Book of Common Prayer
Psalmul 5
Pentru dirijor. De cântat cu fluiere[a]. Un psalm al lui David.
1 Ascultă-mi plângerea, Doamne,
ia aminte la suspinul meu!
2 Ascultă strigătul meu,
Împăratul meu şi Dumnezeul meu,
căci Ţie mă rog!
3 Doamne, ascultă-mi glasul dimineaţa,
dimineaţa când stau gata pregătit înaintea Ta şi aştept.
4 Căci Tu nu eşti un Dumnezeu Căruia să-I placă răutatea
iar cel rău nu-Ţi poate sta în preajmă.
5 Nici lăudăroşii nu pot sta înaintea ochilor Tăi,
iar Tu îi urăşti pe toţi cei ce săvârşesc nelegiuirea
6 şi-i dai pierzării pe cei ce rostesc minciuni.
Domnul îi detestă pe oamenii setoşi de sânge şi înşelători.
7 Eu însă, prin marea Ta îndurare[b],
voi intra în Casa Ta
şi, în frică de Tine,
mă voi prosterna cu faţa spre Templul[c] Tău cel sfânt.
8 Doamne, condu-mă cu dreptatea Ta,
din pricina duşmanilor mei!
Netezeşte cărarea Ta înaintea mea!
9 Căci nu este nimic adevărat în gura lor,
iar inima le este plină de nimicire.
Gâtlejul le este un mormânt deschis;
cu limbile lor ei înşală[d].
10 Osândeşte-i, Dumnezeule!
Să cadă prin propriile lor uneltiri!
Pentru multele lor păcate, izgoneşte-i,
căci s-au răzvrătit împotriva Ta!
11 Să se bucure toţi cei ce-şi găsesc refugiul în Tine!
Pe vecie să strige de bucurie!
Ocroteşte-i Tu,
ca să strige de bucurie
toţi cei ce iubesc Numele Tău.
12 Căci Tu îi binecuvântezi pe cei drepţi, Doamne,
iar bunăvoinţa Ta le ţine loc de scut.
Psalmul 6
Pentru dirijor. De cântat cu instrumente cu corzi, în şeminit[e]. Un psalm al lui David.
1 Doamne, nu mă mustra în mânia Ta
şi nu mă disciplina în furia Ta!
2 Îndură-te de mine, Doamne, căci sunt slab!
Vindecă-mă, Doamne, căci fiinţa-mi[f] este îngrozită!
3 Sufletul mi-e îngrozit de tot,
iar Tu, Doamne, până când întârzii?
4 Întoarce-Te, Doamne, eliberează-mi sufletul,
mântuieşte-mă din pricina îndurării Tale,
5 căci morţii nu Te mai pomenesc
şi în Locuinţa Morţilor[g] cine Te mai laudă?
6 Sunt sleit de atâtea suspine!
În fiecare noapte îmi scald patul
şi-mi inund aşternutul cu lacrimi.
7 Mi s-au prăpădit ochii de atâta întristare,
mi-a slăbit vederea din pricina tuturor vrăjmaşilor mei!
8 Depărtaţi-vă de la mine, voi, toţi cei ce săvârşiţi răul,
căci Domnul a auzit glasul bocetului meu!
9 Domnul a auzit ruga mea,
Domnul mi-a primit rugăciunea!
10 Toţi duşmanii mei vor fi făcuţi de ruşine şi nespus de îngroziţi;
vor da înapoi şi vor fi acoperiţi de ruşine într-o clipă.
Psalmul 10
1 De ce stai departe, Doamne,
şi Te ascunzi în vreme de necaz?
2 Cel rău îl urmăreşte cu îngâmfare pe sărman,
prinzându-l în planurile pe care le-a urzit.
3 Căci cel rău se laudă cu dorinţele sufletului său,
binecuvântându-l pe cel lacom şi dispreţuindu-L pe Domnul.
