Book of Common Prayer
Psalmul 31
Pentru dirijor. Un psalm al lui David.
1 La Tine, Doamne, caut adăpost!
Să nu rămân de ruşine vreodată!
În dreptatea Ta, izbăveşte-mă!
2 Pleacă-Ţi urechea spre mine
şi scapă-mă degrabă!
Fii pentru mine o stâncă de adăpost,
o fortăreaţă trainică ca să pot fi izbăvit!
3 Tu eşti stânca şi fortăreaţa mea.
Condu-mă şi călăuzeşte-mă, din pricina Numelui Tău!
4 Scapă-mă de laţul care mi-a fost întins,
căci Tu eşti fortăreaţa mea!
5 În mâinile Tale îmi încredinţez duhul!
Tu m-ai izbăvit, Doamne, Dumnezeu al adevărului!
6 Urăsc pe cei ce se alipesc de idoli deşerţi,
dar Eu mă încred în Domnul!
7 Mă voi bucura şi mă voi veseli de îndurarea Ta,
fiindcă mi-ai văzut necazul
şi ai cunoscut nenorocirea sufletului meu.
8 Tu nu m-ai dat pe mâna duşmanului,
ci mi-ai aşezat picioarele într-un loc larg.
9 Doamne, ai milă de mine, căci sunt în strâmtorare!
De atâta întristare mi se topesc ochii,
sufletul şi pântecele.
10 Îmi sfârşesc viaţa în durere
şi anii în întristare.
Puterea îmi este sleită din pricina vinii mele,
iar oasele mi se topesc.
11 Din pricina tuturor potrivnicilor mei
am ajuns să fiu făcut de ruşine;
am ajuns de groază pentru vecinii mei,
o spaimă pentru cunoscuţii mei.
Cei ce mă văd pe uliţă
fug de mine.
12 Sunt uitat de inimi ca şi cum aş fi mort;
am ajuns ca un vas spart.
13 Aud şuşoteala multora – peste tot este numai teroare!
Ei se sfătuiesc împotriva mea,
plănuind să-mi ia viaţa.
14 Dar eu mă-ncred în Tine, Doamne,
şi mărturisesc: „Tu eşti Dumnezeul meu!“
15 Destinul meu este în mâna Ta;
izbăveşte-mă din mâna duşmanilor şi a prigonitorilor mei!
16 Fă să strălucească faţa Ta peste robul Tău,
mântuieşte-mă în îndurarea Ta!
17 Nu lăsa să fiu dat de ruşine, Doamne,
căci la Tine strig după ajutor,
ci fă să fie daţi de ruşine cei răi;
să fie reduşi la tăcere în Locuinţa Morţilor!
18 Să fie amuţite buzele mincinoase,
care vorbesc cu obrăznicie, cu mândrie şi dispreţ împotriva celui drept.
19 Cât de mare este bunătatea Ta,
pe care ai păstrat-o pentru cei ce se tem de Tine,
pe care ai arătat-o celor ce se încred în Tine,
sub privirea oamenilor!
20 Tu-i ascunzi la adăpostul feţei Tale
de uneltirile oamenilor;
îi tăinuieşti în Coliba Ta
de limbile gâlcevitoare.
21 Binecuvântat să fie Domnul,
căci minunată I-a fost îndurarea faţă de mine
când eram într-o cetate asediată!
22 M-am pripit când am zis:
„Sunt izgonit dinaintea Ta!“
Într-adevăr, Tu ai ascultat glasul rugăminţilor mele,
când am strigat către Tine.
23 Iubiţi-L pe Domnul, toţi sfinţii Lui,
căci Domnul păzeşte pe cei credincioşi,
dar celor ce se poartă cu mândrie le dă ce li se cuvine!
24 Fiţi tari şi încurajaţi-vă inimile,
toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul!
Psalmul 35
Al lui David
1 Răfuieşte-te, Doamne, cu cei ce se răfuiesc cu mine!
Luptă-te cu cei ce se luptă cu mine!
2 Înarmează-Te cu scut şi cu pavăză!
Ridică-Te, ca să-mi ajuţi!
3 Dezveleşte-Ţi suliţa şi lancea
pentru prigonitorii mei![a]
Grăieşte sufletului meu:
„Eu sunt mântuirea ta!“
4 Să fie ruşinaţi şi umiliţi
cei ce caută să-mi ia viaţa;
să dea înapoi, să fie făcuţi de ruşine
cei ce-mi plănuiau răul!
5 Să fie ca pleava luată de vânt
şi să-i izgonească îngerul Domnului!
6 Întunecoasă şi alunecoasă să le fie calea,
iar îngerul Domnului să-i urmărească!
7 Fără nici un motiv mi-au întins pe ascuns un laţ,
fără nici un motiv au săpat o groapă sufletului meu.
8 De aceea să-i ajungă prăpădul pe neaşteptate
şi să fie prinşi în laţul pe care l-au întins pe ascuns pentru mine;
să cadă în el în timpul prăpădului.
