Book of Common Prayer
Psalmul 106
1 Lăudaţi-L pe Domnul!
Daţi mulţumire Domnului, căci este bun!
Îndurarea Lui ţine pe vecie![a]
2 Cine poate spune toate isprăvile Domnului?
Cine poate vesti toată lauda Sa?
3 Ferice de cei care păzesc ce este drept
şi care înfăptuiesc dreptatea tot timpul.
4 Adu-Ţi aminte de mine, Doamne, în bunăvoinţa Ta faţă de poporul Tău!
Apropie-Te de mine cu mântuirea Ta,
5 ca să văd bunăstarea aleşilor Tăi,
să mă bucur de bucuria poporului Tău
şi să Te laud împreună cu moştenirea Ta.
6 Noi am păcătuit ca şi strămoşii noştri,
am săvârşit nelegiuire, am făcut rău.
7 În timp ce erau în Egipt, strămoşii noştri
nu au luat aminte la minunile Tale;
nu au ţinut minte mulţimea îndurărilor Tale
şi s-au răzvrătit când au ajuns la mare, la Marea Roşie[b].
8 El i-a izbăvit din pricina Numelui Său,
ca să-Şi descopere puterea Sa.
9 A mustrat Marea Roşie şi aceasta s-a uscat;
apoi i-a condus prin adâncuri sterpe ca pustia.
10 I-a izbăvit din mâna celui ce-i ura
şi i-a răscumpărat din mâna duşmanului.
11 Apele i-au acoperit pe potrivnicii lor,
fără ca vreunul din ei să scape.
12 Atunci I-au crezut cuvintele
şi I-au cântat laudă.
13 Dar au uitat curând lucrările Lui;
ei nu I-au aşteptat sfatul.
14 Li s-au aprins poftele în pustie
şi L-au ispitit pe Dumnezeu în pustietăţi.
15 El le-a dat ce ceruseră,
dar a trimis o boală nimicitoare peste ei.
16 Unii din tabără au fost geloşi pe Moise
şi pe Aaron, cel sfinţit Domnului.
17 Pământul s-a deschis, l-a înghiţit pe Datan
şi a acoperit ceata lui Abiram.
18 Focul le-a consumat ceata;
flăcările i-au mistuit pe cei răi.
19 La Horeb şi-au făcut un viţel
şi s-au închinat chipului turnat.
20 Au schimbat Slava lor
cu chipul unui bou care mănâncă iarbă.
21 L-au uitat pe Dumnezeu, Izbăvitorul lor,
pe Cel Ce făcuse mari lucrări în Egipt,
22 pe Cel Ce înfăptuise minuni în ţara lui Ham
şi lucruri înfricoşătoare la Marea Roşie.
23 Astfel El a spus că o să-i nimicească,
însă Moise, alesul Său,
a stat în spărtură înaintea Lui,
ca să-I abată mânia de la nimicire.
24 Apoi au respins ţara cea plăcută;
ei nu au crezut în promisiunea Lui.
25 Au cârtit în corturile lor
şi nu au ascultat de glasul Domnului.
26 Atunci, El a jurat solemn
că îi va face să cadă în pustie,
27 că le va face urmaşii să cadă printre neamuri
şi-i va împrăştia printre popoare.
28 S-au alipit de Baal-Peor
şi au mâncat jertfe închinate morţilor[c].
29 L-au mâniat prin faptele lor,
astfel încât o urgie a izbucnit printre ei.
30 Dar s-a ridicat Fineas, a făcut judecată
şi urgia s-a oprit.
31 Lucrul acesta i-a fost socotit dreptate,
din generaţie în generaţie, pe vecie.
32 L-au mâniat pe Dumnezeu şi la apele Meriba,
iar din pricina lor i-a mers rău şi lui Moise.
33 Căci s-au răzvrătit împotriva Duhului Său,
iar Moise a vorbit necugetat cu buzele lui.[d]
34 Ei nu au nimicit popoarele
despre care le spusese Domnul,
35 ci s-au amestecat cu neamurile
şi s-au deprins cu faptele acestora.
36 Au slujit idolilor lor,
iar aceştia au devenit o cursă pentru ei.
37 Şi-au jertfit fiii şi fiicele
în cinstea demonilor.
38 Au vărsat sânge nevinovat,
sângele fiilor şi al fiicelor lor,
jertfindu-i idolilor din Canaan,
şi au spurcat ţara din pricina sângelui.
