Revised Common Lectionary (Complementary)
Psalmul 6
Pentru dirijor. De cântat cu instrumente cu corzi, în şeminit[a]. Un psalm al lui David.
1 Doamne, nu mă mustra în mânia Ta
şi nu mă disciplina în furia Ta!
2 Îndură-te de mine, Doamne, căci sunt slab!
Vindecă-mă, Doamne, căci fiinţa-mi[b] este îngrozită!
3 Sufletul mi-e îngrozit de tot,
iar Tu, Doamne, până când întârzii?
4 Întoarce-Te, Doamne, eliberează-mi sufletul,
mântuieşte-mă din pricina îndurării Tale,
5 căci morţii nu Te mai pomenesc
şi în Locuinţa Morţilor[c] cine Te mai laudă?
6 Sunt sleit de atâtea suspine!
În fiecare noapte îmi scald patul
şi-mi inund aşternutul cu lacrimi.
7 Mi s-au prăpădit ochii de atâta întristare,
mi-a slăbit vederea din pricina tuturor vrăjmaşilor mei!
8 Depărtaţi-vă de la mine, voi, toţi cei ce săvârşiţi răul,
căci Domnul a auzit glasul bocetului meu!
9 Domnul a auzit ruga mea,
Domnul mi-a primit rugăciunea!
10 Toţi duşmanii mei vor fi făcuţi de ruşine şi nespus de îngroziţi;
vor da înapoi şi vor fi acoperiţi de ruşine într-o clipă.
Ieremia profeţeşte în Templu
26 Acesta este Cuvântul care a venit din partea Domnului la începutul domniei lui Iehoiachim, regele lui Iuda: 2 „Stai în curtea Casei Domnului şi spune-le celor ce vin să se închine în Casa Domnului din toate cetăţile lui Iuda, toate cuvintele pe care ţi le poruncesc; să nu omiţi nici un cuvânt. 3 Poate că vor asculta şi se vor întoarce fiecare de la calea lor cea rea. Atunci mă voi căi de răul pe care plănuisem să li-l fac din pricina răutăţii faptelor lor. 4 Să le spui: «Aşa vorbeşte Domnul: ‘Dacă nu Mă ascultaţi când vă poruncesc să urmaţi Legea Mea pe care v-am pus-o înainte, 5 dacă nu ascultaţi cuvintele slujitorilor Mei, profeţii, pe care vi i-am trimis iarăşi şi iarăşi şi de care nu aţi ascultat până acum, 6 atunci voi face Casei acesteia ca lui Şilo şi voi face din cetatea aceasta o pricină de blestem pentru toate neamurile pământului.’»“
7 Preoţii, profeţii şi întregul popor l-au auzit pe Ieremia rostind aceste cuvinte în Casa Domnului. 8 De îndată ce Ieremia a terminat de spus tot ceea ce-i poruncise Domnul să spună, preoţii, profeţii şi întregul popor au pus mâna pe el şi i-au zis:
– Vei muri negreşit! 9 De ce profeţeşti în Numele Domnului şi zici: „Casa acesta va ajunge ca Şilo şi cetatea aceasta va fi pustiită şi lipsită de locuitori?“
Tot poporul s-a adunat în jurul lui Ieremia, în Casa Domnului. 10 Când conducătorii lui Iuda au auzit aceste lucruri, au venit de la palat la Casa Domnului şi s-au aşezat la intrarea Porţii celei Noi a Casei Domnului.
11 Apoi preoţii şi profeţii au spus conducătorilor şi întregului popor:
– Acest om trebuie pedepsit cu moartea pentru că a profeţit împotriva acestei cetăţi. Voi înşivă l-aţi auzit cu urechile voastre.
12 Ieremia le-a zis conducătorilor şi întregului popor:
– Domnul m-a trimis să profeţesc împotriva acestei Case şi împotriva acestei cetăţi toate cuvintele pe care le-aţi auzit.
Către îngerul bisericii din Smirna
8 Îngerului bisericii din Smirna[a] scrie-i:
«Acestea sunt cuvintele Celui Dintâi şi Celui De Pe Urmă, Celui Ce a fost mort şi a înviat: 9 ştiu necazul şi sărăcia ta, – dar eşti bogat –, ştiu şi defăimarea din partea celor ce spun că sunt iudei, dar nu sunt, ci sunt o sinagogă[b] a lui Satan[c]. 10 Nu te teme de nici unul dintre lucrurile pe care urmează să le suferi! Diavolul[d] urmează să-i arunce pe unii dintre voi în închisoare, ca să fiţi încercaţi, şi veţi fi în necaz timp de zece zile. Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii! 11 Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul! Cel ce învinge, nicidecum nu va fi rănit de moartea a doua.»
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.