Revised Common Lectionary (Semicontinuous)
68 „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel,
pentru că a venit în ajutor şi Şi-a răscumpărat poporul!
69 El ne-a ridicat un corn al mântuirii[a]
în casa[b] slujitorului Său David,
70 aşa cum a spus prin gura sfinţilor Săi profeţi din vechime,
71 şi ne-a adus izbăvire de duşmanii noştri şi din mâinile celor ce ne urăsc.
72 El Îşi arată astfel îndurarea faţă de strămoşii noştri
şi Îşi aduce aminte de legământul Lui cel sfânt,
73 de jurământul pe care i l-a făcut lui Avraam, tatăl nostru,
potrivit căruia, ne va da voie, 74 izbăviţi fiind din mâna duşmanilor noştri,
să-I slujim fără teamă, 75 în sfinţenie şi dreptate înaintea Lui,
în toate zilele noastre.
76 Iar tu, copile, vei fi numit profet al Celui Preaînalt!
Căci vei merge înaintea Domnului ca să pregăteşti căile Lui,
77 să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii,
prin iertarea păcatelor lui,
78 datorită îndurării nemărginite[c] a Dumnezeului nostru,
în urma căreia va veni în ajutorul nostru Soarele din înălţime,
79 ca să strălucească peste cei aflaţi în întuneric
şi în umbra morţii,
ca să ne călăuzească picioarele pe calea păcii.“
5 Atunci mă voi apropia de voi pentru judecată şi mă voi grăbi să fiu martor împotriva vrăjitorilor, a adulterilor, a celor ce jură fals, a celor ce opresc din plata simbriaşului, a celor ce asupresc pe văduvă şi pe orfan şi a celor ce nedreptăţesc pe străin şi care nu se tem de Mine, zice Domnul Oştirilor.
Chemarea la pocăinţă şi promisiunea binecuvântării
6 Eu sunt Domnul, Eu nu mă schimb! De aceea, voi, urmaşi ai lui Iacov, n-aţi pierit! 7 Încă de pe vremea strămoşilor voştri v-aţi abătut de la poruncile Mele şi nu le-aţi păzit! Întoarceţi-vă la Mine şi mă voi întoarce şi Eu la voi, zice Domnul Oştirilor.
Dar voi întrebaţi: «Cum să ne întoarcem?»
8 Se cade ca un om să-L jefuiască[a] pe Dumnezeu? Şi totuşi voi Mă jefuiţi.
Dar voi întrebaţi: «Cum Te-am jefuit?»
Cu privire la zeciuială şi la contribuţii! 9 Sunteţi crunt blestemaţi, căci Eu sunt Cel pe Care îl jefuiţi voi, tot neamul! 10 Aduceţi însă toate zeciuielile în vistierie, ca să fie hrană în Casa Mea. Puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul Oştirilor, şi veţi vedea dacă nu voi deschide pentru voi stăvilarele cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi binecuvântare până nu veţi mai avea loc unde s-o ţineţi! 11 O voi mustra pentru voi pe cea care devorează, ca să nu mai distrugă recolta pământului vostru, iar viţa din câmpiile voastre nu va mai fi neroditoare, zice Domnul Oştirilor. 12 Atunci toate neamurile vă vor numi fericiţi, pentru că veţi fi o ţară plăcută, zice Domnul Oştirilor.
Lanţurile lui Pavel şi înaintarea Evangheliei
12 Vreau să ştiţi, fraţilor, că lucrurile care mi s-au întâmplat au ajutat la înaintarea Evangheliei. 13 Astfel, toată garda palatului[a] şi toţi ceilalţi ştiu că eu sunt închis din pricina lui Cristos, 14 iar cei mai mulţi dintre fraţi, încurajaţi în Domnul datorită lanţurilor mele, au şi mai mare îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul.
15 Este adevărat că unii Îl proclamă pe Cristos din invidie şi dintr-un spirit de competiţie, iar alţii din bunăvoinţă. 16 Aceştia din urmă Îl proclamă din dragoste, ştiind că mie mi-a fost încredinţată apărarea Evangheliei. 17 Dar ceilalţi Îl proclamă pe Cristos din ambiţii egoiste, nu din motive sincere, ci intenţionând să-mi mărească necazul, în timp ce sunt în lanţuri. 18 Dar ce contează? Important este că, fie sub un anume pretext, fie cu adevărat, Cristos este proclamat şi de acest lucru mă bucur şi mă voi bucura.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.