M’Cheyne Bible Reading Plan

Domnia lui Manase peste Iuda

33 Manase era în vârstă de doisprezece ani când a devenit rege şi a domnit la Ierusalim timp de cincizeci şi cinci de ani. ² El a făcut ce este rău înaintea Domnului, luându-se după obiceiurile idolatre ale neamurilor pe care Domnul le izgonise dinaintea israeliţilor. ³ A rezidit înălţimile pe care le dărâmase tatăl său, Ezechia, a ridicat altare baalilor, a făcut aşere şi s-a închinat întregii oştiri a cerurilor şi i-a slujit. ⁴ A zidit altare în Casa Domnului, despre care Domnul spusese: „În Ierusalim va fi Numele Meu pe vecie!“ ⁵ El a zidit altare întregii oştiri a cerurilor în cele două curţi ale Casei Domnului. ⁶ El şi-a trecut^[a] fiii prin foc în valea Ben-Hinom, s-a îndeletnicit cu descântatul, cu ghicitul^[b] şi cu vrăjitoria şi a apelat la cei ce cheamă duhurile morţilor şi la descântători. El a făcut mult rău în ochii Domnului, mâniindu-L. ⁷ A luat chipul idolului pe care îl făcuse şi l-a pus în Casa lui Dumnezeu, despre care Dumnezeu îi spusese lui David şi lui Solomon, fiul acestuia: „În Casa aceasta şi în Ierusalim, pe care l-am ales dintre toate cetăţile seminţiilor lui Israel, Îmi voi pune Numele pe vecie. ⁸ Nu voi mai lăsa piciorul lui Israel să se îndepărteze din ţara pe care le-am încredinţat-o strămoşilor voştri, dacă vor avea grijă să împlinească tot ce le-am poruncit prin Moise, toată Legea, poruncile şi hotărârile.“ ⁹ Însă Manase i-a dus în rătăcire pe cei din Iuda şi pe locuitorii Ierusalimului, astfel că ei au făcut mai mult rău decât toate popoarele pe care le nimicise Domnul dinaintea israeliţilor.

¹⁰ Domnul i-a vorbit lui Manase şi poporului său, însă ei nu au luat aminte. ¹¹ De aceea Domnul a adus împotriva lor pe conducătorii oştirii împăratului Asiriei, care l-au prins pe Manase în cursă, l-au ferecat cu lanţuri de bronz şi l-au dus în Babilon. ¹² În strâmtorarea sa, el a stăruit înaintea Domnului, Dumnezeul său, şi s-a smerit mult înaintea Dumnezeului strămoşilor săi. ¹³ L-a rugat şi L-a implorat, iar El i-a ascultat cererea şi l-a întors la Ierusalim, în regatul său. Şi Manase a recunoscut că Domnul este Dumnezeu.

¹⁴ După aceea, el a construit un zid în afara Cetăţii lui David, care trecea prin valea de la apus de Ghihon, pe la Poarta Peştilor şi încercuia Ofelul – zidul era foarte înalt. A numit conducători de oştire pentru toate cetăţile fortificate din Iuda, ¹⁵ a îndepărtat zeii şi idolul din Casa Domnului, precum şi toate altarele pe care le zidise pe muntele Casei Domnului şi în Ierusalim şi le-a aruncat în afara cetăţii. ¹⁶ A refăcut altarul Domnului şi a adus pe el jertfe de pace^[c] şi de mulţumire. Apoi a poruncit lui Iuda să slujească Domnului, Dumnezeul lui Israel. ¹⁷ Poporul încă mai aducea jertfe pe înălţimi, dar numai Domnului, Dumnezeul lor.

¹⁸ Celelalte fapte ale lui Manase, rugăciunea lui către Dumnezeul său şi cuvintele văzătorilor care i-au vorbit în Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel^[d], sunt scrise în „Cronicile regilor lui Israel“. ¹⁹ Rugăciunea lui, felul în care i-a răspuns Dumnezeu la rugăciune, toate păcatele şi greşelile sale, locurile unde a zidit înălţimi şi unde a ridicat aşere şi idoli ciopliţi înainte de a se smeri, sunt scrise în „Cronicile văzătorilor^[e]“. ²⁰ Manase s-a culcat alături de părinţii săi şi a fost înmormântat în grădina palatului său. În locul lui a domnit fiul său Amon.

