Book of Common Prayer
Psalmul 137
1 Pe malurile râurilor Babilonului,
stăteam jos şi plângeam amintindu-ne de Sion.
2 Ne atârnaserăm lirele
în sălciile din ţinutul acela,
3 căci acolo, cei ce ne-au înrobit ne cereau cântece,
asupritorii noştri ne cereau bucurie:
„Cântaţi-ne din cântecele Sionului!“
4 Cum să cântăm noi cântecele Domnului
pe un pământ străin?
5 Ierusalime, dacă te voi uita,
să-şi uite şi dreapta mea destoinicia!
6 Limba mea să se lipească de cerul gurii mele
dacă nu îmi voi aminti de tine
şi dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!
7 Doamne, adu-Ţi aminte de edomiţii
care, la căderea Ierusalimului,
ziceau: „Radeţi!
Radeţi tot până la temelie!“
8 Fiică a Babilonului, sortită pustiirii!
Ferice de acela care-ţi va răsplăti
ceea ce tu ne-ai făcut!
9 Ferice de cel ce-i va apuca pe copiii tăi
şi-i va zdrobi de stâncă!
Psalmul 144
Al lui David
1 Binecuvântat să fie Domnul, Stânca mea,
Cel Ce-mi deprinde mâinile pentru luptă
şi degetele pentru război,
2 Binefăcătorul[a] meu, Fortăreaţa mea,
Întăritura mea, Izbăvitorul meu,
Scutul meu, Cel în Care mă încred,
Cel Care-mi supune poporul![b]
3 Doamne, ce este omul, ca să-Ţi pese de el,
ce este fiul omului, ca să te gândeşti la el?
4 Omul este ca un abur,
iar zilele lui sunt ca umbra care trece.
5 Doamne, apleacă-Ţi cerurile şi coboară;
atinge munţii, ca să fumege!
6 Aprinde fulgerul şi împrăştie-i pe duşmanii mei;
aruncă săgeţile Tale şi pune-i pe fugă!
7 Întinde-Ţi mâna din înălţime!
Scapă-mă şi izbăveşte-mă
din apele cele mari,
din mâna fiilor celui străin,
8 a căror gură vorbeşte nimicuri[c]
şi a căror dreaptă este înşelătoare!
9 Dumnezeule, Îţi voi cânta un cântec nou,
Îţi voi cânta cu lira cu zece corzi,
10 Ţie, Care le dai regilor biruinţa,
Care îl scapi pe robul Tău, David, de sabia celui rău!
11 Numai scapă-mă, izbăveşte-mă
din mâna fiilor celui străin,
a căror gură vorbeşte nimicuri
şi a căror dreaptă este înşelătoare!
12 Atunci fiii noştri, în tinereţea lor, vor fi ca nişte plante
bine crescute,
fetele noastre sunt ca nişte stâlpi sculptaţi
care susţin[d] un palat.
13 Grânarele noastre vor fi pline,
gemând de tot felul de roade;
turmele şi cirezile noastre ni se vor înmulţi cu miile
şi cu zecile de mii pe păşunile noastre;
14 vitele noastre vor fi bine hrănite;[e]
nu vom avea parte nici de spărturi de ziduri,
nici de înrobire,
nici de ţipăt pe uliţele noastre.
15 Ferice de poporul care are parte de acestea!
Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!
Psalmul 104
1 Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul!
Doamne, Dumnezeul meu, Tu eşti nemărginit de mare!
Tu eşti îmbrăcat cu splendoare şi măreţie!
2 Tu Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta;
Tu întinzi cerurile ca pe un cort,
3 şi pui grinzile odăilor lui de sus pe ape;
din nori Îţi faci car,
şi umbli pe aripile vântului.
4 Din vânturi Tu Îţi faci îngeri
şi din flăcări de foc – slujitori.
5 Tu ai statornicit pământul pe temeliile lui,
ca să nu se clatine niciodată.
6 Îl acoperiseşi cu adâncul ca şi cu o haină.
Apele stăteau pe munţi,
7 dar la mustrarea Ta au fugit,
la bubuitul tunetului Tău au luat-o la fugă.
8 S-au scurs de pe munţi, au coborât în văi,
în locul pe care îl hotărâseşi pentru ele.
9 Le-ai pus un hotar peste care nu au voie să treacă,
ca să nu se întoarcă şi să acopere pământul.
10 El face să ţâşnească izvoarele în văi
şi ele curg printre munţi.
11 Toate fiarele câmpului se adapă din ele
şi măgarii sălbatici îşi potolesc setea acolo.
12 Pe malul lor îşi fac cuibul păsările cerului
care-şi fac auzit glasul din frunziş.
13 Din odăile de sus, El udă munţii;
pământul se satură de rodul lucrărilor Tale.
14 El face să crească iarbă pentru vite
şi verdeţuri pe care omul să le cultive.
