Book of Common Prayer
Psalmul 51
Pentru dirijor. Un psalm al lui David compus pe vremea când profetul Natan a venit la el, după ce păcătuise cu Batşeba.
1 Ai milă de mine, Dumnezeule, după îndurarea Ta!
În bunăvoinţa Ta cea mare, şterge nelegiuirile mele!
2 Spală-mă de vina mea
şi curăţeşte-mă de păcatul meu!
3 Căci îmi cunosc nelegiuirile
şi păcatul meu stă neîncetat înaintea mea.
4 Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit
şi am făcut ceea ce este rău înaintea Ta,
aşa că Tu eşti găsit drept când vorbeşti
şi eşti fără pată când judeci.
5 Iată că sunt născut în nelegiuire,
în păcat m-a zămislit mama mea.
6 Tu doreşti ca adevărul să fie în adâncurile fiinţei;[a]
fă-mi deci cunoscută înţelepciunea înăuntrul meu.[b]
7 Curăţeşte-mă cu isop şi voi fi curat,
spală-mă şi voi fi mai alb decât zăpada.
8 Fă-mă să aud veselie şi bucurie,
iar oasele pe care Tu le-ai zdrobit se vor veseli.
9 Ascunde-Ţi faţa de păcatele mele,
şterge toate nelegiuirile mele!
10 Zideşte[c] în mine o inimă curată, Dumnezeule,
şi pune un duh nou şi statornic înăuntrul meu!
11 Nu mă izgoni din prezenţa Ta
şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt!
12 Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale;
sprijină-mă cu un duh de bunăvoinţă!
13 Atunci voi învăţa căile Tale pe cei ce le calcă,
şi păcătoşii se vor întoarce la Tine.
14 Dumnezeule, izbăveşte-mă de vina sângelui vărsat,
Dumnezeul mântuirii mele,
şi limba mea va cânta dreptatea Ta!
15 Stăpâne, deschide-mi buzele,
iar gura mea va vesti lauda Ta!
16 Dacă Ţi-ar fi plăcut jertfele, Ţi-aş fi adus,
dar Ţie nu-Ţi plac arderile de tot.
17 Jertfa plăcută lui Dumnezeu[d] este un duh zdrobit;
Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă frântă şi mâhnită.
18 În bunăvoinţa Ta, fă bine Sionului
şi construieşte zidurile Ierusalimului!
19 Atunci te vei bucura de jertfe potrivite,
arderi de tot întregi;
atunci se vor aduce viţei pe altarul Tău.
Psalmul 69
Pentru dirijor. De cântat ca şi „Crinii“. Al lui David.
1 Dumnezeule, scapă-mă,
căci mi-au ajuns apele până la gât!
2 Mă afund în mâl,
nu mai găsesc loc tare;
intru în adâncurile apei
şi mă înghit şuvoaiele.
3 Am obosit strigând,
mi s-a uscat gâtul;
mi se topesc ochii
tânjind după Dumnezeul meu.
4 Cei ce mă urăsc fără motiv
sunt mai mulţi decât perii capului meu,
mulţi sunt cei ce vor să mă piardă,
duşmani ai mei fără temei.
Trebuie să dau înapoi
ce nu am furat.[a]
5 Dumnezeule, Tu-mi cunoşti nechibzuinţa,
păcatele mele nu-Ţi sunt ascunse.
6 Fie ca cei ce nădăjduiesc în Tine să nu se ruşineze din pricina mea,
Stăpâne, Doamne al Oştirilor,
fie ca cei ce Te caută să nu roşească din pricina mea,
Dumnezeule al lui Israel!
7 Din pricina Ta port eu ocara,
şi dezonoarea mi-a acoperit faţa.
8 Sunt considerat un străin de către fraţii mei,
un venetic de către fiii mamei mele,
9 căci râvna pentru Casa Ta mă mistuie
şi ocările celor ce Te ocărăsc au căzut peste mine!
10 Când plâng şi postesc,
ei mă batjocoresc.
11 Când îmbrac sacul de jale,
ei mă fac de pomină.
12 Cei ce stau la poarta cetăţii mă vorbesc,
cei ce se îmbată cântă despre mine.
13 Totuşi eu tot Ţie mă voi ruga, Doamne,
pentru vremea bunăvoinţei Tale.
Dumnezeule, în marea Ta îndurare,
răspunde-mi cu izbăvirea Ta sigură!
14 Izbăveşte-mă din noroi, să nu mă afund!
Să fiu izbăvit de cei ce mă urăsc şi de adâncurile apei!
15 Şuvoaiele apelor să nu mă ducă,
să nu mă înghită adâncul,
să nu se închidă deasupra-mi gura gropii!
16 Doamne, răspunde-mi, căci îndurarea Ta este atât de bună[b]!
După mila Ta cea mare, întoarce-Ţi faţa spre mine!
17 Nu-Ţi ascunde faţa de robul Tău, căci sunt în necaz,
ci răspunde-mi degrabă!
18 Apropie-Te de sufletul meu şi răscumpără-mi-l!
Din pricina celor ce mă urăsc, scapă-mă!
19 Tu cunoşti ocara mea, ruşinea mea, dezonoarea mea
şi pe toţi duşmanii mei.
20 Ocara mi-a frânt inima,
mi-a îmbolnăvit-o.
Tânjesc după compasiune, dar nu este,
după mângâietori, dar nu-i găsesc.
21 Ci ei îmi pun în mâncare venin,
iar pentru setea mea îmi dau să beau oţet.
22 Să li se prefacă într-o cursă masa întinsă înaintea lor,
iar bunăstarea – într-un laţ!
