Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with sequential stories told across multiple weeks.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 125

Psalmul 125

Un cântec de pelerinaj

Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sion
    care nu poate fi clătinat, ci va sta pe vecie.
Cum sunt munţii împrejurul Ierusalimului,
    aşa este Domnul împrejurul poporului Său
        de acum şi până-n veci.

Toiagul celui rău nu va stăpâni
    partea celor drepţi,
pentru ca cei drepţi să nu-şi întindă mâinile
    spre nedreptate.

Fă bine, Doamne, celor buni
    şi celor drepţi în inimile lor!
Cât despre cei care se întorc la căile lor sucite,
    Domnul îi va îndepărta ca pe făcătorii de rele.

    Pacea să fie peste Israel!

Proverbe 8:1-31

Chemarea Înţelepciunii

Nu strigă înţelepciunea?
    Nu-şi înalţă priceperea glasul?
Ea se opreşte pe înălţimi,
    de-a lungul străzilor, la răspântii,
lângă porţile care duc spre intrarea cetăţii,
    la uşi, şi strigă cu voce tare:
„Oamenilor, către voi strig
    şi spre voi, fiii oamenilor, se îndreaptă vocea mea!
O, nesăbuiţilor, înţelegeţi prudenţa;
    proştilor, înţelegeţi priceperea!
Ascultaţi, căci am să vă spun lucruri mari!
    Îmi voi deschide buzele ca să spun ce este drept!
Căci gura mea rosteşte adevărul,
    iar nelegiuirea este o urâciune pentru buzele mele.
Toate cuvintele gurii mele sunt drepte,
    nu este nimic necinstit sau sucit în ele.
Toate sunt clare pentru cel priceput
    şi corecte pentru cei ce au găsit cunoştinţa.
10 Primiţi îndrumarea mea în loc de argint
    şi alegeţi cunoştinţa în schimbul aurului ales,
11 căci înţelepciunea este mai preţioasă decât mărgăritarele
    şi orice ţi-ai dori nu se poate compara cu ea.

12 Eu, înţelepciunea, locuiesc împreună cu prudenţa;
    eu găsesc cunoştinţa şi chibzuinţa.
13 Frica de Domnul te face să urăşti răul.
    Iată ce urăsc eu: mândria şi aroganţa,
        calea rea şi gura care vorbeşte lucruri stricate.
14 Al meu este sfatul şi înţelepciunea răsunătoare;
    a mea este priceperea, a mea este puterea.
15 Prin mine domnesc împăraţii
    şi cei ce conduc prin mine emit legi drepte.
16 Prin mine guvernează prinţii
    şi toţi nobilii care conduc pământul[a].
17 Eu iubesc pe cei ce mă iubesc,
    şi cei ce mă caută mă vor găsi.
18 Eu aduc bogăţie şi onoare,
    belşug şi bunăstare.
19 Rodul meu este mai bun decât aurul, decât aurul curat;
    profitul meu întrece argintul ales.
20 Eu merg pe calea dreptăţii,
    pe mijlocul cărărilor justiţiei,
21 ca să le dau o moştenire celor ce mă iubesc
    şi să le umplu vistieriile.

22 Domnul m-a creat ca cea dintâi dintre căile[b] Lui,[c]
    înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui.
23 Eu am fost desemnată din veşnicie,
    de la început, înainte de a fi pământul.
24 Eu am fost născută când nu erau oceanele,
    când nu erau izvoare încărcate cu apă.
25 Înainte de aşezarea munţilor,
    înainte de a fi dealurile, am fost născută eu,
26 când El nu făcuse încă nici pământul, nici câmpiile,
    nici cea dintâi fărâmă a pulberii lumii.
27 Când a întocmit El cerurile, eu eram acolo;
    când a trasat orizontul pe faţa adâncului,
28 când a pironit norii sus
    şi a întărit izvoarele adâncului,
29 când a dat mării porunca Lui,
    ca apele să nu treacă peste hotărârea[d] Sa,
când a trasat temeliile pământului,
30     eu eram meşterul de lângă El
şi zi de zi aveam parte de desfătări,
    jucând neîncetat în prezenţa Lui,
31 jucând pe întinderea pământului Lui
    şi găsindu-mi desfătarea în fiii oamenilor.

Matei 15:21-31

Credinţa canaanitei

21 Isus a plecat de acolo şi S-a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului. 22 Şi iată că o femeie canaanită din acea regiune a venit strigând:

– Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este demoniacă şi suferă cumplit!

23 Isus nu i-a răspuns nimic. Ucenicii s-au apropiat şi L-au rugat, zicându-i:

– Dă-i drumul, căci continuă să strige după noi!

24 Isus însă le-a răspuns:

– Nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.

25 Dar ea a venit şi I s-a închinat, zicând:

– Doamne, ajută-mă!

26 Isus i-a răspuns:

– Nu este bine să se ia pâinea copiilor şi să se arunce la căţeluşi!

27 – Da, Doamne, a zis ea, dar şi căţeluşii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor!

28 Atunci Isus i-a răspuns:

– O, femeie, mare este credinţa ta! Să ţi se facă după cum doreşti!

Şi fiica ei a fost vindecată chiar în ceasul acela.

Isus hrăneşte peste patru mii de oameni

29 Isus a plecat de acolo şi a mers de-a lungul Mării Galileii. Apoi a urcat pe munte şi S-a aşezat acolo. 30 Au venit la El mulţimi mari de oameni, având cu ei şchiopi, orbi, schilozi, muţi şi mulţi alţi bolnavi. I-au aşezat la picioarele Lui, iar El i-a vindecat, 31 astfel că mulţimea s-a minunat văzând că cei muţi vorbesc, cei schilozi se însănătoşesc, cei şchiopi umblă, iar cei orbi văd; şi Îl slăveau pe Dumnezeul lui Israel.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.