Old/New Testament

Asuprirea israeliţilor în Egipt

1 Acestea sunt numele israeliţilor care au venit în Egipt împreună cu Iacov şi împreună cu familiile lor: ² Ruben, Simeon, Levi şi Iuda, ³ Isahar, Zabulon şi Beniamin, ⁴ Dan şi Neftali, Gad şi Aşer. ⁵ Toţi urmaşii lui Iacov erau în număr de şaptezeci^[a]. Iosif se afla deja în Egipt. ⁶ După o vreme, Iosif a murit; apoi au murit toţi fraţii săi şi toată generaţia de atunci. ⁷ Israeliţii s-au înmulţit foarte mult; ei au devenit numeroşi şi au ajuns puternici, astfel încât ţara s-a umplut de ei.

⁸ Peste Egipt s-a ridicat un nou monarh, care nu-l cunoscuse pe Iosif. ⁹ El a zis poporului său: „Iată că poporul israeliţilor este prea mare şi prea puternic pentru noi. ¹⁰ Haideţi să ne purtăm cu dibăcie faţă de ei, căci altfel se vor înmulţi şi, dacă se va întâmpla să fim în război, s-ar putea să li se alăture duşmanilor noştri, să lupte împotriva noastră şi să fugă din ţară.“ ¹¹ Astfel, au pus peste ei supraveghetori de sclavi, ca să-i asuprească prin poveri grele; în acest fel au zidit Pitomul şi Ramsesul ca cetăţi cu hambare pentru Faraon^[b]. ¹² Însă cu cât erau ei mai asupriţi, cu atât se înmulţeau şi se răspândeau mai mult; egiptenii au ajuns să se teamă de israeliţi ¹³ şi i-au supus la o muncă foarte grea; ¹⁴ le-au făcut vieţile amare, punându-i să muncească din greu la facerea mortarului, a cărămizilor şi la tot felul de lucrări pe câmp. În toate sarcinile pe care le dădeau israeliţilor, egiptenii erau foarte aspri.

¹⁵ Monarhul Egiptului le-a zis moaşelor evreilor (pe una o chema Şifra, iar pe cealaltă Pua): ¹⁶ „Când vă veţi împlini slujba de moaşe la femeile evreilor şi le veţi vedea pe scaunul de naştere, dacă cel care se va naşte va fi băiat, omorâţi-l, dar dacă va fi fată, lăsaţi-o să trăiască.“ ¹⁷ Însă moaşele s-au temut de Dumnezeu şi n-au făcut cum le-a poruncit monarhul Egiptului, ci au lăsat şi băieţii să trăiască. ¹⁸ Monarhul Egiptului le-a chemat pe moaşe şi le-a întrebat:

– De ce aţi făcut acest lucru şi i-aţi lăsat şi pe băieţi să trăiască?

¹⁹ Moaşele i-au răspuns lui Faraon:

– Deoarece femeile evreilor nu sunt ca şi femeile egiptene; ele sunt vânjoase şi nasc înainte ca moaşa să ajungă la ele.

²⁰ Dumnezeu le-a făcut bine moaşelor, iar poporul s-a înmulţit şi a ajuns foarte puternic. ²¹ Pentru că moaşele s-au temut de Dumnezeu, El le-a întemeiat familii. ²² Apoi Faraon a poruncit întregului său popor: „Aruncaţi în Nil orice băiat care li se va naşte^[c] evreilor! Doar pe fete să le lăsaţi să trăiască!“

