Book of Common Prayer
Psalmul 5
Pentru dirijor. De cântat cu fluiere[a]. Un psalm al lui David.
1 Ascultă-mi plângerea, Doamne,
ia aminte la suspinul meu!
2 Ascultă strigătul meu,
Împăratul meu şi Dumnezeul meu,
căci Ţie mă rog!
3 Doamne, ascultă-mi glasul dimineaţa,
dimineaţa când stau gata pregătit înaintea Ta şi aştept.
4 Căci Tu nu eşti un Dumnezeu Căruia să-I placă răutatea
iar cel rău nu-Ţi poate sta în preajmă.
5 Nici lăudăroşii nu pot sta înaintea ochilor Tăi,
iar Tu îi urăşti pe toţi cei ce săvârşesc nelegiuirea
6 şi-i dai pierzării pe cei ce rostesc minciuni.
Domnul îi detestă pe oamenii setoşi de sânge şi înşelători.
7 Eu însă, prin marea Ta îndurare[b],
voi intra în Casa Ta
şi, în frică de Tine,
mă voi prosterna cu faţa spre Templul[c] Tău cel sfânt.
8 Doamne, condu-mă cu dreptatea Ta,
din pricina duşmanilor mei!
Netezeşte cărarea Ta înaintea mea!
9 Căci nu este nimic adevărat în gura lor,
iar inima le este plină de nimicire.
Gâtlejul le este un mormânt deschis;
cu limbile lor ei înşală[d].
10 Osândeşte-i, Dumnezeule!
Să cadă prin propriile lor uneltiri!
Pentru multele lor păcate, izgoneşte-i,
căci s-au răzvrătit împotriva Ta!
11 Să se bucure toţi cei ce-şi găsesc refugiul în Tine!
Pe vecie să strige de bucurie!
Ocroteşte-i Tu,
ca să strige de bucurie
toţi cei ce iubesc Numele Tău.
12 Căci Tu îi binecuvântezi pe cei drepţi, Doamne,
iar bunăvoinţa Ta le ţine loc de scut.
Psalmul 6
Pentru dirijor. De cântat cu instrumente cu corzi, în şeminit[e]. Un psalm al lui David.
1 Doamne, nu mă mustra în mânia Ta
şi nu mă disciplina în furia Ta!
2 Îndură-te de mine, Doamne, căci sunt slab!
Vindecă-mă, Doamne, căci fiinţa-mi[f] este îngrozită!
3 Sufletul mi-e îngrozit de tot,
iar Tu, Doamne, până când întârzii?
4 Întoarce-Te, Doamne, eliberează-mi sufletul,
mântuieşte-mă din pricina îndurării Tale,
5 căci morţii nu Te mai pomenesc
şi în Locuinţa Morţilor[g] cine Te mai laudă?
6 Sunt sleit de atâtea suspine!
În fiecare noapte îmi scald patul
şi-mi inund aşternutul cu lacrimi.
7 Mi s-au prăpădit ochii de atâta întristare,
mi-a slăbit vederea din pricina tuturor vrăjmaşilor mei!
8 Depărtaţi-vă de la mine, voi, toţi cei ce săvârşiţi răul,
căci Domnul a auzit glasul bocetului meu!
9 Domnul a auzit ruga mea,
Domnul mi-a primit rugăciunea!
10 Toţi duşmanii mei vor fi făcuţi de ruşine şi nespus de îngroziţi;
vor da înapoi şi vor fi acoperiţi de ruşine într-o clipă.
Psalmul 10
1 De ce stai departe, Doamne,
şi Te ascunzi în vreme de necaz?
2 Cel rău îl urmăreşte cu îngâmfare pe sărman,
prinzându-l în planurile pe care le-a urzit.
3 Căci cel rău se laudă cu dorinţele sufletului său,
binecuvântându-l pe cel lacom şi dispreţuindu-L pe Domnul.
4 În aroganţa lui, cel rău gândeşte tot timpul:
„Dumnezeu nu pedepseşte! Nu este Dumnezeu!“.[a]
5 Căile lui sunt prospere în orice vreme;
judecăţile Tale sunt departe de el;
el suflă cu dispreţ împotriva tuturor duşmanilor săi.
6 El zice în inima lui: „Nu mă voi clătina!
Nu voi suferi niciodată!“
7 Gura îi este plină de blestem, înşelătorii şi ameninţări;
sub limba lui este numai necaz şi nelegiuire.
8 El locuieşte în ascunzişurile din preajma aşezărilor;
îl ucide în ascunzători pe cel nevinovat;
îşi urmăreşte victimele.
9 Pândeşte din cotlon ca leul din desiş,
pândeşte să-l prindă pe sărman,
să-l prindă pe sărman şi să-l atragă în laţul lui.
