Book of Common Prayer
Psalmul 16
Un mihtam[a] al lui David
1 Păzeşte-mă, Dumnezeule, căci la Tine caut adăpost!
2 Eu zic Domnului: „Tu eşti Stăpânul meu;
nu am nimic bun decât pe Tine!“
3 Sfinţii care sunt în ţară,
ei sunt cei măreţi în care-mi găsesc toată plăcerea.[b]
4 Durerile celor ce aleargă după idoli se înmulţesc;
eu însă nu aduc ca ei jertfe de băutură din sânge
şi nici nu pun numele idolilor lor pe buzele mele.
5 Doamne, Tu eşti partea mea de moştenire şi cupa mea!
Tu eşti Cel Care îmi apuci sorţul[c]!
6 Plăcute moşii mi-au căzut la sorţi!
Într-adevăr, frumoasă moştenire mi-a fost dată!
7 Îl voi binecuvânta pe Domnul Care mă sfătuieşte!
Până şi noaptea îmi dă îndemnuri inima!
8 Îl pun pe Domnul neîncetat înaintea mea,
căci El este la dreapta mea ca să nu mă clatin!
9 De aceea, mi se bucură inima şi mi se înveseleşte sufletul[d]!
Mai mult, trupul meu va locui în siguranţă,
10 căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa Morţilor
şi nu vei îngădui ca sfântul Tău[e] să vadă putrezirea.
11 Mi-ai făcut cunoscută cărarea vieţii …
În prezenţa Ta este belşug de bucurie,
la dreapta Ta sunt desfătări veşnice![f]
Psalmul 17
O rugăciune a lui David
1 Ascultă-mi, Doamne, cauza dreaptă,
ia aminte la strigătul meu!
Pleacă-Ţi urechea la rugăciunea mea
nerostită de buze înşelătoare!
2 Să iasă dinaintea Ta sentinţa dată mie!
Ochii Tăi să vadă ceea ce este drept!
3 Dacă vei cerceta inima mea noaptea, când mă vizitezi,
dacă mă vei încerca, nu vei găsi nimic,
căci mi-am propus să nu păcătuiesc cu gura.
4 Cu privire la faptele omului,
eu m-am ţinut departe de căile celor violenţi,
după cuvântul buzelor Tale.
5 Paşii mei stau neclintiţi pe cărările Tale;
astfel, picioarele nu mi se clatină.
6 Eu Te chem, căci îmi răspunzi, Dumnezeule!
Pleacă-Ţi urechea spre mine şi ascultă-mi cuvântul!
7 Arată-Ţi marea îndurare, Tu, Care prin dreapta Ta,
îi scapi de împotrivitorii lor pe cei ce caută adăpost.
8 Păzeşte-mă ca pe lumina ochilor,
ascunde-mă la umbra aripilor Tale
9 de cei nelegiuiţi, care vor să mă spulbere,
de duşmanii mei de moarte, care mă împresoară.
10 Ei sunt plini de grăsime;
gurile lor vorbesc cu aroganţă.
11 Acum se ţin de paşii mei, mă înconjoară,
mă pândesc ca să mă doboare la pământ.
12 Parcă ar fi un leu care tânjeşte să sfâşie,
un pui de leu care aşteaptă în desiş.
13 Ridică-Te, Doamne, înfruntă-l şi trânteşte-l!
Scapă-mă de cel rău cu sabia Ta!
14 Scapă-mă Doamne, cu mâna Ta, de astfel de oameni,
de oamenii acestei lumi care-şi au partea în viaţa aceasta!
Tu le umpli pântecele cu bunătăţile Tale, fiii lor se satură
şi păstrează ce rămâne pentru copiii lor.
15 Eu însă, în nevinovăţia mea, voi vedea faţa Ta!
Când mă voi trezi mă voi sătura de chipul Tău.
Psalmul 22
Pentru dirijor. Se cântă ca şi „Ciuta zorilor“. Un psalm al lui David.
1 Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?