9 Atunci sufletul meu se va bucura în Domnul,
mă voi veseli de mântuirea Lui.
10 Întreaga-mi fiinţă va exclama:
„Doamne, cine este ca Tine,
Care să-l scape pe cel sărac de cel mai tare decât el,
pe cel sărac şi pe cel sărman – de jefuitorul lui?“
11 Nişte martori dezlănţuiţi se ridică
şi mă întreabă de ceea ce nu ştiu.
12 Astfel ei îmi răsplătesc cu rău pentru bine
şi îmi pustiesc sufletul.
13 Eu însă, când ei erau bolnavi, mă îmbrăcam cu sac
şi îmi smeream sufletul prin post;
iar când rugăciunile îmi rămâneau fără răspuns,
14 ca un prieten, ba mai mult, ca un frate,
umblam bocind, ca unul care-şi boceşte mama,
cu capul plecat, cuprins de întristare.
15 Acum însă, când eu mă împiedic, ei se bucură şi se adună,
se adună împotriva mea, lovindu-mă pe ascuns,
sfâşiindu-mă fără încetare.
16 Ca nişte bufoni batjocoritori[b]
scrâşnesc din dinţi împotriva mea!
17 Stăpâne, cât vei mai privi?
Scapă-mi sufletul de pustiirile lor,
şi preţioasa mea viaţă – de puii aceştia de lei!
18 Apoi Te voi lăuda în adunarea cea mare,
Te voi onora în mijlocul unui norod fără număr.
19 Să nu se bucure de mine cei ce mă duşmănesc pe nedrept
şi să nu tragă cu ochiul cei ce mă urăsc fără motiv!
20 Căci ei nu vorbesc de pace,
ci urzesc înşelătorii
împotriva oamenilor liniştiţi din ţară.
21 Vorbesc împotriva mea, zicând: „Ha! Ha!
Ochii noştri şi-au văzut dorinţa împlinită!“
22 Doamne, Tu ai văzut; nu tăcea!
Stăpâne, nu Te depărta de mine!
23 Ridică-Te, trezeşte-Te pentru apărarea mea,
apără-mi pricina, Dumnezeul meu şi Stăpânul meu!
24 Judecă-mă după dreptatea Ta, Doamne, Dumnezeul meu!
Nu-i lăsa să se bucure de mine!
25 Nici măcar să nu gândească: „Aha! Ce bine!“
Să nu zică: „L-am înghiţit!“
26 Să fie făcuţi de ruşine şi de râs
cei ce se bucură de necazul meu!
Cu ruşine şi cu dezonoare să se îmbrace
cei ce se ridică împotriva mea!
27 Să strige de veselie şi să se bucure
cei ce îndrăgesc dreptatea mea,
cei se spun întotdeauna:
„Mărit fie Domnul Care doreşte pacea[c] robului Său!“
28 Atunci limba mea va vesti dreptatea Ta
şi lauda Ta toată ziua!
Fuga lui David la Nob
21 David a venit la Nob, la preotul Ahimelek. Acesta i-a ieşit în întâmpinare tremurând şi l-a întrebat:
– De ce eşti singur şi nu este nimeni cu tine?
2 David i-a răspuns preotului Ahimelek:
– Regele mi-a încredinţat o misiune, spunându-mi: „Nimeni să nu ştie nimic despre misiunea în care te-am trimis şi pe care ţi-am încredinţat-o.“ Iar cu oamenii mei am hotărât un anume loc de întâlnire. 3 Acum însă ce ai la îndemână? Dă-mi vreo cinci pâini sau ce vei găsi.
4 Dar preotul i-a zis:
– Nu am la îndemână pâine obişnuită. Pot doar să-ţi dau pâine sfinţită, însă numai dacă oamenii tăi s-au ferit de împreunarea cu femei.[a]
5 David i-a răspuns preotului:
– Cu adevărat, femeile au fost ţinute departe de noi de când am plecat[b]. Trupurile[c] tinerilor ar fi fost sfinte, chiar dacă ar fi fost o misiune obişnuită. Cu cât mai mult astăzi vor fi sfinte trupurile lor?
6 Atunci preotul i-a dat pâine sfinţită pentru că nu se afla acolo alt fel de pâine decât pâinea prezentării, care fusese luată dinaintea Domnului şi înlocuită cu pâine caldă în ziua în care o luaseră pe cealaltă.[d]
7 În acea zi se afla acolo, închis înaintea Domnului, unul dintre slujitorii lui Saul, edomitul Doeg, căpetenia păstorilor lui Saul.
8 – Nu ai aici, la îndemână, o suliţă sau o sabie? l-a întrebat David pe Ahimelek. Eu nu mi-am luat cu mine sabia şi armele, pentru că porunca regelui era urgentă.
9 Preotul i-a răspuns:
– Sabia filisteanului Goliat, pe care l-ai ucis în valea Ela, se află aici. Este înfăşurată într-o învelitoare, în spatele efodului. Dacă vrei s-o iei, ia-o, căci nu este alta aici.
– Nu este alta ca ea! Dă-mi-o! a zis David.
