Book of Common Prayer
Psalmul 78
Un maschil[a] al lui Asaf
1 Poporul meu, ascultă învăţătura mea!
Deschideţi-vă urechile la cuvintele gurii mele!
2 Îmi voi deschide gura cu pilde,
voi rosti lucruri ascunse din vremuri străvechi,
3 lucruri pe care le-am auzit, lucrurile pe care le-am învăţat,
pe care ni le-au povestit strămoşii noştri.
4 Nu le vom ascunde de fiii noştri,
ci vom spune generaţiei următoare
isprăvile demne de laudă ale Domnului,
puterea şi minunile Lui pe care le-a săvârşit.
5 El a ridicat o mărturie în Iacov,
a pus o Lege în Israel
şi a poruncit strămoşilor noştri
să-şi înveţe fiii din ea,
6 pentru ca generaţia următoare,
fiii care se vor naşte, să o cunoască,
şi ei, la rândul lor, să o povestească fiilor lor;
7 să-şi pună încrederea în Dumnezeu,
să nu uite lucrările lui Dumnezeu,
ci să-I împlinească poruncile;
8 să nu fie ca strămoşii lor,
o generaţie neascultătoare şi răzvrătită,
o generaţie care nu şi-a pregătit inima
şi al cărei duh nu a fost credincios lui Dumnezeu.
9 Fiii lui Efraim, înarmaţi, trăgători cu arcul,
au dat înapoi în ziua bătăliei:
10 nu păziseră legământul lui Dumnezeu,
refuzând să umble în Legea Lui;
11 I-au uitat faptele
şi minunile pe care El le arătase,
12 minunile pe care le înfăptuise înaintea strămoşilor lor
în regiunea Ţoan din ţara Egiptului.
13 A despărţit marea şi i-a trecut prin ea,
punând apele să stea ca un zid.
14 I-a călăuzit printr-un nor ziua,
şi toată noaptea – prin lumina focului.
15 A despicat stânci în pustie,
ca să le dea să bea ape, cât adâncul de multe.
16 A făcut ca din stânci să izvorască torente
şi să curgă apa râuri-râuri.
17 Dar ei şi-au înmulţit păcatele faţă de El,
răzvrătindu-se împotriva Celui Preaînalt în pustie.
18 L-au ispitit pe Dumnezeu în inimile lor,
cerând mâncare după poftele lor.
19 Au vorbit împotriva lui Dumnezeu, zicând:
„Oare va putea Dumnezeu să ne întindă masa în pustie?
20 Desigur, El a lovit stânca
din care a ţâşnit apa şi s-au revărsat ueduri,
însă va putea El oare să ne dea şi pâine,
va putea El să dea carne poporului Său?“
21 Auzind aceasta, Domnul a străbătut tabăra.
S-a aprins un foc împotriva lui Iacov
şi a izbucnit mânia Sa împotriva lui Israel.
22 Aceasta pentru că nu s-au încrezut în Dumnezeu
şi pentru că nu şi-au pus încrederea în mântuirea Lui.
23 Totuşi El a dat porunci norilor de sus
şi a deschis porţile cerului.
24 A făcut să plouă asupra lor cu mană ca să aibă de mâncare
şi le-a dat grâu ceresc.
25 Au mâncat cu toţii pâinea celor puternici[b]
şi le-a trimis hrană pe săturate.
26 A stârnit în ceruri vântul de răsărit
şi a condus cu puterea Lui vântul din sud.
27 A plouat peste ei cu carne ca pulberea de multă
şi cu înaripate multe cât nisipul mării.
28 Le-a făcut să cadă în mijlocul taberei,
împrejurul locuinţelor lor.
29 Au mâncat şi s-au îmbuibat,
căci El le dăduse după poftele lor.
30 Dar înainte ca ei să-şi astâmpere pofta,
chiar în timp ce aveau mâncarea în gură,
31 mânia lui Dumnezeu a şi izbucnit împotriva lor,
omorând pe cei mai viguroşi dintre ei
şi doborând pe tinerii lui Israel.
32 Cu toate acestea, ei au continuat să păcătuiască
şi, în pofida minunilor Lui, ei tot nu au crezut.
33 De aceea le-a pus El capăt zilelor în deşertăciune
şi anilor lor în teroare.
34 Când îi pedepsea cu moartea, ei Îl căutau,
se întorceau şi-L căutau pe Dumnezeu cu râvnă;
35 îşi aminteau din nou că Dumnezeu fusese stânca lor,
că Dumnezeul Preaînalt fusese răscumpărătorul lor.
36 Dar Îl înşelau cu gurile lor
şi cu limba lor Îl minţeau.
37 Inima lor nu era în întregime a Lui
şi nu se încredeau în legământul Lui.
38 Totuşi El a fost milos;
le-a iertat nelegiuirea
şi nu i-a nimicit.
De multe ori Şi-a retras mânia
şi nu Şi-a aprins întreaga Lui furie.
39 Şi-a adus aminte că sunt doar carne,
doar o suflare care trece fără să se mai întoarcă.
