New Testament in a Year
Pavel în Atena
16 În timp ce Pavel îi aştepta în Atena, i s-a întărâtat duhul în el când a văzut că cetatea era plină de idoli. 17 Prin urmare, a început să poarte discuţii în sinagogă cu iudeii şi cu cei temători de Dumnezeu[a], iar în piaţă, în fiecare zi, cu cei ce se aflau pe acolo. 18 Unii dintre filosofii epicurieni[b] şi stoici[c] au început să discute cu el. Unii ziceau: „Ce vrea să spună şi palavragiul acesta?!“ Alţii ziceau: „Se pare că este un predicator al unor divinităţi străine!“ Căci el vestea Evanghelia despre Isus şi despre înviere. 19 Prin urmare, l-au luat şi l-au dus la Areopag[d], spunându-i: „Putem şti care este această învăţătură nouă pe care o prezinţi? 20 Căci tu ne aduci nişte lucruri ciudate în auz. Vrem deci să ştim ce înseamnă aceste lucruri!“ 21 Toţi atenienii şi străinii care locuiau acolo nu-şi petreceau timpul cu nimic altceva decât să spună sau să asculte ceva nou.
22 Pavel a stat în mijlocul Areopagului şi a zis: „Bărbaţi atenieni, în toate privinţele văd că sunteţi foarte religioşi. 23 Căci, în timp ce treceam prin cetate şi mă uitam la locurile voastre de închinare, am găsit şi un altar pe care era scris: «Unui Dumnezeu Necunoscut»[e]. Ei bine, ceea ce voi respectaţi fără să cunoaşteţi, aceea vă vestesc eu! 24 Dumnezeul Care a făcut lumea şi tot ce este în ea este Domnul cerului şi al pământului; El nu locuieşte în temple făcute de mâini 25 şi nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi când ar avea nevoie de ceva, El Care dă tuturor viaţă, suflare şi toate lucrurile. 26 Dintr-un singur om, El a făcut fiecare neam de oameni, ca ei să locuiască pe toată suprafaţa pământului, le-a desemnat mai dinainte vremurile şi a stabilit hotare locuinţei lor, 27 pentru ca ei să-L caute pe Dumnezeu şi, poate, să-L şi găsească, în timp ce bâjbâie după El, măcar că nu este departe de nici unul dintre noi. 28 «Căci în El trăim, ne mişcăm şi existăm»[f]; sau, aşa cum au spus şi unii dintre poeţii voştri: «Căci şi noi suntem urmaşii Lui.»[g]
29 Deci, dacă suntem urmaşii lui Dumnezeu, n-ar trebui să ne gândim că dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei, o imagine făcută prin îndemânarea şi gândirea omului. 30 Dumnezeu a trecut cu vederea vremurile de ignoranţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor, de pretutindeni, să se pocăiască, 31 pentru că a stabilit o zi în care urmează să judece lumea cu dreptate, prin Omul pe Care L-a desemnat pentru aceasta, dovedindu-le tuturor acest lucru prin faptul că L-a înviat dintre cei morţi!“
32 Când au auzit ei despre învierea dintre cei morţi, unii au început să râdă, dar alţii au zis: „Te vom asculta şi altă dată cu privire la aceasta!“ 33 Astfel, Pavel a ieşit din mijlocul lor. 34 Unii dintre ei însă i s-au alăturat şi au crezut. Între ei era şi Dionisie areopagitul[h], o femeie pe nume Damaris şi încă alţii împreună cu ei.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.