Book of Common Prayer
Psalmul 101
Al lui David. Un psalm.
1 Voi cânta îndurarea şi judecata,
Ţie Îţi voi cânta, Doamne!
2 Voi fi cu luare aminte la calea integrităţii.
Când vei veni la mine?
Voi umbla în integritatea inimii mele,
în mijlocul casei mele.
3 Nu voi pune nici o nelegiuire
înaintea ochilor mei!
Urăsc pe cei ce s-au abătut;
el nu se va lipi de mine!
4 Inima pervertită se va îndepărta de mine.
Nu vreau să cunosc răul!
5 Pe cel ce-şi bârfeşte semenul în ascuns
îl voi reduce la tăcere;
pe cel cu ochii trufaşi şi cu inima îngâmfată
nu-l voi suferi.
6 Ochii mei vor fi asupra credincioşilor din ţară,
ca ei să locuiască cu mine;
cel ce umblă pe calea integrităţii
îmi va sluji.
7 Cel ce săvârşeşte înşelăciunea
nu va locui în casa mea;
cel ce spune minciuni
nu va sta în preajma mea.
8 În fiecare dimineaţă îi voi nimici
pe toţi cei răi din ţară,
ca să stârpesc din cetatea Domnului
pe toţi aceia care săvârşesc nelegiuirea.
Psalmul 109
Pentru dirijor. Al lui David. Un psalm.
1 Dumnezeul laudei mele, nu tăcea!
2 Iată că gura celui rău şi gura celui înşelător
se deschid împotriva mea;
îmi vorbesc cu o limbă mincinoasă.
3 Mă împresoară cu nişte cuvinte de ură
şi se războiesc cu mine fără temei.
4 La dragostea mea ei răspund cu duşmănie,
dar eu mă rog.
5 Ei îmi răsplătesc binele cu rău
şi dragostea mea – cu ură.
6 Pune[a] un om rău împotriva lui
şi un acuzator[b] să stea la dreapta lui!
7 Când va fi judecat, să fie găsit vinovat,
iar rugăciunea să-i fie socotită un păcat.
8 Fie-i zilele puţine,
iar slujba lui s-o ia altul!
9 Să-i rămână fiii orfani,
şi soţia lui – văduvă!
10 Fiii lui să rătăcească cerşind
şi căutând printre ruine[c]!
11 Cel ce l-a împrumutat să-i ia tot ceea ce are
şi străinii să-l jefuiască de rodul muncii lui!
12 Să nu mai fie nimeni care să-i arate îndurare
şi să nu mai fie nimeni care să arate îndurare orfanilor lui!
13 Fie ca urmaşii lui să fie stârpiţi,
iar în generaţia următoare să le fie şters numele!
14 Să fie păstrată înaintea Domnului
aducerea-aminte a vinii strămoşilor lui
şi să nu fie şters păcatul mamei lui!
15 Să rămână de-a pururi înaintea Domnului,
iar El să le şteargă amintirea de pe pământ!
16 Căci nu şi-a amintit să se poarte cu îndurare,
ci l-a prigonit pe sărman şi pe nevoiaş
şi l-a omorât pe cel cu inima zdrobită!
17 A iubit blestemul; de el să aibă parte![d]
Nu i-a plăcut binecuvântarea; aceasta să stea departe de el![e]
18 A îmbrăcat blestemul ca pe propria haină,
i-a intrat în pântece ca apa
şi în oase – ca untdelemnul.
19 De aceea, el să-i fie mantaua cu care se acoperă
şi brâul cu care se încinge mereu!
20 Aceasta să fie răsplata potrivnicilor mei din partea Domnului
şi a celor ce mă vorbesc de rău!
21 Dar Tu, Doamne, Stăpâne,
de dragul Numelui Tău, fă-Ţi lucrarea cu mine!
Pentru că îndurarea Ta este mare, mântuieşte-mă!
22 Căci sunt sărman şi necăjit,
iar inima mi-e rănită înăuntrul meu.
23 Pier ca o umbră trecătoare;
sunt alungat ca o lăcustă.
24 Genunchii îmi sunt slăbiţi de post,
iar trupul mi-e sleit din lipsă de grăsime.
25 Am ajuns de batjocura lor;
cei ce mă văd dau din cap.
26 Doamne, Dumnezeul meu, ajută-mă!
În îndurarea Ta, scapă-mă!
27 Fă ca ei să recunoască în aceasta mâna Ta,
să recunoască că Tu, Doamne, ai făcut lucrul acesta!