4 În aroganţa lui, cel rău gândeşte tot timpul:
„Dumnezeu nu pedepseşte! Nu este Dumnezeu!“.[a]
5 Căile lui sunt prospere în orice vreme;
judecăţile Tale sunt departe de el;
el suflă cu dispreţ împotriva tuturor duşmanilor săi.
6 El zice în inima lui: „Nu mă voi clătina!
Nu voi suferi niciodată!“
7 Gura îi este plină de blestem, înşelătorii şi ameninţări;
sub limba lui este numai necaz şi nelegiuire.
8 El locuieşte în ascunzişurile din preajma aşezărilor;
îl ucide în ascunzători pe cel nevinovat;
îşi urmăreşte victimele.
9 Pândeşte din cotlon ca leul din desiş,
pândeşte să-l prindă pe sărman,
să-l prindă pe sărman şi să-l atragă în laţul lui.
10 Victimele lui sunt zdrobite şi se prăbuşesc;
cad sub puterea lui.
11 El îşi zice în inima lui: „Dumnezeu a uitat!
Pe veci Şi-a ascuns faţa, ca să nu mai vadă!“
12 Ridică-Te, Doamne Dumnezeule! Ridică-Ţi mâna!
Nu-i uita pe cei sărmani!
13 De ce-L dispreţuieşte cel rău pe Dumnezeu?
De ce zice în inima lui: „Tu nu pedepseşti!“?
14 Tu însă vezi necazul şi mâhnirea;
te uiţi, ca să le iei în mâna Ta!
Ţie Îţi este încredinţat cel fără ajutor;
Tu eşti ajutorul orfanului.
15 Fărâmă deci braţul celui rău şi al celui nelegiuit;
cere-le socoteală de răutatea lor, ca să nu mai fie de găsit!
16 Domnul este Împărat în veci de veci!
Neamurile vor pieri din ţara Lui!
17 Tu, Doamne, asculţi dorinţa celor sărmani;
Tu le întăreşti inima, plecându-Ţi urechea la cererea lor,
18 ca să faci dreptate orfanului şi celui asuprit,
pentru ca omul, care este din ţărână, să nu mai insufle groaza.
Psalmul 11
Pentru dirijor. Al lui David.
1 La Domnul găsesc adăpost! Cum puteţi să-mi spuneţi:
„Fugi în munţii voştri ca o pasăre“?
2 Cei răi îşi încordează arcul,
îşi potrivesc săgeata pe coardă,
ca să-l ţintească pe întuneric
pe cel cu inima cinstită.
3 Când temeliile se surpă,
ce mai poate face cel drept?
4 Domnul este în Templul Său cel sfânt,
Domnul este pe tronul Lui din ceruri.
Ochii Lui privesc
şi pleoapele Lui îi cercetează pe fiii oamenilor.
5 Domnul îl cercetează pe cel drept,
dar pe cel rău şi pe cel ce iubeşte violenţa,
sufletul Lui îi urăşte.[b]
6 Peste cei răi va face să plouă cărbuni aprinşi şi pucioasă,
un vânt dogoritor este cupa de care au parte,
7 căci Domnul este drept, iubeşte dreptatea,
iar cei drepţi privesc faţa Lui.
Iona încearcă să fugă departe de faţa Domnului
1 Cuvântul Domnului a venit la Iona, fiul lui Amitai,[a] şi i-a zis: 2 „Scoală-te şi du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi strigă împotriva ei, căci răutatea ei s-a suit până la Mine!“
3 Dar Iona s-a sculat să fugă la Tarşiş[b], departe de faţa Domnului. El s-a dus la Iafo şi a găsit acolo o corabie care mergea spre Tarşiş. După ce a plătit preţul călătoriei, s-a urcat în corabie ca să meargă împreună cu marinarii la Tarşiş, departe de faţa Domnului.
