Previous Prev Day Next DayNext

Book of Common Prayer

Daily Old and New Testament readings based on the Book of Common Prayer.
Duration: 861 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 1-4

CARTEA ÎNTÂI

Psalmul 1

Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi,
    nu se opreşte pe calea celor păcătoşi
        şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori!
Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului
    şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui.
El este ca un pom
    sădit lângă nişte izvoare de apă,
care-şi dă rodul la vremea lui
    şi ale cărui frunze nu se veştejesc.
        El prosperă în tot ceea ce face!

Cei răi însă nu sunt aşa,
    ci ei se aseamănă cu pleava
        spulberată de vânt.
De aceea cei răi nu pot sta în picioare la judecată
    şi nici cei păcătoşi în adunarea celor drepţi.
Căci Domnul cunoaşte calea celor drepţi;
    calea celor răi însă duce la pieire.

Psalmul 2

De ce se întărâtă[a] neamurile
    şi de ce cugetă popoarele lucruri deşarte[b]?
Regii pământului iau poziţie
    şi conducătorii se strâng laolaltă
împotriva Domnului şi împotriva Unsului[c] Său, zicând:
„Să rupem legăturile Lor
    şi să aruncăm funiile Lor de pe noi!“

Cel Ce tronează în ceruri râde;
    Stăpânul îşi bate joc de ei.
Apoi le vorbeşte în mânia Lui
    şi-i îngrozeşte în furia Lui, zicând:
„Totuşi Eu Însumi L-am înscăunat pe Împăratul[d] Meu peste Sion,
    muntele Meu cel sfânt.“

Voi vesti hotărârea Domnului:
    El Mi-a zis: „Tu eşti Fiul[e] Meu!
        Astăzi Te-am născut!
Cere-Mi
    şi-Ţi voi da neamurile drept moştenire
        şi marginile pământului în stăpânire!
Tu le vei zdrobi[f] cu un toiag de fier
    şi le vei sfărâma ca pe vasul unui olar!“

10 De aceea, regilor, purtaţi-vă cu înţelepciune!
    Judecători ai pământului, luaţi învăţătură!
11 Slujiţi Domnului cu frică
    şi bucuraţi-vă tremurând!
12 Daţi sărutare Fiului[g],
ca nu cumva să se mânie şi să pieriţi pe cale,
    căci mânia Lui este gata să se aprindă!

Ferice de toţi cei ce-şi găsesc refugiul în El!

Psalmul 3

Un psalm al lui David, compus pe vremea când fugea dinaintea fiului său Absalom.[h]

Doamne, ce mulţi îmi sunt duşmanii!
    Mulţi sunt cei ce se ridică împotriva mea!
Mulţi grăiesc sufletului meu:
    „Nici Dumnezeu nu-l mai scapă!“Sela[i]
Dar Tu, Doamne, îmi eşti scut!
    Tu eşti slava mea, eşti Acela Care îmi ridici capul!
Cu glasul meu am strigat către Domnul,
    şi El mi-a răspuns din muntele Lui cel sfânt.Sela
Eu mă culc, adorm şi mă trezesc iarăşi,
    căci Domnul mă sprijină.
Nu mă tem de puhoiul de popoare
    care se ridică împotriva mea din toate părţile.
Ridică-Te, Doamne!
    Izbăveşte-mă, Dumnezeul meu!
Tu-i loveşti peste obraz pe toţi duşmanii mei
    şi zdrobeşti dinţii celor răi.

A Domnului este izbăvirea!
    Fie binecuvântarea Ta peste poporul Tău!Sela

Psalmul 4

Pentru dirijor. De cântat cu instrumente cu corzi. Un psalm al lui David.

Răspunde-mi când strig,
    Dumnezeul dreptăţii mele!
Deşi sunt în strâmtorare, Tu mă vei scoate la loc larg!
    Îndură-te de mine, ascultă-mi rugăciunea!

Fii ai oamenilor, până când Îmi veţi preface slava în ruşine[j]?
    Până când veţi iubi deşertăciunea şi veţi umbla după minciuni[k]?Sela
Să ştiţi că Domnul l-a pus deoparte pentru Sine pe cel evlavios[l];
    Domnul aude când strig către El.
Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi!
    Cugetaţi când staţi în pat şi tăceţi!Sela
Aduceţi jertfe potrivite
    şi încredeţi-vă în Domnul!

Mulţi zic: „Cine ne va arăta ce este bine?“
    Doamne, fă să răsară peste noi lumina feţei Tale!
Mi-ai dat mai multă bucurie în inimă
    decât au ei când le sporeşte grâul şi mustul.
Mă voi culca şi voi adormi în pace,
    căci numai Tu, Doamne, mă faci să locuiesc în siguranţă.Sela

Psalmii 7

Psalmul 7

Un şiggaion[a] al lui David, pe care el l-a cântat Domnului din pricina cuvintelor beniamitului Cuş.

Doamne, Dumnezeul meu, în Tine îmi caut scăparea!
    Izbăveşte-mă de toţi prigonitorii mei, scapă-mă,
ca să nu mă sfâşie ca un leu,
    să nu mă rupă în bucăţi fără ca cineva să mă poată scăpa!