28 Ei blestemă, dar Tu binecuvântezi.
Ei se ridică şi rămân de ruşine, dar robul Tău se va veseli.
29 Potrivnicii mei se îmbracă cu batjocura,
se acoperă cu neruşinarea ca şi cu o manta.
30 Eu Îl voi slăvi pe Domnul cu gura mea,
în mijlocul multora Îl voi lăuda.
121 Judec cu dreptate:
nu mă da pe mâna asupritorilor mei!
122 Ia apărarea robului Tău,
ca să nu mă mai asuprească cei îngâmfaţi!
123 Mi se topesc ochii după mântuirea Ta
şi după promisiunea Ta cea dreaptă.
124 Poartă-te cu robul Tău după îndurarea Ta
şi învaţă-mă orânduirile Tale!
125 Eu sunt robul Tău: învaţă-mă,
şi voi cunoaşte mărturiile Tale!
126 Doamne, este vremea să lucrezi,
căci au încălcat Legea Ta.
127 Pentru că iubesc poruncile Tale
mai mult decât aurul şi argintul
128 şi pentru că găsesc pe deplin drepte toate hotărârile Tale,
de aceea urăsc toate cărările înşelătoare.
129 Minunate sunt mărturiile Tale,
de aceea sufletul meu le împlineşte.
130 Dezvăluirea cuvintelor Tale aduce lumină
şi dă pricepere celor neştiutori[a].
131 Îmi deschid gura şi oftez,
căci tânjesc după poruncile Tale.
132 Întoarce-Te spre mine şi îndură-te de mine,
după obiceiul Tău faţă de cei ce iubesc Numele Tău.
133 Întăreşte-mi paşii după cuvintele[b] Tale
şi nu mă lăsa în stăpânirea vreunui necaz.
134 Izbăveşte-mă de sub asuprirea omului
şi-Ţi voi păzi hotărârile!
135 Fă să lumineze faţa Ta peste robul Tău
şi învaţă-mă orânduirile Tale.
136 Ochii îmi varsă şiroaie de lacrimi,
fiindcă oamenii nu păzesc Legea Ta.
137 Doamne, Tu eşti drept,
iar judecăţile Tale sunt drepte!
138 Tu porunceşti, iar mărturiile Tale sunt drepte
şi pline de credincioşie!
139 Sunt mistuit de râvnă,
pentru că duşmanii mei uită cuvintele Tale.
140 Cuvintele Tale sunt bine încercate
şi robul Tău le iubeşte.
141 Eu sunt mic şi neînsemnat,
dar nu dau uitării hotărârile Tale.
142 Dreptatea Ta rămâne dreptate pe vecie,
şi Legea Ta rămâne adevărată.
143 Eu am parte numai de necaz şi de strâmtorare,
însă poruncile Tale rămân desfătarea mea.
144 Mărturiile Tale rămân drepte pe vecie.
Dă-mi pricepere, ca să pot trăi!
Bunătatea lui Iosif faţă de fraţii săi
15 Când fraţii lui Iosif au văzut că tatăl lor murise, s-au gândit că poate Iosif îi va urî şi se va răzbuna pentru tot răul pe care i l-au făcut. 16 De aceea ei au trimis să-i spună lui Iosif că, înainte să moară, tatăl lui i-ar fi dat următoarea poruncă: 17 „Iosife, te rog, iartă nelegiuirea şi păcatul fraţilor tăi, pentru că ei ţi-au făcut rău. Iartă, te rog, nelegiuirea slujitorilor Dumnezeului tatălui tău.“ Iosif a plâns când i s-au spus aceste lucruri. 18 Fraţii lui au venit, s-au plecat înaintea lui şi i-au zis:
– Suntem sclavii tăi.
19 – Nu vă temeţi! le-a răspuns Iosif. Sunt eu în locul lui Dumnezeu? 20 Chiar dacă voi aţi intenţionat să-mi faceţi rău, Dumnezeu a schimbat răul în bine pentru a susţine viaţa unui popor numeros, aşa cum face astăzi. 21 Deci nu vă temeţi! Eu însumi mă voi îngriji de hrana voastră şi a copiilor voştri.
Apoi i-a mângâiat şi le-a vorbit cu bunătate.