39 S-au întinat prin faptele lor,
s-au desfrânat prin lucrările lor.
40 Atunci s-a aprins mânia Domnului împotriva poporului Său
şi Şi-a urât moştenirea.
41 I-a dat pe mâna neamurilor
şi astfel cei ce îi urau au stăpânit peste ei.
42 Duşmanii lor i-au asuprit
şi au fost umiliţi sub mâna lor.
43 El i-a scăpat de multe ori,
dar ei se răzvrăteau prin planurile lor.
S-au nenorocit prin nelegiuirea lor.
44 El a privit la strâmtorarea lor
când le-a auzit strigătele.
45 Din pricina lor Şi-a adus aminte de legământul Lui.
I s-a făcut milă de ei din pricina marii Sale îndurări
46 şi a făcut ca aceştia să capete milă
din partea tuturor celor ce-i luaseră captivi.
47 Doamne, Dumnezeul nostru, izbăveşte-ne!
Strânge-ne dintre neamuri
ca să lăudăm Numele Tău cel sfânt
şi să ne fălim aducându-Ţi laudă.
48 Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel,
din veşnicie în veşnicie!
Tot poporul să zică: „Amin!“
Laudă Domnului!
David la Mahanayim
24 David a ajuns la Mahanayim, în timp ce Absalom trecea Iordanul împreună cu toţi israeliţii. 25 Absalom l-a numit pe Amasa drept conducător al oştirii, în locul lui Ioab. Amasa era fiul unui israelit[a] pe nume Ieter[b], care fusese căsătorit cu Abigail, fiica lui Nahaş şi sora Ţeruiei, mama lui Ioab. 26 Israeliţii împreună cu Absalom şi-au aşezat tabăra pe teritoriul Ghiladului. 27 Când David a ajuns la Mahanayim, Şobi, fiul lui Nahaş, din Raba amoniţilor, Machir, fiul lui Amiel, din Lo-Debar şi ghiladitul Barzilai, din Roghelim, 28 au adus paturi, lighene, vase din lut, grâu, orz, făină, grâne prăjite, fasole şi linte, 29 miere, lapte bătut, oi şi brânză de vaci pentru ca David şi cei ce erau cu el să mănânce. Ei îşi ziceau: „Poporul este flămând, ostenit şi însetat în urma călătoriei prin pustie.“
Absalom este ucis
18 David a numărat oştirea care se afla cu el şi a numit căpetenii peste mii şi căpetenii peste sute. 2 A pus o treime din oştire sub comanda lui Ioab, o altă treime sub comanda lui Abişai, fiul Ţeruiei şi fratele lui Ioab, iar cealaltă treime a pus-o sub comanda ghititului Itai. Apoi le-a zis oamenilor:
– Bineînţeles că voi veni şi eu cu voi.
3 – Să nu ieşi! i-au răspuns cei din oştire. Dacă noi vom fugi, duşmanilor nu le va păsa atât de mult de noi şi chiar dacă jumătate dintre noi ar muri, nici chiar atunci nu le va păsa de noi. Tu însă faci cât zece mii dintre noi. Prin urmare, ar fi mai bine să ne sprijini din cetate.
4 – Voi face cum credeţi voi că este mai bine, le-a răspuns regele.
Apoi regele a stat lângă poartă, în timp ce toată oştirea ieşea cu sutele şi miile. 5 Regele le-a poruncit lui Ioab, lui Abişai şi lui Itai: „De dragul meu, purtaţi-vă blând cu tânărul Absalom!“ Şi întreaga oştire a auzit această poruncă, pe care regele a dat-o fiecărui conducător cu privire la Absalom.
6 Oştirea a ieşit în câmp ca să lupte împotriva lui Israel, iar lupta s-a dat în pădurea lui Efraim. 7 Oştirea lui Israel a fost învinsă acolo de slujitorii lui David. A avut loc acolo un mare măcel în acea zi – douăzeci de mii de oameni au fost ucişi. 8 Lupta s-a întins pe întreg teritoriul şi în ziua aceea, pădurea a mistuit mai mulţi oameni decât a mistuit sabia.
Pavel înaintea Sinedriului
30 În ziua următoare, vrând să ştie exact de ce era acuzat de iudei, l-a dezlegat şi a poruncit să se adune conducătorii preoţilor şi tot Sinedriul. Apoi l-a adus pe Pavel jos şi l-a pus să stea înaintea lor.