23 Să li se întunece ochii ca să nu mai vadă!
Fă să li se clatine mereu coapsele !
Ierusalimul pustiit
1 Cum stă singură cetatea
care odinioară era plină de oameni!
Cum a ajuns asemenea văduvei,
ea, care era mare între neamuri!
Ea, care era prinţesa ţinuturilor,
a devenit o sclavă.
2 Plânge amarnic în noapte
şi lacrimile-i curg pe obraz.
Dintre toţi iubiţii ei,
nu mai există nici unul care să o aline.
Toţi prietenii au înşelat-o,
devenindu-i duşmani.
6 S-a dus de la fiica Sionului[a]
toată splendoarea ei!
Prinţii săi au ajuns ca cerbii
care nu găsesc păşune,
care fug, dar fără putere,
dinaintea urmăritorului.
7 În zilele necazului şi ale rătăcirii lui,
Ierusalimul îşi aduce aminte
de toate bogăţiile
pe care le-a avut în zilele de odinioară.
Când poporul lui a căzut în mâna duşmanului,
nimeni nu i-a sărit în ajutor!
Vrăjmaşii l-au privit şi au râs
pe seama prăbuşirii lui.
8 Cetatea Ierusalimului a păcătuit mult
şi de aceea a ajuns murdară[b].
Toţi aceia care o cinsteau, acum o dispreţuiesc,
fiindcă i-au văzut goliciunea[c].
Ea însuşi suspină
şi îşi întoarce faţa.
9 Necurăţia era pe rochia ei
şi nu s-a gândit la sfârşitul său.
Căderea ei a fost de neînţeles
şi n-a fost nimeni s-o consoleze.
„Priveşte-mi, Doamne, durerea,
căci vrăjmaşul a triumfat!”
10 Duşmanul a întins mâna
peste toate bogăţiile ei.
Mai mult, ea a văzut neamurile
intrând în Lăcaş,
când Tu le porunciseşi
să nu intre în adunarea Ta.
11 Toţi cei din popor suspină,
căutând după mâncare.
Ei şi-au dat bogăţiile pentru mâncare,
ca să-şi păstreze viaţa.
Priveşte, Doamne, şi ia aminte
la cât sunt de dispreţuită!
12 Nu înseamnă nimic pentru voi,
cei care treceţi pe lângă mine?
Priviţi şi vedeţi
dacă există vreo durere asemenea durerii mele,
cu care Domnul m-a făcut să sufăr
în ziua aprigei Lui mânii!
1 Pavel, apostol al lui Isus Cristos prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Timotei, către biserica lui Dumnezeu care este în Corint, împreună cu toţi sfinţii care sunt în toată Ahaia[a]: 2 har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos!
Mulţumiri Dumnezeului oricărei încurajări
3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor şi Dumnezeul oricărei încurajări, 4 Cel Care ne încurajează în toate necazurile noastre, pentru a-i putea încuraja pe cei ce sunt în orice necaz, cu încurajarea cu care noi înşine suntem încurajaţi de Dumnezeu. 5 Aşa cum suferinţele lui Cristos abundă în noi, tot astfel, prin Cristos, suntem încurajaţi din abundenţă. 6 Dacă noi avem necazuri, este pentru încurajarea şi mântuirea voastră; dacă noi suntem încurajaţi, este pentru încurajarea voastră, care vă ajută să răbdaţi aceleaşi suferinţe pe care le răbdăm şi noi. 7 Nădejdea noastră cu privire la voi este fermă, pentru că ştim că, aşa cum sunteţi părtaşi cu noi în suferinţă, tot aşa sunteţi şi în încurajare.
12 În ziua următoare, după ce au ieşit din Betania, lui Isus I s-a făcut foame. 13 A văzut de departe un smochin care avea frunze şi S-a dus să vadă dacă va găsi ceva în el. Dar, când a ajuns, n-a găsit decât frunze, pentru că nu era vremea smochinelor. 14 Atunci i-a zis: „În veac să nu mai mănânce nimeni roade din tine!“ Ucenicii Lui au auzit aceasta.
15 Au ajuns în Ierusalim. El a intrat în Templu[a] şi a început să-i scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în Templu. A răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei 16 şi nu lăsa pe nimeni să ducă vreo marfă[b] prin Templu. 17 El îi învăţa şi le zicea: „Oare nu este scris:
«Casa Mea va fi numită
o casă de rugăciune pentru toate neamurile.»[c]?
Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari!“[d]
18 Conducătorii preoţilor şi cărturarii au auzit lucrul acesta şi căutau o modalitate să-L omoare, pentru că se temeau de El, deoarece întreaga mulţime era uimită de învăţătura Lui. 19 Şi ori de câte ori se făcea târziu, Isus şi ucenicii Lui[e] ieşeau afară din cetate.
Smochinul uscat. Puterea credinţei
20 Dimineaţa, când au trecut pe lângă smochin, au văzut că era uscat din rădăcini. 21 Petru şi-a amintit ce se întâmplase şi i-a zis:
– Rabbi[f], iată că smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat!
22 Isus a răspuns:
– Aveţi credinţă în Dumnezeu! 23 Adevărat[g] vă spun că dacă cineva ar zice acestui munte: „Ridică-te şi aruncă-te în mare!“ şi nu s-ar îndoi în inima lui, ci ar crede că ceea ce spune se va întâmpla, i se va da întocmai! 24 De aceea vă spun că toate lucrurile pe care le cereţi atunci când vă rugaţi, să credeţi că le-aţi şi primit şi ele vi se vor da. 25 Şi când staţi în picioare rugându-vă, să iertaţi dacă aveţi ceva împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru Care este în ceruri să vă ierte vouă greşelile.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.