4 Domnul însă a dezlănţuit pe mare un vânt năprasnic şi astfel s-a stârnit o furtună atât de puternică, încât corabia ameninţa să se sfărâme. 5 Marinarilor li s-a făcut frică şi fiecare a strigat către zeul său, iar pentru a face corabia mai uşoară, au aruncat în mare uneltele care erau în ea.
Iona însă coborâse în cala corabiei, unde se întinsese şi adormise dus. 6 Căpitanul s-a apropiat de el şi i-a zis: „Cum poţi să dormi? Scoală-te şi strigă către Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeul tău se va gândi la noi şi nu vom pieri!“
7 Apoi marinarii au zis unul către celălalt: „Haideţi să tragem la sorţi ca să aflăm din cauza cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!“ Ei au tras la sorţi şi sorţul a căzut pe Iona.
8 Atunci ei l-au întrebat:
– Spune-ne, din cauza cui a venit peste noi această nenorocire? Care este meseria ta şi de unde vii? Care este ţara ta şi din ce popor eşti?
9 El le-a răspuns:
– Sunt evreu şi mă tem de Domnul, Dumnezeul cerurilor, Care a făcut marea şi uscatul!
10 Bărbaţii aceia s-au înfricoşat foarte tare şi l-au întrebat:
– De ce ai făcut lucrul acesta?[c]
(Ei aflaseră că fugea de faţa Domnului, întrucât el le spusese acest lucru.)
11 Marea era din ce în ce mai învolburată, astfel că ei l-au întrebat iarăşi:
– Ce să-ţi facem, pentru ca marea să se liniştească faţă de noi?
12 El le-a răspuns:
– Luaţi-mă şi aruncaţi-mă în mare, iar marea se va linişti faţă de voi, întrucât ştiu că din cauza mea a venit peste voi această furtună puternică!
13 Bărbaţii aceia au încercat totuşi să vâslească pentru a se putea întoarce pe uscat, dar n-au reuşit, căci marea se învolbura tot mai tare împotriva lor. 14 Atunci au strigat către Domnul şi au zis: „Doamne, Te rugăm, nu ne lăsa să pierim din cauza vieţii acestui bărbat! Nu lăsa să cadă asupra noastră sânge nevinovat, căci Tu, Doamne, ai făcut aşa cum Ţi-a plăcut!“ 15 Apoi l-au luat pe Iona şi l-au aruncat în mare, iar marea şi-a potolit furia. 16 Atunci bărbaţii aceia s-au temut foarte tare de Domnul; ei I-au adus Domnului o jertfă şi au făcut juruinţe.
17 Domnul a trimis un peşte mare să-l înghită pe Iona, şi Iona a stat în pântecele peştelui timp de trei zile şi trei nopţi.
24 În timp ce Pavel se apăra astfel, Festus a zis cu glas tare:
– Ţi-ai ieşit din minţi, Pavel! Învăţătura ta cea multă te face să dai în nebunie!
25 Însă Pavel i-a răspuns:
– Nu mi-am ieşit din minţi, prea alesule Festus, ci cuvintele pe care le rostesc ţin de adevăr şi de o judecată sănătoasă! 26 Pentru că regele ştie despre aceste lucruri, eu pot să-i vorbesc deschis, întrucât sunt convins că nu i-a scăpat nimic din acestea, deoarece nu s-au întâmplat într-un colţ! 27 Crezi tu în Profeţi, rege Agrippa? Ştiu că tu crezi!
28 Însă Agrippa i-a zis lui Pavel:
– Curând mai vrei tu să mă convingi să mă fac creştin!
29 Pavel i-a răspuns:
– Fie curând, fie târziu, mă rog lui Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi să devină aşa cum sunt eu, în afară de lanţurile acestea!
