Book of Common Prayer

Psalmul 87

Al korahiţilor. Un psalm. Un cântec.

CARTEA A PATRA

Psalmul 90

O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu

Psalmul 136

Copilul născut de Batşeba moare

¹⁵ Natan a plecat acasă, iar Domnul a lovit copilul pe care i-l născuse soţia lui Urie lui David şi s-a îmbolnăvit grav. ¹⁶ David s-a rugat lui Dumnezeu pentru copil şi a postit, apoi a intrat în palat şi a stat culcat la pământ toată noaptea. ¹⁷ Sfetnicii palatului lui au stăruit de el să se ridice de la pământ, dar el nu a dorit şi nici n-a vrut să mănânce cu ei. ¹⁸ În ziua a şaptea, copilul a murit. Slujitorii lui David s-au temut însă să-i spună lucrul acesta pentru că îşi ziceau: „Când copilul trăia încă, îi vorbeam, dar el nu ne asculta. Cum să îndrăznim să-i spunem că a murit copilul? Şi-ar face mai mult rău.“ ¹⁹ David a observat că slujitorii săi şuşoteau între ei şi a înţeles că a murit copilul. El i-a întrebat:

– A murit copilul?

– Da, a murit, i-au răspuns ei.

²⁰ Atunci David s-a ridicat de la pământ, s-a spălat, s-a uns şi şi-a schimbat hainele. Apoi a intrat în Casa Domnului şi

s-a închinat. După aceea, întorcându-se acasă, a cerut să i se dea de mâncare şi a mâncat. ²¹ Slujitorii săi l-au întrebat:

– Ce înseamnă ceea ce faci tu? Când trăia copilul posteai şi plângeai, iar acum, când copilul a murit, te ridici de la pământ şi mănânci?

²² David le-a răspuns:

– Când trăia copilul posteam şi plângeam pentru că îmi ziceam: „Cine ştie, poate Domnul îmi va arăta îndurare şi copilul va trăi.“ ²³ Dar acum, că a murit, de ce să mai postesc? Aş putea oare să-l aduc înapoi? Eu voi merge la el, dar el nu se va mai întoarce la mine.

²⁴ David a mângâiat-o pe soţia sa, Batşeba. A intrat la ea^[a] şi ea a născut un fiu pe care l-au numit Solomon. Domnul îl iubea ²⁵ şi de aceea El a transmis prin profetul Natan mesaj să-l numească Iedidia^[b], de dragul Domnului.

Amoniţii, subjugaţi de David

²⁶ Între timp, Ioab a asediat Raba amoniţilor şi a pus stăpânire pe cetatea regală^[c]. ²⁷ Apoi a trimis mesageri la David să-i spună: „Am luptat împotriva Rabei şi am pus stăpânire pe sursele de apă ale cetăţii. ²⁸ Acum, strânge restul trupelor, asediază cetatea şi cucereşte-o, ca să n-o cuceresc eu şi să primească numele meu.“ ²⁹ David a strâns întreaga oştire, s-a îndreptat către Raba, a luptat împotriva ei şi a cucerit-o. ³⁰ A luat de pe capul regelui^[d] lor coroana care cântărea un talant^[e] de aur şi care era împodobită cu pietre preţioase; ea a fost pusă pe capul lui David. Prada luată din cetate era foarte multă. ³¹ Pe locuitorii cetăţii i-a scos afară, i-a pus să muncească cu ferăstraie, cu grape de fier şi cu securi de fier şi i-a pus la făcut cărămizi^[f]. La fel a făcut el şi cu celelalte cetăţi amonite. Apoi David s-a întors la Ierusalim împreună cu întreaga oştire.

Prin Macedonia şi Grecia

20 Când a încetat zarva, Pavel i-a chemat pe ucenici şi, după ce i-a încurajat, şi-a luat rămas bun şi a plecat în Macedonia. ² A călătorit prin părţile acelea şi i-a încurajat pe credincioşi prin multe cuvinte. Apoi a venit în Grecia, ³ unde a stat timp de trei luni. Chiar când urma să plece pe mare în Siria, iudeii au pus la cale un complot împotriva lui, aşa că el s-a hotărât să se întoarcă prin Macedonia. ⁴ Îl însoţeau Sopater – fiul lui Pirus din Berea –, Aristarhus şi Secundus din Tesalonic, Gaius din Derbe precum şi Timotei, Tihicus şi Trofimus din Asia^[a]. ⁵ Aceştia au luat-o înainte şi ne-au^[b] aşteptat în Troa. ⁶ Iar noi, după zilele Sărbătorii Azimelor, am plecat pe mare din Filipi şi, în cinci zile, am ajuns la ei în Troa, unde am rămas timp de şapte zile.