Naşterea şi tinereţea lui Moise

2 Un bărbat din casa lui Levi îşi luase de soţie o fată a lui Levi. ² Femeia a rămas însărcinată şi a născut un fiu; fiindcă a văzut că era un copil frumos^[d], ea l-a ascuns timp de trei luni. ³ Când nu l-a mai putut ascunde, a luat un coş de papirus, l-a uns cu lut şi smoală, a pus copilul în el şi l-a pus între trestii, pe malul râului. ⁴ Sora lui stătea la distanţă, ca să vadă ce se va întâmpla cu el. ⁵ Fiica lui Faraon a coborât la râu să se scalde şi fetele care erau cu ea se plimbau pe malul râului; ea a văzut coşul între trestii şi şi-a trimis sclava să i-l aducă. ⁶ Când l-a deschis, a văzut înăuntru copilul. Acesta plângea, iar fiicei lui Faraon i s-a făcut milă de el şi a zis: „Trebuie să fie unul dintre copiii evreilor.“ ⁷ Atunci sora copilului a întrebat-o pe fiica lui Faraon:

– Să merg şi să chem o doică dintre femeile evreilor ca să alăpteze copilul pentru tine?

⁸ – Du-te! i-a răspuns fiica lui Faraon.

Fata s-a dus şi a chemat-o pe mama copilului. ⁹ Fiica lui Faraon i-a zis: „Ia acest copil şi alăptează-l pentru mine, iar eu îţi voi plăti.“ Femeia a luat copilul şi l-a alăptat. ¹⁰ Când copilul a crescut, ea l-a adus la fiica lui Faraon şi el a devenit fiul acesteia; ea i-a pus numele Moise^[e], deoarece l-a scos din apă.

Fuga lui Moise în Midian

¹¹ Într-o zi, pe când crescuse deja, Moise a ieşit să vadă greutăţile celor din poporul său; el a văzut cum un egiptean îl bătea pe un evreu, unul dintre cei din poporul său. ¹² S-a uitat într-o parte şi într-alta şi, nevăzând pe nimeni, l-a ucis pe egiptean şi l-a ascuns în nisip. ¹³ A doua zi, pe când ieşea din nou, a văzut doi evrei bătându-se. El l-a întrebat pe cel vinovat:

– De ce-ţi loveşti semenul?

¹⁴ Acesta i-a răspuns:

– Cine te-a pus pe tine conducător şi judecător peste noi? Vrei să mă ucizi şi pe mine aşa cum l-ai ucis pe egiptean?

Atunci Moise s-a temut şi şi-a zis: „Cu siguranţă că acest lucru este cunoscut.“ ¹⁵ Când a aflat Faraon acest lucru, a căutat să-l omoare pe Moise. Însă Moise a fugit de Faraon şi s-a refugiat în ţara Midian; el s-a aşezat lângă o fântână. ¹⁶ Preotul din Midian avea şapte fiice. Ele au venit la fântână, au scos apă şi au umplut jgheaburile ca să adape turma tatălui lor. ¹⁷ Au sosit însă acolo nişte păstori care le-au izgonit; Moise s-a ridicat, le-a luat apărarea şi apoi le-a adăpat turmele. ¹⁸ Când ele s-au întors la tatăl lor, Reuel, acesta le-a întrebat:

– Cum se face că aţi venit mai repede astăzi?

¹⁹ Ele i-au răspuns:

– Un egiptean ne-a scăpat din mâna păstorilor, ne-a scos apă şi ne-a adăpat turma.

²⁰ Atunci el le-a spus fiicelor sale:

– Şi unde este acum omul acela? Cum de l-aţi lăsat acolo? Invitaţi-l la masă!

²¹ Moise a fost de acord să locuiască la acel om şi acesta i-a dat-o de soţie pe fiica sa, Sefora. ²² Ea a născut un fiu, iar Moise i-a pus numele Gherşom^[f], zicându-şi: „Sunt un străin într-o ţară străină.“

Dumnezeu ia aminte la suferinţa israeliţilor

²³ După o perioadă lungă de timp, monarhul Egiptului a murit. Israeliţii încă gemeau în sclavia lor şi strigau după ajutor; strigătul lor din cauza sclaviei a ajuns la cunoştinţa lui Dumnezeu. ²⁴ Dumnezeu le-a auzit geamătul şi Şi-a adus aminte de legământul Său cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov. ²⁵ Astfel, Dumnezeu a luat aminte la starea israeliţilor şi I-a păsat de ei^[g].

