Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with sequential stories told across multiple weeks.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 57

Psalmul 57

Pentru dirijor. De cântat ca şi „Nu nimici!“. Al lui David. Un mihtam[a] compus pe vremea când acesta se refugiase în peşteră, fugind de Saul.

Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine,
    căci la Tine îmi caut scăparea!
La umbra aripilor Tale caut adăpost
    până când trece necazul.

Strig către Dumnezeul Preaînalt,
    către Dumnezeul Care mă răzbună.
El trimite poruncă din cer şi mă mântuieşte;
    îl face de ruşine pe prigonitorul meu!Sela
Dumnezeu Îşi trimite îndurarea şi credincioşia.

Sunt în mijlocul leilor;
    mă culc printre cei ce devorează,
oameni ai căror dinţi sunt suliţe şi săgeţi
    şi a căror limbă este o sabie tăioasă.

Fii înălţat[b], Dumnezeule, mai presus de ceruri!
    Fie slava Ta peste întreg pământul!

Ei întinseseră un laţ paşilor mei,
    – sufletul îmi era încovoiat de durere –,
îmi săpaseră o groapă,
    dar au căzut ei înşişi în ea.Sela
Inima mea este pregătită, Dumnezeule,
    inima mea este pregătită!
        Voi cânta şi voi suna din instrumentele mele.
Trezeşte-te, suflet al meu[c]!
    Treziţi-vă, harfă şi liră!
        Voi trezi zorii[d]!

Stăpâne, Te voi lăuda printre popoare,
    Îţi voi cânta printre neamuri!
10 Căci îndurarea Ta este mare, ajunge până la ceruri,
    iar credincioşia Ta – până la nori.

11 Fii înălţat, Dumnezeule, mai presus de ceruri!
    Fie slava Ta peste întreg pământul!

2 Samuel 19:1-18

19 Ioab a fost înştiinţat că David plânge şi-l jeleşte pe Absalom. Astfel, acea zi, care trebuia să fie o zi de biruinţă, s-a transformat într-o zi de jale pentru întreg poporul, căci poporul a aflat în acea zi că regele îşi jeleşte fiul. În aceeaşi zi, oştirea a intrat pe furiş în cetate, ca nişte oameni ruşinaţi că au fugit din luptă. Regele îşi acoperise faţa şi striga în gura mare: „Fiul meu Absalom! Absalom, fiul meu, fiul meu!“

Ioab a intrat în palat la rege şi i-a zis: „Tu astăzi acoperi de ruşine feţele tuturor slujitorilor tăi, cei care ţi-au salvat viaţa ţie, fiilor, fiicelor, soţiilor şi ţiitoarelor tale. Tu îi iubeşti pe cei ce te urăsc şi îi urăşti pe cei ce te iubesc, căci astăzi ne-ai arătat că, pentru tine, conducătorii şi războinicii nu înseamnă nimic. Înţeleg că, dacă Absalom ar fi viu, iar noi toţi am fi morţi, tu ai fi mai mulţumit. Aşadar, ridică-te, ieşi afară şi vorbeşte pe placul slujitorilor tăi, pentru că, dacă nu vei face acest lucru, îţi jur pe Domnul că toţi te vor părăsi în noaptea aceasta. Această nenorocire ar fi astfel mai mare decât toate nenorocirile care ţi s-au întâmplat din tinereţe şi până astăzi. Regele s-a dus la poartă şi a stat acolo. S-a dat de veste poporului: „Iată că regele stă la poartă!“ Şi tot poporul a venit înaintea regelui.

David se întoarce la Ierusalim

Între timp, israeliţii fugiseră cu toţii la corturile lor. În toate seminţiile lui Israel, toţi oamenii vorbeau între ei şi ziceau: „Regele ne-a eliberat de sub puterea duşmanilor noştri. El a fost cel care ne-a izbăvit de sub puterea filistenilor, iar acum a trebuit să fugă din ţară, izgonit de Absalom. 10 Acum însă Absalom, pe care l-am uns să domnească peste noi, a murit în luptă. Prin urmare, de ce nu spuneţi nimic ca să-l aduceţi pe rege înapoi?“ 11 Când regele David a aflat ce vorbesc între ei toţi israeliţii, a trimis acest mesaj preoţilor Ţadok şi Abiatar: „Întrebaţi-i pe cei din sfatul bătrânilor lui Iuda: «De ce trebuie să fiţi voi cei de pe urmă care să-l aduceţi pe rege înapoi acasă? 12 Voi sunteţi din aceeaşi seminţie cu mine; prin urmare, de ce trebuie să fiţi ultimii care să-l aduceţi acasă pe rege?»“ 13 Iar lui Amasa să-i spuneţi: „Nu eşti tu os din oasele mele şi carne din carnea mea? Dumnezeu să se poarte cu mine cu toată asprimea[a] dacă, de azi înainte, nu vei fi tu conducătorul oştirii, în locul lui Ioab.“ 14 Regele a câştigat inima tuturor bărbaţilor din Iuda, ca şi cum aceştia ar fi fost un singur om. Ei au trimis vorbă regelui, spunându-i: „Întoarce-te împreună cu slujitorii tăi.“ 15 Regele s-a întors. El a ajuns la un moment dat la Iordan. Între timp, cei din Iuda veniseră la Ghilgal pentru a-l întâmpina pe rege şi a-l trece Iordanul. 16 Beniamitul Şimei, fiul lui Ghera, din Bahurim, s-a grăbit să vină împreună cu cei din Iuda în întâmpinarea regelui David. 17 O mie de bărbaţi din Beniamin îl însoţeau. Alături de ei se afla şi Ţiba, slujitorul familiei lui Saul, împreună cu cei cincizeci de fii ai lui şi douăzeci de slujitori. Au venit în grabă la Iordan, unde era şi regele. 18 El a trecut vadul ca să ajute familia regelui să traverseze şi ca să facă orice altceva ar mai fi dorit regele. După ce a trecut Iordanul, Şimei, fiul lui Ghera, s-a plecat înaintea regelui şi

Ioan 6:35-40

35 Isus le-a răspuns:

– Eu sunt pâinea vieţii. Cel ce vine la Mine nu va flămânzi niciodată şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată! 36 Dar v-am spus că M-aţi văzut, şi tot nu credeţi! 37 Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine, iar pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni niciodată afară. 38 Căci am coborât din cer nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui Ce M-a trimis. 39 Şi voia Celui Ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l învii în ziua de pe urmă. 40 Căci voia Tatălui Meu este ca oricine Îl vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică, iar Eu Îl voi învia în ziua de pe urmă.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.