Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with sequential stories told across multiple weeks.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 27

Psalmul 27

Al lui David

Domnul este lumina şi mântuirea mea;
    de cine să mă tem?
Domnul este refugiul vieţii mele;
    de cine să-mi fie frică?

Când se apropie răufăcătorii de mine
    ca să-mi devoreze carnea,
tocmai ei, asupritorii şi duşmanii mei,
    se poticnesc şi cad.
Chiar dacă ar înainta o oştire împotriva mea,
    inima mea tot nu s-ar teme;
chiar dacă s-ar porni război împotriva mea,
    chiar şi atunci aş fi încrezător.

Un singur lucru cer de la Domnul
    şi-l caut cu stăruinţă:
să locuiesc în Casa Domnului
    în toate zilele vieţii mele,
ca să privesc frumuseţea Domnului
    şi să-L caut în Templul Lui,
căci El mă va tăinui în Coliba Sa
    în ziua cea rea,
mă va ascunde în locul tainic al Cortului Său
    şi mă va înălţa pe o stâncă.
Deja mi se înalţă capul
    deasupra duşmanilor care mă împresoară;
de aceea voi aduce la Cortul Lui jertfe în sunet de trâmbiţă,
    voi cânta şi Îl voi lăuda pe Domnul.

Doamne, ascultă-mi glasul când Te chem,
    îndură-te de mine şi răspunde-mi!
Inima îmi spune din partea Ta:
    „Caută faţa Mea!“[a]
Doamne, faţa Ta o caut!
    Nu-Ţi ascunde faţa de mine,
nu îndepărta cu mânie pe robul Tău!
    Tu eşti ajutorul meu!
Nu mă da uitării şi nu mă părăsi,
    Dumnezeul mântuirii mele!
10 Chiar dacă tatăl meu şi mama mea m-ar părăsi,
    Domnul m-ar primi.[b]
11 Doamne, învaţă-mă calea Ta,
    condu-mă pe cărarea cea netedă,
        din pricina duşmanilor mei!
12 Nu-mi da sufletul pe mâna vrăjmaşilor mei,
    căci împotriva mea se ridică nişte martori mincinoşi
        care suflă numai violenţă.

13 Eu încă mai cred un lucru:
    că voi vedea bunătatea Domnului
        pe pământul celor vii!
14 Nădăjduieşte în Domnul!
    Fii tare şi încurajează-ţi inima!
        Nădăjduieşte în Domnul!

Geneza 14:17-24

17 După ce Avram s-a întors de la înfrângerea lui Chedorlaomer şi a regilor care erau cu el, regele din Sodoma i-a ieşit în întâmpinare în valea Şave, adică Valea Regelui. 18 Melhisedek, regele Salemului[a], a adus pâine şi vin; el era preot al Dumnezeului cel Preaînalt[b]. 19 L-a binecuvântat pe Avram astfel:

„Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul cel Preaînalt,
    Creatorul cerului şi al pământului,
20 şi binecuvântat să fie Dumnezeul cel Preaînalt,
    Care i-a dat pe duşmanii tăi în mâinile tale!“

Şi Avram i-a dat zeciuială din toate. 21 Apoi regele din Sodoma i-a zis lui Avram:

– Dă-mi oamenii şi păstrează bunurile pentru tine.

22 Dar Avram i-a răspuns regelui din Sodoma:

– I-am jurat Domnului, Dumnezeul cel Preaînalt, Creatorul cerului şi al pământului, 23 că nu voi lua nici măcar un fir de aţă sau o curea de sandală din ceea ce este al tău, pentru ca să nu pretinzi că l-ai îmbogăţit pe Avram. 24 Eu nu voi lua nimic, în afară de ceea ce au mâncat oamenii mei şi de partea celor care au mers împreună cu mine – Aner, Eşkol şi Mamre. Ei să-şi ia partea lor.

Filipeni 3:17-20

17 Urmaţi exemplul meu, fraţilor, şi uitaţi-vă cu atenţie la cei care trăiesc după exemplul pe care vi l-am dat. 18 Căci v-am spus deseori şi vă mai spun şi acum, plângând, că sunt mulţi care trăiesc ca duşmani ai crucii lui Cristos. 19 Sfârşitul lor va fi distrugerea, dumnezeul lor este pântecele, iar gloria lor stă în ruşinea lor; ei se gândesc la lucruri pământeşti. 20 Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde Îl şi aşteptăm pe Mântuitorul nostru, Domnul Isus Cristos.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.