Învierea lui Eutih

⁷ În prima zi a săptămânii, când ne adunaserăm să frângem pâinea^[c], Pavel, care urma să plece în ziua următoare, stătea de vorbă cu ucenicii şi şi-a prelungit vorbirea până la miezul nopţii. ⁸ În camera de sus, unde eram adunaţi, erau multe lămpi. ⁹ Pe un tânăr numit Eutih, care stătea la fereastră, l-a apucat un somn adânc în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut de la etajul al treilea şi a fost ridicat mort. ¹⁰ Pavel a coborât, s-a aplecat asupra lui şi l-a luat în braţe^[d], spunând: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el!“ ¹¹ Apoi a urcat scările, a frânt pâinea, a mâncat şi a mai vorbit cu ei mult timp, până în zori, după care a plecat. ¹² Tânărul a fost adus viu, şi ei au fost nespus de încurajaţi.

Pavel îşi ia rămas bun de la bătrânii din Efes

¹³ Noi ne-am dus înainte la corabie şi am mers pe mare la Assos, de unde urma să-l luăm şi pe Pavel. Căci aşa fusese învoiala, el urmând să meargă până acolo pe uscat. ¹⁴ Când s-a întâlnit cu noi în Assos, l-am luat în corabie şi ne-am dus în Mitilene. ¹⁵ De acolo am plecat mai departe pe mare, iar a doua zi am ajuns vizavi de Chios. O zi mai târziu am sosit în Samos, (apoi ne-am oprit în Troghilion,)^[e] iar în ziua următoare am ajuns în Milet. ¹⁶ Căci Pavel hotărâse să treacă pe lângă Efes, ca să nu mai piardă timpul în Asia^[f], pentru că se grăbea să fie în Ierusalim de Ziua Cincizecimii, dacă-i va fi posibil.

Isus vorbeşte din nou despre moartea şi învierea Sa

³⁰ Au plecat de acolo şi au trecut prin Galileea. Isus nu voia să ştie nimeni lucrul acesta, ³¹ pentru că îi învăţa pe ucenici şi le zicea: „Fiul Omului urmează să fie trădat în mâinile oamenilor. Ei Îl vor omorî, dar la trei zile după ce-L vor fi omorât, va învia.“ ³² Ei însă n-au priceput aceste vorbe şi se temeau să-L întrebe.

Cine este cel mai mare?

³³ Apoi au ajuns în Capernaum. În timp ce se aflau în casă, Isus i-a întrebat:

– Despre ce aţi discutat atât de aprins pe drum?

³⁴ Dar ei tăceau, pentru că pe drum discutaseră aprins unii cu alţii cu privire la cine este cel mai mare dintre ei.

³⁵ Isus S-a aşezat, i-a chemat pe cei doisprezece şi le-a zis:

– Dacă vrea cineva să fie primul, trebuie să fie ultimul dintre toţi şi slujitorul tuturor.

³⁶ Isus a luat un copilaş, l-a pus să stea în mijlocul lor şi, luându-l în braţe, le-a zis:

³⁷ – Oricine primeşte astfel de copilaşi în Numele Meu, pe Mine Mă primeşte, iar cel ce Mă primeşte pe Mine, nu Mă primeşte, de fapt, pe Mine, ci pe Cel Ce M-a trimis pe Mine.

De partea lui Isus

³⁸ Ioan I-a zis:

– Învăţătorule, noi am văzut pe cineva care scotea demoni în Numele Tău şi l-am oprit, pentru că nu ne urma.

³⁹ Isus i-a răspuns:

– Nu-l opriţi, căci nu este nimeni care să facă o minune în Numele Meu şi care să Mă poată vorbi de rău imediat după aceea. ⁴⁰ Cel care nu este împotriva noastră este de partea noastră. ⁴¹ Iar cel care vă dă un pahar cu apă în Numele Meu, pentru că sunteţi ai lui Cristos, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.