Book of Common Prayer
Psalmul 18
Pentru dirijor. Al lui David, robul Domnului. David I-a dedicat Domnului cuvintele acestui cântec în ziua în care l-a eliberat din mâna tuturor duşmanilor lui şi din mâna lui Saul. El a zis:
1 Te iubesc, Doamne, Tăria mea!
2 Domnul este stânca mea, fortăreaţa mea şi izbăvitorul meu!
Dumnezeul meu este stânca mea în Care mă adăpostesc,
scutul meu, cornul[a] mântuirii mele, întăritura mea!
3 Eu Îl chem în ajutor pe Domnul, Care este vrednic de laudă,
şi sunt izbăvit de duşmanii mei.
4 Mă înfăşuraseră legăturile morţii,
mă copleşiseră şuvoaiele nimicirii.
5 Legăturile Locuinţei Morţilor mă împresuraseră,
mă prinseseră laţurile morţii.
6 Dar în necazul meu L-am chemat pe Domnul,
am strigat către Dumnezeul meu.
El a ascultat glasul meu din Templul Său cel Sfânt
şi strigătul meu a ajuns înaintea Lui, până la urechile Sale.
7 Atunci s-a zguduit şi s-a cutremurat pământul,
temeliile munţilor s-au zdruncinat,
s-au clătinat, pentru că El se mâniase.
8 Ţâşnea fum din nările Lui
şi foc mistuitor din gura Lui,
cărbuni aprinşi ieşeau din ea.
9 A aplecat cerurile şi a coborât;
nori negri erau sub picioarele Lui.
10 Călărea pe un heruvim, zbura,
plutea pe aripile vântului.
11 Întunericul Şi-l aşternuse drept învelitoare, iar împrejurul Lui, drept acoperământ,
erau ape întunecoase şi nori deşi.
12 Din strălucirea care se oglindea înaintea Sa, prin norii Lui,
ieşea grindină şi cărbuni aprinşi.
13 Domnul a tunat din ceruri,
Cel Preaînalt Şi-a făcut auzit glasul,
răspândind grindină şi cărbuni aprinşi[b].
14 Şi-a aruncat săgeţile, risipindu-i pe duşmani;
a trimis fulgerele şi i-a pus pe fugă.
15 La mustrarea Ta, Doamne,
la suflarea nărilor Tale,
s-au văzut albiile apelor
şi s-au descoperit temeliile lumii.
16 El S-a întins din înălţime şi m-a apucat,
m-a scos din apele cele mari,
17 m-a izbăvit de duşmanul meu cel puternic
şi de vrăjmaşii mei, căci erau mai tari decât mine.
18 Ei m-au înfruntat în ziua necazului meu,
dar Domnul mi-a fost sprijin.
19 El m-a scos la loc larg,
m-a izbăvit, pentru că El Îşi găseşte plăcerea în mine.
20 Domnul mi-a răsplătit după dreptatea mea,
mi-a făcut după curăţia mâinilor mele,
21 căci am păzit căile Domnului
şi nu m-am făcut vinovat faţă de Dumnezeul meu.
22 Toate judecăţile Lui sunt înaintea mea
şi nu am îndepărtat hotărârile Lui de la mine.
23 Am fost integru înaintea Lui
şi m-am păzit de nelegiuire.
24 Domnul mi-a răsplătit după dreptatea mea,
după curăţia mâinilor mele înaintea ochilor Săi.
25 Cu cel credincios Tu Te arăţi credincios,
cu cel drept Tu Te arăţi drept,
26 cu cel integru Tu Te arăţi integru,
dar cu cel înşelător Tu Te porţi după înşelăciunea lui.
27 Tu mântuieşti poporul smerit,
dar smereşti pe cel cu ochii trufaşi.
28 Tu îmi aprinzi candela, Doamne!
Dumnezeul meu îmi luminează întunericul!
29 Cu Tine mă năpustesc asupra năvălitorilor!
Cu Dumnezeul meu sar peste zidul întărit!
30 Cât despre Dumnezeu, calea Lui este desăvârşită,
cuvintele[c] Domnului sunt încercate;
El este un scut pentru toţi cei ce se se adăpostesc în El.
31 Cine este Dumnezeu în afară de Domnul?
Cine este Stâncă în afară de Dumnezeul nostru?
32 Dumnezeu este Cel Ce m-a încins cu tărie
şi mi-a făcut desăvârşită calea.
33 El mi-a făcut picioarele ca ale ciutelor
şi m-a aşezat pe înălţimi.
34 Îmi deprinde mâinile pentru luptă,
astfel încât braţele mele întind arcul de aramă.
35 Tu îmi dai scutul mântuirii Tale,
dreapta Ta mă sprijină,
ajutorul[d] Tău mă face mare.
