Book of Common Prayer
Psalmul 72
Al lui Solomon[a]
1 Dumnezeule, dă judecăţile Tale regelui
şi dreptatea Ta fiului regelui!
2 Atunci el[b] va judeca cu dreptate pe poporul Tău
şi cu nepărtinire pe sărmanii Tăi.
3 Munţii vor aduce pacea pentru popor
şi tot aşa şi dealurile, prin dreptate[c].
4 El le va face dreptate asupriţilor din popor,
îi va izbăvi pe fiii săracilor
şi îl va zdrobi pe asupritor.
5 El va trăi[d] atâta timp cât va fi soare,
cât va fi lună, din neam în neam.
6 El va fi ca ploaia care coboară peste pământul cosit,
ca ploile repezi, picurând pământul.
7 În zilele lui, cel drept va înflori
şi va fi multă pace, până când nu va mai fi lună.
8 El va domni de la o mare la alta
şi de la râu[e] până la marginile pământului[f].
9 Înaintea lui se vor pleca triburile pustiei,
iar duşmanii lui vor linge ţărâna.
10 Regi din Tarşiş[g] şi din ostroave
se vor întoarce cu daruri;
regi din Şeba şi din Seba
se vor apropia cu ofrande.
11 I se vor închina toţi regii,
toate popoarele îl vor sluji.
12 Căci el îl va scăpa pe săracul care strigă
şi pe sărmanul lipsit de ajutor.
13 Va avea milă de cel umil şi sărac,
şi va scăpa vieţile săracilor.
14 Le va răscumpăra vieţile de la asuprire şi violenţă,
căci sângele lor preţuieşte mult pentru el.
15 Să trăiască!
Să i se dea podoabe din aur de Şeba!
Fie ca oamenii să se roage pentru el totdeauna
şi să-l binecuvânteze în fiecare zi!
16 Să fie belşug de grâne în ţară,
chiar şi pe crestele munţilor!
Să freamăte pomii[h] ca cei din Liban,
iar oamenii din cetăţi să înflorească la fel ca iarba de pe pământ.[i]
17 Să-i rămână numele pe vecie!
Să-i dăinuiască numele cât va fi soare!
Toate neamurile vor fi binecuvântate prin el[j]
şi-l vor numi fericit!
18 Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel,
Singurul Care poate face minuni!
19 Binecuvântat să-I fie slăvitul Nume în veci!
Slava Lui să umple întreg pământul!
Amin! Amin!
20 Aici este sfârşitul rugăciunilor lui David, fiul lui Işai.
73 Mâinile Tale m-au făcut şi m-au întocmit.
De aceea, dă-mi pricepere ca să pot învăţa poruncile Tale!
74 Cei ce se tem de Tine mă privesc şi se bucură,
căci aştept împlinirea Cuvântului Tău.
75 Doamne, recunosc că judecăţile Tale sunt drepte
şi că din credincioşie m-ai smerit.
76 Fă-mi parte de îndurarea Ta, pentru a fi mângâiat,
după promisiunea pe care ai făcut-o robului Tău.
77 Să vină peste mine îndurările Tale şi voi trăi,
căci îmi găsesc desfătarea în Legea Ta!
78 Să fie făcuţi de râs cei îngâmfaţi, căci m-au defăimat prin minciuni!
Cât despre mine, eu voi cugeta la hotărârile Tale!
79 Să se întoarcă spre mine cei ce se tem de Tine
şi cei ce cunosc mărturiile Tale!
80 Fie-mi inima integră în orânduirile Tale,
şi atunci nu voi fi dat de ruşine!
81 Sufletul meu tânjeşte după mântuirea Ta,
aşteptând împlinirea Cuvântului Tău.
82 Ochii îmi tânjesc după Tine,
zicând: „Când mă vei mângâia?“
83 Deşi am ajuns ca un burduf de vin în fum,
eu tot nu voi părăsi orânduirile Tale.
84 Câte zile să mai aştepte robul Tău
până îmi vei judeca prigonitorii?
