New Testament in a Year
Vindecarea unui paralitic
17 Într-una din zile, în timp ce El dădea învăţătură, erau acolo şi nişte farisei[a] şi cărturari[b], care veniseră de prin toate satele Galileii şi ale Iudeii şi din Ierusalim. Puterea Domnului era cu El, ca să vindece. 18 Şi iată că nişte oameni aduceau pe pat[c] un om care era paralizat. Ei încercau să intre cu el, ca să-l pună înaintea lui Isus. 19 Dar fiindcă n-au găsit cum să-l aducă înăuntru din cauza mulţimii, s-au suit pe acoperişul casei[d] şi l-au coborât cu patul printre cărămizi[e], în mijlocul mulţimii, înaintea lui Isus.
20 Când le-a văzut Isus credinţa, a zis: „Omule, păcatele îţi sunt iertate!“ 21 Cărturarii[f] şi fariseii au început să-şi zică: „Cine este Acesta Care rosteşte blasfemii? Cine poate ierta păcatele decât numai Dumnezeu?!“
22 Isus însă, cunoscându-le gândurile, le-a zis: „De ce gândiţi astfel în inimile voastre? 23 Ce este mai uşor, a spune: «Păcatele îţi sunt iertate!», sau a spune: «Ridică-te şi umblă!»? 24 Dar ca să ştiţi că Fiul Omului[g] are pe pământ autoritatea de a ierta păcatele ...“, şi atunci i-a zis omului care era paralizat: „Ţie îţi spun: ridică-te, ia-ţi patul şi du-te acasă!“ 25 Şi deodată el s-a ridicat înaintea lor, şi-a luat patul pe care zăcuse şi s-a dus acasă, slăvindu-L pe Dumnezeu. 26 Pe toţi i-a cuprins uimirea şi Îl slăveau pe Dumnezeu. S-au umplut de teamă şi au zis: „Astăzi am văzut lucruri nemaipomenite!“
Chemarea lui Levi
27 După toate acestea, El a ieşit afară. Isus a văzut un colector de taxe, pe nume Levi[h], şezând la masa unde se colectau taxele[i] şi i-a zis: „Urmează-Mă!“ 28 El a lăsat totul, s-a ridicat şi L-a urmat. 29 Apoi Levi a dat acasă la el un ospăţ mare pentru Isus. Şi o mare mulţime de colectori de taxe şi de alţi oaspeţi stăteau la masă împreună cu ei. 30 Fariseii şi cărturarii murmurau împotriva ucenicilor Lui şi ziceau: „De ce mâncaţi şi beţi împreună cu colectorii de taxe şi cu păcătoşii[j]?“
31 Însă Isus le-a zis: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. 32 Eu n-am venit să-i chem la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi.“
Despre post
33 Ei I-au zis:
– Ucenicii[k] lui Ioan, ca şi cei ai fariseilor, postesc des[l] şi fac rugăciuni, dar ai Tăi mănâncă şi beau!
34 Isus le-a răspuns:
– Puteţi să-i faceţi pe nuntaşi să postească în timp ce mirele este cu ei? 35 Vor veni însă zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci, în zilele acelea, vor posti!
36 Le-a spus apoi şi o pildă[m]:
„Nimeni nu rupe un petic dintr-o haină nouă ca să-l pună la o haină veche, pentru că altfel va rupe haina cea nouă, iar peticul din haina cea nouă nu se va potrivi la cea veche. 37 Şi nimeni nu pune vinul nou în burdufuri vechi. Dacă face aşa, vinul cel nou va crăpa burdufurile, iar vinul se va vărsa şi burdufurile vor fi distruse. 38 Ci vinul nou trebuie să fie pus în burdufuri noi. 39 Şi nimeni nu vrea să bea vin nou după ce a băut vin vechi, pentru că zice: «Cel vechi este mai bun[n]!»“
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.