30 Regele, guvernatorul, Berenice şi toţi cei ce şedeau împreună cu ei s-au ridicat 31 şi, în timp ce plecau, îşi spuneau unii altora: „Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de lanţuri!“ 32 Agrippa i-a zis lui Festus: „Omul acesta ar fi putut fi eliberat dacă n-ar fi făcut apel la Cezar!“
Călătoria spre Roma
27 Când s-a hotărât să plecăm pe mare spre Italia, l-au predat atât pe Pavel, cât şi pe alţi prizonieri unui centurion pe nume Iulius, centurion al regimentului imperial[a]. 2 Ne-am îmbarcat pe o corabie din Adramita, care urma să plece spre locurile de prin Asia[b]. Cu noi era şi Aristarh, un macedonean din Tesalonic. 3 În ziua următoare am debarcat în Sidon. Iulius s-a purtat omenos cu Pavel şi i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi, ca să primească îngrijire. 4 Apoi am plecat de acolo şi am navigat la adăpostul insulei Cipru, din cauză că vânturile erau potrivnice. 5 Am navigat pe marea deschisă – pe lângă Cilicia şi Pamfilia – şi am ajuns la Mira, în Licia. 6 Acolo, centurionul a găsit o corabie din Alexandria, care pleca în Italia, şi ne-a îmbarcat pe ea. 7 Timp de mai multe zile am navigat încet şi cu greutate. Am ajuns lângă Cnidus şi, pentru că vântul nu ne-a lăsat să mergem acolo, am navigat la adăpostul Cretei, trecând pe lângă Salmon. 8 După ce am trecut de el cu greu, am ajuns la un loc numit „Limanuri bune“, care era aproape de cetatea Lasea.
Vindecarea unei femei şi învierea unei fetiţe
40 Când Isus S-a întors, mulţimea I-a urat bun venit, pentru că toţi Îl aşteptau. 41 Şi iată că un om, numit Iair, care era conducătorul sinagogii, a venit, a căzut la picioarele lui Isus şi L-a rugat să vină până la el acasă, 42 pentru că singura lui fiică, în vârstă de vreo doisprezece ani, era pe moarte.
În timp ce mergea, mulţimile se înghesuiau în jurul Lui. 43 O femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge (şi care cheltuise pe la doctori tot ce avusese)[a], fără să fi putut fi vindecată de cineva, 44 a venit prin spate şi s-a atins de marginea hainei lui Isus. Imediat scurgerea ei de sânge s-a oprit.
45 Isus a întrebat:
– Cine M-a atins?
Pentru că toţi negau, Petru I-a zis:
– Stăpâne, mulţimile se înghesuie în jurul Tău şi se îmbulzesc în Tine, (şi mai întrebi: „Cine M-a atins?“!)[b]
46 Dar Isus a zis:
– M-a atins cineva, pentru că ştiu că a ieşit o putere din Mine!
47 Când femeia a văzut că n-a scăpat neobservată, a venit tremurând, a căzut înaintea Lui şi I-a spus, înaintea întregii mulţimi, de ce L-a atins şi cum fusese vindecată imediat. 48 El i-a zis: „Fiică, credinţa ta te-a vindecat! Du-te în pace!“
49 În timp ce El încă vorbea, a venit cineva din casa conducătorului sinagogii şi i-a zis acestuia: „Fetiţa ta a murit! Nu-L mai deranja pe Învăţător!“
50 Isus însă a auzit şi i-a zis lui Iair: „Nu te teme! Crede doar, şi ea va fi vindecată!“
51 Când a ajuns la casă, n-a lăsat pe nimeni să intre împreună cu El, în afară de Petru, de Ioan, de Iacov şi de tatăl şi mama copilului. 52 Toţi plângeau şi o jeleau, însă Isus le-a zis: „Nu mai plângeţi, pentru că ea n-a murit, ci doarme!“
53 Ei însă râdeau de El, pentru că ştiau că fetiţa murise. 54 Isus, (după ce i-a scos afară pe toţi,)[c] a luat-o pe fetiţă de mână şi a strigat: „Fetiţo, scoală-te!“ 55 Duhul ei s-a întors şi ea s-a ridicat imediat. Isus le-a poruncit să-i dea să mănânce. 56 Părinţii ei au rămas uimiţi. Isus le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.