Book of Common Prayer
Psalmul 46
Pentru dirijor. Al korahiţilor. De cântat în alamot[a]. Un cântec.
1 Dumnezeu este adăpostul şi tăria noastră,
un ajutor Care nu lipseşte niciodată în necaz!
2 De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar clătina pământul
şi s-ar zgudui munţii în inima mărilor,
3 chiar dacă i-ar vui şi i-ar fierbe apele
şi s-ar ridica până acolo încât să se cutremure munţii!Sela
4 Este un râu ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu,
Locul Sfânt al locuinţelor Celui Preaînalt.
5 Câtă vreme este Dumnezeu în mijlocul ei, ea nu se clatină;
Dumnezeu îi vine în ajutor la fiecare revărsat al zorilor.
6 Neamurile se agită, regatele se clatină;
când Îşi ridică El glasul, pământul se topeşte.
7 Domnul Oştirilor este cu noi,
Dumnezeul lui Iacov este întăritura noastră!Sela
8 Veniţi şi priviţi lucrările Domnului,
prin care El a pustiit pământul!
9 El opreşte războaiele până la capătul lumii,
zdrobeşte arcul, rupe lancea
şi arde în foc carele[b].
10 „Opriţi-vă şi recunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu!
Eu voi fi înălţat printre neamuri,
voi fi înălţat pe pământ!“
11 Domnul Oştirilor este cu noi,
Dumnezeul lui Iacov este întăritura noastră!Sela
Psalmul 97
1 Domnul împărăţeşte! Să se înveselească pământul
şi să se bucure ostroavele cele multe!
2 Norii şi negura Îl înconjoară,
dreptatea şi judecata sunt temelia tronului Său.
3 Înaintea Lui merge focul,
arzându-I duşmanii din preajmă.
4 Fulgerele Lui luminează lumea;
pământul vede şi se cutremură.
5 Munţii se topesc ca ceara înaintea Domnului,
înaintea Stăpânului întregului pământ.
6 Cerurile vestesc dreptatea Lui
şi toate popoarele văd slava Lui.
7 Sunt făcuţi de ruşine toţi cei ce slujesc chipurilor
şi cei ce se laudă cu idolii.
Toţi zeii să se închine înaintea Lui!
8 Sionul aude şi se bucură,
se veselesc fiicele lui Iuda[a]
din pricina judecăţilor Tale, Doamne!
9 Tu, Doamne, eşti Cel Preaînalt peste întreg pământul;
Tu eşti înălţat mai presus de toţi dumnezeii!
10 Cei ce iubiţi pe Domnul, urâţi răul!
El păzeşte sufletele credincioşilor Săi
şi îi scapă din mâna celor răi.
11 Lumina este semănată pentru cel drept
şi bucuria pentru cel cu inima dreaptă.
12 Bucuraţi-vă în Domnul, voi, cei drepţi!
Lăudaţi-L, amintindu-vă de sfinţenia Lui!
Psalmul 96
1 Cântaţi Domnului un cântec nou,
cântaţi Domnului, toţi locuitorii pământului!
2 Cântaţi Domnului, binecuvântaţi-I Numele!
Vestiţi în fiecare zi mântuirea Lui!
3 Istorisiţi printre neamuri slava Lui
şi printre toate popoarele – minunile Lui!
4 Căci mare este Domnul şi vrednic de laudă,
El este mai de temut decât toţi zeii.
5 Toţi zeii popoarelor sunt doar nişte idoli,
dar Domnul a făcut cerurile.
6 Măreţia şi strălucirea sunt înaintea feţei Lui,
iar puterea şi slava – în Lăcaşul Lui.
7 Familii ale popoarelor, daţi Domnului,
daţi Domnului slavă şi cinstiţi-I puterea!
8 Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Său!
Aduceţi un dar şi veniţi în curţile Lui!
9 Închinaţi-vă Domnului cu podoabe sfinte[a]!
Tremuraţi înaintea Lui, voi, de pe întreg pământul!
10 Spuneţi printre neamuri: „Domnul împărăţeşte!
De aceea lumea stă neclintită şi nu poate fi clătinată.
El va judeca popoarele cu nepărtinire.“
11 Să se bucure cerurile şi să se înveselească pământul!
Să vuiască marea şi tot ce este în ea!
12 Să tresalte câmpia şi tot ce este pe ea!
Atunci toţi copacii pădurii vor striga de bucurie
13 înaintea Domnului, căci El vine,
vine să judece pământul,
să judece lumea cu dreptate
şi popoarele după credincioşia Sa.