10 Victimele lui sunt zdrobite şi se prăbuşesc;
cad sub puterea lui.
11 El îşi zice în inima lui: „Dumnezeu a uitat!
Pe veci Şi-a ascuns faţa, ca să nu mai vadă!“
12 Ridică-Te, Doamne Dumnezeule! Ridică-Ţi mâna!
Nu-i uita pe cei sărmani!
13 De ce-L dispreţuieşte cel rău pe Dumnezeu?
De ce zice în inima lui: „Tu nu pedepseşti!“?
14 Tu însă vezi necazul şi mâhnirea;
te uiţi, ca să le iei în mâna Ta!
Ţie Îţi este încredinţat cel fără ajutor;
Tu eşti ajutorul orfanului.
15 Fărâmă deci braţul celui rău şi al celui nelegiuit;
cere-le socoteală de răutatea lor, ca să nu mai fie de găsit!
16 Domnul este Împărat în veci de veci!
Neamurile vor pieri din ţara Lui!
17 Tu, Doamne, asculţi dorinţa celor sărmani;
Tu le întăreşti inima, plecându-Ţi urechea la cererea lor,
18 ca să faci dreptate orfanului şi celui asuprit,
pentru ca omul, care este din ţărână, să nu mai insufle groaza.
Psalmul 11
Pentru dirijor. Al lui David.
1 La Domnul găsesc adăpost! Cum puteţi să-mi spuneţi:
„Fugi în munţii voştri ca o pasăre“?
2 Cei răi îşi încordează arcul,
îşi potrivesc săgeata pe coardă,
ca să-l ţintească pe întuneric
pe cel cu inima cinstită.
3 Când temeliile se surpă,
ce mai poate face cel drept?
4 Domnul este în Templul Său cel sfânt,
Domnul este pe tronul Lui din ceruri.
Ochii Lui privesc
şi pleoapele Lui îi cercetează pe fiii oamenilor.
5 Domnul îl cercetează pe cel drept,
dar pe cel rău şi pe cel ce iubeşte violenţa,
sufletul Lui îi urăşte.[b]
6 Peste cei răi va face să plouă cărbuni aprinşi şi pucioasă,
un vânt dogoritor este cupa de care au parte,
7 căci Domnul este drept, iubeşte dreptatea,
iar cei drepţi privesc faţa Lui.
Căderea în păcat şi consecinţele sale
3 Şarpele era mai şiret[a] decât toate fiarele câmpului, pe care Domnul Dumnezeu le făcuse. El i-a spus femeii:
– A zis oare Dumnezeu: „Să nu mâncaţi din orice pom din grădină.“?
2 – Putem să mâncăm din rodul pomilor din grădină, i-a răspuns femeia şarpelui, 3 dar Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din rodul pomului care este în mijlocul grădinii; nici să nu-l atingeţi, pentru că veţi muri negreşit!“
4 Dar şarpele i-a zis femeii:
– Nu veţi muri nicidecum! 5 Dimpotrivă, Dumnezeu ştie că, atunci când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.
6 Când a văzut că rodul pomului era bun de mâncat, plăcut la înfăţişare şi de dorit să facă pe cineva înţelept, femeia a luat din rodul lui şi a mâncat; i-a dat şi soţului ei, care era cu ea, şi a mâncat şi el. 7 Atunci li s-au deschis ochii, şi-au dat seama că sunt goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut învelitori cu ele.
8 Ei au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin grădină în adierea amurgului[b] şi s-au ascuns de Domnul Dumnezeu printre pomii din grădină. 9 Dar Domnul Dumnezeu l-a chemat pe Adam şi i-a zis:
– Unde eşti?
10 – Am auzit glasul Tău în grădină, a răspuns el, dar mi-a fost teamă pentru că eram gol; de aceea m-am ascuns.
11 Dumnezeu l-a întrebat:
– Cine ţi-a spus că eşti gol? Ai mâncat cumva din pomul din care ţi-am poruncit să nu mănânci?
12 – Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie cu mine mi-a dat din pom şi am mâncat, a răspuns Adam.
13 Atunci Domnul Dumnezeu i-a zis femeii:
– Ce ai făcut?
– Şarpele m-a înşelat şi am mâncat, a răspuns femeia.
14 Domnul Dumnezeu i-a zis şarpelui: „Pentru că ai făcut aceasta,
blestemat eşti între toate vitele
şi între toate animalele sălbatice;
pe pântece te vei târî
şi vei mânca ţărână toată viaţa.
15 Voi pune duşmănie între tine şi femeie,
între sămânţa[c] ta şi sămânţa ei;
Sămânţa ei îţi va zdrobi capul,
iar tu îi vei zdrobi călcâiul.“
16 Femeii i-a zis:
„Îţi voi mări mult durerile naşterii;
în durere vei naşte copii.
