Book of Common Prayer
Psalmul 80
Pentru dirijor. De cântat ca şi „Crinii mărturiei“. Al lui Asaf. Un psalm.
1 Ascultă-ne, Păstor al lui Israel,
Tu, Care-l conduci pe Iosif ca pe o turmă!
Tu, Care tronezi deasupra heruvimilor, străluceşte
2 peste Efraim, Beniamin şi Manase!
Trezeşte-Ţi puterea
şi vino să ne salvezi!
3 Dumnezeule, adu-ne înapoi!
Fă să lumineze faţa Ta peste noi
şi vom fi eliberaţi!
4 Doamne, Dumnezeul Oştirilor,
până când te vei mai mânia
la auzul rugăciunii poporului Tău?
5 Îi hrăneşti cu pâine plămădită cu lacrimi
şi îi adapi cu lacrimi din plin.
6 Ne-ai făcut măr de discordie pentru vecinii noştri,
spre batjocura duşmanilor noştri.
7 Dumnezeu al Oştirilor[a], adu-ne înapoi!
Fă să lumineze faţa Ta peste noi
şi vom fi eliberaţi!
8 Ai adus o vie din Egipt,
ai alungat neamuri şi ai plantat-o.
9 I-ai făcut loc,
iar ea a prins rădăcini
şi a umplut ţara.
10 Munţii au fost acoperiţi de umbra viei,
şi cedrii lui Dumnezeu de ramurile ei.
11 Îşi trimitea mlădiţele până la mare[b],
până la râu[c] se întindeau vlăstarele ei.
12 De ce i-ai străpuns gardul
ca să o culeagă astfel toţi cei ce trec pe drum?
13 O râmă mistreţul din pădure
şi o pasc fiarele câmpului.
14 Dumnezeu al Oştirilor[d], întoarce-Te, Te rog!
Priveşte din ceruri şi ia aminte!
Cercetează via aceasta,
15 rădăcina pe care a sădit-o dreapta Ta,
fiul pe care l-ai înălţat pentru Tine!
16 Este arsă de foc şi tăiată.
Poporul Tău piere din pricina mustrării feţei Tale.
17 Mâna Ta să fie peste omul dreptei Tale,
peste fiul omului pe care l-ai înălţat pentru Tine!
18 Atunci noi nu ne vom mai întoarce de la Tine!
Înviorează-ne şi vom chema Numele Tău!
19 Doamne, Dumnezeul Oştirilor, adu-ne înapoi!
Fă să lumineze faţa Ta peste noi
şi vom fi eliberaţi!
Psalmul 77
Pentru dirijor. Pentru Iedutun[a]. Al lui Asaf. Un psalm.
1 Glasul meu s-a înălţat către Dumnezeu;
am strigat cu glasul meu către Dumnezeu şi El m-a ascultat.
2 În ziua necazului meu L-am căutat pe Stăpân.
Noaptea îmi ţineam întinsă mâna în rugăciune,
iar sufletul meu refuza să fie mângâiat.
3 Mi-am adus aminte de Dumnezeu şi am oftat,
am cugetat şi duhul mi-a căzut în leşin.Sela
4 Tu ai păstrat lumina ochilor mei,
chiar dacă am fost atât de răvăşit, încât nici nu puteam să mai vorbesc.
5 Mi-am adus aminte de zilele de odinioară,
de anii de demult;
6 mi-am amintit de cântecele mele din timpul nopţii.
Am cugetat în inima mea, m-am întrebat în duhul meu:
7 „Oare Stăpânul leapădă pentru totdeauna?
Să nu mai fie niciodată binevoitor?
8 Oare Şi-a oprit îndurarea pe vecie?
A pus El oare capăt promisiunii Lui din neam în neam?
9 Oare a uitat Dumnezeu de îndurare?
În mânia Lui, Şi-a retras El oare mila?“Sela
10 Atunci am zis: „Ceea ce mă face să sufăr
este că dreapta Celui Preaînalt s-a schimbat[b].“
11 Dar îmi voi aminti lucrările Domnului;
da, îmi voi aduce aminte de minunile Tale de odinioară!
12 Voi cugeta la toate faptele Tale,
mă voi gândi la minunile Tale.
13 Dumnezeule, calea Ta este sfântă!
Care zeu este atât de mare ca Dumnezeu[c]?
14 Tu eşti Dumnezeul înfăptuitor de minuni!
Tu Ţi-ai descoperit puterea popoarelor!
15 Cu braţul Tău Ţi-ai răscumpărat poporul,
pe fiii lui Iacov şi ai lui Iosif.Sela
16 Când Te-au văzut apele, Dumnezeule,
când Te-au văzut apele, s-au învolburat,
iar adâncurile s-au cutremurat.
17 Norii au revărsat apa,
tunetul a bubuit în cer,
iar săgeţile Tale s-au împrăştiat în toate părţile.
