New Testament in a Year
23 Pavel s-a uitat ţintă la cei din Sinedriu şi le-a zis:
– Bărbaţi, fraţilor, eu mi-am trăit viaţa cu o conştiinţă curată înaintea lui Dumnezeu până în ziua aceasta.
2 Marele preot Ananias[a] le-a poruncit atunci celor ce stăteau lângă el să-l lovească peste gură. 3 Atunci Pavel i-a zis:
– Te va bate Dumnezeu, perete văruit[b]! Tu şezi ca să mă judeci după Lege şi porunceşti să mă lovească, încălcând astfel Legea?!
4 Cei care stăteau lângă el i-au zis:
– Îl insulţi pe marele preot al lui Dumnezeu?
5 Pavel le-a răspuns:
– N-am ştiut, fraţilor, că este marele preot; căci este scris: „Să nu-l vorbeşti de rău pe conducătorul poporului tău!“[c]
6 Pavel, ştiind că o parte dintre ei erau saduchei, iar cealaltă parte erau farisei, a strigat în Sinedriu:
– Fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de fariseu şi din pricina nădejdii în învierea morţilor sunt judecat eu!
7 Când a spus aceasta, s-a stârnit o neînţelegere între farisei şi saduchei, şi adunarea s-a dezbinat. 8 Căci saducheii zic că nu există nici înviere, nici înger, nici duh, pe când fariseii le recunosc pe toate. 9 S-a făcut mult vacarm, iar câţiva cărturari din partida fariseilor s-au ridicat şi au început să se certe zicând: „Nu găsim nimic rău la omul acesta! Dacă i-a vorbit un duh sau un înger?!“ 10 Fiindcă neînţelegerea a devenit atât de mare, tribunului i-a fost teamă ca nu cumva Pavel să fie rupt în bucăţi de ei, aşa că le-a poruncit soldaţilor să se coboare să-l smulgă din mijlocul lor şi să-l ducă în fort.
11 În noaptea următoare, Domnul a stat lângă Pavel şi i-a zis: „Curaj! Căci aşa cum ai depus mărturie despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să depui mărturie şi în Roma!“
Complot pentru uciderea lui Pavel
12 Când s-a făcut zi, iudeii au pus la cale un complot şi s-au legat cu blestem, zicând că nici nu vor mânca şi nici nu vor bea până când nu-l vor omorî pe Pavel. 13 Cei ce au pus la cale acest complot erau mai mulţi de patruzeci. 14 Ei s-au dus la conducătorii preoţilor şi la bătrâni şi le-au zis: „Ne-am legat cu blestem să nu gustăm nimic până când nu-l omorâm pe Pavel. 15 Acum deci, voi împreună cu Sinedriul, trimiteţi-i vorbă tribunului să-l aducă la voi ca şi cum urmează să cercetaţi mai amănunţit lucrurile privitoare la el. Şi înainte să ajungă el, noi suntem gata să-l omorâm.“
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.