Domnia lui Amon peste Iuda

²¹ Amon era în vârstă de douăzeci şi doi de ani când a devenit rege şi a domnit la Ierusalim timp de doi ani. ²² El a făcut ce este rău înaintea Domnului, la fel cum făcuse tatăl său, Manase. Amon a jertfit şi a slujit tuturor idolilor făcuţi de tatăl său, Manase. ²³ El însă nu s-a smerit înaintea Domnului, aşa cum se smerise tatăl său, Manase, astfel că Amon acesta şi-a mărit tot mai mult vina. ²⁴ Slujitorii lui au uneltit împotriva lui şi l-au ucis în palat, ²⁵ dar poporul ţării i-a omorât pe toţi aceia care uneltiseră împotriva regelui Amon. Apoi, în locul lui Amon, poporul ţării l-a făcut rege pe fiul acestuia Iosia.

Aleluia!

19 După toate acestea, am auzit în cer ceva ca un glas puternic al unei mari mulţimi, spunând:

³ Au spus a doua oară:

⁴ Cei douăzeci şi patru de bătrâni şi cele patru fiinţe vii au căzut la pământ şi I s-au închinat lui Dumnezeu, Care şade pe tron, zicând:

⁵ Şi de la tron s-a auzit un glas, spunând:

⁶ Am auzit ceva ca glasul unei mari mulţimi, ca vuietul multor ape şi ca sunetul unor tunete puternice, spunând:

Inul fin reprezintă faptele drepte ale sfinţilor.

⁹ Apoi mi-a zis: „Scrie! Ferice^[c] de cei chemaţi la cina^[d] de la nunta Mielului!“ Mi-a mai zis: „Acestea sunt cuvintele adevărate ale lui Dumnezeu.“ ¹⁰ Am căzut la picioarele lui, să mă închin, dar el mi-a zis: „Vezi să nu faci lucrul acesta! Eu sunt slujitor împreună cu tine şi cu fraţii tăi, care ţin mărturia lui Isus! Lui Dumnezeu închină-te! Căci mărturia lui Isus este duhul profeţiei.“

Călăreţul de pe calul alb

¹¹ Am văzut cerul deschis şi iată că era un cal alb. Cel ce îl călărea era numit „Cel Credincios şi Adevărat“. El judecă şi se războieşte cu dreptate. ¹² Ochii Lui erau ca flacăra focului, iar pe cap avea multe diademe. Avea un nume scris, pe care nimeni nu-l cunoaşte în afară de El. ¹³ Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în^[e] sânge, iar numele Lui este „Cuvântul lui Dumnezeu“. ¹⁴ Armatele cerului Îl urmau pe cai albi, fiind îmbrăcate în in fin, alb şi curat. ¹⁵ Din gura Lui iese o sabie ascuţită cu care să lovească neamurile. „El le va conduce cu un sceptru de fier.“^[f] El calcă în picioare teascul mâniei aprinse a Dumnezeului Atotputernic. ¹⁶ Pe haina şi pe coapsa Lui avea scris un nume:

„ÎMPĂRATUL ÎMPĂRAŢILOR ŞI Domnul DOMNILOR“.

¹⁷ Am văzut un înger care stătea în soare şi care a strigat cu glas tare către toate păsările ce zboară în înaltul cerului: „Veniţi! Adunaţi-vă pentru ospăţul cel mare al lui Dumnezeu, ¹⁸ ca să mâncaţi carnea regilor, carnea comandanţilor, carnea celor puternici, carnea cailor şi a călăreţilor şi carnea tuturor – atât a celor liberi, cât şi a sclavilor, atât a celor mici, cât şi a celor mari!“ ¹⁹ Şi am văzut fiara, regii pământului şi armatele lor adunate ca să poarte război cu Cel Ce călărea pe cal şi cu armata Lui. ²⁰ Fiara a fost prinsă, şi, împreună cu ea, şi profetul fals, care făcuse semne înaintea ei, semne prin care i-a dus în rătăcire pe cei ce au primit semnul fiarei şi pe cei ce s-au închinat imaginii ei. Cei doi au fost aruncaţi de vii în lacul de foc care arde cu pucioasă. ²¹ Iar ceilalţi au fost omorâţi de sabia care ieşea din gura Celui Ce călărea pe cal; şi toate păsările s-au săturat din carnea lor.

1 O profeţie. Cuvântul Domnului spus lui Israel prin Maleahi^[a].

Întâietatea lui Iacov

² „V-am iubit! zice Domnul.

Dar voi întrebaţi: «Cum ne-ai iubit?»

N-a fost Esau fratele lui Iacov? zice Domnul. Şi totuşi pe Iacov l-am iubit, ³ dar pe Esau l-am urât! I-am prefăcut munţii într-o pustietate, iar moştenirea lui am dat-o şacalilor din pustie.

⁴ Dacă cei din Edom ar zice: «Suntem doborâţi, dar ne vom întoarce şi vom rezidi ruinele!», atunci aşa vorbeşte Domnul Oştirilor^[b]: «Ceea ce vor rezidi ei, voi dărâma Eu! Şi vor fi numiţi: ‘Teritoriul Răutăţii’, ‘Poporul pe care Domnul este indignat pentru totdeauna’.