Moartea lui Iosif
22 Iosif a locuit în Egipt împreună cu familia tatălui său; el a trăit o sută zece ani. 23 Iosif i-a văzut pe copiii lui Efraim până la a treia generaţie, iar copiii lui Machir, fiul lui Manase, au fost născuţi pe genunchii săi[a]. 24 Apoi Iosif le-a zis fraţilor săi: „Eu voi muri, dar Dumnezeu va veni în ajutorul vostru şi vă va duce din această ţară în ţara pe care le-a jurat-o lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.“ 25 Iosif i-a pus pe fiii lui Israel să jure: „Când Dumnezeu va veni în ajutorul vostru, să luaţi oasele mele de aici.“ 26 Iosif a murit la vârsta de o sută zece ani. După ce l-au îmbălsămat, l-au pus într-un sicriu, în Egipt.
Darurile Duhului
12 Cu privire la darurile duhovniceşti, fraţilor, nu vreau să fiţi în necunoştinţă. 2 Voi ştiţi că, atunci când eraţi păgâni, eraţi ademeniţi şi conduşi de idolii cei muţi. 3 De aceea, vreau să înţelegeţi că nimeni care vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu nu spune: „Isus să fie blestemat!“ şi, de asemenea, nimeni nu poate să spună: „Isus este Domn!“ decât prin Duhul Sfânt.
4 Există o diversitate de daruri, dar este Acelaşi Duh. 5 Există o diversitate de posibilităţi de slujire, dar este Acelaşi Domn. 6 Există, de asemenea, o diversitate de lucrări, dar este Acelaşi Dumnezeu, Cel Care face ca toate acestea să lucreze în fiecare. 7 Prezenţa Duhului este făcută cunoscută fiecăruia pentru binele tuturor. 8 Unuia îi este dat prin Duhul un cuvânt de înţelepciune, altuia – un cuvânt de cunoaştere, potrivit cu Acelaşi Duh, 9 altuia – credinţă, prin Acelaşi Duh, altuia – daruri de vindecare, prin Acelaşi singur Duh, 10 altuia – înfăptuirea de minuni, altuia – profeţia, altuia – discernerea duhurilor, altuia – felurite limbi, altuia – interpretarea limbilor. 11 Toate acestea sunt făcute de Unul şi Acelaşi Duh, Care dă fiecăruia în parte, aşa cum vrea.
Fariseii cer un semn
11 Fariseii au venit la El, au început să stea de vorbă cu El şi, ca să-L pună la încercare, I-au cerut să le arate un semn din cer[a]. 12 Isus a oftat adânc în duhul Său şi a zis: „De ce cere această generaţie un semn? Adevărat vă spun că acestei generaţii nu i se va da nici un semn.“ 13 Apoi i-a lăsat, S-a suit iarăşi în barcă şi S-a dus de cealaltă parte a mării.
Drojdia fariseilor şi a lui Irod
14 Ucenicii uitaseră să ia pâini şi nu aveau cu ei în barcă decât o pâine. 15 Isus i-a avertizat şi le-a zis: „Fiţi atenţi şi feriţi-vă de drojdia fariseilor şi de drojdia lui Irod!“
16 Ei au început să vorbească unii cu alţii şi să spună: „Ne zice aşa pentru că nu avem pâini!“ 17 Înţelegând aceasta, Isus le-a zis:
– De ce vorbiţi între voi că n-aveţi pâini? Tot nu pricepeţi, nici nu înţelegeţi? Aveţi inima împietrită? 18 Aveţi ochi, dar nu vedeţi şi aveţi urechi, dar nu auziţi?[b] Nu vă mai amintiţi, 19 atunci când am frânt cele cinci pâini la cei cinci mii de oameni, câte coşuri pline cu firimituri aţi adunat?
– Douăsprezece, I-au răspuns ei.
20 – Iar când am frânt cele şapte pâini la cei patru mii de bărbaţi, câte coşuri pline cu firimituri aţi adunat?
– Şapte, au răspuns ei.
21 Atunci El le-a zis:
– Tot nu înţelegeţi?
Isus vindecă un orb la Betsaida
22 Au venit în Betsaida. I-au adus un orb şi L-au rugat să Se atingă de el. 23 Isus l-a luat pe orb de mână şi l-a dus afară din sat. A scuipat pe ochii acestuia, Şi-a pus mâinile peste el şi l-a întrebat:
– Vezi ceva?
24 Omul s-a uitat şi a zis:
– Văd nişte oameni, dar mi se par ca nişte copaci care umblă!
25 Atunci Isus Şi-a pus din nou mâinile peste ochii acestuia, iar omul a privit ţintă şi i-a revenit vederea; acum el vedea toate lucrurile clar. 26 Isus l-a trimis acasă, spunându-i:
– Să nu intri în sat (şi nici să nu spui cuiva în sat)[c]!
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.