Revised Common Lectionary (Semicontinuous)
Psalmul 148
1 Lăudaţi-L pe Domnul!
Lăudaţi-L pe Domnul din ceruri,
lăudaţi-L în înălţimi!
2 Lăudaţi-L, toţi îngerii Lui,
lăudaţi-L, toată oştirea Lui!
3 Lăudaţi-L, soare şi lună,
lăudaţi-L, stele strălucitoare, toate!
4 Lăudaţi-L, ceruri preaînalte,
şi voi, ape de deasupra cerurilor!
5 Să laude Numele Domnului,
căci El a poruncit şi acestea au fost făcute!
6 El le-a aşezat la locul lor pe vecie
printr-o lege pe care nu o va încălca.[a]
7 Lăudaţi-L pe Domnul, cei de pe pământ,
monştri ai apelor şi toate adâncurile,
8 fulgerul[b] şi grindina, zăpada şi ceaţa,
vântul năprasnic ce-I împlineşte porunca,
9 munţii şi toate dealurile,
copacii roditori şi toţi cedrii,
10 fiarele şi toate vitele,
târâtoarele şi păsările înaripate,
11 regii pământului şi toate neamurile,
prinţii şi toţi demnitarii pământului,
12 tinerii şi tinerele,
bătrânii şi copiii deopotrivă!
13 Să laude cu toţii Numele Domnului,
pentru că numai Numele Lui este înălţat,
iar măreţia Lui este mai presus de pământ şi ceruri!
14 El înalţă puterea poporului Său[c];
aceasta este o pricină de laudă pentru credincioşii Săi,
pentru fiii lui Israel, poporul care Îi este aproape.
Lăudaţi-L pe Domnul!
Ieremia profeţeşte în Templu
26 Acesta este Cuvântul care a venit din partea Domnului la începutul domniei lui Iehoiachim, regele lui Iuda: 2 „Stai în curtea Casei Domnului şi spune-le celor ce vin să se închine în Casa Domnului din toate cetăţile lui Iuda, toate cuvintele pe care ţi le poruncesc; să nu omiţi nici un cuvânt. 3 Poate că vor asculta şi se vor întoarce fiecare de la calea lor cea rea. Atunci mă voi căi de răul pe care plănuisem să li-l fac din pricina răutăţii faptelor lor. 4 Să le spui: «Aşa vorbeşte Domnul: ‘Dacă nu Mă ascultaţi când vă poruncesc să urmaţi Legea Mea pe care v-am pus-o înainte, 5 dacă nu ascultaţi cuvintele slujitorilor Mei, profeţii, pe care vi i-am trimis iarăşi şi iarăşi şi de care nu aţi ascultat până acum, 6 atunci voi face Casei acesteia ca lui Şilo şi voi face din cetatea aceasta o pricină de blestem pentru toate neamurile pământului.’»“
7 Preoţii, profeţii şi întregul popor l-au auzit pe Ieremia rostind aceste cuvinte în Casa Domnului. 8 De îndată ce Ieremia a terminat de spus tot ceea ce-i poruncise Domnul să spună, preoţii, profeţii şi întregul popor au pus mâna pe el şi i-au zis:
– Vei muri negreşit! 9 De ce profeţeşti în Numele Domnului şi zici: „Casa acesta va ajunge ca Şilo şi cetatea aceasta va fi pustiită şi lipsită de locuitori?“
Tot poporul s-a adunat în jurul lui Ieremia, în Casa Domnului.
12 Ieremia le-a zis conducătorilor şi întregului popor:
– Domnul m-a trimis să profeţesc împotriva acestei Case şi împotriva acestei cetăţi toate cuvintele pe care le-aţi auzit. 13 Acum, îndreptaţi-vă căile şi faptele şi ascultaţi glasul Domnului, Dumnezeul vostru, iar Domnul se va căi de răul pe care l-a rostit împotriva voastră. 14 Cât despre mine, iată că sunt în mâinile voastre. Faceţi-mi ce vi se va părea a fi bine şi drept în ochii voştri. 15 Dar să ştiţi că dacă mă veţi omorî, vă veţi face vinovaţi de vărsare de sânge nevinovat, voi, cetatea aceasta şi locuitorii ei, căci, în adevăr, Domnul m-a trimis la voi să spun toate aceste cuvinte în auzul urechilor voastre.
Arestarea lui Ştefan
8 Ştefan, un om plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor. 9 Unii din sinagoga[a] numită „A oamenilor liberi[b]“ – a celor din Cirena[c], a celor din Alexandria[d] şi a celor din Cilicia[e] şi din Asia[f] – au început o dispută cu Ştefan, 10 dar nu puteau să se opună înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el. 11 Atunci au plătit nişte bărbaţi care să spună: „Noi l-am auzit rostind cuvinte blasfemiatoare împotriva lui Moise şi împotriva lui Dumnezeu!“ 12 Au incitat pe popor, pe bătrâni şi pe cărturari, s-au repezit asupra lui, l-au înşfăcat şi l-au dus înaintea Sinedriului. 13 Au scos nişte martori mincinoşi, care au zis: „Omul acesta nu încetează să rostească cuvinte blasfemiatoare împotriva acestui Lăcaş sfânt şi împotriva Legii! 14 Căci l-am auzit spunând că Acest Isus din Nazaret va distruge locul acesta şi va schimba obiceiurile pe care ni le-a încredinţat Moise!“ 15 Toţi cei ce şedeau în Sinedriu s-au uitat ţintă la el şi au văzut că faţa lui arăta ca faţa unui înger.
51 Oameni încăpăţânaţi, cu inima şi urechile necircumcise, voi întotdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt! Aşa cum au făcut strămoşii voştri, aşa faceţi şi voi! 52 Pe care dintre profeţi nu l-au persecutat strămoşii voştri?! Ei i-au ucis pe cei ce prevesteau venirea Celui Drept, Cel ai Cărui trădători şi ucigaşi aţi devenit voi acum, 53 voi, care aţi primit Legea poruncită prin îngeri, dar n-aţi ascultat de ea!
Lapidarea lui Ştefan
54 Când au auzit ei acestea, s-au înfuriat şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. 55 El însă, plin de Duhul Sfânt, a privit spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu 56 şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului[a] stând la dreapta lui Dumnezeu!“ 57 Atunci ei au început să strige cu glas tare şi n-au vrut să mai asculte, ci s-au repezit într-un singur gând asupra lui; 58 l-au scos afară din cetate şi l-au lovit cu pietre. Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul. 59 Şi-l loveau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu!“ 60 Apoi a căzut în genunchi şi a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!“ Şi spunând aceasta, a adormit.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.