Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

Moartea lui Moise

34 Moise s-a urcat din câmpiile Moabului pe muntele Nebo, pe vârful Pisga, care este înaintea Ierihonului. Domnul i-a arătat întreaga ţară, de la Ghilad până la Dan, ² ţara lui Neftali, ţara lui Efraim şi a lui Manase, toată ţara lui Iuda până la Marea de Apus^[a], ³ Neghevul^[b] şi toată regiunea din Valea Ierihonului, Cetatea de Palmieri, până la Ţoar. ⁴ Atunci Domnul i-a vorbit: „Aceasta este ţara pe care am promis-o lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov când am spus: «Seminţei^[c] tale i-o voi da!». Te-am lăsat să o vezi, dar nu vei intra în ea.“

⁵ Moise, robul Domnului, a murit în ţara Moab, după Cuvântul Domnului. ⁶ El^[d] l-a înmormântat în ţara Moab, în valea care este faţă în faţă cu Bet-Peor, dar nimeni nu i-a cunoscut mormântul până în ziua de azi. ⁷ Moise era în vârstă de o sută douăzeci de ani când a murit, însă vederea nu-i slăbise şi puterea nu-l părăsise. ⁸ Israeliţii l-au plâns pe Moise în câmpiile Moabului treizeci de zile, după care zilele de plâns şi de doliu pentru Moise s-au încheiat.

⁹ Iosua, fiul lui Nun, era plin de duhul înţelepciunii, deoarece Moise îşi pusese mâinile peste el. Israeliţii au ascultat de el şi au împlinit ceea ce Domnul i-a poruncit prin Moise.

¹⁰ De atunci nu s-a mai ridicat în Israel nici un alt profet asemenea lui Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut faţă în faţă. ¹¹ Căci doar pe el Domnul l-a trimis în ţara Egiptului ca să facă toate acele semne şi minuni împotriva lui Faraon, a slujitorilor lui şi împotriva întregii ţări ¹² şi doar Moise a înfăptuit cu mână tare înaintea întregului Israel, toate acele fapte măreţe.

CARTEA A PATRA

Psalmul 90

O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu

Lucrarea lui Pavel în Tesalonic

2 Voi înşivă ştiţi, fraţilor, că venirea noastră la voi n-a fost în zadar. ² După ce am suferit şi am fost batjocoriţi în Filipi, aşa cum ştiţi, am venit plini de încredere în Dumnezeul nostru să vă vorbim despre Evanghelia Lui, în ciuda unei mari împotriviri. ³ Căci apelul nostru nu vine dintr-o învăţătură greşită, nici din necurăţie, nici din viclenie, ⁴ ci, aşa cum Dumnezeu ne-a găsit vrednici să ne încredinţeze Evanghelia, tot aşa vorbim şi noi, căutând să fim plăcuţi nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, Care ne cercetează inimile. ⁵ Voi ştiţi că nu ne-am linguşit şi nici nu ne-am prefăcut, ca să ascundem vreo lăcomie, – Dumnezeu ne este martor –, ⁶ nici n-am căutat să fim onoraţi de oameni – nici de voi, nici de alţii. ⁷ Ca apostoli ai lui Cristos am fi putut fi o povară pentru voi, dar am fost blânzi cu voi, ca o mamă care-şi îngrijeşte copiii. ⁸ Astfel, datorită afecţiunii noastre pentru voi, am fost gata să împărtăşim cu voi nu doar Evanghelia lui Dumnezeu, ci şi vieţile noastre, pentru că ne-aţi devenit atât de dragi.

Cea mai mare poruncă

³⁴ Când au auzit fariseii că Isus le astupase gura saducheilor, s-au strâns la un loc. ³⁵ Unul dintre ei, un expert în Lege, ca să-L pună la încercare, L-a întrebat:

³⁶ – Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?

³⁷ Isus i-a răspuns:

– „Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta“^[a]. ³⁸ Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. ³⁹ Iar a doua, asemenea ei, este: „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi“^[b]. ⁴⁰ Toată Legea şi Profeţii^[c] depind^[d] de aceste două porunci.

Al cui fiu este Cristos?

⁴¹ În timp ce fariseii erau strânşi la un loc, Isus a întrebat:

⁴² – Ce părere aveţi voi despre Cristos? Al cui Fiu este El?

Ei I-au răspuns:

– Al lui David.

⁴³ Isus le-a zis:

– Cum atunci David, în Duhul, Îl numeşte „Domn“, când spune:

⁴⁵ Deci, dacă David Îl numeşte „Domn“, cum este El Fiul lui?

⁴⁶ Nimeni n-a putut să-I răspundă nici măcar un cuvânt şi, din acea zi, nimeni n-a mai îndrăznit să-I pună întrebări.