18 Bubuitul tunetului Tău trecea prin vijelie,
iar fulgerele luminau lumea;
pământul s-a clătinat şi s-a zguduit.
19 Calea Ta a trecut prin mare,
iar cărarea Ta – prin ape mari,
şi nu Ţi s-au mai cunoscut urmele.
20 Ţi-ai condus poporul ca pe o turmă,
prin mâna lui Moise şi a lui Aaron.
Psalmul 79
Un psalm al lui Asaf
1 Dumnezeule, au intrat neamurile pe proprietatea Ta,
au întinat Templul Tău cel sfânt
şi au prefăcut Ierusalimul în ruine!
2 Au dat leşurile slujitorilor Tăi
drept hrană păsărilor cerului
şi carnea credincioşilor Tăi au dat-o fiarelor pământului.
3 Le-au vărsat sângele aşa cum se varsă apa
împrejurul Ierusalimului
şi nu s-a găsit nimeni care să-i îngroape.
4 Am fost de batjocura vecinilor noştri,
de râsul şi de ocara celor ce ne înconjoară.
5 Până când vei mai fi mânios, Doamne?
Pentru totdeauna?
Până când va mai arde gelozia Ta ca focul?
6 Revarsă-Ţi mânia peste neamurile
care nu Te cunosc
şi peste regatele
care nu cheamă Numele Tău,
7 căci l-au mâncat pe Iacov
şi i-au nimicit locuinţa.
8 Nu-Ţi aminti de păcatele noastre dintâi[a]!
Grăbeşte-Te să ne ieşi înainte cu mila Ta,
căci suntem foarte nenorociţi.
9 Ajută-ne, Dumnezeul mântuirii noastre,
pentru slava Numelui Tău!
Izbăveşte-ne şi fă ispăşire pentru păcatele noastre
din pricina Numelui Tău!
10 De ce să zică neamurile:
„Unde le este Dumnezeul?“
Să se facă de cunoscut printre neamuri, chiar sub privirea noastră,
răzbunarea pentru sângele vărsat al slujitorilor Tăi!
11 Fie să ajungă la Tine strigătul prizonierilor;
prin tăria braţului Tău, scapă-i pe cei condamnaţi la moarte!
12 Vecinilor noştri răsplăteşte-le înşeptit
batjocura cu care Te-au batjocorit, Stăpâne!
13 Atunci noi, poporul Tău, turma păşunii Tale,
Te vom lăuda mereu,
vom vesti laudele Tale din generaţie în generaţie!
Vindecarea lui Naaman
5 Naaman era conducătorul oştirii regelui Aramului[a]. El era un om important pentru stăpânul său şi totodată foarte respectat, pentru că prin el dăduse Domnul victorie lui Aram. Însă omul acesta, care ajunsese un războinic viteaz, era lepros[b].
2 Arameii ieşiseră la luptă în cete şi luaseră captivă o tânără din ţara lui Israel. Ea a ajuns slujitoarea soţiei lui Naaman. 3 Într-o zi ea a zis stăpânei sale: „Dacă stăpânul meu ar merge la profetul din Samaria, el l-ar vindeca de lepra lui.“ 4 Naaman s-a dus la stăpânul său şi i-a făcut de cunoscut tot ce i-a spus tânăra israelită. 5 Şi regele Aramului i-a zis: „Du-te, căci voi trimite o scrisoare regelui lui Israel!“ Naaman a plecat luând cu el zece talanţi[c] de argint, şase mii se şecheli[d] de aur şi zece rânduri de haine. 6 El i-a înmânat regelui lui Israel scrisoarea care spunea astfel: „Când scrisoarea aceasta îţi va fi înmânată vei şti că trebuie să-l vindeci pe slujitorul meu, Naaman, de lepra lui.“ 7 După ce a citit scrisoarea, regele lui Israel şi-a sfâşiat hainele şi a zis: „Sunt eu Dumnezeu ca să omor şi să înviez? De ce-mi spune să vindec un om de lepra lui? Să ştiţi dar şi să înţelegeţi că el caută motiv de ceartă cu mine.“
8 Când a auzit Elisei, omul lui Dumnezeu, că regele lui Israel şi-a sfâşiat hainele, a trimis să spună regelui: „De ce ţi-ai sfâşiat hainele? Trimite-l la mine şi va şti că există un profet în Israel!“ 9 Naaman a venit cu alaiul său de cai şi care şi s-a oprit la poarta casei lui Elisei. 10 Elisei i-a trimis un mesager, spunându-i: „Du-te şi spală-te în Iordan de şapte ori, iar carnea ţi se va vindeca şi vei fi curat.“ 11 Dar Naaman s-a mâniat şi a plecat zicând: „Eu credeam că va ieşi la mine, se va opri înaintea mea şi va chema Numele Domnului, Dumnezeul lui, iar pe urmă îşi va pune mâna peste rană şi mă va vindeca de lepră. 12 Nu sunt oare Abana şi Parpar, râurile Damascului, mai bune decât toate apele Israelului? Nu puteam să mă spăl în ele şi să fiu curat?“ Apoi s-a întors şi a plecat plin de mânie. 13 Dar slujitorii lui s-au apropiat de el şi i-au zis: „Părinte, dacă profetul ţi-ar fi spus să faci un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult acum, când ţi-a spus să te speli ca să fii curat!“ 14 Atunci s-a coborât şi s-a cufundat de şapte ori în Iordan, aşa cum i-a spus omul lui Dumnezeu, iar carnea lui a devenit iarăşi ca aceea a unui copilaş şi s-a curăţit. 15 Apoi Naaman împreună cu toţi însoţitorii lui s-au întors la omul lui Dumnezeu. Când a ajuns, s-a oprit înaintea lui şi i-a zis:
– Acum ştiu că nu este alt Dumnezeu pe tot pământul decât în Israel. Primeşte, te rog, un dar din partea slujitorului tău.
