Book of Common Prayer
Psalmul 37[a]
Al lui David
1 Nu te mânia din pricina celor răi
şi nu-i invidia pe cei ce săvârşesc răul,
2 căci ei se usucă repede ca iarba
şi se veştejesc precum verdeaţa!
3 Încrede-te în Domnul şi fă binele!
Locuieşte în ţară şi veghează să umbli în credincioşie[b]!
4 Desfătarea ta să fie Domnul
şi El va împlini cererile inimii tale!
5 Încredinţează-ţi calea în mâna Domnului,
încrede-te în El, şi El va lucra.
6 El va face să răsară dreptatea ta ca zorii
şi cauza ta dreaptă[c] – ca miezul zilei.
7 Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El,
nu te mânia din pricina celui ce reuşeşte în umblarea lui,
a celui ce-şi împlineşte planurile lui rele.
8 Renunţă la mânie, părăseşte furia!
Nu te mânia, căci mânia duce numai la rău!
9 Fiindcă cei ce fac răul vor fi stârpiţi,
dar numai cei ce nădăjduiesc în Domnul vor moşteni ţara!
10 Încă puţină vreme şi cel rău nu va mai fi;
te vei uita la locul unde era şi nu va mai fi.
11 Cei blânzi însă vor moşteni ţara[d]
şi se vor bucura de belşug de pace!
12 Cel rău unelteşte împotriva celui drept,
scrâşneşte din dinţi împotriva lui.
13 Dar Stăpânul râde de el,
căci ştie că-i soseşte şi lui ziua.
14 Cei răi îşi scot sabia,
îşi încordează arcul,
ca să-l doboare pe cel sărman şi pe cel nevoiaş,
să-i înjunghie pe cei ale căror căi sunt drepte.
15 Cu săbiile lor însă îşi vor străpunge propriile inimi,
iar arcurile le vor fi zdrobite.
16 Mai bun este puţinul celui drept,
decât belşugul multor răi,
17 căci braţele celor răi vor fi frânte,
dar Domnul îi sprijină pe cei drepţi.
18 Domnul cunoaşte zilele celor integri.
Moştenirea lor va fi pe vecie.
19 Ei nu sunt făcuţi de ruşine în vreme rea,
iar în zile de foamete vor fi săturaţi.
20 Cei răi vor pieri însă,
iar duşmanii Domnului vor fi
ca cele mai frumoase păşuni;
vor trece, ca fumul vor trece.
21 Cel rău împrumută, dar nu mai dă înapoi;
cel drept însă este milos şi înapoiază.
22 Cei ce sunt binecuvântaţi de El vor moşteni ţara,
dar cei ce sunt blestemaţi de El vor fi stârpiţi.
23 Domnul întăreşte paşii omului,
atunci când Îşi găseşte plăcere în calea lui.
24 Când acesta cade, nu este doborât de tot,
căci Domnul îl sprijină cu mâna Sa.
25 Din tinereţea mea şi până la bătrâneţe
nu am văzut vreun om drept părăsit,
nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea.
26 El este milos în fiecare zi şi dă cu împrumut,
iar urmaşii lui vor fi o binecuvântare[e].
27 Deci depărtează-te de rău şi fă binele!
Atunci vei putea locui în ţară pentru totdeauna!
28 Domnului Îi place să facă dreptate
şi nu-Şi părăseşte credincioşii!
Totdeauna ei sunt păziţi,
dar urmaşii celor răi vor fi stârpiţi.
29 Cei drepţi vor moşteni ţara,
o vor locui pe vecie.
30 Gura celui drept rosteşte cuvinte înţelepte,
iar limba lui grăieşte cu dreptate.
31 El poartă în inimă Legea Dumnezeului său,
şi astfel picioarele[f] nu-i alunecă.
32 Cel rău îl pândeşte pe cel drept,
căutând să-l omoare,
33 însă Domnul nu-l dă pe mâna lui
şi nu-l lasă să fie osândit la judecata lui.
34 Nădăjduieşte în Domnul
şi păzeşte calea Lui,
iar El te va înălţa ca să stăpâneşti ţara
şi vei vedea nimicirea celor răi!
35 L-am văzut pe cel rău în toată puterea lui,
întinzându-se ca un copac bogat, bine sădit în ţara lui.
36 Dar când am trecut încă o dată pe acolo, nu mai era;[g]
l-am căutat, dar nu l-am mai găsit.
37 Uită-te la cel cinstit, priveşte-l pe cel integru,
căci omul paşnic are viitor!
38 Răzvrătiţii vor fi nimiciţi cu toţii;
viitorul celor răi va fi retezat.