El face astfel să răsară hrană din pământ:
15 vinul care înveseleşte inima omului,
uleiul care dă strălucire feţei
şi hrana care întăreşte inima omului.
16 Copacii Domnului sunt bine udaţi,
cedrii Libanului pe care El i-a sădit.
17 În ei îşi fac cuibul păsările;
barza îşi are casa în pini.
18 Munţii cei înalţi sunt ai caprelor sălbatice,
iar stâncile sunt un adăpost pentru viezurii de stâncă[a].
19 El a făcut luna să arate vremurile,
iar soarele ştie când să apună.[b]
20 Tu aduci întunericul şi se face noapte;
atunci toate fiarele pădurii încep să mişune.
21 Puii de leu rag de foame,
cerându-şi hrana de la Dumnezeu.
22 Când răsare soarele, se adună
şi se culcă în cotloanele lor.
23 Atunci iese omul la lucrul lui,
la munca lui, până seara.
24 Ce măreţe sunt lucrările Tale, Doamne!
Toate le-ai făcut cu înţelepciune;
pământul este plin de creaturile Tale.
25 Iată marea cât de încăpătoare şi de întinsă este!
În ea mişună vieţuitoare fără număr,
vieţuitoare mici şi mari.
26 Corăbiile o străbat,
în ea se joacă leviatanul[c], pe care l-ai făcut Tu.
27 Toate nădăjduiesc în Tine
ca să le dai hrana la vreme.
28 Tu le-o dai, ele o primesc;
Îţi deschizi mâna, ele se satură de bunătăţi;
29 Îţi ascunzi faţa, ele se îngrozesc;
le iei suflarea, ele mor
şi se întorc în ţărână;
30 Îţi trimiţi Duhul[d], ele sunt plăsmuite,
înnoind astfel faţa pământului.
31 Fie ca slava Domnului să dăinuiască veşnic!
Domnul să se bucure de lucrările Sale,
32 El, Care atunci când priveşte pământul, acesta tremură,
iar când atinge munţii, aceştia fumegă.
33 Voi cânta Domnului toată viaţa mea,
voi cânta Dumnezeului meu cât voi fi!
34 Fie plăcută Domnului cugetarea mea!
Eu mă voi bucura în Domnul.
35 Să piară păcătoşii de pe pământ
şi cei răi să nu mai fie!
Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul!
Lăudaţi-L pe Domnul!
Ultimele cuvinte ale lui David
23 Acestea sunt cele din urmă cuvinte ale lui David:
Rostirea lui David, fiul lui Işai,
rostirea omului înălţat de Dumnezeu,
unsul Dumnezeului lui Iacov
şi cântăreţul plăcut al lui Israel:
2 „Duhul Domnului vorbeşte prin mine
şi Cuvântul Lui este pe limba mea.
3 Dumnezeul lui Israel a vorbit,
Stânca lui Israel mi-a zis:
«Cel care-i cârmuieşte pe oameni cu dreptate,
stăpânind cu frică de Dumnezeu,
4 este ca lumina dimineţii,
atunci când răsare soarele într-o dimineaţă senină;
el seamănă cu razele soarelui după ploaie,
care fac să crească iarba din pământ».
5 Nu este aşa Casa mea faţă de Dumnezeu?
Căci El a încheiat cu mine un legământ veşnic,
bine întocmit în toate privinţele şi bine păzit.
Nu va face El să răsară din acesta
tot ce este spre mântuirea şi bucuria mea?
6 Nelegiuiţii însă sunt toţi ca nişte spini buni de aruncat,
pe care nu poţi să-i iei cu mâna.
7 Oricine îi atinge foloseşte o unealtă de fier
sau mânerul unei suliţe
şi-i arde pe loc.
13 Altădată, pe timpul secerişului, cei trei, dintre cele treizeci de căpetenii, au venit la David, la peştera Adulam, în timp ce o trupă de filisteni îşi aşezase tabăra în valea Refaim. 14 David se afla atunci în fortăreaţă[a], iar garnizoana filistenilor se afla la Betleem. 15 Lui David i s-a făcut sete şi a întrebat: „Cine îmi va aduce apă din fântâna de lângă poarta Betleemului?“ 16 Cei trei viteji au răzbit prin tabăra filistenilor, au scos apă din fântâna de lângă poarta Betleemului şi au adus-o cu bine la David. El însă nu a vrut s-o bea, ci a vărsat-o înaintea Domnului, 17 spunând: „Departe de mine, Doamne, să fac aşa ceva! Să beau eu sângele bărbaţilor care şi-au pus viaţa în primejdie?“ Şi n-a băut din acea apă. Astfel de isprăvi făceau cei trei viteji.