40 De câte ori s-au răzvrătit împotriva Lui în deşert
şi L-au întristat în pustie!
41 S-au abătut din nou şi L-au ispitit pe Dumnezeu,
îndurerând astfel pe Sfântul lui Israel.
42 Nu şi-au amintit de mâna Lui –
de ziua când i-a izbăvit de duşman,
43 când Şi-a înfăptuit semnele în Egipt
şi minunile Sale în regiunea Ţoan:
44 cum le-a prefăcut râurile în sânge
şi apa din pâraie cu neputinţă de băut;
45 cum a trimis împotriva lor roiuri de muşte care i-a mâncat
şi broaşte care i-au prăpădit;
46 cum le-a dat roadele pradă omizii
şi munca lor pradă lăcustei;
47 cum le-a ruinat viile cu grindină
şi sicomorii cu lapoviţă[c];
48 cum le-a dat vitele pradă grindinei
şi cirezile pradă fulgerului;
49 cum Şi-a trimis împotriva lor mânia Lui aprinsă,
furia, indignarea şi necazul,
îngeri aducători de nenorociri;
50 cum Şi-a dat frâu liber mâniei,
fără să le scape sufletul de la moarte,
dându-le viaţa pe mâna molimei;
51 cum i-a ucis pe toţi întâii născuţi ai Egiptului,
pârga puterii din corturile lui Ham;
52 cum Şi-a condus poporul ca pe o turmă,
i-a călăuzit prin pustie ca pe o turmă de oi;
53 cum i-a condus spre locuri sigure, fără ca ei să se teamă,
în timp ce pe duşmanii lor i-a acoperit marea;
54 cum i-a adus la hotarul ţării Lui sfinte,
la muntele pe care l-a câştigat dreapta Sa;
55 cum a izgonit dinaintea lor neamuri,
cum le-a dat teritoriul în moştenire
şi a pus seminţiile lui Israel să le locuiască corturile.
56 Dar ei L-au ispitit pe Dumnezeul cel Preaînalt
şi s-au răzvrătit împotriva Lui;
nu au păzit mărturiile Lui.
57 S-au depărtat şi au fost necredincioşi asemenea părinţilor lor;
s-au schimbat devenind ca un arc defectuos.
58 L-au întărâtat la mânie prin înălţimile lor,
prin idolii lor I-au stârnit gelozia.
59 Dumnezeu a auzit, a trecut prin tabără
şi l-a respins în întregime pe Israel.
60 Apoi Şi-a părăsit Locuinţa din Şilo,
Cortul în care locuia printre oameni.
61 Şi-a lăsat tăria[d] în captivitate
şi slava – în mâna duşmanului.
62 Şi-a dat poporul pradă sabiei;
Şi-a dezlănţuit mânia asupra moştenirii Lui.
63 Tinerii Lui au fost mistuiţi de foc,
iar fecioarele Lui nu au mai fost lăudate[e].
64 Preoţii Lui au căzut răpuşi de sabie,
iar văduvele Lui nu s-au mai bocit.
65 Atunci Stăpânul S-a trezit ca unul care dormise,
ca viteazul înveselit de vin.
66 Şi-a înlăturat duşmanii;
i-a făcut de batjocură pentru totdeauna.
67 Totuşi El a lepădat cortul lui Iosif
şi nu a ales seminţia lui Efraim.
68 A ales însă seminţia lui Iuda
şi muntele Sion, pe care-l iubeşte.
69 Şi-a zidit Sfântul Lăcaş precum înălţimile
şi precum pământul pe care l-a întărit pe vecie.
70 L-a ales pe David, robul Lui,
l-a luat de la staulele oilor,
71 l-a adus dinapoia mieilor
ca să păstorească pe poporul Său, Iacov,
şi pe Israel, moştenirea Sa.
72 Iar el i-a păstorit în curăţie de inimă
şi i-a condus cu mâini pricepute.
21 „Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel: «Haideţi, adăugaţi arderile voastre de tot la jertfele voastre şi mâncaţi carnea! 22 Eu însă n-am vorbit şi nu le-am dat nici o poruncă strămoşilor voştri cu privire la arderi de tot şi jertfe, în ziua când i-am scos din ţara Egiptului, 23 ci iată porunca pe care le-am dat-o: ‘Ascultaţi de glasul Meu şi astfel Eu vă voi fi Dumnezeu, iar voi veţi fi poporul Meu. Să umblaţi în toate căile pe care vi le poruncesc, ca să vă fie bine.’ 24 Dar ei n-au ascultat şi nici n-au luat aminte, ci au urmat sfaturile şi pornirile inimii lor rele şi au mers înapoi, nu înainte. 25 Din ziua când strămoşii voştri au ieşit din ţara Egiptului şi până astăzi, zi după zi, iarăşi şi iarăşi, vi i-am trimis pe slujitorii Mei, profeţii. 26 Dar voi nu M-aţi ascultat şi nici nu aţi luat aminte. V-aţi încăpăţânat şi aţi făcut mai rău decât strămoşii voştri.» 27 Când le vei spune toate aceste cuvinte, ei nu te vor asculta; când îi vei striga, ei nu vor răspunde. 28 De aceea, să le spui astfel: «Acesta este poporul care nu ascultă glasul Domnului şi care nu ia aminte la disciplinare. Adevărul a pierit, a fugit din gura lor.»
