Beginning

5 Strigă acum! Cine îţi va răspunde?
Căruia dintre sfinţi îi vei vorbi?
² Nebunul piere ucis de mânia lui,
prostul moare ucis de aprinderea lui.
³ Am^(A) văzut pe un nebun prinzând rădăcină;
apoi, deodată, i-am blestemat locuinţa.
⁴ Fiii^(B) lui n-au noroc,
sunt călcaţi în picioare la poartă,
şi nimeni^(C) nu-i scapă!
⁵ Secerişul lui este mâncat de cei flămânzi,
care vin să-l ia chiar şi din spini,
şi averile lui sunt înghiţite de oameni^(D) însetaţi.
⁶ Nenorocirea nu răsare din ţărână,
şi suferinţa nu încolţeşte din pământ.
⁷ Omul se naşte^(E) ca să sufere,
după cum scânteia se naşte ca să zboare.

⁸ Eu aş alerga la Dumnezeu,
lui Dumnezeu I-aş spune necazul meu.
⁹ El face lucruri^(F) mari şi nepătrunse,
minuni fără număr.
¹⁰ El varsă ploaia^(G) pe pământ
şi trimite apă pe câmpii.
¹¹ El înalţă^(H) pe cei smeriţi
şi izbăveşte pe cei necăjiţi.
¹² El nimiceşte^(I) planurile oamenilor vicleni,
şi mâinile lor nu pot să le împlinească.
¹³ El prinde^(J) pe cei înţelepţi în viclenia lor,
şi planurile oamenilor înşelători sunt răsturnate:
¹⁴ dau peste întuneric în mijlocul^(K) zilei,
bâjbâie ziua nămiaza mare ca noaptea.
¹⁵ Astfel, Dumnezeu ocroteşte pe cel slab împotriva ameninţărilor lor
şi-l scapă^(L) din mâna celor puternici.
¹⁶ Aşa^(M) încât nădejdea sprijină pe cel nenorocit,
iar fărădelegea îşi închide gura.

¹⁷ Ferice^(N) de omul pe care-l ceartă Dumnezeu!
Nu nesocoti mustrarea Celui Atotputernic.
¹⁸ El face^(O) rana şi tot El o leagă;
El răneşte şi mâna Lui tămăduieşte.
¹⁹ De şase^(P) ori te va izbăvi din necaz
şi de şapte^(Q) ori nu te va atinge răul.
²⁰ El te va scăpa de moarte în vreme de foamete^(R)
şi de loviturile sabiei în vreme de război.
²¹ Vei fi la adăpost de biciul^(S) limbii,
vei fi fără teamă când va veni pustiirea.
²² Vei râde de pustiire, ca şi de foamete,
şi nu vei avea să te temi de fiarele^(T) pământului.
²³ Căci vei face legământ până şi cu pietrele^(U) câmpului,
şi fiarele pământului vor fi în pace cu tine.
²⁴ Vei avea fericire în cortul tău,
îţi vei găsi turmele întregi,
²⁵ îţi vei vedea sămânţa^(V) crescându-ţi
şi odraslele înmulţindu-se ca iarba de pe câmp.
²⁶ Vei intra în mormânt la bătrâneţe^(W), ca snopul strâns la vremea lui.
²⁷ Iată ce am cercetat^(X), şi aşa este!
Ascultă, că sunt spre folosul tău!”

² „Oh, de ar fi cu putinţă să mi se cântărească durerea
şi să mi se pună toate nenorocirile în cumpănă,
³ ar fi mai grele decât nisipul^(Y) mării, de aceea îmi merg cuvintele până la nebunie!
⁴ Căci^(Z) săgeţile Celui Atotputernic m-au străpuns,
sufletul meu le suge otrava
şi groaza^(AA) Domnului bagă fiori în mine!
⁵ Zbiară măgarul sălbatic când are verdeaţă?
Mugeşte boul când are de mâncare?
⁶ Poţi mânca ce-i fără gust şi fără sare?
Are vreun gust albuşul unui ou?
⁷ Orice lucru de care aş vrea să nu m-ating,
acela-i hrana mea, fie cât de greţoasă!
⁸ O, de mi s-ar asculta dorinţa
şi de mi-ar împlini Dumnezeu nădejdea!
⁹ De^(AB) ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească,
întindă-Şi mâna şi să mă prăpădească!
¹⁰ Îmi va rămâne măcar această mângâiere,
această bucurie în durerile cu care mă copleşeşte:
că^(AC) niciodată n-am călcat poruncile^(AD) Celui Sfânt.
¹¹ La ce să mai nădăjduiesc, când nu mai pot?
La ce să mai aştept, când sfârşitul se ştie?
¹² Tăria mea oare este o tărie de piatră?
Trupul meu e de aramă?
¹³ Nu sunt eu lipsit de ajutor,
şi n-a fugit mântuirea de mine?