39 Izbăvirea celor drepţi vine de la Domnul,
Care le este refugiu în vreme de necaz.
40 Domnul îi ajută şi îi scapă;
îi scapă de cei răi şi îi eliberează,
pentru că au căutat scăparea la El.
Turnul Babel
11 Tot pământul vorbea o singură limbă şi folosea aceleaşi cuvinte. 2 Venind dinspre răsărit[a], oamenii au găsit o câmpie în ţara Şinar[b] şi s-au aşezat acolo. 3 Ei şi-au spus unul altuia: „Haideţi să facem cărămizi şi să le ardem bine.“ Ei foloseau cărămizi în loc de pietre şi smoală în loc de mortar. 4 Apoi au zis: „Haidem să ne construim o cetate şi un turn cu vârful până la cer şi să ne facem un nume, altfel vom fi împrăştiaţi pe tot pământul.“
5 Domnul S-a coborât să vadă cetatea şi turnul pe care oamenii le construiau. 6 Domnul a zis: „Ei sunt un singur popor, toţi au aceeaşi limbă, iar acesta este doar începutul a ceea ce vor să facă; nimic din ceea ce şi-au propus să facă nu va fi imposibil pentru ei. 7 Haidem să Ne coborâm şi să le încurcăm acolo limba, pentru ca ei să nu-şi mai înţeleagă limba unul altuia.“ 8 Astfel, Domnul i-a împrăştiat de acolo pe tot pământul, iar ei au încetat să mai construiască cetatea. 9 De aceea cetatea a fost numită Babel[c], pentru că acolo Domnul a încurcat limba întregului pământ şi apoi i-a împrăştiat pe tot pământul.
Garanţia promisiunii lui Dumnezeu
13 Când Dumnezeu i-a făcut o promisiune lui Avraam, pentru că nu avea pe nimeni mai mare pe care să jure, a jurat pe Sine Însuşi, 14 spunând: „Te voi binecuvânta cu adevărat şi-ţi voi înmulţi foarte mult urmaşii.“[a] 15 Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a obţinut promisiunea. 16 Oamenii jură pe cineva mai mare decât ei, iar un jurământ, care face cunoscut faptul că un lucru este adevărat şi sigur, pune capăt oricăror dispute dintre ei. 17 În acelaşi fel, când Dumnezeu a vrut să le arate mai clar moştenitorilor promisiunii caracterul neschimbător al planului Său, El a garantat acest lucru printr-un jurământ, 18 pentru ca, prin două lucruri neschimbătoare, în care este imposibil ca Dumnezeu să fie găsit mincinos, noi să avem siguranţă şi astfel să fim puternic încurajaţi să punem mâna pe nădejdea care ne stă înainte. 19 Avem această nădejde ca pe o ancoră pentru suflet, fermă şi sigură, şi care pătrunde în partea dinăuntru, dincolo de draperie[b] 20 unde, pentru a ne arăta calea, Isus, Care a intrat înaintea noastră, a intrat pentru noi. El a devenit Mare Preot pentru totdeauna, potrivit rânduielii lui Melhisedek.
Isus şi femeia samariteancă
4 Când Isus[a] a aflat că fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decât Ioan – 2 cu toate că nu Isus Însuşi boteza, ci ucenicii Lui – 3 a părăsit Iudeea şi S-a întors iarăşi în Galileea. 4 Trebuia să treacă prin Samaria[b], 5 prin urmare, a ajuns într-o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care Iacov i-l dăduse fiului său Iosif. 6 Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, obosit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână. Era cam pe la ceasul al şaselea[c].
7 O femeie din Samaria a venit să scoată apă. Isus i-a zis:
– Dă-Mi să beau!
8 Ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de mâncare.
9 Femeia samariteancă I-a zis:
– Cum de Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteancă?!
Iudeii, într-adevăr, nu au legături cu samaritenii[d].
10 Isus i-a răspuns:
– Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel Ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!“, tu însăţi I-ai fi cerut, şi El ţi-ar fi dat apă vie!
11 Femeia I-a zis:
– Domnule, n-ai găleată, iar fântâna este adâncă. De unde ai deci această apă vie?! 12 Eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna şi care a băut el însuşi din ea, atât el, cât şi fiii şi turmele lui?
13 Isus i-a răspuns:
– Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete. 14 Dar celui ce bea din apa pe care i-o voi da Eu, nu-i va mai fi sete în veac, ci apa pe care i-o voi da Eu va deveni în el un izvor de apă, ţâşnind spre viaţa veşnică.
15 Femeia I-a zis:
– Domnule, dă-mi şi mie această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin până aici să scot!
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.