Revised Common Lectionary (Semicontinuous)
Psalmul 100
Un psalm de mulţumire
1 Strigaţi de bucurie către Domnul, toţi locuitorii pământului!
2 Slujiţi Domnului cu bucurie,
veniţi înaintea Lui cu strigăte de veselie!
3 Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu.
El este Acela Care ne-a întocmit şi ai Lui suntem[a];
suntem poporul Lui şi turma păşunii Lui!
4 Intraţi pe porţile Lui cu mulţumire
şi în curţile Lui – cu laudă!
Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele!
5 Căci Domnul este bun; în veci ţine îndurarea Lui
şi din neam în neam credincioşia Lui.
17 „Israel este o oaie rătăcită
pe care au vânat-o leii.
Primul care a mâncat-o
a fost împăratul Asiriei,
iar ultimul care i-a sfărâmat oasele
a fost Nebucadneţar, împăratul Babilonului.“
18 „De aceea, aşa vorbeşte Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel:
«Îl voi pedepsi pe împăratul Babilonului şi ţara lui,
aşa cum l-am pedepsit şi pe împăratul Asiriei.
19 Pe Israel însă îl voi aduce înapoi la păşunea lui;
el va paşte pe Carmel şi pe Başan;
îşi va potoli foamea
pe dealurile Efraimului şi Ghiladului.
20 În zilele acelea şi în vremea aceea, zice Domnul,
se va căuta nelegiuirea lui Israel, dar aceasta nu va mai fi,
se va căuta păcatul lui Iuda, dar el nu se va mai găsi,
căci voi ierta rămăşiţa pe care am cruţat-o.
31 Iudeii au luat din nou pietre ca să arunce în El.
32 Isus le-a zis:
– V-am arătat multe lucrări bune de la Tatăl; pentru care din aceste lucrări aruncaţi cu pietre în Mine?
33 Iudeii I-au răspuns:
– Nu pentru o lucrare bună aruncăm cu pietre în Tine, ci pentru o blasfemie, pentru că Tu, Care eşti om, Te faci Dumnezeu!
34 Isus le-a zis:
– Nu este scris în Legea[a] voastră: „Eu am zis: «Sunteţi dumnezei[b]!»“? 35 Dacă pe aceia la care a venit Cuvântul lui Dumnezeu El i-a numit „dumnezei“, şi Scriptura nu poate fi anulată, 36 puteţi spune voi despre Cel pe Care Tatăl L-a sfinţit şi L-a trimis în lume că rosteşte blasfemii, şi aceasta pentru că am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu!“?! 37 Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi! 38 Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi lucrările acestea, ca să cunoaşteţi şi să înţelegeţi că Tatăl este în Mine şi Eu în Tatăl!
39 Atunci au încercat din nou să-L prindă, dar El a scăpat din mâinile lor. 40 Apoi S-a dus din nou dincolo de Iordan, în locul unde botezase Ioan mai înainte, şi a rămas acolo. 41 Mulţi veneau la El şi ziceau: „Ioan n-a făcut nici un semn, dar tot ce a spus Ioan despre Acesta era adevărat!“ 42 Şi mulţi au crezut în El acolo.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.