Tufişul în flăcări – delegarea lui Moise

3 Moise păştea turma socrului său, Ietro, preotul din Midian. El şi-a dus turma dincolo de pustie şi a ajuns la Horeb, muntele lui Dumnezeu. ² Acolo i S-a arătat Îngerul Domnului într-o flacără de foc care ieşea dintr-un tufiş. Moise s-a uitat într-acolo şi a văzut că, deşi tufişul ardea, totuşi nu se mistuia. ³ Atunci Moise şi-a zis: „Trebuie să mă apropii ca să văd această privelişte deosebită; oare de ce nu se mistuie tufişul?“ ⁴ Când Domnul a văzut că el s-a apropiat să privească la ce se întâmpla, l-a chemat din tufiş şi i-a zis:

– Moise, Moise!

– Iată-mă! a răspuns el.

⁵ Dumnezeu i-a zis:

– Nu te apropia! Dă-ţi jos sandalele, căci locul pe care stai este un pământ sfânt.

⁶ El i-a mai zis:

– Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.

Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să se uite la Dumnezeu.

⁷ Domnul i-a mai zis:

– Am văzut asuprirea poporului Meu care este în Egipt şi i-am auzit strigătul scos din cauza asupritorilor lui. Cunosc suferinţele lui, ⁸ aşa că M-am coborât să-l eliberez din mâna egiptenilor şi să-l duc din ţara aceea într-o ţară în care curge lapte şi miere, în locul canaaniţilor, al hitiţilor, al amoriţilor, al periziţilor, al hiviţilor şi al iebusiţilor. ⁹ Strigătul israeliţilor a ajuns până la Mine; am văzut cum îi asupresc egiptenii. ¹⁰ Acum, vino, căci te voi trimite la Faraon să-Mi scoţi poporul din Egipt!

¹¹ Moise I-a răspuns lui Dumnezeu:

– Cine sunt eu, să merg la Faraon şi să-i scot pe israeliţi din Egipt?

¹² El i-a zis:

– Eu voi fi cu tine; acesta va fi semnul pentru tine că Eu te-am trimis: când vei scoate poporul Meu din Egipt, vă veţi închina lui Dumnezeu pe muntele acesta.

¹³ Dar Moise I-a răspuns lui Dumnezeu:

– Dacă voi merge la israeliţi şi le voi spune că Dumnezeul părinţilor lor m-a trimis la ei, iar ei mă vor întreba Care este Numele Său, ce le voi răspunde?

¹⁴ Dumnezeu i-a zis lui Moise:

– EU SUNT CEL CE SUNT!^[h] Să le spui israeliţilor că Cel Ce Îşi spune „EU SUNT“ te-a trimis la ei.

¹⁵ Dumnezeu i-a mai zis lui Moise:

– Aşa să le vorbeşti israeliţilor: „Domnul^[i], Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov m-a trimis la voi.“ Acesta este Numele Meu pentru veci de veci; acest Nume este o aducere-aminte pentru toate generaţiile. ¹⁶ Du-te, convoacă sfatul bătrânilor lui Israel^[j] şi spune-le: „Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov, mi S-a arătat şi mi-a zis: «Am luat aminte la voi şi la ce vi se face în Egipt; ¹⁷ am hotărât că vă voi scoate de sub asuprirea Egiptului şi vă voi duce în ţara canaaniţilor, a hitiţilor, a amoriţilor, a periziţilor, a hiviţilor şi a iebusiţilor, o ţară în care curge lapte şi miere.»“ ¹⁸ Ei vor asculta glasul tău şi astfel, tu împreună cu cei din sfatul bătrânilor veţi merge la monarhul Egiptului şi îi veţi spune: „Domnul, Dumnezeul evreilor, ne-a ieşit în cale; lasă-ne să facem o călătorie de trei zile în pustie, ca să aducem jertfe Domnului, Dumnezeul nostru.“ ¹⁹ Totuşi Eu ştiu că monarhul Egiptului nu vă va lăsa să ieşiţi până nu-l voi sili cu mâna Mea puternică. ²⁰ Eu Îmi voi întinde mâna şi voi lovi Egiptul cu toate minunile Mele, pe care le voi face în el; după aceea monarhul Egiptului vă va lăsa să plecaţi. ²¹ Eu voi face ca acest popor să găsească bunăvoinţă la egipteni în aşa fel încât, atunci când veţi pleca, să nu ieşiţi cu mâinile goale. ²² Fiecare femeie israelită va cere vecinei ei şi oricărei femei care locuieşte în casa vecinilor, lucruri de argint, lucruri de aur şi îmbrăcăminte; acestea le veţi pune pe fiii şi pe fiicele voastre şi astfel îi veţi prăda pe egipteni.

