Book of Common Prayer
Psalmul 101
Al lui David. Un psalm.
1 Voi cânta îndurarea şi judecata,
Ţie Îţi voi cânta, Doamne!
2 Voi fi cu luare aminte la calea integrităţii.
Când vei veni la mine?
Voi umbla în integritatea inimii mele,
în mijlocul casei mele.
3 Nu voi pune nici o nelegiuire
înaintea ochilor mei!
Urăsc pe cei ce s-au abătut;
el nu se va lipi de mine!
4 Inima pervertită se va îndepărta de mine.
Nu vreau să cunosc răul!
5 Pe cel ce-şi bârfeşte semenul în ascuns
îl voi reduce la tăcere;
pe cel cu ochii trufaşi şi cu inima îngâmfată
nu-l voi suferi.
6 Ochii mei vor fi asupra credincioşilor din ţară,
ca ei să locuiască cu mine;
cel ce umblă pe calea integrităţii
îmi va sluji.
7 Cel ce săvârşeşte înşelăciunea
nu va locui în casa mea;
cel ce spune minciuni
nu va sta în preajma mea.
8 În fiecare dimineaţă îi voi nimici
pe toţi cei răi din ţară,
ca să stârpesc din cetatea Domnului
pe toţi aceia care săvârşesc nelegiuirea.
Psalmul 109
Pentru dirijor. Al lui David. Un psalm.
1 Dumnezeul laudei mele, nu tăcea!
2 Iată că gura celui rău şi gura celui înşelător
se deschid împotriva mea;
îmi vorbesc cu o limbă mincinoasă.
3 Mă împresoară cu nişte cuvinte de ură
şi se războiesc cu mine fără temei.
4 La dragostea mea ei răspund cu duşmănie,
dar eu mă rog.
5 Ei îmi răsplătesc binele cu rău
şi dragostea mea – cu ură.
6 Pune[a] un om rău împotriva lui
şi un acuzator[b] să stea la dreapta lui!
7 Când va fi judecat, să fie găsit vinovat,
iar rugăciunea să-i fie socotită un păcat.
8 Fie-i zilele puţine,
iar slujba lui s-o ia altul!
9 Să-i rămână fiii orfani,
şi soţia lui – văduvă!
10 Fiii lui să rătăcească cerşind
şi căutând printre ruine[c]!
11 Cel ce l-a împrumutat să-i ia tot ceea ce are
şi străinii să-l jefuiască de rodul muncii lui!
12 Să nu mai fie nimeni care să-i arate îndurare
şi să nu mai fie nimeni care să arate îndurare orfanilor lui!
13 Fie ca urmaşii lui să fie stârpiţi,
iar în generaţia următoare să le fie şters numele!
14 Să fie păstrată înaintea Domnului
aducerea-aminte a vinii strămoşilor lui
şi să nu fie şters păcatul mamei lui!
15 Să rămână de-a pururi înaintea Domnului,
iar El să le şteargă amintirea de pe pământ!
16 Căci nu şi-a amintit să se poarte cu îndurare,
ci l-a prigonit pe sărman şi pe nevoiaş
şi l-a omorât pe cel cu inima zdrobită!
17 A iubit blestemul; de el să aibă parte![d]
Nu i-a plăcut binecuvântarea; aceasta să stea departe de el![e]
18 A îmbrăcat blestemul ca pe propria haină,
i-a intrat în pântece ca apa
şi în oase – ca untdelemnul.
19 De aceea, el să-i fie mantaua cu care se acoperă
şi brâul cu care se încinge mereu!
20 Aceasta să fie răsplata potrivnicilor mei din partea Domnului
şi a celor ce mă vorbesc de rău!
21 Dar Tu, Doamne, Stăpâne,
de dragul Numelui Tău, fă-Ţi lucrarea cu mine!
Pentru că îndurarea Ta este mare, mântuieşte-mă!
22 Căci sunt sărman şi necăjit,
iar inima mi-e rănită înăuntrul meu.
23 Pier ca o umbră trecătoare;
sunt alungat ca o lăcustă.
24 Genunchii îmi sunt slăbiţi de post,
iar trupul mi-e sleit din lipsă de grăsime.
25 Am ajuns de batjocura lor;
cei ce mă văd dau din cap.
26 Doamne, Dumnezeul meu, ajută-mă!
În îndurarea Ta, scapă-mă!
27 Fă ca ei să recunoască în aceasta mâna Ta,
să recunoască că Tu, Doamne, ai făcut lucrul acesta!
28 Ei blestemă, dar Tu binecuvântezi.
Ei se ridică şi rămân de ruşine, dar robul Tău se va veseli.
29 Potrivnicii mei se îmbracă cu batjocura,
se acoperă cu neruşinarea ca şi cu o manta.