16 Dar Elisei i-a răspuns:
– Viu este Domnul, al Cărui slujitor sunt, că nu voi lua nimic.
Şi cu toate că Naaman a insistat, Elisei a refuzat darul.
17 – Dacă nu vrei, a zis Naaman, dă voie, te rog, slujitorului tău să încarce pământ, atât cât pot duce doi catâri, pentru că de-acum înainte slujitorul tău nu va mai aduce arderi de tot sau jertfe altor dumnezei, ci numai Domnului. 18 Iată totuşi ce-L rog pe Domnul să-i ierte slujitorului tău: când stăpânul meu intră în templul lui Rimon[e] să se închine acolo, sprijinindu-se de braţul meu, mă închin şi eu în templul lui Rimon. Să-l ierte deci Domnul pe slujitorul tău când mă voi închina în templul lui Rimon.
19 Elisei i-a răspuns:
– Du-te în pace.
După ce Naaman a plecat de la el şi a străbătut o anumită distanţă,
8 Sunteţi deja sătui! V-aţi îmbogăţit deja! Aţi început să domniţi fără noi! Şi măcar de aţi domni, ca să domnim şi noi împreună cu voi! 9 Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, nişte condamnaţi la moarte, un spectacol pentru lume, pentru îngeri şi pentru oameni. 10 Noi suntem „nebuni“ de dragul lui Cristos, iar voi sunteţi înţelepţi în Cristos; noi suntem slabi, iar voi sunteţi puternici; voi sunteţi onoraţi, iar noi suntem dezonoraţi. 11 Până acum suntem flămânzi şi însetaţi, suntem în zdrenţe, suntem bătuţi şi fără casă 12 şi trudim lucrând cu mâinile noastre. Când suntem blestemaţi, binecuvântăm; când suntem persecutaţi, îndurăm; 13 când suntem defăimaţi, încurajăm. Am ajuns până în ziua de azi ca gunoiul acestei lumi, mizeria tuturor.
14 Nu vă scriu acestea ca să vă fac de ruşine, ci ca să vă sfătuiesc ca pe nişte copii preaiubiţi ai mei. 15 Chiar dacă aţi avea zece mii de călăuze în Cristos, totuşi nu aveţi mai mulţi părinţi, pentru că eu v-am născut în Cristos Isus, prin Evanghelie. 16 Vă îndemn deci, fiţi imitatorii mei! 17 De aceea vi l-am trimis pe Timotei, copilul meu preaiubit şi credincios în Domnul; el vă va reaminti căile mele în Cristos Isus, aşa cum le învăţ eu în toate bisericile. 18 Unii dintre voi au devenit aroganţi, ca şi cum n-aş veni la voi. 19 Însă, dacă Domnul va vrea, voi veni curând, şi atunci voi vedea nu cuvintele, ci puterea celor ce au devenit aroganţi. 20 Căci Împărăţia lui Dumnezeu[a] nu stă în cuvinte, ci în putere. 21 Ce vreţi? Să vin la voi cu nuiaua sau cu dragoste şi cu duhul blândeţii?
Despre mânie şi ucidere
21 Aţi auzit că li s-a zis celor din vechime: «Să nu ucizi![a] Oricine ucide va cădea sub pedeapsa judecăţii». 22 Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său[b] va cădea sub pedeapsa judecăţii şi oricine îi va zice fratelui său: «Prostule![c]» va cădea sub pedeapsa Sinedriului[d]; iar cel ce-i va zice: «Nebunule[e]!» va cădea sub pedeapsa focului Gheenei[f].
23 Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, 24 lasă-ţi darul acolo, înaintea altarului, şi du-te mai întâi să te împaci cu fratele tău. Apoi vino şi adu-ţi darul.
25 Caută să te împaci cât mai repede cu acuzatorul tău, câtă vreme eşti cu el pe drum, ca nu cumva acuzatorul tău să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului şi să fii aruncat în închisoare! 26 Adevărat îţi spun că nu vei ieşi de acolo până când nu vei fi plătit şi ultimul codrantes[g]!
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.