Dorinţa ta va fi pentru soţul tău,
iar el va stăpâni peste tine.[d]“
17 Iar lui Adam i-a zis: „Pentru că ai ascultat de soţia ta şi ai mâncat din pomul din care-ţi poruncisem să nu mănânci,
blestemat este pământul din cauza ta;
cu trudă îţi vei lua hrana din el
toată viaţa ta.
18 Spini şi mărăcini îţi va da,
iar tu vei mânca din plantele câmpului.
19 Cu sudoarea frunţii tale
îţi vei mânca pâinea,
până când te vei întoarce în pământ,
pentru că din el ai fost luat;
căci ţărână eşti
şi în ţărână te vei întoarce.“
20 Adam a numit-o Eva[e] pe soţia sa, pentru că ea a fost mama tuturor celor vii.
21 Domnul Dumnezeu a făcut haine de piele pentru Adam şi pentru soţia sa şi i-a îmbrăcat. 22 Atunci Domnul Dumnezeu a zis: „Omul a ajuns ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul; acum el şi-ar putea întinde mâna să ia şi din pomul vieţii ca să mănânce şi va trăi veşnic.“ 23 De aceea Domnul Dumnezeu l-a alungat pe om afară din grădina Eden, ca să muncească pământul din care a fost luat. 24 După ce l-a alungat pe om, a pus la răsăritul[f] grădinii Eden nişte heruvimi şi o sabie învăpăiată care se rotea, ca să păzească drumul spre pomul vieţii.
O mântuire atât de mare
2 De aceea, trebuie să dăm şi mai multă atenţie lucrurilor pe care le-am auzit, ca să nu fim îndepărtaţi de la ele. 2 Căci dacă Cuvântul spus prin îngeri s-a dovedit sigur, iar fiecare abatere şi neascultare şi-a primit o pedeapsă dreaptă, 3 cum vom scăpa noi, dacă suntem nepăsători faţă de o mântuire atât de mare?! Ea a fost spusă la început de Domnul şi ne-a fost adeverită de către cei ce L-au auzit, 4 în timp ce Dumnezeu Îşi întărea mărturia prin semne şi diferite minuni şi prin darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Lui.
Isus, făcut asemenea fraţilor Săi
5 Nu îngerilor le-a supus El lumea viitoare, despre care vorbim, 6 ci cineva a mărturisit solemn undeva, spunând:
„Ce este omul ca să-Ţi aminteşti de el
şi fiul omului ca să-Ţi pese de el?
7 Totuşi, Tu l-ai făcut cu puţin[a] mai prejos decât pe îngeri
şi l-ai încoronat cu slavă şi cu cinste;
8 i-ai pus totul sub picioare.“[b]
Dacă i le-a supus pe toate, n-a lăsat nimic care să nu-i fie supus, dar acum încă nu vedem că toate îi sunt supuse. 9 Îl vedem însă pe Isus, Care a fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii, încoronat acum cu slavă şi onoare datorită morţii pe care a suferit-o, pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, să guste moartea pentru toţi.
10 Cel pentru Care şi prin Care sunt toate a considerat potrivit ca, pentru a duce mulţi fii la slavă, să-L desăvârşească prin suferinţe pe Autorul mântuirii lor.
Mărturia lui Ioan Botezătorul
19 Iată mărturia lui Ioan când iudeii din Ierusalim au trimis (la el)[a] nişte preoţi şi leviţi ca să-l întrebe:
– Tu cine eşti?
20 El a mărturisit; n-a refuzat să răspundă, ci a mărturisit:
– Nu eu sunt Cristosul[b]!
21 Ei l-au întrebat:
– Atunci cine eşti? Eşti Ilie?
– Nu sunt! a răspuns el.
– Eşti Profetul[c]?
– Nu! a răspuns el.
22 Atunci i-au zis:
– Dar cine eşti? – ca să le dăm un răspuns celor ce ne-au trimis! Ce spui tu despre tine însuţi?
23 El a zis:
– Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie:
„Neteziţi calea Domnului!“,
aşa cum a spus profetul Isaia[d].
24 Ei fuseseră trimişi de către farisei[e], 25 aşa că l-au întrebat:
– Atunci, dacă nu eşti nici Cristosul, nici Ilie, nici Profetul, de ce botezi?
26 Ioan le-a răspuns:
– Eu botez cu[f] apă, dar în mijlocul vostru stă Unul pe Care voi nu-L cunoaşteţi, 27 Cel Ce vine după mine, Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua sandalei!“
28 Acestea s-au întâmplat în Betania, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.