Eşti atât de departe de izbăvirea mea
şi de cuvintele strigătului meu!
2 Dumnezeul meu, strig ziua, dar nu-mi răspunzi,
strig noaptea, dar nu găsesc odihnă.
3 Dar Tu eşti sfânt,
eşti întronat în mijlocul laudelor lui Israel.[a]
4 În Tine au nădăjduit strămoşii noştri;
ei au nădăjduit, iar Tu i-ai izbăvit;
5 au strigat către Tine şi au fost scăpaţi;
au nădăjduit în Tine şi nu au fost daţi de ruşine.
6 Dar eu sunt vierme, nu om;
am ajuns de râsul oamenilor şi dispreţuit de popor.
7 Cei ce mă văd îşi bat joc de mine,
rânjesc şi clatină din cap.
8 „S-a încrezut în Domnul! Să-l scape El!
Să-l izbăvească, căci doar Îşi găseşte plăcerea în el!“
9 Şi totuşi Tu m-ai scos din pântecele mamei mele
şi mi-ai dat ocrotire la pieptul ei.
10 Sub privirea Ta am fost scos din pântece;
încă din pântecele maicii mele,
Tu eşti Dumnezeul meu.
11 Nu Te îndepărta de mine,
căci necazul este aproape
şi nu am nici un ajutor!
12 Mă încercuiesc mulţi tauri,
nişte tauri puternici din Başan mă înconjoară.
13 Îşi deschid gura împotriva mea
ca leul care sfâşie şi răcneşte.
14 Sunt turnat ca apa
şi toate oasele mi se despart.
Ca ceara
mi se topeşte inima înăuntrul meu.
15 Mi se usucă puterea ca lutul,
iar limba mi se lipeşte de cerul gurii:
m-ai adus în ţărâna morţii.
16 Mă încercuiesc nişte câini,
o ceată de nelegiuiţi mă învăluieşte;
mi-au străpuns[b] mâinile şi picioarele.
17 Toate oasele aş putea să mi le număr.
Ei se uită, mă privesc;
18 şi-au împărţit veşmintele mele între ei
şi au tras la sorţi pentru cămaşa mea.
19 Dar Tu, Doamne, nu Te îndepărta!
Tăria mea, grăbeşte de-mi ajută!
20 Scapă-mi sufletul de sabie,
şi viaţa din ghearele câinilor!
21 Izbăveşte-mă din gura leului!
Eliberează-mă din coarnele bivolului sălbatic!
22 Voi vesti Numele Tău fraţilor mei;
te voi lăuda în mijlocul adunării!
23 Cei ce vă temeţi de Domnul, lăudaţi-L!
Voi, toţi urmaşii lui Iacov, slăviţi-L!
Temeţi-vă de El, voi, toţi urmaşii lui Israel!
24 Căci El nu dispreţuieşte,
nici nu nesocoteşte necazul sărmanului;
nu-Şi ascunde faţa de acesta,
ci-l ascultă când strigă către El după ajutor.
25 Tu eşti pricina laudelor mele în adunarea cea mare!
Îmi voi împlini jurămintele înaintea celor ce se tem de Tine[c]!
26 Cei săraci vor mânca şi se vor sătura;
cei ce Îl caută pe Domnul Îl vor lăuda.
Veşnic să vă trăiască sufletul!
27 Toate marginile pământului
îşi vor aminti şi se vor întoarce la Domnul.
Toate familiile neamurilor
se vor închina înaintea Lui,
28 căci a Domnului este domnia
şi El stăpâneşte peste neamuri!
29 Toţi cei prosperi de pe pământ vor mânca şi I se vor închina;[d]
înaintea Lui vor îngenunchea toţi cei ce se coboară în ţărână,
cei ce nu pot să-şi păstreze viaţa.
30 Urmaşii[e] Îi vor sluji[f]
şi se va povesti istorisi generaţiei următoare despre Stăpânul.
31 Ei vor veni şi vor vesti dreptatea Lui,
iar poporului care se va naşte îi vor vesti lucrarea Lui.