¹⁴ Cel ce suferă^(AE) are drept la mila prietenului,
chiar dacă părăseşte frica de Cel Atotputernic.
¹⁵ Fraţii^(AF) mei s-au arătat înşelători ca un pârâu,
ca albia pâraielor^(AG) care trec.
¹⁶ Un sloi le tulbură cursul,
zăpada se îngrămădeşte pe ele;
¹⁷ vine arşiţa vremii şi seacă,
vine căldura soarelui şi li se usucă albia.
¹⁸ Cete de călători se abat din drumul lor,
se cufundă în pustie şi pier.
¹⁹ Cetele celor din Tema^(AH) se uită ţintă la ele,
călătorii din Seba^(AI) sunt plini de nădejde când le văd.
²⁰ Dar rămân înşelaţi^(AJ) în nădejdea lor,
rămân uimiţi când ajung la ele.
²¹ Aşa sunteţi^(AK) şi voi acum pentru mine.
Voi îmi vedeţi necazul şi vă îngroziţi^(AL)!
²² V-am zis eu oare: ‘Daţi-mi ceva,
cheltuiţi din averile voastre pentru mine,
²³ scăpaţi-mă din mâna vrăjmaşului,
răscumpăraţi-mă din mâna celor răi!’?
²⁴ Învăţaţi-mă, şi voi tăcea;
faceţi-mă să înţeleg în ce am păcătuit.
²⁵ O, cât de înduplecătoare sunt cuvintele adevărului!
Dar ce dovedesc mustrările voastre?
²⁶ Vreţi să mă mustraţi pentru tot ce am zis
şi să nu vedeţi decât vânt în cuvintele unui deznădăjduit?
²⁷ Voi năpăstuiţi pe orfan,
prigoniţi^(AM) pe prietenul vostru.
²⁸ Uitaţi-vă la mine, vă rog!
Doar nu voi minţi în faţă!
²⁹ Întoarceţi-vă^(AN), nu fiţi nedrepţi;
întoarceţi-vă şi mărturisiţi că sunt nevinovat!
³⁰ Este vreo nelegiuire pe limba mea
şi nu deosebeşte gura mea ce este rău?

7 Soarta omului pe pământ este ca a unui ostaş^(AO)
şi zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua.
² Cum suspină robul după umbră,
cum îşi aşteaptă muncitorul plata,
³ aşa am eu parte de luni de durere^(AP),
şi partea mea sunt nopţi de suferinţă.
⁴ Mă culc şi zic:
‘Când mă voi scula^(AQ)?
Când se va sfârşi noaptea?’
Şi mă satur de frământări până în revărsatul zorilor.
⁵ Trupul mi se acoperă^(AR) cu viermi şi cu o coajă pământoasă,
pielea-mi crapă şi se desface.
⁶ Zilele mele^(AS) zboară mai iuţi decât suveica ţesătorului,
se duc şi nu mai am nicio nădejde!
⁷ Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea^(AT) este doar o suflare!
Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.
⁸ Ochiul^(AU) care mă priveşte nu mă va mai privi;
ochiul tău mă va căuta şi nu voi mai fi.
⁹ Cum se risipeşte norul şi trece,
aşa nu se va mai ridica cel ce se^(AV) pogoară în Locuinţa morţilor!
¹⁰ Nu se va mai întoarce în casa lui
şi nu-şi va mai cunoaşte locul^(AW) în care locuia.
¹¹ De aceea nu-mi^(AX) voi ţine gura,
ci voi vorbi în neliniştea inimii mele,
mă voi tângui în amărăciunea sufletului meu.
¹² Oare o mare sunt eu sau un balaur de mare,
de-ai pus strajă în jurul meu?
¹³ Când^(AY) zic: ‘Patul mă va uşura,
culcuşul îmi va alina durerile’,
¹⁴ atunci mă înspăimânţi prin vise,
mă îngrozeşti prin vedenii.
¹⁵ Ah, aş vrea mai bine gâtuirea,
mai bine moartea decât aceste oase!
¹⁶ Le dispreţuiesc^(AZ)!… Nu voi trăi în veci…
Lasă-mă^(BA), căci doar o suflare mi-i viaţa^(BB)!
¹⁷ Ce este^(BC) omul ca să-Ţi pese atât de mult de el,
ca să iei seama la el,
¹⁸ să-l cercetezi în toate dimineţile
şi să-l încerci în toate clipele?
¹⁹ Când vei înceta odată să mă priveşti?
Când îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?
²⁰ Dacă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul^(BD) oamenilor?
Pentru ce m-ai pus^(BE) ţintă săgeţilor Tale,
de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?
²¹ Pentru ce nu-mi ierţi păcatul
şi pentru ce nu-mi uiţi fărădelegea?
Căci voi adormi în ţărână
şi, când mă vei căuta, nu voi mai fi!”