36 Tu-mi lărgeşti calea sub paşii mei,
ca să nu-mi alunece picioarele[e].
37 Îmi urmăresc duşmanii şi-i ajung;
nu mă întorc până nu-i prăpădesc.
38 Îi zdrobesc, de nu mai sunt în stare să se ridice;
ei cad sub picioarele mele.
39 Tu mă încingi cu tărie pentru luptă
şi-i smereşti pe vrăjmaşii mei sub picioarele mele.
40 Tu faci ca duşmanii mei să fugă dinaintea mea
şi eu îi nimicesc pe cei ce mă urăsc.
41 Ei strigă după ajutor, dar nimeni nu-i izbăveşte;
strigă către Domnul, dar El nu le răspunde.
42 Îi pisez făcându-i ca praful în bătaia vântului;
îi calc ca pe noroiul de pe uliţe.
43 Tu mă scapi de învinuirile poporului,
mă pui drept căpetenie a neamurilor;
un popor pe care nu-l cunosc îmi slujeşte.
44 Fiii străinului dau înapoi în faţa mea;
de îndată ce mă aud, mă ascultă.
45 Fiii străinului îngălbenesc
şi ies tremurând din fortăreţele lor.
46 Domnul este viu!
Binecuvântată să fie Stânca mea!
Mărit să fie Dumnezeul mântuirii mele!
47 Dumnezeu este Cel Ce mă răzbună,
Cel Care îmi supune popoare,
48 Cel Ce mă izbăveşte de vrăjmaşii mei.
Tu mă ridici deasupra duşmanilor mei
şi mă scapi de omul asupritor.
49 De aceea Te voi lăuda printre neamuri, Doamne,
şi voi cânta laudă Numelui Tău!
50 El dă mari izbăviri regelui Său
şi arată îndurare unsului Său,
lui David şi seminţei[f] lui în veac.
Înţelepciunea lui Solomon
16 Atunci au venit înaintea regelui două prostituate. 17 Cea dintâi a zis:
– Stăpânul meu, eu locuiesc împreună cu această femeie în aceeaşi casă. Eu am născut un copil, în timp ce eram cu ea în casă, 18 iar după trei zile de la naşterea fiului meu, a născut şi această femeie. Eram doar noi singure; nu mai era nici un alt străin în casă, ci doar noi două. 19 În timpul nopţii, fiul ei a murit pentru că se culcase peste el. 20 Ea s-a sculat pe la miezul nopţii, mi-a luat fiul de lângă mine, în timp ce dormeam şi l-a aşezat la sânul ei, iar pe fiul ei, care murise, l-a aşezat la sânul meu. 21 M-am sculat dimineaţa ca să-mi alăptez fiul, dar el era mort. Când m-am uitat la el cu băgare de seamă la lumina zilei, am văzut că nu era fiul pe care-l născusem.
22 – Ba nu! a zis cealaltă femeie. Fiul meu este cel viu, iar cel mort este al tău!
Dar cea dintâi a răspuns:
– Nu, nu! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu!
Aşa se certau ele înaintea regelui. 23 Atunci regele a zis:
– Una zice: „Fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort!“, iar cealaltă zice: „Ba nu, ci fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu!“
24 Apoi regele a poruncit: „Aduceţi-mi o sabie!“ Şi i-au adus o sabie. 25 Iar el a zis: „Tăiaţi copilul cel viu în două şi daţi-i o jumătate uneia şi o jumătate celeilalte!“
26 Atunci femeia al cărei fiu era viu s-a umplut de durere pentru fiul ei şi a zis:
– Te rog, stăpânul meu, dă-i ei copilul, dar nu-l omorî!
Cealaltă însă zicea:
– Să nu fie nici al meu, nici al tău! Tăiaţi-l în două!
27 Regele a răspuns:
– Daţi-i copilul cel viu primei femei şi nu-l omorâţi! Ea este mama lui.
28 Când a auzit verdictul dat de rege, tot Israelul s-a temut de el, pentru că şi-a dat seama că înţelepciunea lui Dumnezeu era în el, ca să facă dreptate.
27 Cam în a paisprezecea noapte de când eram purtaţi pe Marea Adriatică, pe la miezul nopţii, marinarii au început să bănuiască că se apropie de uscat. 28 Au măsurat adâncimea apei şi au găsit-o de douăzeci de stânjeni[a]. Au înaintat încă puţin, au măsurat din nou adâncimea apei şi au găsit-o de cincisprezece stânjeni[b]. 29 De teamă că vom naufragia undeva în locurile stâncoase, au aruncat patru ancore de la pupă şi aşteptau cu nerăbdare să se facă ziuă. 30 Dar fiindcă marinarii încercau să fugă de pe corabie şi lăsaseră jos în mare barca de salvare, sub pretextul că urmează să coboare nişte ancore de la proră, 31 Pavel le-a zis centurionului şi soldaţilor: „Dacă aceştia nu rămân în corabie, voi nu puteţi fi salvaţi!“ 32 Atunci soldaţii au tăiat frânghiile bărcii de salvare şi au lăsat-o să se ducă.