Festus se consultă cu regele Agrippa
13 După ce au trecut câteva zile, au venit în Cezareea regele Agrippa[a] şi Berenice[b], ca să-l salute pe Festus. 14 Pentru că au stat acolo mai multe zile, Festus i-a relatat regelui cazul lui Pavel, zicându-i:
– Este aici un om care a fost lăsat de Felix în închisoare şi 15 împotriva căruia, când am fost în Ierusalim, conducătorii preoţilor şi bătrânii iudeilor au adus acuzaţii şi au cerut condamnarea lui. 16 Le-am răspuns că nu este obiceiul romanilor să predea vreun om înainte ca cel acuzat să fi fost pus faţă în faţă cu acuzatorii săi şi să se fi putut apăra împotriva acuzaţiei. 17 Ei au venit deci aici, iar eu n-am amânat, ci, chiar în ziua următoare, m-am aşezat pe scaunul de judecată şi am poruncit ca omul să fie adus. 18 Însă când acuzatorii s-au ridicat, n-au adus nici o acuzaţie din relele la care mă aşteptam, 19 ci aveau cu el nişte dispute cu privire la propria lor religie şi la un oarecare Isus, Care a murit şi despre Care Pavel susţinea că este viu. 20 Fiindcă eram nehotărât cu privire la aceste controverse, l-am întrebat pe Pavel dacă vrea să meargă în Ierusalim şi să fie judecat acolo pentru aceste lucruri. 21 El însă a făcut apel să fie ţinut sub pază pentru hotărârea împăratului[c], aşa că am poruncit să fie ţinut sub pază până când îl voi trimite la Cezar.
22 Agrippa i-a zis lui Festus:
– Aş vrea să-l aud şi eu pe omul acesta!
Festus i-a răspuns:
– Îl vei auzi mâine.
Pavel înaintea lui Agrippa
23 Aşadar, în ziua următoare, Agrippa şi Berenice au venit cu mare fast şi au intrat în sala de audieri împreună cu tribunii şi cu oamenii de seamă ai cetăţii, iar Festus a poruncit să fie adus Pavel. 24 Festus a zis: „Rege Agrippa şi voi, toţi cei care sunteţi prezenţi aici cu noi, îl vedeţi aici pe omul cu privire la care toată mulţimea iudeilor a făcut apel la mine, atât în Ierusalim, cât şi aici, strigând că nu trebuie să mai trăiască. 25 Fiindcă am înţeles că nu a făcut nimic vrednic de moarte şi, întrucât el însuşi a făcut apel la împărat, am hotărât să-l trimit. 26 Dar n-am nimic sigur să-i scriu stăpânului cu privire la acesta şi de aceea l-am adus înaintea voastră, şi mai ales înaintea ta, rege Agrippa, ca, după ce se va face investigarea, să am ce să scriu. 27 Căci mi se pare absurd să trimit un deţinut fără să precizez care sunt acuzaţiile împotriva lui.“
Semne ale sfârşitului
13 După ce a ieşit din Templu, unul dintre ucenicii Lui I-a zis:
– Învăţătorule, iată ce pietre[a] şi ce clădiri!
2 Isus i-a răspuns:
– Vezi tu clădirile acestea mari? Nu va fi lăsată aici piatră pe piatră; totul va fi dărâmat![b]
3 Apoi S-a aşezat pe Muntele Măslinilor, în dreptul Templului şi, în timp ce erau doar ei singuri, Petru, Iacov, Ioan şi Andrei L-au întrebat:
4 – Spune-ne când se vor întâmpla aceste lucruri şi care va fi semnul când urmează să fie împlinite toate acestea?
5 Isus a început să le vorbească astfel:
– Vedeţi să nu vă înşele cineva! 6 Vor veni mulţi în Numele Meu, zicând: „Eu sunt Acela!“ şi vor înşela astfel pe mulţi. 7 Când veţi auzi de războaie şi veşti de războaie, să nu vă neliniştiţi! Aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar încă nu va fi sfârşitul. 8 Un neam se va ridica împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii. Vor fi cutremure în diverse locuri şi va fi foamete. Dar acestea sunt doar începutul durerilor naşterii. 9 Luaţi seama la voi înşivă! Vă vor da pe mâna sinedriilor[c] şi veţi fi bătuţi în sinagogi. Veţi fi puşi să staţi înaintea guvernatorilor şi înaintea regilor din pricina Mea, ca să fiţi mărturie înaintea lor. 10 Mai întâi trebuie ca Evanghelia să fie vestită la toate neamurile. 11 Când vă vor duce să vă dea pe mâna lor, să nu vă îngrijoraţi dinainte cu privire la ceea ce veţi vorbi, ci spuneţi ce vi se va da chiar în ceasul acela! Căci nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Sfânt. 12 Fratele îl va trăda şi-l va da la moarte pe fratele său, iar tatăl pe copilul său; copiii se vor ridica împotriva părinţilor şi-i vor da la moarte. 13 Veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu, dar cel ce va răbda până la sfârşit va fi mântuit.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.