85 Cei îngâmfaţi mi-au săpat gropi;
ei nu lucrează după Legea Ta.
86 Toate poruncile Tale sunt demne de încredere!
Ei mă prigonesc cu minciuni. Scapă-mă!
87 Aproape că m-au prăpădit de pe pământ,
dar eu nu părăsesc hotărârile Tale!
88 Înviorează-mă după îndurarea Ta,
şi voi păzi mărturia gurii Tale!
89 Cuvântul Tău, Doamne,
dăinuie pe vecie în ceruri.
90 Credincioşia Ta dăinuie de la o generaţie la alta;
Tu ai întemeiat pământul şi el aşa rămâne.
91 Astăzi totul dăinuie prin judecăţile Tale,
căci fiecare lucru Îţi este supus.
92 Dacă Legea Ta nu ar fi desfătarea mea,
aş pieri în suferinţa mea.
93 Niciodată nu voi uita hotărârile Tale,
căci prin ele mă înviorezi.
94 Sunt al Tău: mântuieşte-mă,
căci eu caut să trăiesc după hotărârile Tale!
95 Cei răi mă aşteaptă ca să mă nimicească;
eu însă iau aminte la mărturiile Tale.
96 Văd că tot ce este desăvârşit are un sfârşit;
porunca Ta însă este de necuprins.
18 A treia zi, Iosif le-a zis:
– Faceţi acest lucru şi veţi trăi; eu mă tem de Dumnezeu. 19 Dacă sunteţi oameni cinstiţi, unul dintre voi să rămână aici în temniţă, iar ceilalţi mergeţi, duceţi grâne familiilor voastre înfometate 20 şi aduceţi-mi-l pe fratele vostru mai mic. Aşa vor fi verificate cuvintele voastre şi nu veţi muri.
Ei au făcut întocmai. 21 Şi-au zis unul altuia:
– Cu siguranţă plătim pedeapsa pentru ceea ce i-am făcut fratelui nostru, pentru că i-am văzut durerea sufletului când ne ruga pentru viaţa lui, dar nu l-am ascultat. De aceea a venit peste noi necazul acesta.
22 Ruben le-a răspuns:
– Nu v-am spus eu să nu păcătuiţi împotriva băiatului? Dar nu m-aţi ascultat. Acum trebuie să dăm socoteală de sângele lui.
23 Ei nu ştiau că Iosif îi înţelege, pentru că vorbea cu ei printr-un traducător. 24 Iosif a plecat de lângă ei şi a început să plângă. Apoi s-a întors şi le-a vorbit din nou. L-a luat pe Simeon şi l-a legat în prezenţa lor. 25 Apoi a dat poruncă să li se umple sacii cu grâne, să se pună fiecăruia argintul înapoi în sac şi să li se dea provizii pentru drum. După ce li s-au făcut aceste lucruri, 26 ei au încărcat grânele pe măgari şi au plecat. 27 Când unul dintre ei şi-a deschis sacul ca să dea măgarului său nutreţ, în locul în care au înnoptat, şi-a văzut argintul la gura sacului. 28 El le-a zis fraţilor săi: „Argintul mi-a fost dat înapoi; este aici în sacul meu!“ Atunci li s-au înmuiat inimile şi şi-au zis unul altuia tremurând: „Ce ne-a făcut Dumnezeu?“
9 V-am scris în scrisoarea mea să nu vă asociaţi cu cei desfrânaţi, 10 dar nu m-am referit la oamenii desfrânaţi ai acestei lumi sau la cei lacomi şi tâlhari, sau la cei idolatri, pentru că atunci ar trebui să ieşiţi din lume. 11 Ci vă scriu să nu vă asociaţi cu nimeni care îşi zice frate, dar este desfrânat sau lacom, sau idolatru, sau bârfitor, sau beţiv, sau tâlhar. Cu un astfel de om nici măcar să nu mâncaţi! 12 De ce să-i judec pe cei de afară? N-ar trebui să-i judecaţi pe cei dinăuntru? 13 Pe cei de afară îi va judeca Dumnezeu. „Daţi-l afară din mijlocul vostru pe omul acela rău!“[a]
Despre litigii între fraţi
