Revised Common Lectionary (Semicontinuous)
Psalmul 30
Un psalm. Un cântec pentru dedicarea Casei. Al lui David.
1 Te voi înălţa, Doamne, căci m-ai ridicat
şi n-ai lăsat să se bucure duşmanii mei de mine.
2 Doamne, Dumnezeul meu, când am strigat către Tine după ajutor,
Tu m-ai vindecat.
3 Doamne, Tu ai ridicat sufletul meu din Locuinţa Morţilor;
m-ai adus la viaţă din mijlocul celor ce se coboară în groapă.
4 Cântaţi Domnului, voi, credincioşii Lui,
şi lăudaţi aducerea-aminte a sfinţeniei Sale!
5 Mânia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine o viaţă întreagă.
Deşi plânsul poate înnopta cu mine, dimineaţa soseşte bucuria.
6 Când îmi mergea bine, ziceam:
„Nimic nu mă va clătina vreodată!“
7 Doamne, prin bunăvoinţa Ta întărisei muntele meu[a],
dar, când Ţi-ai ascuns faţa, m-a cuprins frica.
8 Doamne, către Tine am strigat,
la Stăpânul am căutat îndurare, zicând:
9 Ce câştig este de pe urma morţii mele,
atunci când mă cobor în groapă?
Poate să Te laude ţărâna,
poate ea să vorbească despre credincioşia Ta?
10 Ascultă-mă, Doamne, şi îndură-te de mine!
Fii Tu, Doamne, ajutorul meu!
11 Iar Tu mi-ai prefăcut bocetul în dans,
mi-ai înlăturat sacul de jale şi m-ai încins cu veselie,
12 pentru ca să-Ţi cânt slava şi să nu fiu mut!
Doamne, Dumnezeul meu, veşnic Te voi lăuda!
Învierea fiului sunamitei
8 Într-o zi Elisei trecea prin Sunem. Acolo era o femeie bogată care a stăruit ca el să mănânce la ea. Şi ori de câte ori trecea pe acolo, Elisei se oprea la ea ca să mănânce. 9 Ea i-a zis soţului ei: „Iată, ştiu că omul acesta, care trece adesea pe la noi, este un om sfânt al lui Dumnezeu. 10 Să facem pe acoperiş o odaie mică cu pereţi şi să punem în ea un pat pentru el, o masă, un scaun şi un sfeşnic, pentru ca oricând va veni la noi, să poată sta acolo.“
11 Într-o zi, când Elisei s-a întors, a intrat în odaie şi s-a odihnit acolo. 12 Apoi a zis slujitorului său, Ghehazi: „Cheam-o pe şunamita aceasta!“ Ghehazi a chemat-o şi ea a venit. 13 Elisei i-a zis lui Ghehazi: „Spune-i: «Tu te-ai deranjat făcând toate aceste lucruri pentru noi. Cu ce-am putea să-ţi răsplătim? Să vorbim pentru tine regelui sau conducătorului oştirii?»“ Ea a răspuns: „Eu locuiesc în mijlocul poporului meu.“[a]
14 – Ce putem face pentru ea? a întrebat Elisei.
– Ei bine, ea nu are nici un fiu, a răspuns Ghehazi, iar soţul ei este bătrân.
15 – Cheam-o! i-a zis Elisei.
El a chemat-o, iar ea s-a oprit în prag.
16 – La anul, pe vremea aceasta, vei ţine în braţe un fiu, a zis Elisei.
– Nu, stăpâne! a zis ea. Nu o amăgi pe slujitoarea ta, omule al lui Dumnezeu!
17 Femeia a rămas însărcinată şi a născut un fiu chiar pe vremea aceea, în anul următor, aşa cum i-a zis Elisei.
14 Noi ştim că Legea este duhovnicească, însă eu sunt firesc[a], vândut ca sclav păcatului[b]. 15 Căci nu înţeleg ceea ce fac, întrucât nu fac ceea ce vreau, ci fac ceea ce urăsc! 16 Acum, dacă eu fac ceea ce nu vreau, sunt de acord că Legea este bună. 17 Prin urmare, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. 18 Eu ştiu că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea, întrucât vreau să fac ceea ce este bine, dar nu pot! 19 Căci nu fac binele pe care-l vreau, ci răul pe care nu vreau să-l fac! 20 Dacă eu fac ceea ce nu vreau, atunci nu eu sunt cel care fac, ci păcatul care locuieşte în mine. 21 Astfel, eu găsesc această lege: când vreau să fac binele, răul este prezent. 22 Fiindcă, în omul lăuntric mă bucur de Legea lui Dumnezeu, 23 dar în mădularele mele văd o altă lege, care este împotriva legii din mintea mea, făcându-mă prizonier al legii păcatului, care este în mădularele mele. 24 Ce om nenorocit sunt! Cine mă va elibera din acest trup de moarte?! 25 Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Cristos, Domnul nostru! Astfel, cu mintea mea sunt sclav al Legii lui Dumnezeu, dar cu firea mea sunt sclav al legii păcatului.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.