33 Chiar înainte de a se face ziuă, Pavel i-a îndemnat pe toţi să mănânce, spunând: „Astăzi sunt paisprezece zile de când staţi în aşteptare şi, în tot acest timp aţi rămas flămânzi şi n-aţi mâncat nimic. 34 De aceea vă îndemn să mâncaţi ceva, fiindcă lucrul acesta este pentru propria voastră salvare; căci nici un fir de păr din capul vostru nu se va pierde!“ 35 Şi spunând acestea, a luat pâine, I-a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o şi a început să mănânce. 36 Toţi au prins curaj şi au mâncat şi ei câte ceva. 37 În corabie eram, în total, două sute şaptezeci şi şase de suflete. 38 După ce şi-au potolit foamea, au uşurat corabia, aruncând grâul în mare.
Naufragiul
39 Când s-a făcut zi, n-au recunoscut ţărmul, dar au observat un golf care avea plajă şi s-au hotărât ca, dacă vor putea, să ducă corabia să eşueze acolo. 40 Au tăiat legăturile ancorelor şi le-au lăsat în mare, dezlegând în acelaşi timp frânghiile care ţineau cârmele; apoi au ridicat în vânt vela cea mică şi s-au îndreptat spre plajă. 41 S-au lovit însă de un banc de nisip şi corabia a eşuat; prora s-a înfipt în nisip, rămânând împotmolită, în timp ce pupa era ruptă în bucăţi de izbitura valurilor. 42 Planul soldaţilor era să-i omoare pe prizonieri, ca nu cumva vreunul să scape înotând. 43 Dar centurionul, vrând să-l salveze pe Pavel, i-a împiedicat să-şi îndeplinească planul. El le-a poruncit celor ce ştiau să înoate să sară primii peste bord şi să ajungă la ţărm, 44 iar ceilalţi să-i urmeze ţinându-se de scânduri sau de bucăţi din corabie. Şi aşa s-a făcut că au ajuns cu toţii în siguranţă la ţărm.
Masa pascală
12 În prima zi a Sărbătorii Azimelor, când se jertfeşte mielul de Paşte,[a] ucenicii Lui L-au întrebat:
– Unde vrei să ne ducem să-Ţi pregătim să mănânci mielul de Paşte?
13 El i-a trimis pe doi dintre ucenicii Lui în cetate şi le-a zis:
– Duceţi-vă în cetate şi acolo vă va întâlni un om care duce un vas cu apă. Urmaţi-l, 14 şi acolo unde va intra el, spuneţi stăpânului casei astfel: „Învăţătorul întreabă: «Unde este camera Mea de oaspeţi în care urmează să mănânc mielul de Paşte împreună cu ucenicii Mei?»“ 15 El vă va arăta sus o cameră mare şi gata aranjată. Acolo să faceţi pregătirile pentru noi!
16 Ucenicii au plecat, au ajuns în cetate şi au găsit totul aşa cum le spusese Isus; şi au pregătit mielul de Paşte.
Descoperirea trădătorului
17 Când s-a înserat, Isus a venit împreună cu cei doisprezece. 18 În timp ce erau la masă şi mâncau, Isus a zis:
– Adevărat vă spun că unul dintre voi, care mănâncă împreună cu Mine, Mă va trăda.
19 Ei s-au întristat foarte tare şi au început să-L întrebe, unul câte unul:
– Nu cumva sunt eu?
20 El le-a răspuns:
– Este unul din cei doisprezece, care pune mâna în castron împreună cu Mine.[b] 21 Da, Fiul Omului Se duce după cum este scris cu privire la El, dar vai de omul acela prin care este trădat Fiul Omului! Era mai bine pentru acel om dacă nu s-ar fi născut!
Cina Domnului
22 În timp ce mâncau, Isus a luat o pâine şi, după ce a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi! Acesta este trupul Meu.“ 23 Apoi a luat un pahar şi, după ce a adus mulţumiri[c], l-a dat ucenicilor şi toţi au băut din el. 24 Isus le-a zis: „Acesta este sângele Meu, sângele legământului[d], care este vărsat pentru mulţi. 25 Adevărat vă spun că nu voi mai bea din rodul viţei până în ziua aceea când îl voi bea nou în Împărăţia lui Dumnezeu.“ 26 După ce au cântat psalmii,[e] s-au dus spre Muntele Măslinilor.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.