abată spre ce este rău,
spre faptele rele ale oamenilor care săvârşesc nelegiuirea,
şi nu mă lăsa să mănânc din delicatesele lor.
5 Să mă lovească cel drept[a] – aceasta este dragoste!
Să mă mustre el, căci de la un aşa untdelemn nu-mi voi feri capul!
Dar rugăciunea mea tot împotriva faptelor rele ale celor nelegiuiţi va fi!
6 Când judecătorii lor vor fi aruncaţi de pe marginea stâncilor,
atunci vor da ascultare cuvintelor mele, căci ele sunt plăcute.
7 Cum arată pământul arat şi brăzdat,
aşa sunt şi oasele noastre împrăştiate la intrarea în Locuinţa Morţilor.
8 Eu însă către Tine, Stăpâne Doamne, îmi îndrept ochii,
la Tine caut adăpost: nu-mi părăsi sufletul!
9 Păzeşte-mă de cursele pe care mi le-au întins duşmanii
şi de capcanele celor ce săvârşesc fărădelegea.
10 Fie ca cei răi să cadă în cursele lor,
iar eu să scap!
Psalmul 143
Un psalm al lui David
1 Doamne, ascultă-mi rugăciunea!
Pleacă-Ţi urechea la ruga mea!
În credincioşia şi dreptatea Ta,
răspunde-mi!
2 Nu intra la judecată cu robul Tău,
căci nici un om viu nu-şi poate apăra dreptatea înaintea Ta!
3 Duşmanul mă prigoneşte,
mă zdrobeşte de pământ,
mă face să locuiesc în întunecimi
asemenea celor morţi demult.
4 Duhul îmi este sleit;
inima îmi este tulburată înăuntrul meu.
5 Îmi aduc aminte de zilele de odinioară,
cuget la toate lucrările Tale
şi mă gândesc la ceea ce au făcut mâinile Tale.
6 Îmi întind mâinile către Tine;
sufletul meu însetează după Tine ca pământul uscat.Sela
7 Doamne, grăbeşte-Te să-mi răspunzi,
căci duhul îmi este istovit!
Nu-Ţi ascunde faţa de mine,
ca să nu ajung asemenea celor ce se coboară în groapă!
8 Fă-mă să aud dimineaţa despre îndurarea Ta,
căci în Tine mă încred!
Fă-mi cunoscută calea pe care să merg,
căci la Tine îmi înalţ sufletul!
9 Doamne, izbăveşte-mă de duşmanii mei,
căci la Tine caut adăpost!
10 Învaţă-mă cum să-Ţi împlinesc voia,
căci Tu eşti Dumnezeul meu!
Fie ca Duhul Tău cel bun
să mă călăuzească prin locuri netede!
11 Din pricina Numelui Tău, Doamne, înviorează-mă!
Din pricina dreptăţii Tale, scapă-mi sufletul din necaz!
12 Din pricina îndurării Tale isprăveşte cu duşmanii mei
Şi nimiceşte toţi prigonitorii sufletului meu,
căci eu sunt robul Tău!
9 „Ascultaţi aceasta, căpetenii ale casei lui Iacov
şi conducători ai casei lui Israel,
voi, care aveţi silă faţă de dreptate
şi suciţi tot ce este drept,
10 voi, care zidiţi Sionul prin vărsare de sânge
şi Ierusalimul – cu nedreptate!
11 Căpeteniile lui judecă pe mită,
preoţii lui dau învăţătură pentru plată,
iar profeţii lui fac preziceri în schimbul argintului.
Ei încă se sprijină şi pe Domnul, zicând:
«Oare nu este Domnul în mijlocul nostru?!
Nu va veni peste noi nici o nenorocire!»
12 De aceea, din pricina voastră,
Sionul va fi arat ca un ogor,
Ierusalimul va deveni un morman de ruine,
iar muntele Casei va deveni o înălţime acoperită cu păduri.“
Muntele Casei Domnului
4 „În zilele de pe urmă,
muntele Casei Domnului
va fi aşezat drept cel mai înalt dintre munţi,
va fi înălţat deasupra dealurilor
şi popoarele vor curge spre el.
2 Multe neamuri vor veni şi vor zice:
«Să mergem şi să ne suim la muntele Domnului,
la Casa Dumnezeului lui Iacov!
El să ne înveţe căile Sale,
şi noi să umblăm pe cărările Sale!»
Căci din Sion va ieşi Legea,
iar Cuvântul Domnului – din Ierusalim.
3 El va judeca între multe popoare
şi va hotărî pentru neamuri puternice, depărtate.
Ei îşi vor făuri din săbii pluguri,
şi din suliţe – cosoare.
Nici un neam nu va mai ridica sabia împotriva altui neam
şi nu vor mai învăţa războiul.
4 Fiecare va locui sub viţa lui
şi sub smochinul lui
şi nimeni nu-l va mai îngrozi,
căci gura Domnului Oştirilor[a] a vorbit!