6 Dacă unul dintre voi se ceartă cu un altul, cum îndrăzneşte să meargă să fie judecat de către cei nedrepţi, şi nu de către sfinţi? 2 Sau oare voi nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Iar dacă prin voi va fi judecată lumea, sunteţi voi nevrednici să judecaţi cazuri mici? 3 Nu ştiţi că noi îi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult lucrurile acestei vieţi? 4 Dacă aveţi deci cazuri privitoare la lucrurile acestei vieţi, voi puneţi judecători pe aceia care nu au însemnătate pentru[b] biserică?[c] 5 Spun aceasta spre ruşinea voastră! Nu există între voi nici cel puţin un om destul de înţelept pentru a judeca între fraţi? 6 Dar fratele merge la judecată împotriva fratelui său şi încă înaintea necredincioşilor! 7 Chiar faptul că aveţi cazuri de judecată între voi înşivă este deja o dovadă a înfrângerii voastre. De ce n-aţi vrut mai degrabă să suferiţi nedreptatea? De ce n-aţi vrut, mai degrabă, să fiţi păgubiţi? 8 Însă voi sunteţi cei care nedreptăţiţi şi păgubiţi şi încă pe fraţi!
Pilda semănătorului
4 Isus a început din nou să dea învăţătură lângă mare. Se adunase o mulţime aşa de mare în jurul Lui, încât El a trebuit să se suie şi să stea într-o barcă, pe mare, în timp ce întreaga mulţime se afla lângă mare, pe ţărm. 2 El îi învăţa multe lucruri în pilde şi în învăţătura Lui le spunea:
3 „Ascultaţi! Iată, semănătorul a ieşit să semene! 4 În timp ce semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum şi au venit păsările şi au mâncat-o. 5 O altă parte a căzut în locuri stâncoase, unde nu avea pământ mult. A răsărit repede, pentru că nu avea pământ adânc, 6 dar când a răsărit soarele, s-a ofilit şi, fiindcă nu avea rădăcină, s-a uscat. 7 O altă parte a căzut între spini, iar spinii au crescut şi au sufocat-o, aşa că nu a dat rod. 8 Alta însă a căzut în pământ bun şi a dat rod care s-a înălţat şi a crescut: un grăunte a rodit treizeci, altul – şaizeci şi altul – o sută.“
9 Apoi le zicea: „Cine are urechi de auzit, să audă!“
10 Când a fost singur, cei din jurul Lui împreună cu cei doisprezece L-au întrebat despre pilde. 11 El le-a zis: „Vouă v-a fost dată taina[a] Împărăţiei lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară toate li se spun în pilde, 12 pentru ca
«Să privească mereu, dar să nu priceapă
şi să asculte întruna, dar să nu înţeleagă,
ca nu cumva să se întoarcă la Mine şi să fie iertaţi!»“[b]
13 Apoi le-a zis: „Dacă nu înţelegeţi această pildă, cum veţi înţelege toate celelalte pilde? 14 Semănătorul seamănă Cuvântul. 15 Sămânţa de lângă drum, unde este semănat Cuvântul, sunt cei care aud Cuvântul, dar vine imediat Satan[c] şi ia Cuvântul care a fost semănat în ei. 16 Sămânţa semănată în locuri stâncoase sunt cei care, atunci când aud Cuvântul, îl primesc imediat cu bucurie, 17 dar nu au rădăcină în ei, ci durează doar pentru o vreme. Şi când vine necazul sau persecuţia din pricina Cuvântului, ei se poticnesc imediat. 18 O altă sămânţă, care este cea semănată între spini, sunt cei care aud Cuvântul, 19 dar îngrijorările vieţii, înşelăciunea bogăţiei şi poftele pentru alte lucruri intră în ei, sufocă Cuvântul şi acesta devine neroditor. 20 Sămânţa semănată în pământul cel bun sunt cei care aud Cuvântul, îl primesc şi aduc rod: unul – treizeci, altul – şaizeci şi altul – o sută.“
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.