Psalmul 100
Un psalm de mulţumire
1 Strigaţi de bucurie către Domnul, toţi locuitorii pământului!
2 Slujiţi Domnului cu bucurie,
veniţi înaintea Lui cu strigăte de veselie!
3 Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu.
El este Acela Care ne-a întocmit şi ai Lui suntem[a];
suntem poporul Lui şi turma păşunii Lui!
4 Intraţi pe porţile Lui cu mulţumire
şi în curţile Lui – cu laudă!
Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele!
5 Căci Domnul este bun; în veci ţine îndurarea Lui
şi din neam în neam credincioşia Lui.
Robul Domnului
49 «Ascultaţi-Mă, ţinuturi de lângă mare!
Luaţi aminte, popoare de departe!
Domnul M-a chemat înainte să mă nasc;
pe când eram încă în pântecele mamei Mele, El Mi-a rostit numele.
2 Mi-a făcut gura ca o sabie ascuţită
şi M-a ascuns la umbra mâinii Sale;
M-a făcut o săgeată lustruită
şi M-a ascuns în tolba Lui.
3 Mi-a zis: ‘Tu eşti Robul Meu
Israel, cel în care Îmi voi arăta splendoarea!’
4 Dar Eu am zis: ‘Am trudit degeaba,
Mi-am irosit puterea pentru nimic şi fără nici un folos;
totuşi cauza Mea este în grija domnului,
iar răsplata Mea este la Dumnezeul Meu.’
5 Şi acum Domnul zice –
El, Care M-a întocmit din pântece pentru a fi Robul Său
şi pentru a-l aduce pe Iacov înapoi la El,
ca astfel Israel să se adune la El,
căci sunt onorat înaintea Domnului
şi Dumnezeul Meu a devenit tăria Mea –
6 El zice: ‘Este prea puţin pentru Tine să fii Robul Meu
şi să ridici seminţiile lui Iacov,
să aduci înapoi pe supravieţuitorii lui Israel.
De aceea Te-am pus să fii o lumină pentru neamuri,
ca să duci mântuirea Mea până la marginile pământului!’»
7 Aşa vorbeşte Domnul,
Răscumpărătorul lui Israel şi Sfântul său,
către Cel dispreţuit şi urât de popor,
către Robul conducătorilor:
«Regii vor vedea şi se vor ridica,
iar prinţii se vor pleca,
din pricina Domnului, Care este credincios,
a Sfântului lui Israel, Care Te-a ales.»“
22 N-am văzut nici un templu în cetate, pentru că Domnul, Dumnezeul cel Atotputernic şi Mielul sunt Templul ei. 23 Cetatea nu are nevoie nici de soare, nici de lună, ca să-i dea lumină, pentru că o luminează slava lui Dumnezeu, iar Mielul este sfeşnicul ei. 24 Neamurile vor umbla în lumina ei, iar regii pământului îşi vor aduce gloria în ea. 25 Porţile ei nu vor fi închise niciodată ziua şi acolo nu va mai fi noapte. 26 Gloria şi onoarea neamurilor vor fi aduse în ea. 27 Nimic necurat nu va intra în ea şi nimeni care trăieşte în spurcăciune şi minciună, ci doar cei care sunt scrişi în Cartea Vieţii Mielului.
14 Atunci fariseii au ieşit afară şi au ţinut sfat împotriva lui Isus, ca să-L omoare.
Isus, Robul Domnului
15 Însă Isus a înţeles aceasta şi a plecat de acolo. După El au mers mulţimi mari de oameni. El i-a vindecat pe toţi 16 şi i-a atenţionat să nu-L facă cunoscut, 17 ca să se împlinească astfel ceea ce a fost spus prin profetul Isaia, care zice:
18 „Iată-L pe Slujitorul Meu, pe Care L-am ales,
Preaiubitul Meu, în Care sufletul Meu Își găsește plăcerea!
Voi pune Duhul Meu peste El,
iar El le va vesti neamurilor dreptatea.
19 Nu se va certa, nu va striga
şi nimeni nu-I va auzi glasul pe drumuri.
20 Nu va rupe trestia zdrobită
şi nu va stinge mucul care încă mai fumegă,
până când nu va face să triumfe dreptatea!
21 Şi în Numele Lui vor nădăjdui neamurile!“[a]
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.