30 Eu Îl voi slăvi pe Domnul cu gura mea,
în mijlocul multora Îl voi lăuda.
121 Judec cu dreptate:
nu mă da pe mâna asupritorilor mei!
122 Ia apărarea robului Tău,
ca să nu mă mai asuprească cei îngâmfaţi!
123 Mi se topesc ochii după mântuirea Ta
şi după promisiunea Ta cea dreaptă.
124 Poartă-te cu robul Tău după îndurarea Ta
şi învaţă-mă orânduirile Tale!
125 Eu sunt robul Tău: învaţă-mă,
şi voi cunoaşte mărturiile Tale!
126 Doamne, este vremea să lucrezi,
căci au încălcat Legea Ta.
127 Pentru că iubesc poruncile Tale
mai mult decât aurul şi argintul
128 şi pentru că găsesc pe deplin drepte toate hotărârile Tale,
de aceea urăsc toate cărările înşelătoare.
129 Minunate sunt mărturiile Tale,
de aceea sufletul meu le împlineşte.
130 Dezvăluirea cuvintelor Tale aduce lumină
şi dă pricepere celor neştiutori[a].
131 Îmi deschid gura şi oftez,
căci tânjesc după poruncile Tale.
132 Întoarce-Te spre mine şi îndură-te de mine,
după obiceiul Tău faţă de cei ce iubesc Numele Tău.
133 Întăreşte-mi paşii după cuvintele[b] Tale
şi nu mă lăsa în stăpânirea vreunui necaz.
134 Izbăveşte-mă de sub asuprirea omului
şi-Ţi voi păzi hotărârile!
135 Fă să lumineze faţa Ta peste robul Tău
şi învaţă-mă orânduirile Tale.
136 Ochii îmi varsă şiroaie de lacrimi,
fiindcă oamenii nu păzesc Legea Ta.
137 Doamne, Tu eşti drept,
iar judecăţile Tale sunt drepte!
138 Tu porunceşti, iar mărturiile Tale sunt drepte
şi pline de credincioşie!
139 Sunt mistuit de râvnă,
pentru că duşmanii mei uită cuvintele Tale.
140 Cuvintele Tale sunt bine încercate
şi robul Tău le iubeşte.
141 Eu sunt mic şi neînsemnat,
dar nu dau uitării hotărârile Tale.
142 Dreptatea Ta rămâne dreptate pe vecie,
şi Legea Ta rămâne adevărată.
143 Eu am parte numai de necaz şi de strâmtorare,
însă poruncile Tale rămân desfătarea mea.
144 Mărturiile Tale rămân drepte pe vecie.
Dă-mi pricepere, ca să pot trăi!
15 Manoah I-a zis Îngerului Domnului:
– Dă-ne voie să Te reţinem ca să-Ţi pregătim un ied.
16 Îngerul Domnului i-a răspuns lui Manoah:
– Chiar dacă M-ai opri, n-aş mânca din mâncarea ta, dar dacă vrei să aduci o ardere de tot, atunci să o aduci Domnului!
Manoah nu ştia că este Îngerul Domnului. 17 Atunci Manoah I-a zis Îngerului Domnului:
– Care-Ţi este Numele, ca să Te onorăm când se vor adeveri cuvintele Tale?
18 Îngerul Domnului i-a răspuns:
– De ce Îmi ceri Numele? El este minunat[a].
19 Manoah a luat iedul şi darul de mâncare şi le-a oferit Domnului pe stâncă. În timp ce Manoah şi soţia sa priveau, s-a înfăptuit o minune. 20 Pe când flacăra se ridica de pe altar spre cer, Îngerul Domnului S-a suit în flacăra altarului. Văzând lucrul acesta, Manoah şi soţia sa au căzut cu feţele la pământ. 21 Îngerul Domnului nu S-a mai arătat din nou lui Manoah şi soţiei lui. Atunci Manoah a înţeles că fusese Îngerul Domnului. 22 Manoah i-a zis soţiei sale:
– Sigur vom muri fiindcă am văzut pe Dumnezeu!
23 Dar soţia lui i-a răspuns:
– Dacă ar fi vrut Domnul să ne omoare nu ar fi primit din mâinile noastre arderea de tot şi darul, nu ne-ar fi descoperit toate acestea şi nu ne-ar fi ascultat în vremuri ca acestea!
