Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with sequential stories told across multiple weeks.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Isaia 11:1-9

Vlăstarul ieşit din Işai

11 O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Işai
    şi un Vlăstar din rădăcinile lui va aduce rod.
Duhul Domnului se va odihni peste El,
    Duh de înţelepciune şi de înţelegere,
Duh de sfătuire şi de putere,
    Duh de cunoaştere şi de frică de Domnul.
Plăcerea Sa va fi frica de Domnul.

El nu va judeca după înfăţişare,
    nici nu va hotărî după cele auzite,
ci cu dreptate îi va judeca pe cei nevoiaşi
    şi cu nepărtinire va hotărî pentru cei săraci de pe pământ.
Cu nuiaua gurii Sale, El va lovi pământul,
    iar cu suflarea buzelor Sale, îl va ucide pe cel rău.
Dreptatea va fi brâul coapselor Sale
    şi credincioşia – cingătoarea cu care va fi încins.

Lupul va locui la un loc cu mielul,
    leopardul se va culca lângă ied,
viţelul, puiul de leu şi tăuraşul vor fi împreună[a],
    iar un copilaş îi va conduce.
Vaca şi ursoaica vor paşte împreună,
    puii lor vor sta culcaţi la un loc,
        iar leul va mânca paie ca boul.
Sugarul se va juca lângă vizuina aspidei,
    iar copilul înţărcat îşi va băga mâna în cuibul viperei.
Ei nu vor face rău, nici nu vor distruge ceva
    pe întregul Meu munte sfânt,
pentru că pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului,
    aşa cum apele acoperă adâncul mării.

Numeri 16:20-35

20 Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron:

21 – Despărţiţi-vă de această adunare, ca să-i pot mistui într-o clipă.

22 Ei au căzut cu feţele la pământ şi au zis:

– O Dumnezeule, Dumnezeul duhurilor oricărui trup, dacă va păcătui un singur om, te vei mânia pe toată adunarea?

23 Domnul i-a zis lui Moise:

24 – Spune-i adunării: „Îndepărtaţi-vă de locuinţele lui Korah, Datan şi Abiram.“

25 Moise s-a ridicat şi s-a dus la Datan şi Abiram; cei din sfatul bătrânilor lui Israel l-au urmat. 26 El a vorbit adunării şi i-a zis: „Vă rog, îndepărtaţi-vă de corturile acestor oameni răi şi nu atingeţi nimic din ce este al lor, altfel şi voi veţi fi nimiciţi pentru toate păcatele lor.“ 27 Ei s-au îndepărtat de corturile lui Korah, Datan şi Abiram; Datan şi Abiram au ieşit şi au stat fiecare la intrarea în cortul lui împreună cu soţiile, fiii şi copilaşii lor.

28 Moise le-a zis: „Prin aceasta veţi cunoaşte că Domnul m-a trimis să fac toate aceste lucruri; nu am făcut-o de capul meu. 29 Dacă oamenii aceştia vor muri cum mor toţi ceilalţi oameni sau dacă vor avea aceeaşi soartă ca toţi oamenii, înseamnă că nu Domnul m-a trimis. 30 Dar dacă Domnul înfăptuieşte ceva cu totul nou şi pământul îşi deschide gura şi-i înghite cu tot ceea ce au şi se coboară de vii în Locuinţa Morţilor[a], atunci să ştiţi că oamenii aceştia l-au dispreţuit pe Domnul.

31 Imediat ce a terminat de spus aceste cuvinte, pământul de sub ei s-a despicat. 32 Pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit atât pe ei împreună cu casele lor, cât şi pe toţi oamenii lui Korah cu toate bunurile lor. 33 Şi ei cu tot ce era al lor au coborât de vii în Locuinţa Morţilor; pământul s-a închis peste ei şi ei au pierit din mijlocul adunării. 34 Toţi israeliţii care se aflau împrejurul lor au început să fugă la strigătul lor pentru că ziceau: „Pământul ne va înghiţi şi pe noi!“ 35 Şi s-a coborât foc din cer de la Domnul şi i-a mistuit pe cei două sute cincizeci de bărbaţi care au adus tămâie.

Faptele Apostolilor 28:23-31

23 Aşadar, ei i-au stabilit lui Pavel o zi. Au venit mulţi în locul unde era găzduit, iar el, de dimineaţă până seara, le-a explicat lucrurile, depunând mărturie cu privire la Împărăţia lui Dumnezeu şi încercând să-i convingă cu privire la Isus, atât din Legea lui Moise, cât şi din Profeţi. 24 Unii erau convinşi de cele spuse de el, dar alţii erau necredincioşi. 25 Fiindcă ei plecau acasă în neînţelegere unii cu alţii, Pavel le-a mai zis doar cuvintele acestea: „Bine a vorbit Duhul Sfânt, prin profetul Isaia, strămoşilor noştri, 26 când a zis:

«Du-te la cei din poporul acesta şi spune-le:

Veţi asculta întruna, dar nu veţi înţelege
    şi veţi privi mereu, dar nu veţi pricepe!
27 Căci inima celor din acest popor s-a împietrit!
    Urechile lor aud greu şi ochii li s-au închis,
ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile,
    să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Mine şi să-i vindec!»[a]

28 Să ştiţi deci că mântuirea aceasta a lui Dumnezeu a fost trimisă neamurilor, şi ele o vor asculta!“ 29 (Când Pavel a zis aceste cuvinte, iudeii au plecat, având o mare dispută între ei.)[b]

30 Pavel a rămas acolo doi ani întregi, într-un loc pe care şi-l închiriase. Şi-i primea pe toţi cei ce veneau la el, 31 predicând Împărăţia lui Dumnezeu şi dând învăţătură despre Domnul Isus Cristos, cu toată îndrăzneala şi fără nici o piedică.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.