Revised Common Lectionary (Semicontinuous)
41 Să vină, Doamne, peste mine marea Ta îndurare
şi mântuirea Ta din pricina promisiunii Tale!
42 Atunci îi voi putea răspunde celui ce mă ocărăşte,
căci mă încred în Cuvântul Tău.
43 Nu mă lăsa fără Cuvântul cel adevărat în gura mea,
căci nădăjduiesc în judecăţile Tale!
44 Voi păzi Legea Ta
întotdeauna şi pentru veci de veci!
45 Voi umbla liber,
căci caut hotărârile Tale.
46 Voi vesti mărturiile Tale înaintea regilor
şi nu mă voi ruşina.
47 Mă voi desfăta cu poruncile Tale,
pe care le iubesc.
48 Îmi ridic mâinile spre poruncile Tale, pe care le iubesc,
şi cuget la orânduirile Tale.
16 Astăzi, Domnul, Dumnezeul vostru, vă porunceşte să împliniţi poruncile şi legile acestea. Să le păziţi şi să le împliniţi din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru. 17 Astăzi aţi declarat înaintea Domnului că El este Dumnezeul vostru şi că veţi umbla în căile Lui, veţi păzi poruncile, legile şi hotărârile Lui şi veţi asculta de glasul Lui. 18 Astăzi, Domnul, Dumnezeul vostru, v-a declarat că sunteţi poporul Lui, comoara Lui, după cum v-a promis, iar voi va trebui să păziţi toate poruncile Lui. 19 El vă va da întâietate, în slavă, în renume şi în măreţie, peste toate neamurile pe care le-a creat. Veţi fi un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul vostru, aşa cum v-a promis.“
Altarul de pe muntele Ebal
27 Moise împreună cu cei din sfatul bătrânilor lui Israel au poruncit poporului:
„Să păziţi toate poruncile pe care vi le dau astăzi. 2 Când veţi traversa Iordanul în ţara pe care v-o dă Domnul, Dumnezeul vostru, să înălţaţi câteva pietre mari şi să le tencuiţi. 3 Să scrieţi pe ele toate cuvintele acestei Legi, după ce veţi traversa ca să intraţi în ţara pe care Domnul, Dumnezeul vostru, v-o dă, ţară în care curge lapte şi miere, după cum Domnul, Dumnezeul strămoşilor voştri, v-a promis. 4 Când veţi traversa Iordanul, să înălţaţi aceste pietre – pe care vă poruncesc astăzi să le ridicaţi – pe muntele Ebal şi să le tencuiţi. 5 Să construiţi acolo un altar Domnului, Dumnezeul vostru, un altar din pietre, peste care să nu treacă fierul[a]. 6 Să construiţi un altar Domnului, Dumnezeul vostru, din pietre întregi şi să aduceţi pe el arderi de tot pentru Domnul, Dumnezeul vostru. 7 Să aduceţi jertfe de pace[b], să mâncaţi acolo şi să vă bucuraţi în prezenţa Domnului, Dumnezeul vostru.
Isus şi tânărul bogat
16 Şi iată că un om a venit la El şi L-a întrebat:
– Învăţătorule, ce lucru bun să fac, ca să am viaţă veşnică?
17 Isus i-a răspuns:
– De ce Mă întrebi despre „ce lucru bun“? Cel Ce este bun este Unul singur! Dar dacă vrei să intri în viaţă, împlineşte poruncile!
18 – Care? L-a întrebat acesta.
Isus i-a răspuns:
– „Să nu ucizi“, „Să nu comiţi adulter“, „Să nu furi“, „Să nu depui mărturie falsă“, 19 „Cinsteşte-i pe tatăl tău şi pe mama ta“[a] şi „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi“[b].
20 Tânărul I-a spus:
– Pe toate acestea le-am împlinit. Ce-mi mai lipseşte?
21 Isus i-a răspuns:
– Dacă vrei să fii desăvârşit, du-te, vinde-ţi averile şi dă săracilor, şi vei avea astfel o comoară în ceruri. Apoi vino, urmează-Mă!
22 Când a auzit cuvintele acestea, tânărul a plecat întristat, pentru că avea multe posesiuni.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.