29 Taie-ţi părul şi aruncă-l. Fă o cântare de jale pe înălţimi, căci Domnul a lepădat şi a părăsit această generaţie, care L-a mâniat. 30 Copiii lui Iuda au făcut ce este rău înaintea Mea, zice Domnul. Şi-au aşezat idolii lor urâcioşi în Casa peste care este chemat Numele Meu şi au pângărit-o. 31 Au zidit locuri înalte la Tofet, în valea Ben-Hinom, ca să-şi ardă în foc fiii şi fiicele, lucru pe care nu l-am poruncit şi care nici nu mi-a trecut prin minte.
32 De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice Tofet şi valea Ben-Hinom, ci Valea Măcelului, deoarece vor îngropa morţii la Tofet, din lipsă de loc. 33 Hoiturile poporului acestuia vor fi hrană pentru păsările cerului şi pentru animalele pământului şi nimeni nu le va speria. 34 Voi face să înceteze în cetăţile lui Iuda şi pe străzile Ierusalimului strigătele de bucurie şi de veselie, cântecele mirelui şi ale miresei, căci ţara va deveni un pustiu.
13 Avraam sau sămânţa lui au primit promisiunea că vor moşteni lumea nu prin Lege, ci prin dreptatea care vine prin credinţă. 14 Căci dacă moştenitori ar fi cei ce sunt sub Lege, atunci credinţa n-ar mai însemna nimic, iar promisiunea ar fi fără valoare, 15 întrucât Legea aduce mânie. Unde nu există Lege, nu există nici abatere. 16 De aceea este prin credinţă: ca să poată fi prin har, aşa încât promisiunea să fie valabilă pentru toţi urmaşii, nu doar pentru cei ce sunt sub Lege, ci şi pentru cei ce au credinţa lui Avraam, care este tatăl nostru, al tuturor, 17 aşa cum este scris: „Te-am făcut tatăl multor neamuri.“[a] El este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în Care a crezut, Care învie morţii şi Care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi. 18 Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut că va deveni tatăl multor neamuri, potrivit cu ceea ce i-a fost spus: „Atât de numeroşi vor fi urmaşii tăi!“[b] 19 Şi el n-a slăbit în credinţă când a observat că trupul său era aproape de moarte – avea aproape o sută de ani – şi că pântecele Sarei era mort. 20 El n-a pus la îndoială promisiunea lui Dumnezeu, ci a fost întărit prin credinţă, slăvindu-L pe Dumnezeu 21 şi fiind sigur că Dumnezeu poate să facă ceea ce a promis. 22 De aceea credinţa i-a fost socotită dreptate. 23 Acum, „i-a fost socotită“ n-a fost scris doar pentru el, 24 ci şi pentru noi, cărora urmează să ne fie socotită, nouă, care credem în Cel Ce L-a înviat dintre cei morţi pe Isus, Domnul nostru, 25 Care a fost dat pentru păcatele noastre şi Care a fost înviat pentru îndreptăţirea noastră.
Isus, Apa vieţii
37 În ultima zi a sărbătorii, ziua cea mare, Isus S-a ridicat şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea! 38 Cel ce crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, aşa cum zice Scriptura!“[a] 39 Spunea aceasta despre Duhul pe Care urmau să-L primească cei ce cred în El. Căci Duhul nu fusese încă dat, pentru că Isus nu fusese încă proslăvit.
40 Când au auzit aceste cuvinte, unii din mulţime ziceau: „Acesta este într-adevăr Profetul!“ 41 Alţii ziceau: „Acesta este Cristosul!“, iar alţii ziceau: „Cum, din Galileea va veni Cristosul?! 42 Nu spune Scriptura că Cristosul va veni din sămânţa lui David[b] şi din Betleem[c], satul de unde era David?“ 43 Aşa că s-a făcut dezbinare în mulţime din cauza Lui. 44 Unii dintre ei voiau să-L prindă, însă nimeni n-a pus mâinile pe El.
Necredinţa conducătorilor religioşi
45 Gărzile s-au întors la conducătorii preoţilor şi la farisei, iar aceştia le-au întrebat:
– De ce nu L-aţi adus?
46 Gărzile au răspuns:
– Niciodată n-a vorbit cineva astfel!
47 Fariseii le-au zis:
– Nu cumva aţi fost duşi şi voi în rătăcire?! 48 A crezut în El vreunul dintre conducători sau dintre farisei?! 49 Însă mulţimea aceasta care nu cunoaşte Legea este blestemată!
50 Nicodim, cel care venise la Isus mai înainte şi care era unul dintre ei, le-a zis:
51 – Oare condamnă Legea noastră un om înainte să-l asculte şi să ştie ce face?
52 Ei i-au răspuns:
– Nu cumva eşti şi tu din Galileea? Cercetează şi vei vedea că din Galileea nu se ridică niciodată vreun profet[d]!
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.