⁵ Veţi vedea lucrul acesta cu ochii voştri şi veţi zice: ‘Mare este Domnul, până şi dincolo de hotarele lui Israel!’»“

Un cuvânt de mustrare pentru preoţi

⁶ „Un fiu îl cinsteşte pe tatăl său şi un sclav dă cinste stăpânului său. Dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine? Şi dacă sunt Stăpân, unde este teama faţă de Mine? vă spune Domnul Oştirilor vouă, preoţilor, care dispreţuiţi Numele Meu.

Voi însă spuneţi: «Cum Ţi-am dispreţuit noi Numele?»

⁷ Aducând pe altarul Meu hrană pângărită!

Dar voi întrebaţi: «Cum Te-am pângărit^[c]?»

Spunând că masa Domnului este de dispreţuit^[d]! ⁸ Când aduceţi ca jertfă animale oarbe, nu este acesta un lucru rău? Iar când aduceţi animale şchioape sau bolnave, nu este acesta un lucru rău?^[e] Încearcă să-i aduci astfel de daruri guvernatorului tău! Va fi el oare mulţumit de tine? Te va lua el în seamă? zice Domnul Oştirilor.“

⁹ Şi acum, imploraţi-L pe Dumnezeu să-Şi arate bunăvoinţa faţă de noi! „Vă va lua El în seamă de vreme ce mâinile voastre aduc astfel de daruri?^[f]“, zice Domnul Oştirilor.

¹⁰ „O, de ar închide careva dintre voi porţile Templului, ca să nu mai aprindeţi degeaba focul pe altarul Meu! Nu-Mi găsesc nici o plăcere în voi, zice Domnul Oştirilor, şi nu voi accepta nici un dar din mâinile voastre! ¹¹ Căci de la răsăritul soarelui şi până la asfinţitul lui^[g] Numele Meu este mare printre neamuri! Şi în orice loc se arde tămâie în cinstea Numelui Meu, şi se aduc daruri curate, căci Numele Meu este^[h] mare printre neamuri, zice Domnul Oştirilor. ¹² Dar voi Îl profanaţi spunând: «Masa Stăpânului este pângărită şi rodul ei este o hrană de dispreţuit!^[i]» ¹³ Voi ziceţi: «Ce osteneală!» şi vă strâmbaţi la ea^[j], zice Domnul Oştirilor. Apoi aduceţi ce este furat, şchiop sau bolnav! Da, astfel de daruri aduceţi! Să le primesc Eu din mâinile voastre? zice Domnul. ¹⁴ Blestemat să fie înşelătorul care are în turma sa un mascul sănătos şi care, deşi jură că-l va aduce pe acesta, totuşi îl jertfeşte Stăpânului pe cel cu meteahnă! Căci Eu sunt un Împărat mare, zice Domnul Oştirilor, şi Numele Meu este de temut printre neamuri!“

Arestarea lui Isus

18 După ce a spus aceste lucruri, Isus a plecat împreună cu ucenicii Lui dincolo de uedul^[a] Chidron, unde era o grădină, în care a intrat El şi ucenicii Lui. ² Iuda, cel care L-a trădat, cunoştea şi el acel loc, pentru că de multe ori Isus se strânsese acolo cu ucenicii Lui. ³ Prin urmare, Iuda a luat o cohortă^[b] şi nişte gărzi, trimise de conducătorii preoţilor şi de farisei, şi au venit acolo cu lămpi, făclii şi arme. ⁴ Isus, ştiind tot ce urmează să I se întâmple, a ieşit şi i-a întrebat:

– Pe Cine căutaţi?

⁵ Ei I-au răspuns:

– Pe Isus din Nazaret!

El le-a zis:

– Eu sunt!

Iuda, cel care L-a trădat, stătea şi el împreună cu ei. ⁶ Când Isus le-a zis: „Eu sunt!“, ei s-au dat înapoi şi au căzut la pământ. ⁷ El i-a întrebat din nou:

– Pe Cine căutaţi?

Ei I-au zis:

– Pe Isus din Nazaret!

⁸ Isus a răspuns:

– V-am spus că Eu sunt. Deci, dacă pe Mine Mă căutaţi, lăsaţi-i pe aceştia să se ducă!