Fuga lui David la Gat
10 David a fugit de Saul în acea zi şi a venit la Achiş, regele Gatului. 11 Slujitorii lui Achiş i-au zis acestuia:
– Nu este acesta David, regele ţării, şi nu despre el cântau dansând şi spunând:
„Saul a ucis miile lui,
iar David zecile lui de mii?“
12 David a pus la inimă aceste cuvinte şi i-a fost foarte frică de Achiş, regele Gatului. 13 Şi, sub privirea lor, el şi-a schimbat purtarea, făcând pe nebunul în mâinile lor: făcea semne pe uşile porţii şi lăsa să-i curgă saliva pe barbă. 14 Atunci Achiş le-a zis slujitorilor săi:
– Vedeţi bine că omul este nebun. Pentru ce mi l-aţi adus? 15 Oare duc eu lipsă de nebuni de l-aţi adus pe acesta să facă nebunii înaintea mea? Să intre oare acesta în casa mea?
În Antiohia Pisidiei
13 Pavel şi cei ce erau cu el au plecat din Pafos pe mare şi s-au dus la Perga, în Pamfilia. Ioan însă s-a despărţit de ei şi s-a întors în Ierusalim. 14 Dar ei au plecat mai departe din Perga şi au ajuns în Antiohia din Pisidia. În ziua de Sabat au intrat în sinagogă şi s-au aşezat. 15 După citirea Legii şi a Profeţilor, conducătorii sinagogii au trimis să le spună: „Fraţilor, dacă aveţi vreun cuvânt de încurajare pentru popor, vorbiţi!“ 16 Pavel s-a ridicat, a făcut semn cu mâna şi a zis:
„Bărbaţi israeliţi şi voi care vă temeţi de Dumnezeu[a], ascultaţi! 17 Dumnezeul acestui popor Israel i-a ales pe strămoşii noştri; El l-a înălţat în cinste pe poporul acesta în timpul peregrinării lui în ţara Egiptului şi l-a scos de acolo cu braţul Său puternic. 18 Apoi, timp de aproape patruzeci de ani, i-a suportat[b] în pustie. 19 Şi, după ce a distrus şapte neamuri în ţara Canaanului, le-a dat drept moştenire ţara acestora. 20 Perioada aceasta[c] s-a întins pe aproape patru sute cincizeci de ani. După aceea le-a dat judecători[d], până la profetul Samuel. 21 Atunci ei au cerut un rege. Şi Dumnezeu le-a dat timp de patruzeci de ani pe Saul, fiul lui Chiş, din seminţia lui Beniamin. 22 Apoi l-a înlăturat pe Saul şi li l-a ridicat ca rege pe David, despre care a mărturisit: «L-am găsit pe David, fiul lui Iese, ca fiind un om după inima Mea şi care va împlini toate planurile Mele.»[e] 23 Dintre urmaşii acestuia, Dumnezeu, după promisiunea Sa, a adus lui Israel un Mântuitor, pe Isus. 24 Înainte de venirea lui Isus, Ioan predicase botezul pocăinţei la tot poporul Israel. 25 Când Ioan era pe cale de a-şi împlini misiunea, zicea: «Cine presupuneţi că sunt eu? Nu eu sunt Acela; ci iată, după mine vine Cel Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg sandalele din picioare!»
Mulţimile Îl urmează pe Isus
7 Isus S-a dus împreună cu ucenicii Săi spre mare. Şi o mare mulţime de oameni din Galileea L-au urmat. De asemenea, o mare mulţime de oameni din Iudeea, 8 din Ierusalim, din Idumeea, de dincolo de Iordan şi din jurul Tirului şi al Sidonului, când au auzit despre tot ce făcea, au venit la El. 9 El le-a zis ucenicilor Săi să-I ţină la îndemână o barcă mică, din cauza mulţimii, ca să nu-L îmbulzească. 10 Căci El îi vindecase pe mulţi şi de aceea toţi cei ce aveau boli se înghesuiau în jurul Lui ca să-L atingă. 11 Când Îl vedeau, duhurile necurate cădeau înaintea Lui şi strigau: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!“ 12 El însă le atenţiona cu severitate să nu-L facă cunoscut.
Alegerea celor doisprezece apostoli
13 Isus S-a urcat pe munte şi i-a chemat pe cei pe care El a vrut, iar ei au venit la El. 14 El a ales doisprezece, (pe care i-a numit apostoli)[a], ca să fie cu El, să-i trimită să predice 15 şi să le dea autoritate să scoată demoni. 16 (Iată-i deci pe cei doisprezece pe care i-a ales)[b]: Simon, căruia i-a pus numele Petru; 17 Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui Iacov, cărora le-a pus numele „Boanerghes“, care înseamnă „Fiii tunetului“; 18 Andrei; Filip; Bartolomeu[c]; Matei; Toma; Iacov, fiul lui Alfeu; Tadeu; Simon, zelotul[d], 19 şi Iuda Iscarioteanul, cel care L-a trădat pe Isus.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.