Ioan Botezătorul decapitat

14 În vremea aceea tetrarhul Irod^[a] a auzit veşti despre Isus ² şi le-a zis slujitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul! A înviat dintre cei morţi şi de aceea lucrează aceste puteri prin el!“

³ Căci Irod îl arestase pe Ioan, îl legase şi-l pusese în închisoare din cauza Irodiadei^[b], soţia lui Filip, fratele său, ⁴ deoarece Ioan îi zicea: „Nu-ţi este permis s-o ai de soţie!“^{[c] 5} Irod ar fi vrut să-l omoare, dar se temea de mulţime, pentru că oamenii îl considerau pe Ioan un profet. ⁶ Însă, la aniversarea zilei de naştere a lui Irod, fiica Irodiadei a dansat înaintea invitaţilor şi i-a plăcut lui Irod, ⁷ aşa că el i-a promis cu jurământ că-i va da orice va cere. ⁸ Îndemnată de mama ei, ea i-a zis: „Dă-mi aici, pe o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul!“ ⁹ Regele s-a întristat, dar, din pricina jurămintelor şi a invitaţilor săi, a poruncit să-i fie dat ce a cerut ¹⁰ şi a trimis să fie decapitat Ioan în închisoare. ¹¹ Capul lui a fost adus pe o farfurie şi dat fetei, iar aceasta i l-a dus mamei sale. ¹² Ucenicii lui Ioan au venit, i-au luat trupul şi l-au înmormântat. Apoi s-au dus şi L-au anunţat pe Isus.

Isus hrăneşte peste cinci mii de oameni

¹³ Când a auzit aceasta, Isus S-a retras de acolo într-o barcă, spre un loc pustiu, ca să fie doar El singur. Dar când mulţimile au aflat lucrul acesta, au ieşit din cetăţile lor şi s-au luat după El pe jos. ¹⁴ Când a coborât din barcă, Isus a văzut o mare mulţime de oameni, I s-a făcut milă de ei şi i-a vindecat pe cei bolnavi.

¹⁵ Fiindcă se făcuse seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis:

– Locul acesta este pustiu şi ora este deja târzie. Dă-le drumul mulţimilor să meargă prin sate ca să-şi cumpere ceva să mănânce!

¹⁶ Însă Isus le-a zis:

– Nu au nevoie să plece! Daţi-le voi să mănânce!

¹⁷ Ei I-au răspuns:

– N-avem aici decât cinci pâini şi doi peşti.

¹⁸ El le-a zis:

– Aduceţi-le aici, la Mine!

¹⁹ Le-a poruncit mulţimilor să se aşeze pe iarbă, a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, a privit spre cer, a binecuvântat, a frânt pâinile şi apoi le-a dat ucenicilor, iar ucenicii le-au dat mulţimilor. ²⁰ Au mâncat toţi şi s-au săturat; şi au strâns douăsprezece coşniţe pline cu firimiturile rămase. ²¹ Cei ce mâncaseră erau aproape cinci mii de bărbaţi, în afară de femei şi de copii.