Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with sequential stories told across multiple weeks.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 139:1-6

Psalmul 139

Pentru dirijor. Al lui David. Un psalm.

Doamne, Tu mă cercetezi şi mă cunoşti!

Tu ştii când stau jos şi când mă ridic
    şi de departe îmi cunoşti gândurile.
Tu îmi cercetezi cărarea şi culcuşul
    şi toate căile mi le ştii îndeaproape.
Nici nu-mi ajunge cuvântul pe buze,
    că Tu, Doamne, îl şi cunoşti pe de-a-ntregul.

Tu mă învălui pe dinapoi şi pe dinainte
    şi-Ţi pui mâna peste mine.
O asemenea cunoştinţă este prea minunată pentru mine:
    este atât de înaltă, încât nu o pot pricepe.

Psalmii 139:13-18

13 Tu mi-ai întocmit rărunchii;
    Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele.
14 Te laud că sunt o făptură atât de minunată
    – minunate sunt lucrările Tale! –
        şi sufletul meu ştie foarte bine aceasta.
15 Oasele mele nu erau ascunse de Tine
    când am fost făcut într-un loc ascuns,
        când am fost ţesut în adâncimile pământului.
16 Când eram doar un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau,
    iar în cartea Ta erau scrise toate zilele care mi-au fost hotărâte
        mai înainte să existe vreuna din ele.

17 Cât de greu de pătruns îmi sunt gândurile Tale, Dumnezeule!
    Cât de mare este numărul lor!
18 Când le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip.
    Când mă trezesc, sunt tot cu Tine.

1 Samuel 1:1-18

Naşterea şi consacrarea lui Samuel

Era un bărbat din Ramatayim-Ţofim[a], din ţinutul muntos al lui Efraim, numit Elkana. El era fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Ţuf, şi era efratit. El avea două soţii. Numele celei dintâi era Ana, iar numele celei de-a doua era Penina. Penina avea copii, dar Ana nu avea.

În fiecare an, bărbatul acesta se ducea din cetatea sa la Şilo ca să se închine şi să aducă jertfe Domnului Oştirilor[b]. Acolo slujeau ca preoţi ai Domnului cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas. În ziua în care Elkana aducea jertfa, el dădea câte o parte soţiei sale, Penina, şi tuturor fiilor şi fiicelor pe care le avea de la ea, dar Anei îi dădea o parte mai aleasă fiindcă o iubea. Domnul însă o făcuse stearpă. Potrivnica ei obişnuia s-o necăjească[c] ca s-o facă să se mânie din cauză că Domnul o făcuse stearpă. Potrivnica ei făcea lucrul acesta în fiecare an. Ori de câte ori se ducea Ana la Casa Domnului, ea o necăjea în felul acesta, iar Ana plângea şi nu mânca nimic. Atunci Elkana, bărbatul ei, îi spunea: „Ana, de ce plângi şi nu mănânci şi de ce îţi este mâhnită inima? Oare nu preţuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?“

Odată, după ce a mâncat şi a băut la Şilo, Ana s-a ridicat de la locul ei. Preotul Eli şedea pe scaunul său, lângă uşorul porţii Templului[d] Domnului. 10 Ea a început să se roage Domnului cu sufletul amărât şi plângând cu amar. 11 A făcut următorul jurământ, spunând: „Doamne al Oştirilor, dacă, într-adevăr, vei privi la suferinţa slujitoarei Tale, dacă Îţi vei aduce aminte de mine şi n-o vei uita pe slujitoarea Ta şi dacă-i vei da slujitoarei Tale un fiu, atunci îl voi dărui Domnului pentru toate zilele vieţii lui, iar briciul nu va trece peste capul lui.“

12 Fiindcă ea stătea mult în rugăciune înaintea Domnului, Eli se uita cu atenţie la gura ei. 13 Ana vorbea în inima ei şi numai buzele i se mişcau, fără să i se audă vocea. Atunci Eli, crezând că este beată, 14 i-a vorbit astfel:

– Femeie, cât timp vei mai fi beată? Lasă-te de vin!

15 Ana i-a răspuns:

– Stăpânul meu, nu sunt beată, ci sunt o femeie cu duhul întristat. N-am băut nici vin şi nici băutură tare, ci îmi vărsam sufletul înaintea Domnului. 16 Să nu o consideri pe slujitoarea ta drept o femeie stricată, căci din prea multa mea durere şi supărare am vorbit până acum.

17 Atunci Eli i-a zis:

– Mergi în pace şi Dumnezeul lui Israel să răspundă cererii pe care I-ai făcut-o.

18 Ana i-a răspuns:

– Fie ca slujitoarea ta să găsească bunăvoinţă la tine!

Spunând acestea, femeia a plecat. A început să mănânce şi faţa ei n-a mai fost mâhnită.

Faptele Apostolilor 25:1-12

Pavel înaintea lui Festus

25 La trei zile după ce a sosit în provincie, Festus s-a suit din Cezareea la Ierusalim. Conducătorii preoţilor şi fruntaşii iudeilor i-au făcut cunoscute acuzaţiile împotriva lui Pavel şi l-au rugat să le facă favoarea de a-l trimite pe Pavel la Ierusalim. Ei puseseră la cale un complot, ca să-l omoare pe drum. Festus le-a răspuns că Pavel este păzit în Cezareea şi că el însuşi urmează să plece acolo cât de curând. „Deci, a spus el, cel mai însemnat dintre voi să se coboare cu mine în Cezareea şi, dacă omul acela a făcut ceva rău, să-l acuze.“

A rămas printre ei nu mai mult de opt sau zece zile, apoi s-a coborât în Cezareea. În ziua următoare s-a aşezat pe scaunul de judecată şi a poruncit să fie adus Pavel. Când a sosit Pavel, iudeii care se coborâseră de la Ierusalim s-au pus în jurul lui şi au adus împotriva lui multe şi grele acuzaţii, pe care nu le puteau dovedi.

Pavel s-a apărat astfel:

– N-am păcătuit nici faţă de Legea iudeilor, nici faţă de Templu, nici faţă de Cezar!“

Însă Festus, vrând să câştige favoarea iudeilor, l-a întrebat pe Pavel:

– Vrei să te sui la Ierusalim şi să fii judecat acolo pentru aceste lucruri înaintea mea?

10 Pavel i-a răspuns:

– Eu stau înaintea scaunului de judecată al Cezarului, unde trebuie să fiu judecat. Nu le-am făcut nimic rău iudeilor, după cum ştii şi tu foarte bine! 11 Dacă am făcut vreun rău sau dacă am săvârşit ceva vrednic de moarte, nu încerc să scap de ea, dar dacă nu este nimic adevărat din lucrurile de care mă acuză ei, nimeni nu mă poate preda lor! Fac apel la Cezar![a]

12 Atunci Festus, după ce s-a sfătuit cu consiliul său, a răspuns:

– Ai făcut apel la Cezar, la Cezar te vei duce!

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.