New Testament in a Year
Pavel în Efes
19 În timp ce Apolos era în Corint, Pavel a călătorit prin regiunile din interior şi a ajuns în Efes[a]. Acolo a găsit câţiva ucenici 2 şi i-a întrebat:
– Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?
Ei i-au răspuns:
– Dar nici n-am auzit că este un Duh Sfânt!
3 El le-a zis:
– Atunci cu ce botez aţi fost botezaţi?
Ei i-au răspuns:
– Cu botezul lui Ioan.
4 Pavel a zis:
– Ioan a botezat cu botezul pocăinţei şi spunea poporului să creadă în Cel Ce vine după el, adică în Isus.
5 Când au auzit ei aceasta, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus. 6 Când Pavel şi-a pus mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit peste ei şi au început să vorbească în limbi şi să profeţească. 7 Erau, cu toţii, cam doisprezece bărbaţi.
8 Apoi a intrat în sinagogă. Timp de trei luni a vorbit cu îndrăzneală, purtând discuţii şi încercând să convingă cu privire la lucrurile despre Împărăţia lui Dumnezeu. 9 Dar fiindcă unii rămâneau încăpăţânaţi şi necredincioşi şi vorbeau de rău Calea înaintea mulţimii, Pavel s-a îndepărtat de ei, luându-i cu el şi pe ucenici. Şi în fiecare zi purta discuţii în sala de prelegeri[b] a lui Tiranus. 10 Lucrul acesta a ţinut timp de doi ani, astfel că toţi cei ce locuiau în Asia, atât iudei, cât şi greci, au auzit Cuvântul Domnului. 11 Şi Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel, 12 aşa încât la cei bolnavi erau aduse până şi batistele sau şorţurile care îi atinseseră acestuia trupul, şi bolile îi părăseau, iar duhurile rele ieşeau din ei.
Cei şapte fii ai lui Sceva
13 Nişte exorcişti iudei, care umblau din loc în loc, au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele, zicând: „În Numele lui Isus, pe Care-L predică Pavel, vă poruncesc să ieşiţi!“ 14 Cei ce făceau lucrul aceasta erau şapte fii ai lui Sceva, un preot conducător[c] iudeu. 15 Dar duhul cel rău le-a răspuns: „Pe Isus Îl cunosc, şi pe Pavel îl ştiu, dar voi cine sunteţi?!“ 16 Şi omul în care era duhul cel rău a sărit asupra lor, i-a biruit pe toţi şi i-a bătut în aşa fel încât au fugit din casa aceea goi şi răniţi. 17 Lucrul acesta a fost cunoscut atât de către toţi iudeii, cât şi de către toţi grecii care locuiau în Efes; şi pe toţi i-a cuprins frica, iar Numele Domnului era preamărit. 18 Mulţi dintre cei ce crezuseră, veneau să mărturisească şi să-şi spună faptele. 19 Şi mulţi dintre cei ce făcuseră vrăjitorii, şi-au adunat cărţile şi le-au ars în faţa tuturor.[d] Au socotit preţul acestora şi l-au găsit ca fiind de cincizeci de mii de arginţi[e]. 20 Astfel, prin tăria Domnului, Cuvântul se răspândea şi se întărea.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.