Doamne, Dumnezeul meu, dacă am săvârşit aşa ceva,
    dacă este fărădelege pe mâinile mele,
dacă am răsplătit cu rău pe cel ce trăia în pace cu mine,
    dacă mi-am jefuit duşmanul pe nedrept,
atunci fie ca duşmanul să mă urmărească
    şi să mă ajungă,
să-mi calce viaţa în picioare
    şi să-mi culce slava în ţărână!Sela
Ridică-Te, Doamne, în mânia Ta,
    scoală-Te din pricina furiei duşmanilor mei,
        trezeşte-Te, Dumnezeul Meu, şi porunceşte o judecată!
Adunarea popoarelor să Te înconjoare;
    stăpâneşte asupra ei din înălţime!
        Să judece Domnul noroadele!
Judecă-mă, Doamne, şi pe mine;
    fă-mi după dreptatea şi integritatea mea, o Preaînalte[b]!
Opreşte răutatea celor răi
    şi întăreşte-l pe cel drept,
Tu, Care cercetezi inimile şi rărunchii,
    Dumnezeule drept!

10 Scutul meu este Dumnezeu,
    Mântuitorul celor cu inima cinstită.
11 Dumnezeu este un judecător drept,
    Dumnezeu se înverşunează împotriva celui rău în fiecare zi.
12 Pentru cel care nu se întoarce la Dumnezeu,
    El Îşi ascute sabia,
        Îşi încordează arcul şi-l ţinteşte.
13 Lui[c] îi pregăteşte armele morţii,
    săgeţi aprinse îi pregăteşte.

14 Iată-l pe cel ce naşte răutate,
    zămisleşte necazul
        şi dă naştere înşelăciunii!
15 Sapă o groapă, o adânceşte
    şi cade chiar el în adâncitura pe care a făcut-o.
16 Necazul pe care-l provoacă se întoarce împotriva capului său
    şi violenţa lui se răsfrânge asupra creştetului său.

17 Eu voi aduce mulţumiri Domnului pentru dreptatea Lui
    şi voi cânta laudă Numelui Domnului Preaînalt.

1 Samuel 15:1-3

Saul, respins ca rege

15 Samuel a venit la Saul şi i-a zis: „Eu sunt cel pe care l-a trimis Domnul să te ungă drept rege peste poporul Său, Israel. Prin urmare, ascultă mesajul Domnului. Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor: «Îi voi pedepsi pe amalekiţi pentru ceea ce i-au făcut lui Israel, când i s-au împotrivit pe drumul pe care venea din Egipt. Du-te deci şi atacă-i pe amalekiţi; nimiceşte cu desăvârşire[a] tot ceea ce le aparţine! Nu-i cruţa, ci dă la moarte bărbaţii şi femeile, copiii şi sugarii, vitele şi oile, cămilele şi măgarii.»“

1 Samuel 15:7-23

Saul i-a zdrobit pe amalekiţi de la Havila până la Şur care se află la răsărit de Egipt. L-a prins viu pe Agag, regele amalekiţilor, şi a nimicit tot poporul, trecându-l prin ascuţişul sabiei. Saul şi oştirea l-au cruţat însă pe Agag şi cele mai bune oi, vite, viţei graşi[a] şi miei – tot ceea ce era mai bun. Ei n-au dorit să le nimicească, ci au nimicit doar lucrurile care erau de dispreţuit şi fără valoare.

10 Atunci Cuvântul Domnului a venit la Samuel şi i-a zis: 11 „Îmi pare rău că l-am pus pe Saul rege, pentru că s-a abătut de la Mine şi nu a împlinit poruncile Mele.“ Samuel s-a mâhnit şi a strigat către Domnul toată noaptea. 12 S-a trezit dis-de-dimineaţă pentru a-l întâlni pe Saul, însă i s-a spus: „Saul a plecat la Carmel şi iată că şi-a ridicat un monument. Apoi s-a întors şi s-a dus la Ghilgal.“

13 Când Samuel l-a întâlnit pe Saul, acesta i-a zis:

– Fii binecuvântat de Domnul! Am împlinit porunca Domnului.

14 – Atunci ce este acest behăit de oi, care ajunge la urechile mele şi acest muget de vite, pe care-l aud? i-a răspuns Samuel.

15 – Luptătorii le-au adus de la amalekiţi, i-a zis Saul. Au cruţat cele mai bune oi şi vite ca să le jertfească Domnului, Dumnezeul tău. Celelalte însă le-am nimicit cu desăvârşire.

16 – Opreşte-te! i-a zis Samuel. Îţi voi spune ce mi-a vorbit Domnul în noaptea aceasta.

– Spune-mi! i-a zis Saul

17 Samuel i-a spus:

– Când erai mic în ochii tăi, nu ai devenit tu, oare, căpetenia seminţiilor lui Israel? Domnul te-a uns rege al lui Israel 18 şi te-a trimis într-o misiune, spunându-ţi: „Du-te şi nimiceşte-i cu desăvârşire pe păcătoşii aceia de amalekiţi! Luptă-te cu ei până vor fi nimiciţi!“ 19 De ce n-ai ascultat de glasul Domnului şi te-ai aruncat asupra prăzii făcând astfel ce este rău în ochii Domnului?