23 Pavel s-a uitat ţintă la cei din Sinedriu şi le-a zis:
– Bărbaţi, fraţilor, eu mi-am trăit viaţa cu o conştiinţă curată înaintea lui Dumnezeu până în ziua aceasta.
2 Marele preot Ananias[a] le-a poruncit atunci celor ce stăteau lângă el să-l lovească peste gură. 3 Atunci Pavel i-a zis:
– Te va bate Dumnezeu, perete văruit[b]! Tu şezi ca să mă judeci după Lege şi porunceşti să mă lovească, încălcând astfel Legea?!
4 Cei care stăteau lângă el i-au zis:
– Îl insulţi pe marele preot al lui Dumnezeu?
5 Pavel le-a răspuns:
– N-am ştiut, fraţilor, că este marele preot; căci este scris: „Să nu-l vorbeşti de rău pe conducătorul poporului tău!“[c]
6 Pavel, ştiind că o parte dintre ei erau saduchei, iar cealaltă parte erau farisei, a strigat în Sinedriu:
– Fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de fariseu şi din pricina nădejdii în învierea morţilor sunt judecat eu!
7 Când a spus aceasta, s-a stârnit o neînţelegere între farisei şi saduchei, şi adunarea s-a dezbinat. 8 Căci saducheii zic că nu există nici înviere, nici înger, nici duh, pe când fariseii le recunosc pe toate. 9 S-a făcut mult vacarm, iar câţiva cărturari din partida fariseilor s-au ridicat şi au început să se certe zicând: „Nu găsim nimic rău la omul acesta! Dacă i-a vorbit un duh sau un înger?!“ 10 Fiindcă neînţelegerea a devenit atât de mare, tribunului i-a fost teamă ca nu cumva Pavel să fie rupt în bucăţi de ei, aşa că le-a poruncit soldaţilor să se coboare să-l smulgă din mijlocul lor şi să-l ducă în fort.
11 În noaptea următoare, Domnul a stat lângă Pavel şi i-a zis: „Curaj! Căci aşa cum ai depus mărturie despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să depui mărturie şi în Roma!“
12 În ziua următoare, după ce au ieşit din Betania, lui Isus I s-a făcut foame. 13 A văzut de departe un smochin care avea frunze şi S-a dus să vadă dacă va găsi ceva în el. Dar, când a ajuns, n-a găsit decât frunze, pentru că nu era vremea smochinelor. 14 Atunci i-a zis: „În veac să nu mai mănânce nimeni roade din tine!“ Ucenicii Lui au auzit aceasta.
15 Au ajuns în Ierusalim. El a intrat în Templu[a] şi a început să-i scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în Templu. A răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei 16 şi nu lăsa pe nimeni să ducă vreo marfă[b] prin Templu. 17 El îi învăţa şi le zicea: „Oare nu este scris:
«Casa Mea va fi numită
o casă de rugăciune pentru toate neamurile.»[c]?
Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari!“[d]
18 Conducătorii preoţilor şi cărturarii au auzit lucrul acesta şi căutau o modalitate să-L omoare, pentru că se temeau de El, deoarece întreaga mulţime era uimită de învăţătura Lui. 19 Şi ori de câte ori se făcea târziu, Isus şi ucenicii Lui[e] ieşeau afară din cetate.
Smochinul uscat. Puterea credinţei
20 Dimineaţa, când au trecut pe lângă smochin, au văzut că era uscat din rădăcini. 21 Petru şi-a amintit ce se întâmplase şi i-a zis:
– Rabbi[f], iată că smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat!
22 Isus a răspuns:
– Aveţi credinţă în Dumnezeu! 23 Adevărat[g] vă spun că dacă cineva ar zice acestui munte: „Ridică-te şi aruncă-te în mare!“ şi nu s-ar îndoi în inima lui, ci ar crede că ceea ce spune se va întâmpla, i se va da întocmai! 24 De aceea vă spun că toate lucrurile pe care le cereţi atunci când vă rugaţi, să credeţi că le-aţi şi primit şi ele vi se vor da. 25 Şi când staţi în picioare rugându-vă, să iertaţi dacă aveţi ceva împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru Care este în ceruri să vă ierte vouă greşelile. 26 (Dar dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru Care este în ceruri nu va ierta greşelile voastre.)[h]
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.