Potopul
6 Când oamenii au început să se înmulţească pe pământ şi li s-au născut fiice, 2 fiii lui Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase şi şi-au luat dintre ele ca soţii pe acelea pe care şi le-au ales. 3 Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne[a] pentru totdeauna în om, pentru că el este carne[b]; zilele lui vor fi în număr de o sută douăzeci de ani.“ 4 Pe pământ trăiau uriaşi[c] în zilele acelea – şi chiar şi după aceea, când fiii lui Dumnezeu au intrat la fiicele oamenilor şi ele le-au născut copii. Aceştia au fost eroii din vechime, oameni cu renume.
5 Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că fiecare înclinaţie a gândurilor din mintea lui era tot timpul numai înspre rău. 6 Domnului I-a părut rău că l-a făcut pe om pe pământ şi s-a întristat în inima Lui. 7 El a zis: „Îl voi şterge de pe faţa pământului pe omul pe care l-am creat, atât pe el, cât şi vitele, animalele mici[d] şi păsările cerului, pentru că Îmi pare rău că le-am făcut.“ 8 Dar Noe a găsit har înaintea Domnului.
12 Fiţi atenţi, fraţilor, ca nici unul dintre voi să nu aibă o inimă rea, necredincioasă, care să-l întoarcă de la Dumnezeul cel Viu, 13 ci încurajaţi-vă unul pe altul în fiecare zi, atâta timp cât se spune „astăzi“, astfel încât nici unul dintre voi să nu fie împietrit prin înşelăciunea păcatului! 14 Noi avem parte de Cristos dacă păstrăm cu fermitate, până la sfârşit, încrederea pe care am avut-o la început. 15 Este spus:
„Astăzi dacă auziţi glasul Lui,
nu vă împietriţi inimile ca atunci când v-aţi răzvrătit!“[a]
16 Cine au fost cei ce au auzit şi s-au răzvrătit? Nu toţi cei ce au ieşit din Egipt prin Moise? 17 Şi pe cine s-a mâniat El timp de patruzeci de ani? Nu pe cei care au păcătuit şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustie? 18 Cui a jurat El că nu vor intra în odihna Lui, dacă nu celor care nu au ascultat? 19 Vedem că ei n-au putut intra din cauza necredinţei.
Apa preschimbată în vin
2 A treia zi a fost o nuntă în Cana Galileii. Mama lui Isus era acolo. 2 La nuntă au fost invitaţi şi Isus cu ucenicii Săi. 3 Când s-a terminat vinul, mama lui Isus I-a zis:
– Nu mai au vin!
4 Isus i-a răspuns:
– Femeie[a], ce am Eu de-a face cu tine?[b] Nu mi-a sosit încă ceasul!
5 Mama Lui le-a zis slujitorilor: „Faceţi orice vă va spune!“ 6 Erau acolo şase vase de piatră, puse după obiceiul de curăţire al iudeilor, în fiecare încăpând două sau trei măsuri[c]. 7 Isus le-a zis: „Umpleţi vasele cu apă!“ Şi ei le-au umplut până sus. 8 El le-a mai zis: „Acum scoateţi din ele şi duceţi-i mai-marelui ospăţului!“ Şi ei i-au dus. 9 Mai-marele ospăţului a gustat apa care fusese făcută vin – el nu ştia de unde este, însă slujitorii care scoseseră apa ştiau – l-a chemat pe mire şi i-a zis: 10 „Orice om pune la masă mai întâi vinul cel bun, iar după ce oaspeţii au băut mult, îl pune pe cel mai puţin bun. Tu însă ai ţinut vinul cel bun până acum!“
11 Isus a făcut acest început al semnelor[d] Lui în Cana Galileii şi Şi-a arătat slava, iar ucenicii Lui au crezut în El.
Isus curăţă Templul
12 După aceea S-a coborât la Capernaum împreună cu mama, fraţii şi ucenicii Lui, şi acolo n-au rămas decât câteva zile.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.