20 – Eu am ascultat de Domnul, i-a răspuns Saul. Am plecat în misiunea pe care mi-a încredinţat-o şi l-am adus aici pe Agag, regele amalekiţilor, iar pe amalekiţi i-am nimicit cu desăvârşire. 21 Dar luptătorii au luat din pradă oi şi vite, ce era mai bun din ceea ce trebuia nimicit, ca să le jertfească Domnului, Dumnezeul tău, la Ghilgal.

22 Atunci Samuel i-a zis lui Saul:

Oare Îi plac Domnului arderile de tot şi jertfele
    mai mult decât ascultarea de glasul Său?
Ascultarea este mai bună decât jertfele
    şi luarea-aminte la Cuvântul Lui este mai bună decât grăsimea berbecilor.

23 Căci răzvrătirea este ca păcatul ghicirii,
    iar îngâmfarea – ca nelegiuirea şi idolatria[b].
Pentru că ai respins Cuvântul Domnului,
    te-a respins şi El ca rege.

Faptele Apostolilor 9:19-31

19 şi, după ce a mâncat ceva, i-au revenit puterile.

Saul, în Damasc şi Ierusalim

Saul a rămas câteva zile cu ucenicii în Damasc 20 şi imediat a început să predice în sinagogi despre Isus, şi anume că El este Fiul lui Dumnezeu. 21 Toţi cei ce-l auzeau rămâneau uimiţi şi ziceau: „Nu este el acela care făcea prăpăd în Ierusalim printre cei ce chemau Numele acesta?! Şi n-a venit el aici ca să-i ducă legaţi la conducătorii preoţilor?!“ 22 Dar Saul se întărea tot mai mult şi le provoca nedumerire iudeilor care locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Cristosul.

23 După mai multe zile, iudeii au uneltit să-l omoare, 24 însă Saul a aflat despre uneltirea lor. Zi şi noapte ei supravegheau porţile, ca să-l omoare. 25 Dar într-o noapte, ucenicii l-au luat şi l-au coborât prin zid, dându-l jos într-un coş.

26 Când a ajuns în Ierusalim, a încercat să li se alăture ucenicilor, dar toţi se temeau de el, pentru că nu credeau că este un ucenic. 27 Atunci Barnabas l-a luat şi l-a dus la apostoli; le-a istorisit cum, pe drum, Saul Îl văzuse pe Domnul, şi El îi vorbise, şi cum, în Damasc, vorbise cu îndrăzneală în Numele lui Isus. 28 De atunci venea şi se ducea împreună cu ei în Ierusalim, vorbind cu îndrăzneală în Numele Domnului. 29 De asemenea, vorbea şi purta dispute cu iudeii elenişti[a], dar ei încercau să-l omoare. 30 Când au aflat fraţii lucrul acesta, l-au dus la Cezareea şi l-au trimis în Tars.

31 Pe atunci, biserica de prin toată Iudeea, Galileea şi Samaria, se bucura de pace şi era consolidată; umbla în frică de Domnul şi, prin încurajarea Duhului Sfânt, se înmulţea.

Luca 23:44-56

Moartea lui Isus

44 Era deja cam pe la ceasul al şaselea[a]. Şi s-a făcut întuneric peste toată ţara până pe la ceasul al nouălea[b]. 45 Soarele s-a întunecat, iar draperia[c] Templului a fost despicată la mijloc. 46 Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!“[d] Şi spunând aceasta, Şi-a dat suflarea. 47 Când centurionul[e] a văzut ce se întâmplase, L-a slăvit pe Dumnezeu şi a zis: „Într-adevăr Omul Acesta era un Om drept[f]!“ 48 Toate mulţimile care se adunaseră în faţa acestei privelişti, văzând ce se întâmplă, s-au întors bătându-şi piepturile. 49 Toţi cunoscuţii Lui, inclusiv femeile care-L însoţiseră din Galileea, stăteau la distanţă şi se uitau la aceste lucruri.

Înmormântarea lui Isus

50 Şi iată că era un om pe nume Iosif, un sfetnic în Sinedriu, om bun şi drept, 51 care nu fusese[g] de acord cu planul şi acţiunea lor. Era din Arimateea, o cetate a iudeilor, şi aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu. 52 Acesta a venit la Pilat şi i-a cerut trupul lui Isus. 53 După ce I-a dat jos trupul, L-a înfăşurat într-o pânză de in şi L-a pus într-un mormânt săpat în stâncă, în care nu mai fusese pus nimeni. 54 Era Ziua Pregătirii şi începea Sabatul. 55 Femeile, cele care veniseră împreună cu El din Galileea, s-au luat după Iosif şi au văzut mormântul şi cum a fost pus trupul lui Isus. 56 Ele s-au întors şi au pregătit miresme şi uleiuri aromate. Apoi, în ziua de Sabat, s-au odihnit, potrivit poruncii.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.