24 Femeia a născut un fiu şi i-a pus numele Samson. Băiatul a crescut şi Domnul l-a binecuvântat.
Alegerea celor şapte diaconi[a]
6 În zilele acelea, când numărul ucenicilor creştea, evreii elenişti au început să murmure împotriva evreilor autohtoni[b], pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la distribuirea zilnică a celor necesare. 2 Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor şi le-au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese! 3 Prin urmare, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune, pe care să-i punem responsabili cu îndatorirea aceasta, 4 iar noi vom continua să dăm atenţie rugăciunii şi slujirii Cuvântului.“ 5 Vorbirea aceasta a plăcut întregii mulţimi, aşa că l-au ales pe Ştefan, un bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohorus, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmenas şi pe Nicolaus, un prozelit din Antiohia; 6 i-au adus înaintea apostolilor, care s-au rugat şi şi-au pus mâinile peste ei.
7 Cuvântul lui Dumnezeu continua să se răspândească, numărul ucenicilor creştea tot mai mult în Ierusalim şi foarte mulţi preoţi veneau la credinţă.
Arestarea lui Ştefan
8 Ştefan, un om plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor. 9 Unii din sinagoga[c] numită „A oamenilor liberi[d]“ – a celor din Cirena[e], a celor din Alexandria[f] şi a celor din Cilicia[g] şi din Asia[h] – au început o dispută cu Ştefan, 10 dar nu puteau să se opună înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el. 11 Atunci au plătit nişte bărbaţi care să spună: „Noi l-am auzit rostind cuvinte blasfemiatoare împotriva lui Moise şi împotriva lui Dumnezeu!“ 12 Au incitat pe popor, pe bătrâni şi pe cărturari, s-au repezit asupra lui, l-au înşfăcat şi l-au dus înaintea Sinedriului. 13 Au scos nişte martori mincinoşi, care au zis: „Omul acesta nu încetează să rostească cuvinte blasfemiatoare împotriva acestui Lăcaş sfânt şi împotriva Legii! 14 Căci l-am auzit spunând că Acest Isus din Nazaret va distruge locul acesta şi va schimba obiceiurile pe care ni le-a încredinţat Moise!“ 15 Toţi cei ce şedeau în Sinedriu s-au uitat ţintă la el şi au văzut că faţa lui arăta ca faţa unui înger.
Isus şi femeia samariteancă
4 Când Isus[a] a aflat că fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decât Ioan – 2 cu toate că nu Isus Însuşi boteza, ci ucenicii Lui – 3 a părăsit Iudeea şi S-a întors iarăşi în Galileea. 4 Trebuia să treacă prin Samaria[b], 5 prin urmare, a ajuns într-o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care Iacov i-l dăduse fiului său Iosif. 6 Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, obosit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână. Era cam pe la ceasul al şaselea[c].
7 O femeie din Samaria a venit să scoată apă. Isus i-a zis:
– Dă-Mi să beau!
8 Ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de mâncare.
9 Femeia samariteancă I-a zis:
– Cum de Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteancă?!
Iudeii, într-adevăr, nu au legături cu samaritenii[d].
10 Isus i-a răspuns:
– Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel Ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!“, tu însăţi I-ai fi cerut, şi El ţi-ar fi dat apă vie!
11 Femeia I-a zis:
– Domnule, n-ai găleată, iar fântâna este adâncă. De unde ai deci această apă vie?! 12 Eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna şi care a băut el însuşi din ea, atât el, cât şi fiii şi turmele lui?
13 Isus i-a răspuns:
– Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete. 14 Dar celui ce bea din apa pe care i-o voi da Eu, nu-i va mai fi sete în veac, ci apa pe care i-o voi da Eu va deveni în el un izvor de apă, ţâşnind spre viaţa veşnică.
15 Femeia I-a zis:
– Domnule, dă-mi şi mie această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin până aici să scot!
16 El i-a zis:
– Du-te, cheamă-l pe soţul tău şi vino aici!
17 Femeia I-a răspuns:
– N-am soţ!
Isus i-a zis:
– Ai spus bine: „N-am soţ!“, 18 pentru că cinci soţi ai avut, iar cel pe care-l ai acum nu-ţi este soţ. Este adevărat ceea ce ai spus.
19 Femeia I-a zis:
– Domnule, văd că Tu eşti profet! 20 Strămoşii noştri s-au închinat pe muntele acesta[e], iar voi spuneţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.
21 Isus i-a răspuns:
– Crede-Mă, femeie, că vine ceasul când nu vă veţi mai închina Tatălui nici pe muntele acesta şi nici în Ierusalim. 22 Voi vă închinaţi la ceea ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ceea ce cunoaştem, căci mântuirea este de la iudei. 23 Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când adevăraţii închinători I se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; căci astfel de închinători caută Tatăl. 24 Dumnezeu este Duh, iar cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.
25 Femeia I-a zis:
– Ştiu că urmează să vină Mesia – Căruia I se zice Cristos. Când va veni El, ne va spune toate lucrurile.
26 Isus i-a zis:
– Eu, Cel Care-ţi vorbeşte, sunt Acela.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.