⁹ Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească cuvântul pe care-l spusese: „N-am pierdut pe nici unul din cei pe care Mi i-ai dat.“^{[c] 10} Atunci Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o şi l-a lovit pe sclavul marelui preot, tăindu-i urechea dreaptă. Numele acelui sclav era Malchus. ¹¹ Însă Isus i-a zis lui Petru: „Bagă-ţi sabia în teacă! Nu voi bea oare paharul^[d] pe care Mi l-a dat Tatăl?“

Isus este dus la Ana; prima lepădare a lui Petru

¹² Atunci cohorta, comandantul ei şi gărzile iudeilor L-au prins pe Isus, L-au legat ¹³ şi L-au dus mai întâi la Ana^[e]. Căci acesta era socrul lui Caiafa^[f], care era mare preot în anul acela. ¹⁴ Iar Caiafa era cel care-i sfătuise pe iudei că este mai de folos să moară un singur om pentru popor.

¹⁵ Simon Petru împreună cu un alt ucenic L-au urmat pe Isus. Acel ucenic era cunoscut marelui preot şi a intrat cu Isus în curtea marelui preot. ¹⁶ Petru însă stătea afară, la poartă. Celălalt ucenic, care era cunoscut marelui preot, a ieşit afară, a vorbit cu portăreasa şi l-a adus pe Petru înăuntru. ¹⁷ Atunci slujnica, portăreasa, i-a zis lui Petru:

– Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Acestui Om?

El i-a răspuns:

– Nu sunt.

¹⁸ Sclavii şi gărzile făcuseră un foc, pentru că era frig, şi se încălzeau. Petru stătea şi el cu ei şi se încălzea.

¹⁹ Marele preot L-a întrebat pe Isus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui. ²⁰ Isus i-a răspuns: „Eu am vorbit lumii deschis; întotdeauna am dat învăţătură în sinagogă şi în Templu, unde se adună toţi iudeii, şi n-am spus nimic în ascuns. ²¹ De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă-i pe cei care au auzit ce le-am vorbit! Iată că ei ştiu ce am vorbit!“

²² După ce a spus acestea, una dintre gărzile care stăteau acolo L-a lovit cu palma, spunându-i:

– Aşa-i răspunzi marelui preot?!

²³ Isus i-a răspuns:

– Dacă am vorbit rău, depune mărturie cu privire la ceea ce am spus rău, dar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi?

²⁴ Ana L-a trimis legat la Caiafa, marele preot.

A doua şi a treia lepădare a lui Petru

²⁵ Simon Petru stătea acolo şi se încălzea. I-au zis:

– Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Lui?

Dar el s-a lepădat şi a zis:

– Nu sunt.

²⁶ Unul dintre sclavii marelui preot, rudă cu cel căruia Petru îi tăiase urechea, a zis:

– Nu te-am văzut eu în grădină cu El?!

²⁷ Petru s-a lepădat din nou; şi imediat a cântat cocoşul^[g].

Isus înaintea lui Pilat

²⁸ Atunci L-au dus pe Isus de la Caiafa la pretoriu^[h]. Era în zori. Ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se pângărească şi să poată mânca Paştele. ²⁹ Aşadar, Pilat^[i] a ieşit afară la ei şi le-a zis:

– Ce acuzaţie aduceţi împotriva Acestui Om?

³⁰ Ei i-au răspuns:

– Dacă n-ar fi fost un răufăcător, nu L-am fi dat pe mâna ta!

³¹ Atunci Pilat le-a zis:

– Luaţi-L voi şi judecaţi-L potrivit cu Legea voastră!

Iudeii i-au răspuns:

– Nouă nu ne este permis să omorâm pe nimeni!

³² Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească cele spuse de Isus, când a arătat prin ce fel de moarte urma să moară.

³³ Atunci Pilat a intrat din nou în pretoriu, L-a chemat pe Isus şi L-a întrebat:

– Eşti Tu Împăratul iudeilor?

³⁴ Isus i-a răspuns:

– De la tine spui lucrul acesta sau ţi l-au spus alţii despre Mine?

³⁵ Pilat I-a răspuns:

– Sunt eu cumva iudeu?! Neamul Tău şi conducătorii preoţilor Te-au dat pe mâna mea! Ce-ai făcut?

³⁶ Isus i-a zis:

– Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă Împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar lupta ca să nu fiu dat pe mâna iudeilor; dar Împărăţia Mea nu este de aici.

³⁷ Pilat L-a întrebat:

– Deci un Împărat tot eşti.

Isus i-a răspuns:

– Este aşa cum ai spus: sunt Împărat! Eu pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să depun mărturie despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă de glasul Meu.

³⁸ Pilat L-a întrebat:

– Ce este adevărul?

Şi, spunând aceasta, a ieşit din nou la iudei şi le-a zis:

– Eu nu găsesc nici o vină în El! ³⁹ Dar este în obiceiul vostru ca de Paşte să vă eliberez un deţinut; vreţi deci să vi-L eliberez pe „Împăratul iudeilor“?

⁴⁰ Ei au strigat din nou:

– Nu pe El, ci pe Baraba^[j]!

Baraba era un răsculat^[k].