5 Toate popoarele umblă, fiecare
în numele zeilor lor;
noi însă vom umbla în Numele Domnului,
Dumnezeul nostru, pentru veci de veci!“
24 După câteva zile, Felix a venit împreună cu soţia lui, Drusila[a], care era iudeică, a trimis după Pavel şi l-a ascultat despre credinţa în Cristos Isus. 25 Însă, în timp ce Pavel vorbea despre dreptate, despre înfrânare şi despre judecata care vine, Felix s-a îngrozit şi a zis: „Acum du-te; când voi mai avea timp, te voi chema.“ 26 În acelaşi timp, el spera că Pavel îi va da bani şi de aceea trimitea deseori după el şi stătea de vorbă cu el.
27 Doi ani au trecut astfel, după care, în locul lui Felix, a venit Porcius Festus[b]. Vrând să câştige favoarea iudeilor, Felix l-a lăsat pe Pavel în închisoare.
Pavel înaintea lui Festus
25 La trei zile după ce a sosit în provincie, Festus s-a suit din Cezareea la Ierusalim. 2 Conducătorii preoţilor şi fruntaşii iudeilor i-au făcut cunoscute acuzaţiile împotriva lui Pavel 3 şi l-au rugat să le facă favoarea de a-l trimite pe Pavel la Ierusalim. Ei puseseră la cale un complot, ca să-l omoare pe drum. 4 Festus le-a răspuns că Pavel este păzit în Cezareea şi că el însuşi urmează să plece acolo cât de curând. 5 „Deci, a spus el, cel mai însemnat dintre voi să se coboare cu mine în Cezareea şi, dacă omul acela a făcut ceva rău, să-l acuze.“
6 A rămas printre ei nu mai mult de opt sau zece zile, apoi s-a coborât în Cezareea. În ziua următoare s-a aşezat pe scaunul de judecată şi a poruncit să fie adus Pavel. 7 Când a sosit Pavel, iudeii care se coborâseră de la Ierusalim s-au pus în jurul lui şi au adus împotriva lui multe şi grele acuzaţii, pe care nu le puteau dovedi.
8 Pavel s-a apărat astfel:
– N-am păcătuit nici faţă de Legea iudeilor, nici faţă de Templu, nici faţă de Cezar!“
9 Însă Festus, vrând să câştige favoarea iudeilor, l-a întrebat pe Pavel:
– Vrei să te sui la Ierusalim şi să fii judecat acolo pentru aceste lucruri înaintea mea?
10 Pavel i-a răspuns:
– Eu stau înaintea scaunului de judecată al Cezarului, unde trebuie să fiu judecat. Nu le-am făcut nimic rău iudeilor, după cum ştii şi tu foarte bine! 11 Dacă am făcut vreun rău sau dacă am săvârşit ceva vrednic de moarte, nu încerc să scap de ea, dar dacă nu este nimic adevărat din lucrurile de care mă acuză ei, nimeni nu mă poate preda lor! Fac apel la Cezar![c]
12 Atunci Festus, după ce s-a sfătuit cu consiliul său, a răspuns:
– Ai făcut apel la Cezar, la Cezar te vei duce!
Pilda semănătorului
8 După aceea, Isus a călătorit prin fiecare cetate şi sat, predicând şi vestind Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu. Împreună cu El erau cei doisprezece, 2 precum şi nişte femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de neputinţe: Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni, 3 Ioana – soţia lui Cuza, administratorul lui Irod[a] –, Suzana şi încă multe altele care Îl[b] slujeau cu ceea ce aveau.
4 Când s-a adunat o mare mulţime şi au venit la El oameni de prin fiecare cetate, le-a vorbit prin următoarea pildă:
5 „Semănătorul a ieşit să-şi semene sămânţa. În timp ce semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum şi a fost călcată în picioare şi au mâncat-o păsările cerului. 6 O altă parte a căzut pe stâncă şi cum a crescut, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. 7 O altă parte a căzut în mijlocul spinilor, iar spinii au crescut împreună cu ea şi au sufocat-o. 8 Alta însă a căzut pe pământ bun, a crescut şi a făcut rod însutit.“
După ce a spus aceste lucruri, Isus a strigat: „Cine are urechi de auzit, să audă!“
9 Ucenicii Lui L-au întrebat ce înseamnă această pildă. 10 El le-a răspuns: „Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele[c] Împărăţiei lui Dumnezeu, dar celorlalţi le vorbesc în pilde, pentru ca
«Să privească mereu, dar să nu vadă
şi să asculte întruna, dar să nu înţeleagă!»[d]
11 Iată ce înseamnă pilda: sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu. 12 Sămânţa de lângă drum sunt cei care aud Cuvântul, dar vine apoi diavolul şi ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva să creadă şi să fie mântuiţi. 13 Sămânţa de pe stâncă sunt cei care, atunci când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred doar pentru o vreme, iar în perioadă de ispită, cad. 14 Sămânţa căzută între spini sunt cei care aud Cuvântul, dar, în timp ce îşi văd de drum, sunt sufocaţi de îngrijorările, bogăţiile şi plăcerile vieţii şi nu aduc rod copt. 15 Sămânţa din pământul bun sunt cei care, atunci când aud Cuvântul, îl ţin într-o inimă onestă şi bună şi aduc rod cu răbdare.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.